ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1715/2017
Deliberând
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin
încheierea din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1,
a fost respinsă, ca nefondată, contestația privind tergiversarea
procesului, formulată de petenta A.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța a reținut că petenta A. și-a
argumentat contestația privind tergiversarea procesului pe nerespectarea
de către completul de judecată a prevederilor art. 522 alin. (2) pct.
4 C. proc. civ. și a apreciat că, prin raportare la dispozițiile
legale mai sus redate, susținerile petentei nu sunt întemeiate.
La data de 27
octombrie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ.,
petenta A. a formulat plângere împotriva încheierii din 04 octombrie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, prin care a solicitat
anularea încheierii mai sus menționate, în sensul de a se constata, în
baza art. 522 alin. (2) pct. 4 raportat la art. 3 și 6 C. proc. civ.,
încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim
și previzibil prin nerespectarea dispozițiilor art. 234 alin. (2) C.
proc. civ.
De asemenea,
petenta a solicitat ca instanța să dispună soluționarea
cererilor de recuzare, precum și încadrarea în drept a măsurii
procesuale care a întrerupt cursul judecății și punerea acesteia
în discuția părților, pentru respectarea dreptului la
apărare.
În motivare,
petenta a arătat că prin încheierea de ședință din 04
octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă
și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale, nu a făcut referire la dispozițiile art. 234 alin. (2) C.
proc. civ., invocate în cadrul contestației privind tergiversarea procesului
și nici nu a răspuns solicitărilor petentei privind lipsa unor
măsuri procesuale cu privire la judecata apelului prin dispozitivul
încheierii din 28 iunie 2016.
Totodată,
petenta a arătat că a constatat că dosarul de apel a fost
restituit Curții de Apel București, de către Înalta Curte, la
data de 14 iulie 2017, după un an de la ultimul termen al instanței
de apel, stabilindu-se termen la data de 27 octombrie 2017, iar cererile de
recuzare nu aveau stabilită o rezoluție de termen nici la un an
și patru luni de la înregistrare.
În ceea ce
privește termenul de declarare a plângerii reglementat de
dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora
împotriva încheierii prin care a fost respinsă contestația la
tergiversarea procesului poate fi formulată plângere în termen de 3 zile
de la comunicare, petenta a precizat că încheierea din 04 octombrie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu
i-a fost comunicată până la data formulării plângerii, în
dosarul cauzei neexistând o dovadă în acest sens.
Petenta a mai
arătat că la data de 06 octombrie 2016 a solicitat comunicarea
încheierii date cu privire la contestația privind tergiversarea procesului
pe adresa de poștă electronică; în dosarul cauzei se
regăsește dovada expedierii electronice a încheierii din 04 octombrie
2016, însă susține că nu a primit această încheiere, iar cu
referire la dovada de transmitere a arătat că nu reprezintă o
comunicare în sensul dispozițiilor art. 154 alin. (1) și alin. (6) C.
proc. civ.
Cu referire
la termenul în care a fost declarată plângerea ce face obiectul analizei,
Înalta Curte reține:
Potrivit art.
524 alin. (5) C. proc. civ., plângerea împotriva încheierii prin care a fost
respinsă, ca neîntemeiată, contestația privind tergiversarea
procesului poate fi formulată în termen de 3 zile de la comunicare.
Conform art.
154 alin. (6) C. proc. civ.: comunicarea citațiilor și a altor acte
de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax,
poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură
transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă
partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. În
vederea confirmării, instanța, odată cu actul de procedură,
va comunica un formular care va conține: denumirea instanței, data
comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea și
indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către
destinatar cu data primirii, numele în clar și semnătura persoanei
însărcinate cu primirea corespondenței și va fi expediat
instanței prin telefax, poștă electronică sau prin alte
mijloace.
Art. 165
alin. (3) C. proc. civ. prevede că: în cazul citării sau
comunicării altui act de procedură efectuate potrivit art. 154 alin.
(6), procedura se socotește îndeplinită la data arătată pe
copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de
grefierul care a făcut transmisiunea.
Înalta Curte
reține că potrivit înscrisului aflat la dosar, la data de 06
octombrie 2017, petenta A. a solicitat comunicarea încheierii prin care va fi
soluționată contestația privind tergiversarea procesului, care a
fost înregistrată la data de 30 septembrie 2016, în format electronic;
conform înscrisului aflat la dosarul acestei instanțe, la data de 19
octombrie 2016 s-a procedat la comunicarea încheierii pronunțate de Curtea
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 04
octombrie 2016, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, către petentă, în format
electronic.
Plângerea
împotriva încheierii mai sus indicate, formulată de petenta A. a fost
înregistrată la data de 27 octombrie 2017, conform vizei Curții de
Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, și mențiunilor din
considerentele încheierii din 27 octombrie 2017, pronunțată de
aceeași instanță, în Dosarul nr. x/3/2015/a1.
Înalta Curte
constată că în speță nu s-a făcut dovada că
procedura de comunicare a încheierii atacate a fost făcută cu
respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 154 alin. (6) C. proc.
civ. care impun ca transmiterea actelor procedurale prin poșta
electronică să fie însoțită de un formular care să
conțină denumirea instanței, data comunicării, numele
grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate,
care, după completarea datelor menționate să fie remis de
către destinatar instanței de judecată.
Prin urmare,
în lipsa dovezii de confirmare a primirii actului procedural, transmis prin
poșta electronică, și văzând dispozițiile art. 184
alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că termenul de 3 zile
prevăzut de art. 524 alin. (5) C. proc. civ. nu începuse să
curgă la data de 27 octombrie 2017.
Pentru
considerentele expuse, plângerea împotriva încheierii de ședință
din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă
și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1 este formulată
în termenul legal.
Examinând
încheierea atacată, în raport de motivele formulate și de
dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată
următoarele:
Art. 522 C.
proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către
oricare din părți, precum și de către procurorul care
participă la ședință, a contestației prin care,
invocându-se încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un
termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor
legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
La alin. (2)
al articolului menționat sunt prevăzute cazurile în care poate fi
făcută respectiva contestație, motivele vizând atât culpa
instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau
abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a
terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau
judiciare.
Ceea ce
caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ.
este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare
pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le
folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși
dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest
context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu
oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile
în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu
dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării
procesului într-un termen rezonabil.
Această
procedură specială reprezintă, în esență, un mecanism
de accelerare a procedurii în scopul evitării depășirii duratei
rezonabile a procesului.
În
speță, contestația privind tergiversarea procesului a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care
are în vedere ipoteza în care contestația privind tergiversarea procesului
se poate face atunci când instanța și-a nesocotit obligația de a
soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea
măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinire din oficiu, atunci când
legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării
cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar
fi fost suficient pentru luarea măsurii sau pentru îndeplinirea actului.
În motivarea
plângerii, petenta a arătat că motivarea încheierii de respingere a
contestației nu răspunde temeiului de drept indicat, respectiv art.
234 alin. (2) C. proc. civ., cu consecințele relevate în motivare.
Textul legal
evocat de petentă are următorul conținut: „În cazul în care
încheierile pronunțate de instanță pe parcursul
judecății sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat
de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare
în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se
atacă”.
De asemenea,
petenta a arătat în motivarea plângerii că dispozițiile art. 522
alin. (2) pct. 4 sunt incidente și din perspectiva nestabilirii
niciuneimăsuri procesuale cu privire la apel prin dispozitivul încheierii
de ședință din 28 iunie 2016; în opinia petentei,
soluționarea apeluluia devenit imprevizibilă ca durată și
mijloace de apărare.
Un alt aspect
învederat de petentă vizează nesoluționarea cererilor de
recuzare formulate împotriva judecătorilor, membri ai completuluiînvestit
cu soluționarea cauzei.
Înalta Curte
reține că prin încheierea din data de 31 mai 2016,
pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015/a1, Curtea de Apel București,
secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a
Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426
alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din
Constituția României, precum și a prevederilor art. 395 alin (1)
și (2), art. 398 alin. (1) și (2), art. 401 și art. 426 alin.
(1) și (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art.
142 alin. (1) din Constituția României.
La termenul
din 28 iunie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare
a Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri
prealabile și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de
Casație și Justiție pentru soluționarea recursului promovat
de apelanta A. împotriva încheierii din 31 mai 2016.
De asemenea,
Curtea de Apel București a dispus înaintarea dosarului cauzei completului
imediat următor, în vederea soluționării cererilor de recuzare
formulate de apelanta A. împotriva membrilor completului de judecată
(judecători B. și C.).
Cererea de
recurs formulată împotriva încheierii din 31 mai 2016 a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția a II-a civilă, la data de 30 iunie 2016,
odată cu aceasta fiind înaintat instanței supreme și dosarul
cauzei.
Prin
încheierea din 04 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a
VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, a reținut că, până la pronunțarea
asupra contestației la tergiversarea procesului, dosarul nu a fost
restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recursul
formulat împotriva încheierii din data de 31 mai 2016 a fost soluționat de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a
civilă, prin decizia nr. 579 din 29 martie 2017, iar dosarul a fost
restituit Curții de Apel București, conform evidenței ECRIS (Dosarul
nr. x/3/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
a II-a civilă), la data de 12 iulie 2017.
În ceea ce
privește cererile de recuzare a domnilor judecători B. și C.,
formulate de petentă, de care s-a luat act prin încheierea din 28 iunie
2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale, Înalta Curte reține că, prin încheierea pronunțată
în camera de consiliu la data de 27 octombrie 2017, în Dosarul nr. x/3/2015/a1,
Curtea de Apel București a admis declarația de abținere
formulată de domnul judecător B.; pe cale de consecință a
fost respinsă cererea de recuzare a domnului judecător B., ca
rămasă fără obiect.
În ceea ce
privește cererea de recuzare formulată împotriva doamnei
judecător C., în încheierea din ședință publică din 27
octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015/a1, s-a
reținut că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a
faptului că, începând cu data de 1 ianuarie 2017, componența completului
C5 apel a fost modificată, ca urmare a Hotărârii Colegiului de
conducere privind planificările aferente anului 2017 (schimbarea operând
pentru toate dosarele atribuite completului C5 apel); au fost reținute
și dispozițiile art. 46 C. proc. civ. care prevăd că: „pot
fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de
judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru
soluționare”.
În cazul
particular dedus judecății Înalta Curte constată că, la
momentul soluționării plângerii împotriva încheierii prin care a fost
respinsă contestația privind tergiversarea procesului, piedicile
invocate de petentă au fost înlăturate în sensul că dosarul
instanței de apel a fost restituit după soluționarea recursului
declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 31 mai 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în
Dosarul nr. x/3/2015/a1, la data de 12 iulie2017, iar cu privire la cererile de
recuzare formulate de apelanta A. împotriva judecătorului B. și a
judecătorului C., Curtea de Apel București s-a pronunțat.
Înalta Curte
subliniază că această procedură specială, prin care
s-a instituit cu caracter de noutate prin noul C. proc. civ., instituția
contestației privind tergiversarea procesului, urmărește să
dea eficiență dreptului la un proces echitabil, care include durata
optimă și previzibilă a procesului.
Însă,
prin modul de reglementare, legiuitorul a urmărit înlăturarea unor
piedici actuale.
Or, în
speță se constată că lipsa dosarului de fond și
pronunțarea asupra cererilor de recuzare de către instanța de
apel nu subzistă la momentul soluționării plângerii.
În plus,
dosarul are termen stabilit pentru pronunțare la data de 14 noiembrie
2017.
În
consecință, pentru motivele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 525
C. proc. civ. va respinge plângerea împotriva încheierii de
ședință din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
plângerea împotriva încheierii de ședință din 04 octombrie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015/a1, formulată de petenta A..
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2017.