ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2016

HOTĂRÂRE

08.03.2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 643/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate;

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. Ilfov și C. anularea Deciziei de imputare nr. 1524117 din 20 martie 2014 emisă de B. Ilfov; anularea Hotărârii nr. 115 din 05 septembrie 2014 a D. din cadrul C. și a Hotărârii nr. 1524657 din 29 mai 2014 emisă de E. din cadrul B. Ilfov.

În subsidiar s-a solicitat anularea parțială a deciziei de imputare amintită anterior, în privința cheltuielilor de școlarizare imputate reclamantului în mod eronat, cu consecința reducerii acestor cheltuieli, cu sumele reținute eronat de către F. București, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 1524117 din data de 20 martie 2014 emisă de B. Ilfov, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost admis la Facultatea de Drept din cadrul F. București în anul 2006, pe care a absolvit-o în anul 2010, fiind înaintat la gradul de subinspector de poliție și repartizat ca ofițer de poliție în cadrul B. Ilfov, unde a activat în perioada: iulie 2010-noiembrie 2013, ulterior fiind admis la G., în urma concursului organizat în perioada august-octombrie 2013, în prezent având calitatea de auditor de justiție, iar după examenul de absolvire din luna mai 2015 va fi numit ca magistrat.

A mai menționat reclamantul că a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu B. Ilfov, prin raportul din data de 25 noiembrie 2013, fiind admis la G., iar prin Ordinul C. nr. II/5285 din 12 decembrie 2013 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 25 noiembrie 2013, ordinul amintit fiind înregistrat la sediul B. Ilfov la data de 17 decembrie 2013.

În urma emiterii ordinului amintit, prin dispoziția zilnică pe unitate din 08 ianuarie 2014, șeful B. Ilfov a dispus constituirea unei comisii de cercetare administrativă, care să stabilească împrejurările și cauzele care au dus la producerea pagubei, rezultată din cheltuielile de întreținere suportate de C., pe timpul cât reclamantul a urma cursurile F. București.

Prin procesul verbal de cercetare administrativă din 19 martie 2014, Comisia de Cercetare Administrativă a stabilit că reclamantul se face vinovat de nerespectarea angajamentului din 28 august 2006, prin care se obliga să-și desfășoare activitatea în cadrul unităților C. o perioadă de 10 ani de la data absolvirii facultății, situație în care reclamantul trebuie să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă până la îndeplinirea duratei de 10 ani, propunându-se comandantului unității emiterea unei decizii de imputare pentru suma de 22.279 lei, sumă calculată în baza adresei din 07 februarie 2014, emis de F. București.

În baza procesului verbal de cercetare administrativă din 19 martie 2014, amintit anterior, s-a emis Decizia de imputare nr. 1524117 din 20 martie 2014, de către B. Ilfov, prin care i-a fost imputată reclamantului suma de 22.279 lei, în baza O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Împotriva Deciziei de imputare nr. 1524115 din 19 martie 2014 reclamantul a formulat contestație, soluționată prin Hotărârea nr. 1524657 din 29 mai 2014 a E. din cadrul B. Ilfov, hotărâre comunicată la data de 12 iunie 2014.

Fiind nemulțumit de soluția dată, reclamantul a formulat plângere împotriva hotărârii amintite, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, plângere respinsă prin Hotărârea nr. 115 din 05 septembrie 2014 a Comisiei de Jurisdicției a Imputațiilor din cadrul C., hotărâre comunicată prin poștă la data de 24 septembrie 2014.

Aceste acte au fost contestate prin prezentul demers; reclamantul susținând că sunt emise cu încălcarea dispozițiilor legale.

II. Hotărârile care au general conflictul negativ de competentă:.

2.1 Prin sentința civilă nr. 103/F/Cont Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Pitești a reținut că reclamantul, este funcționar public cu statut special iar raportului său de serviciu i se aplică dispozițiile Legii nr. 360/2002 și O.G. nr. 121/1998, iar în subsidiar și Legea nr. 188/1999, ce constituie cadrul general al raporturilor de serviciu și nu exclude la art. 6 raportul de serviciu al polițistului.

Se mai reține de către Curtea de Apel Pitești că, în condițiile în care nici Legea nr. 360/2002 și nici O.G. nr. 121/1998, ce constituie cadrul legal special aplicabil raportului juridic în speță, grefat pe raportul de serviciu al reclamantului, nu indică în mod expres instanța judecătorească competentă să judece în primă instanță litigiul de față, devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, care constituie cadrul general al litigiilor legate de funcția publică, lege ce prevede expres că litigiile ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ a tribunalului.

A apreciat prima instanță sesizată că, în cauză, este adevărat că se cer a fi verificate atât Decizia de imputare nr. 1524117 din 20 martie 2014 emisă de B. Ilfov, cât și Hotărârea nr. 115 din 05 septembrie 2014, adoptată de Comisia de jurisdicția a imputațiilor din cadrul C., precum și Hotărârea nr. 1524657 din 22 mai 2014 a E. din cadrul B. Ilfov, acte din care unul este emis de o autoritate centrală, însă aceeași instanță a considerat că stabilirea competenței nu se poate face decât în raport de actul ce a determinat procedura administrativă și ulterior pe cea judiciară.

Faptul că decizia de imputare emisă de organul local a fost contestată și astfel s-au emis hotărârile a căror anulare se solicită, nu poate impune aprecierea că acestea din urmă constituie actul administrativ pe care instanța este datoare să îl aibă în vedere, în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Esențial în cauză este primul act administrativ de natură să nască, să modifice și să stingă raporturile juridice obligaționale, acesta fiind cel care stabilește limitele în raport de care reclamantul urmează să încerce valorificarea drepturilor materiale și procesuale.

În concluzie, s-a reținut că actul administrativ în funcție de care se impune să se stabilească competența materială este Decizia de imputare nr. 1524117 din 20 martie 2014 emisă de B. Ilfov și, având în vedere și faptul că reclamantul are domiciliul în raza teritorială a tribunalului Argeș și urmărește să fie judecat la instanța de la domiciliul său, s-a dispus declinarea competenței de soluționare la Tribunalul Argeș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea litigiului în primă instanță.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 02 iulie 2015.

2.2. Prin Încheierea din data de 26 octombrie 2015 Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâtul C., cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a da această soluție, Tribunalul Argeș a reținut că, în litigiul de față, competența de soluționare este determinată de rangul central al D. din cadrul C., care a pronunțat Hotărârea nr. 90/2013, în considerarea efectelor specifice procedurii administrativ - jurisdicționale, chiar dacă angajarea propriu - zisă a răspunderii materiale a reclamantului se face prin decizia de imputare.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Argeș, secția civilă,

în baza art. 133 și art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență;

Argumente de fapt și de drept relevante;

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, pentru stabilirea competenței este necesar a se clarifica obiectul cauzei, acesta constând în Decizia de imputare nr. 1524117 din 20 martie 2014 emisă de B. Ilfov. Această decizie constituie actul ce a determinat procedura administrativă și ulterior pe cea judiciară; de natură să nască, să modifice și să stingă raporturile juridice obligaționale, fiind cea care stabilește limitele în raport de care reclamantul încearcă valorificarea drepturilor materiale și procesuale.

Astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de apel, actul administrativ contestat a fost emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, fost polițist - funcționar public cu statut special, (absolvent al F. în anul 2010 și ofițer de poliție din luna iulie 2010 până în luna noiembrie 2013).

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 5 din Legea privind Statutul funcționarilor publici nr. 188/1999 reclamantul este funcționar public cu statut special iar raportului său de serviciu i se aplică Legea nr. 360/2002 și O.G. nr. 121/1998, iar în subsidiar și Legea nr. 188/1999, ce constituie cadrul general al raporturilor de serviciu și nu exclude la art. 6 raportul de serviciu al polițistului.

Cum nici Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și nici O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în baza căreia a fost angajată și răspunderea materială a reclamantului, prin emiterea Deciziei de impunere a cărei anulare se solicită în prezentul litigiu, nu indică în mod expres instanța judecătorească competentă să judece în primă instanță un litigiu precum cel de față, devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, ce constituie cadrul general al litigiilor legate de funcția publică.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, art. 109 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarului public, se modifică și va avea următorul cuprins: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe”.

Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.

În mod temeinic și legal Curtea de Apel Pitești a apreciat că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la competența în primă instanță a curții de apel în litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, în condițiile în care legea care guvernează raporturile de serviciu ale reclamantului conține în mod expres alte dispoziții; aceasta - Legea nr. 188/1999 - fiind una specială, în comparație cu legea contenciosului administrativ - legea nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun mai larg în materie de contencios administrativ; aceasta din urmă stabilind o competență generală de soluționare a unei sfere largi de raporturi juridice.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență;

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal.