ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2761/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la data de 17.09.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Parlamentul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, B. - fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, IPJ Vâlcea, C., D. - agenți de politie în cadrul Poliției Drăgășani, pentru a fi obligați, în solidar, să-i plătească daune morale și despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următoarele C. civ., art. 297, art. 268, art. 269 și art. 280 C. pen.

Prin sentința civilă nr. 110/04 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul A., a fost respinsă excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea, IPJ Vâlcea și Parlamentul României și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acești pârâți.

De asemenea a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, B., C., D. și au fost respinse cererile pârâților C. și D. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1183/19 septembrie 2019, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, a respins calea de atac formulată de reclamant.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 martie 2020 și repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8.

În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea este lovită de nulitate, nefiind motivată conform dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., întrucât nu au fost menționate motivele pentru care au fost înlăturate cererile formulate de recurent.

Se arată că se impunea administrarea probei cu interogatoriul pârâților D. și C. în dovedirea faptelor ilicite săvârșite de către aceștia, care răspund delictual în temeiul art. 1349 C. civ., art. 1358 C. civ., fiind pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii delictuale a acestora, fără a fi necesară în prealabil vreo hotărâre de condamnare sau de sancționare disciplinară, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1375 C. civ., cât și art. 28 din C. proc. pen., cu mențiunea că numitul C. este deja pensionar de mai mulți ani.

Solicită recurentul casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât nu s-a administrat nicio probă, instanța de fond nemotivând neadministrarea probelor, iar instanța de apel nesoluționând acest motiv de apel.

De asemenea, se mai susține că instanța de apel a soluționat greșit, cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, motivul de apel vizând pretinsa neintroducere în cauză a altor pârâți. Arată că, potrivit alin. (3) al art. 204, modificarea cererii peste termen poate avea loc cu acordul părților, astfel că era obligatorie comunicarea cererii modificatoare părților pentru a-și exprima punctul de vedere, ceea ce nu s-a întâmplat. Susține că legiuitorul nu prevede în această situație, posibilitatea constatării de către instanță a decăderii de drept din oficiu ci, numai după solicitarea punctelor de vedere ale părților, iar pentru acest motiv se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

Arată recurentul că în mod greșit s-a reținut că pârâții Guvernul României, Parlamentul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesuală pasivă întrucât ceea ce a condus la încălcarea drepturilor legitime ale recurentului și la nesoluționarea în mod echitabil a dosarului nr. x/2013 a fost eliminarea dispozițiilor art. 337-340 C. proc. pen.

Susține că faptele datează din anul 2011, dosarul a fost în faza de urmărire penală până în anul 2014, iar soluția din dosarul penal a fost de neîncepere a urmăririi penale față de unii inculpați, deși erau probe evidente ale săvârșirii faptelor de către aceștia. Arată că cererea de extindere a cercetărilor față de alte persoane și fapte a fost respinsă ca inadmisibilă întrucât noul C. proc. pen. nu mai prevedea dispozițiile art. 337-340 din vechiul C. proc. pen., însă acest aspect nu putea fi prevăzut de recurent la data săvârșirii faptelor și nici pe perioada în care dosarul s-a aflat în faza de urmărire penală.

Învederează că dispozițiile art. 334-340 din noul C. proc. pen. exclud, în mod fraudulos, dreptul persoanei vătămate de a ataca în instanță ordonanța procurorului de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale și apreciază că aceste dispoziții sunt neconstituționale.

De asemenea, susține că este defectuoasă și legislația privind profesiile de avocat, traducător și de expert electoral prevăzute de Legea nr. 51/1995, Legea nr. 178/1997 și Legea nr. 208/2015 care sunt contradictorii cu Statutul Polițistului, Statutul Funcționarului Public, Legea educației naționale, dar și cu legislația europeană în materie.

Arată că, urmare a sistemului legislativ neunitar și defectuos, nu a putut să își desfășoare profesia de avocat, de traducător autorizat, nu a putut să concureze pentru ocuparea unui post de consilier juridic în poliție și a fost exclus din corpul experților electorali și că, în mod ilegal și abuziv, Curtea de Apel Pitești și Înalta Curte de Casație și Justiție au respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 281-282 C. proc. pen. privind nulitățile absolute și relative.

Referitor la aspectul privind dovedirea erorii judiciare printr-o hotărâre care să desființeze hotărârea de condamnare, arată că aceasta este contrară dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 care definește eroarea judiciară, fiind în sarcina instanței civile stabilirea erorii judiciare în cauza pe care o soluționează.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză invocând faptul că decizia Curții de Apel Alba-Iulia nu a fost criticată de recurent sub aspectul soluției pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de recurs.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații-pârâți D. și Parlamentul României au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1183 din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a fixat termen de judecată la 17 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Deși recurentul-reclamant nu a încadrat în mod expres criticile invocate în cazurile de nelegalitate în care se poate cere casarea unei hotârâri în calea de atac a recursului, prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., se poate observa că acestea sunt încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se susține că hotărârea atacată este lovită de nulitate, nefiind motivată conform dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., întrucât nu au fost menționate motivele pentru care au fost înlăturate cererile formulate de recurent, motive încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri în recurs când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Aserțiunea nu este fondată, întrucât instanța anterioară a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză și nu există o contrarietate a considerentelor.

Astfel, prin decizia recurată s-a arătat că în cazul unei erori judiciare, răspunderea pentru prejudiciile cauzate în raport cu persoana prejudiciată, revine în sarcina Statului, concluzie care se fundamentează pe dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituție, dar din perspectiva reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, legiuitorul a distins, după cum acestea sunt o consecință a existenței erorii în procesele penale sau în alte procese.

A arătat instanța de apel că în cazul de față, pretinzând existența unor fapte ilicite personale ale unor lucrători de poliție, și a unui procuror, care ar fi condus la pronunțarea unor soluții greșite de condamnare în dosarul penal nr. x/2013 al Judecătoriei Drăgășani, reclamantul a solicitat obligarea tuturor pârâților, în solidar, la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, dar pentru a putea solicita o eventuală reparare de prejudicii, ar trebui ca eroarea judiciară în materie penală, să fi fost constatată în condițiile art. 538 din actualul C. proc. pen.

Nefiind întrunite aceste cerințe, odată ce hotărârea de condamnare nu a fost anulată sau desființată, pentru "un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară" și nu a fost pronunțată o hotărâre de achitare, Curtea de Apel a constatat că a pretinde instanței civile cercetarea și reevaluarea unor fapte și împrejurări asupra cărora a statuat definitiv o instanță penală (decizia penală nr. 832/A/2016 a Curții de Apel Pitești) încalcă dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. și este de natură a afecta autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive și securitatea raporturilor juridice stabilite printr-o hotărâre definitivă.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului, motivarea privind dovedirea erorii judiciare printr-o hotărâre care să desființeze hotărârea de condamnare, s-a raportat și la dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, prin decizia atacată, s-a arătat că din perspectiva art. 96 din Legea nr. 303/2004, răspunderea judecătorilor și procurorilor vinovați de producerea unei erori judiciare, este una subsidiară, numai față de stat, care, are împotriva lor o acțiune în regres admisibilă dacă sunt întrunite anumite cerințe, în acest sens, relevante fiind considerentele Deciziilor nr. 633/2005 și 263/2015 ale Curții Constituționale.

Motivarea instanței de apel nu s-a rezumat doar la părțile care au avut calitatea de magistrat, ci și la pretinsa faptă ilicită a celor doi agenți de poliție, arătându-se că aceasta nu poate fi desprinsă din contextul actelor de urmărire penală și a calității celor doi pârâți, caracterul ilicit a unor atari fapte fiind necesar să fi fost stabilit în cadrul unei anchete disciplinare sau de către procurorul care supraveghea activitatea de cercetare penală.

Ca atare, instanța de apel a analizat în întregime motivele de apel ale reclamantului, motivând în mod corect soluția pe care a pronunțat-o, astfel încât nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs se referă la soluționarea greșită, cu încălcarea art. 204 alin. (3) C. proc. civ. a motivului de apel vizând pretinsa neintroducere în cauză a altor pârâți, motiv încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei, iar conform alin. (3) modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Interpretând dispozițiile anterior menționate, în mod corect instanța de apel a reținut că modificarea cererii de chemare în judecată presupune schimbarea anumitor elemente ale acesteia ca obiectul, cauza, părțile și se poate face potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care reclamantul este legal citat, neavând relevanță dacă procedura de citare cu pârâtul a fost sau nu îndeplinită și nici dacă reclamantul a solicitat amânarea cauzei.

Pe de altă parte, după ce a dispus amânarea cauzei la termenul de judecată din data de 18.01.2019 la solicitarea reclamantulului, care fusese legal citat pentru acel termen, instanța de fond respins cererea de introducere în cauză a pârâților la termenul din data de 21.02.2019, când s-a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, nefiind exprimat acordul expres al tuturor părților pentru modificarea cererii de chemare în judecată peste termen, astfel încât nu se poate aprecia că au fost încălcate dispozițiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs în sensul că deși se impunea administrarea probei cu interogatoriul pârâților D. și C., în dovedirea faptelor ilicite săvârșite de către aceștia, se constată că instanța de apel a apreciat, ca și instanța de fond, că aceasta nu este justificată.

Aceasta ține de aprecierea instanțelor anterioare asupra utilității probei solicitate și nicidecum nu reprezintă o critică de nelegalitate încadrabilă în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., care prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care se poate solicita casarea unei hotărâri în recurs.

Referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul a apreciat că, în ceea ce privește activitatea pârâților de profesie polițiști, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1349 C. civ., art. 1358 C. civ., fără a fi necesară în prealabil vreo hotărâre de condamnare sau de sancționare disciplinară, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1375 C. civ., cât și art. 28 din C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că faptul generator al nemulțumirilor reclamantulului îl reprezintă o hotărâre penală definitivă, asupra căreia, în cadrul prezentului litigiu nu se poate realiza un control judiciar, acest lucru realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, exercitate deja de reclamant și soluționate anterior depunerii prezentei cereri de chemare în judecată.

De asemenea, în mod corect au constatat instanțele anterioare că situația de fapt reținută în dosarul penal, temeiurile juridice care au fundamentat condamnarea, respectiv modul în care au fost soluționate cererile reclamantului, care a avut calitatea de inculpat, nu mai pot fi verificate sub aspectul legalității sau temeiniciei, întrucât apărările reclamantului au făcut deja obiectul unei alte judecăți, iar prin decizia penală nr. 832/A/2016 a Curții de Apel Pitești, definitivă, s-a decis condamnarea inculpatului A. la trei pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., fiind contopite pedepsele, cu executarea pedepsei celei mai grele, de 6 luni închisoare, sporită cu 2 luni, în total 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilirea unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În ceea ce privește activitatea pârâților D., agent de poliție de proximitate la Poliția Municipiului Drăgășani, Județul Vâlcea și C., Comisar șef, organ de cercetare penală, se poate observa că pretinsele fapte ilicite ale acestora au strânsă legătură cu procesul penal anterior menționat, activitatea și faptele reclamate în sarcina lor făcând parte integrantă din faza de cercetare penală a acestuia.

Pe de altă parte, în mod just s-a reținut că există deopotrivă norme speciale în baza cărora se poate constata încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu, ce angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz, conform art. 55 din Legea nr. 360/2002. Depășirea atribuțiilor de serviciu sau intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri reprezintă abateri disciplinare ce pot fi constatate în urma unei cercetări prealabile desfășurate exclusiv în condițiile legale ce se regăsesc în legea privind statutul polițistului menționată anterior și nu potrivit normelor de drept comun invocate de reclamant.

Un ultim motiv de recurs a vizat critica soluției de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților Guvernul României, Parlamentul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, recurentul apreciind că aceștia au calitate procesuală, motivat de faptul că ceea ce a condus la soluționarea în mod inechitabil a dosarului nr. x/2013 a fost eliminarea dispozițiilor art. 337-340 C. proc. pen., noile dispoziții ale art. 334-340 C. proc. pen. excluzând, în mod fraudulos, dreptul persoanei vătămate de a ataca în instanță ordonanța procurorului de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale și că este defectuoasă și legislația privind profesiile de avocat, traducător și de expert electoral prevăzute de Legea nr. 51/1995, Legea nr. 178/1997 și Legea nr. 208/2015, astfel că nu a putut să își desfășoare profesia de avocat, de traducător autorizat, nu a putut să concureze pentru ocuparea unui post de consilier juridic în poliție și a fost exclus din corpul experților electorali.

Sub acest aspect instanța de apel a reținut că, în mod judicios, tribunalul a motivat soluțiile date excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea, IPJ Vâlcea și Parlamentul României, întrucât nu se poate reține, așa cum pretinde apelantul, întrunirea cerințelor răspunderii civile delictuale, pentru o pretinsă activitate legislativă defectuoasă a Parlamentului și Guvernului, iar instituțiile judiciare chemate în judecată nu au calitatea de comitenți ai magistraților cărora reclamantul le impută fapte ilicite, care ar fi determinat greșita sa condamnare penală.

De altfel, acestă soluție s-a impus și raportat la situația de fapt și de drept menționată de reclamant, care nu atestă existența vreunei identități dintre persoana pârâților și subiecții pasivi în raportul juridic dedus judecății, reclamantul invocând pretinse fapte ilicite ale pârâților persoane fizice comise în legătură cu atribuțiile de serviciu și erori judiciare ce s-ar fi comis cu ocazia soluționării dosarului penal x/2013 al Judecătoriei Drăgășani, referitor la instituțiile menționate, nefiind precizate în concret fapte ilicite personale sau argumente care să justifice în mod legal atragerea răspunderii civile delictuale.

Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incident în speță niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1183 din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1183 din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 decembrie 2020.