ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1434/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1434/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1434/2017
După
deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
sub nr. 865/223/2012, pe rolul Judecătoriei Drăgășani,
reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Evenimentul Zilei, B.,
Redacția F., Poliția municipiului Drăgășani și
C., solicitând să fie obligați aceștia, în solidar, la plata
sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul provocat prin
prezentarea unor articole calomnioase și defăimătoare la adresa
reclamantului.
La termenul
de judecată din data de 14 mai 2012, reclamantul a arătat că
înțelege să se judece în contradictoriu cu SC D. SRL, cu E., cu
editorul șef al ziarului Evenimentul Zilei și cu I.P.J. Vâlcea.
Prin
Sentința civilă nr. 3929 din 17 decembrie 2012, pronunțată
de Judecătoria Drăgășani, a fost admisă excepția
lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei
Poliția municipiului Drăgășani și a fost respinsă
acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de
capacitate procesuală de folosință. Au fost respinse
excepția lipsei capacității procesuale de folosință
și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu
a intimatei Redacția F., excepția lipsei calității
procesuale pasive a intimatului IPJ Vâlcea, excepția lipsei
calității procesuale pasive a intimatului C. și excepția
lipsei calității procesuale pasive a intimatei Redacția F. A
fost respinsă acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Reclamantul a
formulat recurs împotriva sentinței judecătoriei, iar calea de atac a
fost calificată drept apel prin încheierea din data de 22 aprilie 2013 a
Tribunalului Vâlcea
Apelul
reclamantului a fost respins prin Decizia civilă nr. 66 din 25 februarie
2014, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
În termen
legal, Decizia nr. 66 din 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul
Vâlcea a fost recurată de către reclamant, prin Decizia civilă
nr. 1244 din data de 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Pitești declarând
nul recursul formulat, în temeiul art. 133 C. proc. civ., după ce s-a
constatat că acesta nu a semnat cererea de recurs și nici nu s-a
prezentat, la termenul acordat de instanță în acest scop.
Împotriva
deciziei, a formulat contestație în anulare contestatorul A., la data de
15 decembrie 2014.
Prin Decizia
nr. 53 din data de 28 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr.
x/46/2014 al Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a
fost constată perimată contestația în anulare formulată de
petentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1244 din 30 septembrie 2014,
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. y/223/2012.
Instanța
a reținut că, prin încheierea din data de 13 ianuarie 2015, i s-a pus
în vedere contestatorului să indice corect sediul intimatei Redacția
F., nefiind îndeplinită procedura de citare cu aceasta, la adresa
indicată de contestator, precum și să depună numărul
de copii ale căii de atac necesare comunicării părților
adverse, iar până la termenul acordat, 3 februarie 2015, petentul nu
și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, astfel
că, în conformitate cu dispozițiile art. 155
1
C. proc.
civ., cauza a fost suspendată.
La data de 25
februarie 2015, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului,
susținând că, în mod abuziv și ilegal, acest dosar a fost
suspendat, iar prin încheiere din data de 7 aprilie 2015, Curtea a constatat
că se mențin condițiile avute în vedere prin încheierea de
ședință din data de 3 februarie 2015. Cererea de repunere pe rol
a fost respinsă și menținută măsura suspendării
cauzei.
La data de 15
septembrie 2015, contestatorul a formulat, din nou, o cerere de repunere pe rol
a cauzei, solicitând judecata în lipsă, prin care a precizat că a
menționat adresa RTV.net în format electronic iar pârâta, care a depus
întâmpinare, era obligată să-și menționeze adresa
schimbată pe parcursul judecății, Curtea de Apel Pitești,
secția I-a civilă constatând că subzistă condițiile
avute în vedere prin încheierea din data de 3 februarie 2015.
Având în
vedere că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții,
care nu a îndeplinit obligația prevăzută de lege și
pusă în vedere de instanță, ținându-se seama de prevederile
art. 252 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care perimarea se
constată din oficiu sau la cererea părții și reținând
și incidența dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,
instanța a constata perimarea contestației în anulare.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs contestatorul, la data de 7 martie 2017.
Analizând cu
prioritate excepția inadmisibilității recursului, în temeiul
dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
art. 316, coroborate cu cele ale art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte
urmează să o admită având în vedere următoarele
considerente:
Prin dispozițiile
art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor
interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea
și termenele stabilite de lege sau de judecător.
Prin urmare,
revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru
subiecți de drept aflați în situații identice.
Aceleași
exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac
exercitate în alte condiții decât cele determinate în dreptul intern prin
legea procesuală.
Din
dispozițiile codului de procedură civilă rezultă că,
între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea
oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei
hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi
supusă controlului judiciar pe această cale.
În
speță, se reține că hotărârea împotriva căreia a
fost exercitat recursul este Decizia nr. 53 din data de 28 februarie 2017,
pronunțată în Dosarul nr. x/46/2014 al Curții de Apel
Pitești, secția I civilă, prin care a fost constată
perimată contestația în anulare formulată de petentul A.
împotriva Deciziei civile nr. 1244 din 30 septembrie 2014, pronunțată
de Curtea de Apel Pitești.
Totodată,
prin Decizia nr. 1244 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul
A. împotriva Deciziei civile nr. 66 din 25 februarie 2014, pronunțată
de Tribunalul Vâlcea în apel, în Dosarul nr. y/223/2012.
Instanța
reține că, potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt
supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date
în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe
cu activitate jurisdicțională.
În
consecință, din interpretarea per a contraria a dispozițiilor
art. 299 C. proc. civ., hotărârile pronunțate cu ocazia
soluționării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât
nu se găsesc cuprinse în enumerarea normei legale sus-citate, aceste hotărâri
fiind irevocabile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 377 pct. 4 din
același cod. În consecință Decizia nr. 1244 din 30 septembrie
2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care a fost
respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei
civile nr. 66 din 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Vâlcea
în apel nu mai poate fi atacată cu recurs, fiind irevocabilă.
Înalta Curte
mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C.
proc. civ.: „Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă
acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată,"
Se
reține că hotărârea atacată cu contestație în anulare,
respectiv Decizia nr. 53 din data de 28 februarie 2017, pronunțată în
Dosarul nr. x/46/2014 al Curții de Apel Pitești, secția I
civilă, este o decizie irevocabilă, pronunțată în recursul
îndreptat împotriva deciziei instanței de apel, fiind deci, în raport de
dispozițiile art. 299 C. proc. civ., coroborat cu art. 320 alin. (3) C.
proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.
Înalta Curte
constată că aplicarea prevederilor art. 299 C. proc. civ., în
interpretarea per a contraria mai sus-menționata, potrivit căreia
hotărârile pronunțate cu ocazia soluționării recursurilor
nu mai pot fi atacate cu recurs, coroborate cu cele ale art. 320 alin. (3) C.
proc. civ., exclud aplicarea în cauză a prevederilor art. 253 alin. (2) C.
proc. civ. potrivit cărora: „Hotărârea care constată perimarea
este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare".
Astfel,
dispoziția care prevede că hotărârea dată în perimare este
supusă recursului nu trebuie să fie interpretată în sensul
că și hotărârea de perimarea a recursului și totodată,
în lumina art. 320 alin. (2) C. proc. civ., și decizia prin care s-a
constat perimarea unei contestații în anulare împotriva deciziei pronunțate
de instanța de recurs, ar fi susceptibile de a fi atacate cu recurs.
Din punctul
de vedere al scopului reglementării, se reține că
dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., în forma mai
sus-citată, au fost introduse cu scopul de a desființa apelul
îndreptat împotriva hotărârilor prin care a fost constată perimarea
unei cereri, iar nu să deschidă posibilitatea recursului la recurs.
Această
concluzie rezultă și din faptul că dispozițiile art. 253
alin. (2) C. proc. civ. sunt situate în Capitolul III al Titlului III al C.
proc. civ. adoptat în anul 1865, care se referă la judecata în primă
instanță și, prin urmare, se aplică numai hotărârilor
pronunțare de instanța de fond.
Cu toate
acestea, potrivit dispozițiilor art. 298 C. proc. civ.: dispozițiile
de procedură privind judecata în primă instanță se
aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt
potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu", iar potrivit art. 316 C.
proc. civ.: „Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se
aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt
potrivnice celor cuprinse în acest capitol''
Însă, în
raport de norma de trimitere cuprinsă în art. 316 C. proc. civ.,
dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ. nu se pot aplica în recurs,
fiind potrivnice celor cuprinse în capitolul privind judecata recursului.
Astfel,
întrucât art. 299 C. proc. civ. nu prevede posibilitatea de a fi atacată
cu recurs o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, iar
perimarea este un incident în judecarea cauzei, incident ce se rezolvă în
cursul judecății pe cale de excepție, nu se poate admite ca,
pentru hotărârea prin care se rezolvă acest incident să existe o
altă cale de atac pe care legea nu o permite cu privire la hotărârea
care se dă asupra fondului recursului.
Înalta Curte
reține că o concluzie similară decurge și dacă
dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ. sunt interpretate prin
analogie cu cele ale art. 244
1
alin. (1) C. proc. civ., potrivit
cărora: „Asupra suspendării judecării procesului, instanța
se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod
separat, cu excepția celor pronunțate în recurs".
Aplicarea
prin analogie a dispozițiilor legale ale art. 244
1
C. proc.
civ., care exclud calea de atac a recursului în cazul în care încheierea prin
este suspendată cauza a fost pronunțată de instanța de
recurs, este justificată de faptul că în cazul în speță, ce
se subsumează dispozițiilor art. 253 alin. (2) C. proc. civ., decizia
prin care a fost constată perimarea a fost pronunțată tot de instanța
de recurs.
Astfel, în
raport de rațiunea pentru care au fost introduse dispozițiile de
excepție în art. 244
1
alin. (1) C. proc. civ., ce a avut în
vedere faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu deschide
calea de atac a recursului în cazul hotărârilor irevocabile, rezultă
că nu pot fi supuse recursului nici deciziile prin care se constată
perimarea cererii de recurs.
În
consecință, decizia pronunțată în legătură cu
soluționarea contestației în anulare îndreptată împotriva
deciziei instanței de recurs, prin care s-a admis excepția
perimării căii extraordinare de atac, de retractare, nu mai poate fi
atacată cu recurs, motiv pentru care, declarând prezenta cale de atac
împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiții
specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoașterea
unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală constituie o încălcare a principiului
legalității acestora, precum și a principiului
constituțional al egalității în fața legii și
autorităților și din aceste considerente, apare ca o
situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind,
recursul contestatorului este inadmisibil, urmând a fi respins în
consecință.
Dată
fiind prioritatea soluționării excepției
inadmisibilității, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de
atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137
alin. (1) C. proc. civ., raportate la cele ale art. 298 și art. 316 C.
proc. civ., excepția invocată fiind o excepție de fond
absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor de
recurs.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 53
din 28 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.
Procesat de