Decizia nr. 1937/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii seria BNG-AIF-2182 din 27.05.2016, emisă de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 229 din 10 august 2016, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii seria BNG-AIF-2182 din 27 mai 2016 emisă de pârâtă, obligând pârâta la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că masurile asigurătorii dispuse se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executare silită, de către organul de executare silită. Contrar celor reținute de prima instanță, a susținut că, în cauză, este aplicabilă excepția prevăzută la art. 9 C. proc. fisc., în care organul fiscal nu are obligația ascultării contribuabilului în situația în care urmează să se ia măsuri de executare silită, or, în speță decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act asimilat actelor de executare silită întocmit în scopul conservării averii debitorului. Prin urmare, în cauză se regăsește situația prevăzută la art. 9 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., așa încât organul de inspecție fiscală a respectat întocmai prevederile art. 113 și urm. din același cod, ce reglementează activitatea de inspecție fiscală. De asemenea, recurenta a invocat art. 49 din Legea nr. 207/2015 - C. proc. fisc., care prevede expres situațiile în care un act administrativ fiscal este nul, respectiv când este vorba despre un organ necompetent și în caz de gravă și evidentă eroare, ceea ce în cauză nu se regăsește, cu excepția motivului privind necompetenta organului fiscal asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat. În cuprinsul deciziei contestate, organul de control a expus motivele pentru care s-a apreciat că există pericolul ca reclamanta debitoare să se sustragă de la colectarea creanțelor bugetare sau să își ascundă ori risipească bunurile, expunând indiciile în acest sens și elementele de ordin obiectiv. Așa fiind, în opinia recurentei este satisfăcută condiția pentru instituirea respectivei măsuri în cauză. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Apărarea intimatei-reclamante Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 30 martie 2017. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata–reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii seria BNG-AIF-2182 din 27.05.2016, emisă de pârâtă. Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BNG-AIF 2182 din 27 mai 2016 s-au dispus măsuri asigurătorii privind pe SC A. SRL, având în vedere inspecția fiscală desfășurată, în urma căreia s-au stabilit sume suplimentare de plată la bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii în valoarea totală de 1.095.751 lei, modalitatea de aducere la îndeplinire a acestor măsuri constând în aplicarea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile aparținând reclamantei, sub forma popririi asigurătorii asupra veniturilor, clienți de încasat. Curtea de apel a a admis acțiunea formulată de reclamantă, anulând decizia prin care s-au instituit măsuri asiguratorii, reținând încălcarea dreptului la apărare al contribuabilului și nemotivarea deciziei contestate. Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. fisc. „se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile legale menționate, respectiv nu s-a făcut dovada că societatea intimată se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, pericolul la care se referă textul de lege trebuie să fie concret și obiectiv, pentru a fi justificată o astfel de măsură. Stabilirea unor obligații fiscale suplimentare nu înseamnă, de plano, că acel contribuabil se va sustrage de la plata respectivelor obligații, iar măsurile asiguratorii se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului, astfel de indicii lipsesc însă din motivarea deciziei atacate. În speță, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reprezentate de ordinele de plată nr. 383 din 16 august 2016 (6.577 lei), nr. 384 din 16 august 2016 (7.734 lei) și respectiv nr. 385 din 16 august 2016 (2.325 lei) existente la dosar, societatea intimată a făcut primele plăți, la data de 16.08.2016, din graficul de eșalonare pentru o perioadă de 60 luni, potrivit Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 17597 din 21.07.2016 a Adminstrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj. Totodată, contrar susținerilor recuretei, în cauză nu este incidentă excepția prevăzută la art. 9 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., întrucât măsurile asigurătorii preced întotdeauna măsurile de executare, deci nu se identifică cu acestea, și pot să se transforme în măsuri de executare silită, în condițiile în care există un titlu executoriu. Or, la data emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, nu exista un titlu executoriu, așa încât măsurile asigurătorii nu puteau fi asimilate sau confundate cu măsurile de executare silită. Așa fiind, se reține, cum corect a sesizat și judecătorul fondului, că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1) și (2) și art. 46 alin. (2) lit. j) C. proc. fisc., întrucât nu a fost ascultat contribuabilul, pentru a-și exprima punctul de vedere, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al acestuia. În acest sens, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, (cauza Kamino International Logistics BV (C ‑ 129/13), Datema Hellmann Worldwide Logistics BV (C130/13) împotriva Staatssecretaris van Financiën, prin Hotărârea Curții din 3 iulie 2014). Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, canefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.