ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1940/2017

Decizia

nr. 1940/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstantele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantua A. - Întreprindere Individuală, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Centrul Alba Iulia, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 11146 din 02 aprilie 2014, emisă de pârâtă, și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3887 din 04 februarie 2014 emis de pârât.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 442 din 18 februarie 2015, a respins acțiunea formulate de reclamantă, ca nefondată, luând act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. - Întreprindere Individuală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că nu au fost analizate motivele de nelegalitate și temeiurile juridice invocate, fiind greșită constatarea că recurenta-reclamantă ar fi declarat nereal că exploatația agricolă nu beneficiază de alt ajutor nerambursabil.

A arătat, de asemenea, că suspiciunea de neregulă a fost reținută incorect, fără să se țină seama de principiul proporționalității.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat resingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.

În esență, a arătat că situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare confirmă suspiciunea de neregulă, în sensul că plantația preluată de A. beneficia în același timp și de plăți pe măsura 141, atrăgând incidența normelor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea din data de 30 martie 2017 prin care a admis în principiu recursul și a acordat termen pentru judecata acestuia în ședință publică.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 11146 din 02 aprilie 2014 prin care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3887 din 04 februarie 2014, întocmit de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Centru Alba Iulia, prin care în sarcina recurentei-reclamante s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 63.930 lei.

Neregulile constatate prin actele administrative contestate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare nr. C112011072100010 din data de 03.02.2011, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului „Preluare și dezvoltare fermă zootehnică în com. Căpâlnița, sat Căpâlnița, jud. Harghita”, constând în încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, care interzic efectuarea de plăți către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluție însușită în integralitate și de instanța de control judiciar.

În esență, motivul pentru care prima instanță a considerat legale actele administrative a constat în inexistența unor neconcordanțe grave între angajamentele asumate prin cererea de finanțare și situația existentă în fapt, exploatația agricolă beneficiind de plăți atât în cadrul Măsurii 141, cât și în cadrul Măsurii 112, ceea ce echivalează cu o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, care atrage neeligibilitatea proiectului și retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând reținerea, în mod greșit, în sarcina sa a abaterii rezultate din nerespectarea prevederilor contractului de finanțare, sunt nefondate, autoritatea intimată reținând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 1 din contractul de finanțare și art. 1, respectiv art. 3 din Anexa la contract.

Astfel, potrivit art. 1 din contractul de finanțare:

„1(2) Beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul Cadru și anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă.

Cererea de finanțare depusă de beneficiar, rezultată în urma verificărilor, modificărilor și completărilor efectuate pe parcursul procedurilor de evaluare-selectare devine obligatorie pentru beneficiar pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

1(3) Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să desfășoare Proiectul pe propria răspundere.

De asemenea, conform art. 1 și 3 din Anexa contractului de finanțare:

1(1) Beneficiarul se obligă să execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Planul de afaceri aprobat, parte integrantă din Cererea de finanțare.

1(2) Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare.

1(3) Beneficiarul trebuie să implementeze obiectivele prevăzute cu maxim de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract.

Anexa I Articolul 3 - Obligații

3(1) Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenție Beneficiarul se obliga să nu modifice substanțial obiectivele prevăzute in Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare și să nu își înceteze activitatea agricolă”.

La formularea acestei concluzii, a fost avut în vedere materialul probator administrat, respectiv declarația pe proprie răspundere dată de A., titularul întreprinderii individuale A. la depunerea cererii de finanțare pe Măsura 112, potrivit căreia „pentru exploatarea agricolă identificată prin toate documentele justificative anexate nu s-a mai depus solicitare care a fost eligibilă și contractată pentru ajutor financiar nerambursabil în cadrul Măsura 112 și Măsura 141, prin cererea mea sau a altui membru al familiei-soțul/soția”; deținerea de către beneficiarul A. Întreprindere Individuală a unui proiect pe Măsura 141 pentru care al treilea an a depus cerere de reziliere, înregistrată cu nr. 1886 din 26 octombrie 2011, exploatația fiind preluată de către fiul său, care s-a instalat ca și conducătorul acesteia și a depus un proiect pe Măsura 112, în data de 28.06.2010.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora declarația la care se face trimitere în procesul-verbal contestat nu poate fi considerată nereală, întrucât este vorba de exploatații total diferite, nu pot fi reținute, având în vedere că recurenta-reclamantă a beneficiat de plăți pentru aceeași exploatație în cadrul Măsurii 141, prin întreprinderea familială B. în care are calitatea de membru, această situație constituind o neregulă cu consecințe financiare.

Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite în contractul de finanțare, care sunt obligatorii pentru beneficiarii ajutorului financiar.

Astfel, în urma verificărilor efectuate de autoritatea intimată, a rezultat că beneficiarul A. Întreprindere Individuală, s-a instalat pentru prima oară la data de 18.06.2010 conform copiei din Registrul exploatației emis de D.S.V.S.A. Harghita, apoi s-a înregistrat la A.P.I.A. la data 22.06.2010, în urma preluării exploatației de la B. (tatăl).

Baza de producție a solicitantului - în urma preluării de la B. (tatăl) - la data depunerii proiectului ara compusă din: 4,11 ha teren agricol; 8 capete bovine, 30 cap. porcine, 171 cap. ovine, 46 cap. caprine și 950 pasări.

Înainte de semnarea Contractului de finanțare, solicitantul s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului, cu statutul de întreprindere Individuală.

Conform verificărilor în baza de date O.N.R.C., efectuata la solicitarea SVCP s-a constatat ca A. figurează ca membru cu o cotă de participare de 50%, în întreprinderea Familială B.

B. - fratele - care locuiește la aceeași adresă, de asemenea a depus un proiect pe măsura 112, în sesiunea din anul 2011, instalându-se pentru prima oară ca și conducător a exploatației în data de 11.01.2011, având un efectiv de animale alcătuit din 16 cap. bovine, 50 cap. porcine și păsări 500 bucăți.

Din evidențele Oficiului Județean de Plăți Harghita rezultă că cele două cereri de finanțare ale beneficiarilor în cauză au fost depuse în sesiuni diferite: respectiv în data de 28.06.2010 și 27.07.2011, iar în urma verificării pe teren, s-a constatat că investițiile celor doi frați sunt amplasate la locații diferite.

La sediul social doar A. Întreprindere Individuală deține o parte din efectivul de animale, respectiv găinile și porcinele, iar bovinele, caprinele și ovinele sunt întreținute la o fermă pentru care a deschis un punct de lucru, la aceeași adresă aflându-se și sediul social al Întreprinderii Familiale B.

Din verificările efectuate, s-a constatat că beneficiarul A. Întreprindere Individuală a solicitat fonduri nerambursabile în cadrul Măsurii 112, pe aceeași exploatație pe care IF B. a încasat prime anuale în cuantum de 1.500 euro, în cadrul Măsurii 141, situație care contravine condițiilor de accesare a Măsurii 112.

Din aspectele enunțate anterior, rezultă în mod evident că A. titularul întreprinderii Individuale A., prin declararea în fals a ajutoarelor financiare nerambursabile de care a beneficiat exploatația agricolă care face obiectul proiectului depus în cadrul Măsurii 112, a creat condiții artificiale, pentru a beneficia de plăți în cadrul Programului FEADR, în vederea obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii 112.

În contextul arătat, instanța de control judiciar constată că, în mod legal, prin actele contestate, s-a reținut încălcarea de către recurent a clauzelor contractului de finanțare.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului potrivit cărora situația de fapt nu se circumscrie noțiunii de condiții artificiale, întrucât înțelesul acestora este acela de premise, împrejurări, situații constituite în mod artificial sau preconstituite, cu scopul de a obține un avantaj patrimonial.

Așa cum a reținut CJUE în hotărârea pronunțată la data de 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12, condițiile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 65/2011 necesită prezența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală și a unui element subiectiv, care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează „nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane”.

În speță, după cum corect a reținut instanța de fond, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a creat condiții artificiale pentru a beneficia de plăți în cadrul programului FEADR, în vederea obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii 112.

În privința criticilor referitoare la încălcarea principiului proporționalității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, principiul proporționalității presupune ca orice măsură administrativă adoptată să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ „Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității”.

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respectat principiul proporționalității prevăzut de aceste dispoziții legale, dar și recomandarea Comisiei Europene prin Direcția Generală pentru Dezvoltare Rurală nr. 1289133 din 30 noiembrie 2011, potrivit căreia în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale, se recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă.

Cum prin actele contestate s-a reținut crearea unor condiții artificiale, în mod corect debitul stabilit în sarcina recurentei-reclamante a vizat întreaga sumă nerambursabilă.

Concluzionând, așadar, cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității intimate, în sensul săvârșirii de către recurenta-reclamantă a unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative contestate, prin care, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (3), art. 16 alin. (4) și art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 s-a constituit în sarcina recurentei-reclamante a unui debit în cuantum de 63.930 lei.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de A. Întreprindere Individuală, împotriva sentinței nr. 442 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. Întreprindere Individuală, împotriva sentinței nr. 442 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2017.