ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1691/2017

Decizia nr. 1691/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/32/2017 din 30.01.2017, reclamantul Inspectoratul Școlar al Județului Neamț a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman în contradictoriu cu care a solicitat, ca urmare a „sesizării împotriva Deciziei nr. OI/2045/ES/25.10.2016”, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. OI/7600/SJCSN/30.06.2016, precum și suspendarea actelor administrative contestate până la pronunțarea unei hotărâri.

Încheierea atacată

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu de la 09 februarie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de scutire de la plata cauțiunii formulată, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 22/2002, de reclamantul Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman și s-a stabilit în sarcina reclamantului plata unei cauțiuni în sumă de 10.000 lei, sumă care va fi depusă în numerar la Trezoreria Statului, la C.E.C. sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele reclamantului, la dispoziția Curții de Apel Bacău.

Recursul

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii cererii de scutire de la plata cauțiunii.

Recurentul a precizat că cererea de scutire se întemeiază pe dispozițiile art. art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat și dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului, art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, care impunea soluționarea cauzei de urgență și cu precădere, instanța de fond a aplicat procedura de stabilire a cauțiunii reglementată de art. 1062 C. proc. civ., republicat, și în ședința camerei de consiliu din 09 februarie 2017 a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația de a plăti o cauțiune în sumă de 10.000 lei, un procent de aproximativ 3% din obligațiile fiscale contestate, în sumă totală 305.912,49 lei, reprezentând creanțe bugetare.

În procedura internă nu este reglementată o cale de atac separată de fond împotriva modului de stabilire a cauțiunii judiciare, sens în care sunt de observat dispozițiile de drept comun din art. 1057-1064 C. proc. civ.

Potrivit art. 1062 (Procedura de stabilire a cauțiunii) alin. (2) C. proc. civ.: „(2) Instanța se pronunță printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauțiunii”.

Așadar, asupra cuantumului cauțiunii instanța se pronunță printr-o încheiere, care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra măsurii procesuale pentru care s-a depus cauțiunea, și anume doar odată cu hotărârea pronunțată asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, încheierea fiind una premergătoare soluționării acestei cereri.

Art. 1057 alin. (1) C. proc. civ. stabilește expres competența judecătorului investit cu cererea principală de a fixa cuantumul cauțiunii în raport de dispozițiile legale și elementele de fapt prezentate de parte.

Nicio dispoziție nu interzice judecătorului fondului posibilitatea revenirii asupra cuantumului fixat, aceasta fiind și rațiunea pentru care nu a fost reglementată o cale de atac împotriva modului de stabilire a cauțiunii.

Susținerea recurentului-reclamant privind posibilitatea scutirii sale de plata unei cauțiuni prin formularea cererii de acordare a ajutorului public judiciar este nefondată, în condițiile în care instanța de fond nu a fost sesizată cu o asemenea cerere, ci cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu cuprinde nicio referire la o asemenea situație, neprevăzând, cu alte cuvinte, posibilitatea instanțelor de a se pronunța asupra cererii de scutire de la plata cauțiunii.

Dând eficiență principiului constituțional privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, precum și celui stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual-civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații identice. Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Prin urmare, părților interesate le revine obligația de a sesiza instanțele de judecată în condițiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesual-civilă sau, mai mult, contrar dispozițiilor sale, constituie o încălcare a principiului legalității.

Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunțat constant în sensul că accesul liber la justiție semnifică exclusiv accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, regula potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție semnificând doar faptul că legiuitorul nu poate exclude nicio categorie sau grup social de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit prin lege.

Consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, Constituția nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții și reguli de procedură în vederea exercitării acestui drept.

În speță, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea formulării căii de atac a recursului separat împotriva încheierii prin care s-a stabilit cauțiunea, ci doar odată cu hotărârea pronunțată asupra cererii de suspendare.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că accesul liber la justiție nu poate fi absolutizat, în detrimentul altor principii fundamentale, precum principiul legalității.

În concluzie, instanța de judecata investita cu soluționarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ fiscal dispune de puterea discreționară, necenzurabila prin intermediul controlului judiciar, de a fixa cuantumul cauțiunii ce urmează a fi achitata de reclamant, singura condiție care trebuie respectata fiind aceea ca nivelul sumei stabilite cu titlu de cauțiune să nu depășească 20% din cuantumul sumei contestate. Or, se constată că în cauză această cerință legală a fost îndeplinită de instanța de fond, care a stabilit în sarcina recurentului obligația de plată a unei cauțiuni în cuantum de 10.000 lei, care reprezintă aproximativ 3% din suma contestată prin acțiunea în contencios administrativ, acesta fiind în mod evident orientat spre procentul minimal din valoarea obiectului cererii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul Școlar Județean Neamț, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț împotriva încheierii din 09 februarie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.