ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 martie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și rectorul C., anularea Dispoziției nr. 28 din 17 octombrie 2013, emisă de rectorul C. și reînscrierea reclamantului ca student în anul III de studiu la D., specialitatea E., specializarea „Ordine și siguranță publică”, forma de învățământ cu frecvență, din cadrul B.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 100 din 2 iulie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului rectorul C., a admis, ca întemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., a dispus anularea Dispoziției nr. 28/2013 emisă de rectorul C., precum și reînscrierea reclamantului ca student în anul III la D., specialitatea E., specializarea „Ordine și siguranță publică”, învățământ cu frecvență, din cadrul C.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 100 din 2 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, în esență, pentru următoarele motive: Instanța de fond a invocat și criticat dispozițiile art. 50 din Regulamentul nr. 4380555 din 18 iulie 2012, însă nu a ținut seama de prevederile art. 36 și art. 37 din același Regulament, care se prezumă a fi legale. Mai mult, în analiza cauzei, prima instanță nu a luat în considerare specificul B., astfel cum este reglementat prin H.G. nr. 294/2007 privind organizarea și funcționarea instituției. Conform acestor norme legale, B. asigură din fonduri publice, prin credite bugetare alocate de la bugetul de stat prin bugetul F., contravaloarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării a tuturor studenților înmatriculați pe locurile bugetate (fără taxă) la programele de studii universitare de licență, forma de învățământ cu frecvență. Acest beneficiu legal, ce grevează asupra veniturilor publice ale statului român, a determinat necesitatea introducerii, în Regulamentul intern, a obligativității studenților beneficiari de a promova fiecare an de studiu, prin îndeplinirea cumulativă a două condiții reglementate de art. 36 din Regulament și anume: obținerea unui număr minim 60 de credite în Sistemul european de credite transferabile, concomitent cu obținerea cel puțin a notei 5 la fiecare disciplină la care este prevăzut examen/altă formă de verificare. În Sistemul european de credite transferabile, creditele pot fi obținute doar după completarea volumului de muncă pretins studentului și evaluarea rezultatelor învățării. Deoarece creditele nu măsoară calitatea pregătirii studentului (aceasta fiind evaluată prin note), nu există interferențe între acordarea creditelor și evaluarea prin note. Ori, față de scopul și principiile Sistemul european de credite transferabile, aplicarea acestui sistem nu exclude aplicabilitatea Regulamentului de ordine interioară al unității de învățământ superior, în speță, Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din B., nr. 4380555 din 18 iulie 2012. În consecință, rezultă că actul administrativ contestat a fost emis în baza și în executarea Regulamentului privind activitatea profesională a studenților din B. și a art. 17 din Legea nr. 288/2004.

Apărările formulate de intimatul A.; Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. Intimatul-reclamant a mai învederat că pârâtul rectorul C., deși a deținut în cauză calitatea procesuală de pârât, nu a formulat recurs, astfel că, față de acest pârât, hotărârea primei instanțe este irevocabilă iar pârâta B. nu are interes în formularea prezentului recurs.

Procedura de soluționare a recursului; 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs; Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Cu titlu preliminar se reține că soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului rectorul C., nu a fost criticată prin motivele de recurs, motiv pentru care, susținerile formulate de recurentă cu ocazia dezbaterilor pe fondul cererii de recurs, vizând modul de soluționare a excepției în discuție, nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar. Înalta Curte nu poate reține nici susținerile intimatului-reclamant referitoare la lipsa de interes a recursului declarat de pârâta B., având în vedere calitatea procesuală pasivă deținută în cauză de această instituție de învățământ superior, prin prisma obligației ce îi revine pentru aducerea la îndeplinire a dispoziției primei instanțe de reînscriere a reclamantului în anul III de studiu. Pe fondul cauzei, criticile formulate de recurenta-pârâtă B. subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate. Prin Dispoziția nr. 28 din 17 octombrie 2013, emisă de rectorul C., contestată în prezenta cauză, s-a dispus exmatricularea reclamantului din cadrul instituției de învățământ pentru nepromovarea anului II de studiu din motive imputabile și trecerea în rezervă cu gradul de soldat, cu obligarea acestuia la restituirea cheltuielilor de întreținere efectuate pe timpul școlarizării. Rezumând situația de fapt, se reține că în anul II de studiu, reclamantul A., student în cadrul D., forma de învățământ cu frecvență, seria 2011-2014, nu a promovat examenul la disciplina „Managementul organizațional și al resurselor umane”, nici în sesiunea de examene și nici în sesiunea de restanțe, respectiv, în sesiunea de reexaminare. În consecință, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 4380555 din 18 iulie 2012, privind activitatea profesională a studenților din B., s-a dispus exmatricularea reclamantului pentru nepromovarea anului II de studiu. Criticile formulate de reclamant prin acțiunea în contencios administrativ și împărtășite de către prima instanță, au vizat interpretarea prevederilor art. 50 din Regulament, conform cărora studenții obțin pe parcursul studiilor, pentru fiecare an în parte, un număr de credite transferabile în conformitate cu Sistemul european de credite de studiu transferabile, judecătorul fondului opinând că aceste prevederi, raportat la legislația națională, reprezentată de Legea nr. 288/2004 și Legea nr. 1/2011, nu au corespondent în procedura reală. Astfel, s-a considerat de către instanța de primă jurisdicție că în condițiile în care, în cuprinsul Regulamentului nu se stabilește un număr minim de credite, care să asigure trecerea studentului în anul universitar superior, se aplică cu prioritate normelor naționale incidente în materie, care în situația dedusă judecății, permit reclamantului, care a obținut în anul II de studiu un număr de 63 de puncte-credit, promovarea în anul următor de studiu, deși nu a obținut nota minimă la toate disciplinele studiate în anul respectiv. În acord cu susținerile recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că la formularea acestei concluzii, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile imperative cuprinse în art. 36 și art. 37 din Regulament, care, în condițiile în care nu au fost supuse controlului de legalitate, își produc pe deplin efectele juridice. Conform art. 36 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din B., „Promovarea unui an de studiu este condiționată de realizarea a 60 de puncte-credit aferente disciplinelor obligative și opționale din planul de învățământ, precum și de obținerea cel puțin a notei 5 la toate disciplinele studiate în acel an universitar”. Totodată, art. 37 din Regulamentul menționat stabilește că: „(1) Studentul care nu promovează, în sesiunea de restanțe, examenele la disciplinele incluse în parcursul obligatoriu de studiu prevăzut în planurile de învățământ are dreptul să susțină reexaminarea la două discipline, în regim cu taxă. (2) În cazul în care nu promovează nici după reexaminare, studentul va fi exmatriculat din B., cu suportarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.” Din interpretarea prevederilor regulamentare redate anterior rezultă că pentru promovarea fiecărui an de studii, studenții din cadrul B. au obligația de a îndeplini, în mod cumulativ, următoarele două condiții: realizarea unui număr de 60 de puncte-credite și obținerea cel puțin a notei 5 la fiecare disciplină studiată în anul universitar respectiv. Cum în cauză, intimatul-reclamant a realizat un număr de 63 de puncte-credit, dar nu a obținut nici în sesiunea de examene și nici în sesiunea de restanțe, respectiv, cu ocazia reexaminării, nota minimă de trecere la disciplina „Managementul organizațional și al resurselor umane”, în mod legal recurenta-pârâtă a aplicat reclamantului sancțiunea exmatriculării pentru nepromovarea anului II de studiu. Împrejurarea că numărul minim de credite prevăzut de art. 36 din Regulament, necesar pentru promovarea anului de studiu, reprezintă numărul maxim de credite de studiu transferabile la care face referire Sistemul european de credite transferabile, nu echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, potrivit cărora „Aplicarea în toate universitățile a Sistemului european de credite de studiu transferabile, este obligatorie”. Creditele de studiu transferabile la care face referire Sistemul european de credite transferabile, nu înlocuiesc evaluarea studentului prin note, aceste credite fiind un mod de cuantificare a rezultatelor procesului de învățare, care însă nu măsoară calitatea pregătirii studentului, ce este evaluată prin acordarea notelor. Pe de altă parte, dispozițiile art. 148 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 prevăd că numărul minim de credite necesar promovării anului universitar se stabilește de către senatul universitar. În acest context, trebuie precizat că norma de drept care stabilește obligativitatea aplicării Sistemului european de credite transferabile, promovează posibilitatea recunoașterii academice a studenților români în afara țării și transferabilitatea creditelor de studii între facultățile aceleiași instituții de învățământ superior, între instituțiile românești de învățământ superior și între acestea și universitățile din alte țări, în raport de scopul legii, motiv pentru care, aplicarea necorespunzătoare, sau chiar lipsa aplicării Sistemului european de credite transferabile, nu este de natură a afecta legalitatea actului administrativ contestat de către intimatul-reclamant, în speță, fiind incidente prevederile cuprinse în Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din B. Instanța de control judiciar are în vedere și particularitatea Regulamentului aplicabil studenților de la B., ce decurge din specificul activității de școlarizare desfășurate în cadrul acestei instituții de învățământ. În acest sens, conform art. 1 din H.G. nr. 294/2007, B. este instituție publică de învățământ superior acreditată, din rețeaua de învățământ de stat, iar potrivit art. 12 din același act normativ, activitatea acesteia se desfășoară în conformitate cu prevederile legale specifice domeniului învățământului, ale Cartei Universitare și ale Regulamentului de ordine interioară al unității de învățământ superior. Concluzionând se reține că, în condițiile în care nu a fost înlăturată pe calea excepției de nelegalitate, aplicabilitatea prevederilor art. 36 și art. 37 din Regulament, nu există motive pentru a nu se recunoaște incidența acestor dispoziții în activitatea profesională a studenților din B., astfel că, în cauză, în mod judicios recurenta-pârâtă a evaluat situația intimatului-reclamantului în raport de prevederile propriului Regulament adoptat în baza autonomiei universitare, de care reclamantul a avut cunoștință. Acest Regulament are în mod prioritar rațiuni legate de bugetul asigurat pentru cheltuielile cu școlarizarea studenților, care, trebuie în mod necesar, raportate la o rigoare și o calitate a învățământului ridicate, întemeiate pe faptul că în perioada școlarizării li se asigură studenților o serie de facilități și gratuități, care diferențiază B. de celelalte instituții de învățământ superior, rigori cunoscute de către studenți, care semnează un angajament în acest sens, potrivit art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007. Pe cale de consecință, nici solicitarea intimatului-reclamant de a fi reînscris în anul III de studiu, în condițiile în care nu a promovat toate examenele susținute în anul II de studiu, nu are o bază legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta B., casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.