ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 478/2018

Decizia nr. 478/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2713 din 14 octombrie 2016, Judecătoria Alba lulia a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului A., a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B. Brașov, reprezentată în teritoriu de C. Alba lulia, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții A. și D.; a admis în parte acțiunea convențională formulată de pârâta D., în contradictoriu cu B. Brașov, reprezentată în teritoriu de C. Alba Iulia, și A.

În consecință, a constatat că pârâții A. și D. sunt coproprietari în cotă de 1/1 părți asupra următoarelor imobile: teren extravilan în suprafață de 6.000 mp, situat administrativ în localitatea Vințu de Jos, înscris în C.F. Vințu de Jos; teren extravilan în suprafață de 400 mp, situat în localitatea Vințu de Jos, înscris în C.F. Vințu de Jos și teren extravilan în suprafață de 12.200 mp, situat în localitatea Vințu de Jos, înscris în C.F. Vințu de Jos. A dispus sistarea comunității asupra imobilelor de mai sus, prin atribuirea acestora pârâtului A. în cotă de 1/1 părți, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea pârâtei D., în cuantum de 14.150 lei, reprezentând 50 % din valoarea totală a imobilelor. A dispus Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, întabularea în C.F. a prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive; a respins, în rest, acțiunea reconvențională și a obligat, în. solidar, pârâții să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții A. și D., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I-a civilă, la data de 10 februarie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 579/A din 27 octombrie 2017, Tribunalul Alba, secția I civilă, a admis apelul formulat de către pârâții A. și D. împotriva sentinței civile nr. 2713/2016, pronunțată de Judecătoria Alba lulia, în Dosar nr. x/176/2014; a schimbat, în parte, sentința apelată, numai în ceea ce privește modalitatea de partajare a bunurilor comune dobândite de către apelanți în timpul căsătoriei și, în consecință, a dispus sistarea comunității asupra imobilelor menționate în dispozitivul sentinței apelate, prin atribuirea acestora pârâtei D., în cota de 1/1 părți, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea pârâtului A., în cuantum de 14.150 lei, reprezentând 50 % din valoarea totală a imobilelor. A dispus Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, întabularea în C.F. a prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, și, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat intimata B. Brașov, reprezentata în teritoriu de C. Alba lulia, la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă B. Brașov, prin C. Alba. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Alba, secția I civilă.

La data de 14 decembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C.

Prin rezoluția completului din data de 19 decembrie 2017 s-a fixat termen de judecată la 16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 151 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba la data de 10 octombrie 2014, având ca obiect partaj judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată ca nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este lega! învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Alba, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamantă B. Brașov, prin C. Alba, împotriva Deciziei civile nr. 579/A din 27 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.