ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 547/2017

Decizia nr. 547/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

A. Balș prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

B.,

anularea Deciziei nr. 107 din 1 august 2013 prin care a fost respinsă contestația împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 mai 2013 aferentă Contractului de finanțare din 23 februarie 2012, emisă de pârât.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 36 din 27 ianuarie 2015, a admis

excepția tardivității, invocată de pârât, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta

A. Balș prin Primar,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a decăzut-o din dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată în termenul legal de un an, deși a avut motive temeinice să procedeze astfel, invocând personalul redus și volumul mare de activitate a instituției.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât

B.

a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, fiind incidente prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă A. Balș prin Primar a învestit instanța de contencios administrativ cu

anularea Deciziei nr. 107 din 1 august 2013, prin care a fost respinsă contestația împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 mai 2013 aferentă Contractului de finanțare din 23 februarie 2012.

A

nalizând cu prioritate prima instanță excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de intimată, a ajuns la concluzia că aceasta este tardiv formulată.

Această soluție este corectă.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situațiile prevăzute la lit. a)- e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, (…).”

Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Așadar, termenul pentru promovarea unei acțiuni având ca obiect anularea unui act administrativ, cu consecința reparării pagubei suferite, este de șase luni și doar pentru motive temeinice acest termen poate fi depășit, caz în care acțiunea se poate introduce într-un termen maxim de un an, calculat de la data comunicării actului ori luării la cunoștință de conținutul acestuia.

În cauză, instanța de control judiciar reține că

actul a cărui anulare se solicită a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 08 august 2013, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 01 august 2014, termenul limită pentru introducerea demersului judiciar fiind 08 februarie 2014.

Susținerile recurentei, referitoare la personalul redus și volumul de activitate al instituției, în justificarea introducerii cererii de chemare judecată peste termenul de prescripție de șase luni prevăzut de lege, nu pot fi reținute drept motive temeinice, în cauză nefiind făcută o dovadă clară a unor împrejurări concrete, care să determine aplicabilitatea

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, se constată că, în speță, prima instanță în mod corect a respins acțiunea reclamatului ca tardiv formulată, aceasta fiind introdusă cu depășirea termenului de șase luni prevăzut de art. 11 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

A. Balș prin primar împotriva

sentinței nr. 36 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.