ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2017

Decizia nr. 1715/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, a fost respinsă, ca nefondată, contestația privind tergiversarea procesului, formulată de petenta A. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenta A. și-a argumentat contestația privind tergiversarea procesului pe nerespectarea de către completul de judecată a prevederilor art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și a apreciat că, prin raportare la dispozițiile legale mai sus redate, susținerile petentei nu sunt întemeiate.

La data de 27 octombrie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ., petenta A. a formulat plângere împotriva încheierii din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, prin care a solicitat anularea încheierii mai sus menționate, în sensul de a se constata, în baza art. 522 alin. (2) pct. 4 raportat la art. 3 și 6 C. proc. civ., încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil prin nerespectarea dispozițiilor art. 234 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, petenta a solicitat ca instanța să dispună soluționarea cererilor de recuzare, precum și încadrarea în drept a măsurii procesuale care a întrerupt cursul judecății și punerea acesteia în discuția părților, pentru respectarea dreptului la apărare.

În motivare, petenta a arătat că prin încheierea de ședință din 04 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu a făcut referire la dispozițiile art. 234 alin. (2) C. proc. civ., invocate în cadrul contestației privind tergiversarea procesului și nici nu a răspuns solicitărilor petentei privind lipsa unor măsuri procesuale cu privire la judecata apelului prin dispozitivul încheierii din 28 iunie 2016. Totodată, petenta a arătat că a constatat că dosarul de apel a fost restituit Curții de Apel București, de către Înalta Curte, la data de 14 iulie 2017, după un an de la ultimul termen al instanței de apel, stabilindu-se termen la data de 27 octombrie 2017, iar cererile de recuzare nu aveau stabilită o rezoluție de termen nici la un an și patru luni de la înregistrare.

În ceea ce privește termenul de declarare a plângerii reglementat de dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierii prin care a fost respinsă contestația la tergiversarea procesului poate fi formulată plângere în termen de 3 zile de la comunicare, petenta a precizat că încheierea din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu i-a fost comunicată până la data formulării plângerii, în dosarul cauzei neexistând o dovadă în acest sens.

Petenta a mai arătat că la data de 06 octombrie 2016 a solicitat comunicarea încheierii date cu privire la contestația privind tergiversarea procesului pe adresa de poștă electronică; în dosarul cauzei se regăsește dovada expedierii electronice a încheierii din 04 octombrie 2016, însă susține că nu a primit această încheiere, iar cu referire la dovada de transmitere a arătat că nu reprezintă o comunicare în sensul dispozițiilor art. 154 alin. (1) și alin. (6) C. proc. civ. Cu referire la termenul în care a fost declarată plângerea ce face obiectul analizei, Înalta Curte reține: Potrivit art. 524 alin. (5) C. proc. civ., plângerea împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația privind tergiversarea procesului poate fi formulată în termen de 3 zile de la comunicare.

Conform art. 154 alin. (6) C. proc. civ.: comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanța, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conține: denumirea instanței, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței și va fi expediat instanței prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace.

Art. 165 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit art. 154 alin. (6), procedura se socotește îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea. Înalta Curte reține că potrivit înscrisului aflat la dosar, la data de 06 octombrie 2017, petenta A. a solicitat comunicarea încheierii prin care va fi soluționată contestația privind tergiversarea procesului, care a fost înregistrată la data de 30 septembrie 2016, în format electronic; conform înscrisului aflat la dosarul acestei instanțe, la data de 19 octombrie 2016 s-a procedat la comunicarea încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 04 octombrie 2016, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, către petentă, în format electronic.

Plângerea împotriva încheierii mai sus indicate, formulată de petenta A. a fost înregistrată la data de 27 octombrie 2017, conform vizei Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și mențiunilor din considerentele încheierii din 27 octombrie 2017, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/3/2015/a1. Înalta Curte constată că în speță nu s-a făcut dovada că procedura de comunicare a încheierii atacate a fost făcută cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 154 alin. (6) C. proc. civ. care impun ca transmiterea actelor procedurale prin poșta electronică să fie însoțită de un formular care să conțină denumirea instanței, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate, care, după completarea datelor menționate să fie remis de către destinatar instanței de judecată.

Prin urmare, în lipsa dovezii de confirmare a primirii actului procedural, transmis prin poșta electronică, și văzând dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că termenul de 3 zile prevăzut de art. 524 alin. (5) C. proc. civ. nu începuse să curgă la data de 27 octombrie 2017. Pentru considerentele expuse, plângerea împotriva încheierii de ședință din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1 este formulată în termenul legal. Examinând încheierea atacată, în raport de motivele formulate și de dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată următoarele: Art. 522 C. proc.

civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părți, precum și de către procurorul care participă la ședință, a contestației prin care, invocându-se încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată. La alin. (2) al articolului menționat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare. Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc.

civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită. În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil. Această procedură specială reprezintă, în esență, un mecanism de accelerare a procedurii în scopul evitării depășirii duratei rezonabile a procesului. În speță, contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., care are în vedere ipoteza în care contestația privind tergiversarea procesului se poate face atunci când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinire din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau pentru îndeplinirea actului. În motivarea plângerii, petenta a arătat că motivarea încheierii de respingere a contestației nu răspunde temeiului de drept indicat, respectiv art. 234 alin. (2) C. proc. civ., cu consecințele relevate în motivare.

Textul legal evocat de petentă are următorul conținut: „În cazul în care încheierile pronunțate de instanță pe parcursul judecății sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se atacă”. De asemenea, petenta a arătat în motivarea plângerii că dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 sunt incidente și din perspectiva nestabilirii niciuneimăsuri procesuale cu privire la apel prin dispozitivul încheierii de ședință din 28 iunie 2016; în opinia petentei, soluționarea apeluluia devenit imprevizibilă ca durată și mijloace de apărare. Un alt aspect învederat de petentă vizează nesoluționarea cererilor de recuzare formulate împotriva judecătorilor, membri ai completuluiînvestit cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 31 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015/a1, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României, precum și a prevederilor art. 395 alin (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), art. 401 și art. 426 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României.

La termenul din 28 iunie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului promovat de apelanta A. împotriva încheierii din 31 mai 2016. De asemenea, Curtea de Apel București a dispus înaintarea dosarului cauzei completului imediat următor, în vederea soluționării cererilor de recuzare formulate de apelanta A. împotriva membrilor completului de judecată (judecători B. și C.). Cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 31 mai 2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 30 iunie 2016, odată cu aceasta fiind înaintat instanței supreme și dosarul cauzei.

Prin încheierea din 04 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut că, până la pronunțarea asupra contestației la tergiversarea procesului, dosarul nu a fost restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul formulat împotriva încheierii din data de 31 mai 2016 a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 579 din 29 martie 2017, iar dosarul a fost restituit Curții de Apel București, conform evidenței ECRIS (Dosarul nr. x/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), la data de 12 iulie 2017. În ceea ce privește cererile de recuzare a domnilor judecători B. și C., formulate de petentă, de care s-a luat act prin încheierea din 28 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte reține că, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 27 octombrie 2017, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, Curtea de Apel București a admis declarația de abținere formulată de domnul judecător B.; pe cale de consecință a fost respinsă cererea de recuzare a domnului judecător B., ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C., în încheierea din ședință publică din 27 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015/a1, s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 ianuarie 2017, componența completului C5 apel a fost modificată, ca urmare a Hotărârii Colegiului de conducere privind planificările aferente anului 2017 (schimbarea operând pentru toate dosarele atribuite completului C5 apel); au fost reținute și dispozițiile art. 46 C. proc. civ. care prevăd că: „pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare”.

În cazul particular dedus judecății Înalta Curte constată că, la momentul soluționării plângerii împotriva încheierii prin care a fost respinsă contestația privind tergiversarea procesului, piedicile invocate de petentă au fost înlăturate în sensul că dosarul instanței de apel a fost restituit după soluționarea recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 31 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, la data de 12 iulie2017, iar cu privire la cererile de recuzare formulate de apelanta A. împotriva judecătorului B. și a judecătorului C., Curtea de Apel București s-a pronunțat.

Înalta Curte subliniază că această procedură specială, prin care s-a instituit cu caracter de noutate prin noul C. proc. civ., instituția contestației privind tergiversarea procesului, urmărește să dea eficiență dreptului la un proces echitabil, care include durata optimă și previzibilă a procesului. Însă, prin modul de reglementare, legiuitorul a urmărit înlăturarea unor piedici actuale. Or, în speță se constată că lipsa dosarului de fond și pronunțarea asupra cererilor de recuzare de către instanța de apel nu subzistă la momentul soluționării plângerii. În plus, dosarul are termen stabilit pentru pronunțare la data de 14 noiembrie 2017. În consecință, pentru motivele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 525 C. proc.

civ. va respinge plângerea împotriva încheierii de ședință din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge plângerea împotriva încheierii de ședință din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, formulată de petenta A.. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2017.