ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2017

Decizia nr. 473/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea promovata la data de 21 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/88/2016 și completată la data de 25 aprilie 2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/FCT/4307 din 18 februarie 2016 emisă de pârâtă și anularea în totalitate a măsurii asigurătorii - poprire asiguratorie, dispusă prin această decizie.

Prin sentința civilă nr. 1319 din 06 septembrie 2016, Tribunalului Tulcea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 210 din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluționarea conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din actele dosarului rezultă că obiectul îl reprezintă

anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/FCT/4307 din 18 februarie 2016 emisă de pârâtă și anularea în totalitate a măsurii asigurătorii - poprire asiguratorie, dispusă prin această decizie.

Din actele dosarului rezultă că inspectorii antifraudă din cadrul instituției pârâte, în temeiul art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc., au dispus instituirea măsurii asiguratorii-poprire asiguratorie asupra conturilor de disponibilități și depozite bancare ale societății la băncile SC B. SA, SC C. SA și SC D. SA, motivat de faptul că există suspiciunea rezonabilă că tranzacțiile comerciale declarate de către SC A. SRL în relația cu SC E. SRL și SC F. SRL nu au un conținut economic real, nu reflecta practici economice obișnuite, iar prin înregistrarea de astfel de operațiuni s-a disimulat realitatea, prin crearea aparenței existenței unor operațiuni care în fapt nu au fost efectuate, consecința fiscală fiind diminuarea obligațiilor fiscale de plată la bugetul general consolidate, fiind estimat un prejudiciu în sarcina societății reclamante în cuantum de 64.060 lei, compus din impozit pe profit (25.624 lei) si T.V.A. (38.436 lei)

Înalta Curte constată că actul administrativ dedus judecății este un act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-a evidențiat pe bază de estimare obligații de plată, însumând un total obligații estimate de plată la bugetul general consolidat, în cuantum de 64.060 lei.

Pentru recuperarea acestui prejudiciu, G. - H. Constanța a emis Decizia de impunere măsuri asigurătorii nr. A/FCT/4307 din 18 februarie 2016 în temeiul art. 213 C. proc. fisc.

Potrivit

aliniatului 13 al art. 213

din C. proc. fisc.,

„împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (.) cel interesai poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă".

Așadar, dispozițiile noului C. proc. fisc. fac trimitere, în ceea ce privește stabilirea instanței competente, la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform

prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În cauză, valoarea acestor obligații de plată este de până la 1.000.000 lei, prag valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce atrage competența de soluționare a tribunalului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta I. - G. - H. Constanța în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.