Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 martie 2016

Decizia nr. 959/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 119/2012 a Curții de Apel Ploiești

Decizia nr. 959/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei;

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar SC J. SPRL, împotriva sentinței nr. 127 din 26 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 29 martie 2016.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.