ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2016

Decizia nr. 2337/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la data de 4 noiembrie 2016 sub nr. x/1/2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorii A., B. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 1693 din 29 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014 al aceleiași instanțe.

În motivare, contestatorii au arătat că prin încheierea de ședință din 11 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014, le-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, fiind dispusă reducerea taxei judiciare de timbru fixată în sarcina acestora pentru judecarea recursului împotriva deciziei nr. 118 din 23 martie 2016 a Curții de Apel Iași, încheiere ce le-a fost comunicată la data de 17 mai 2016. Împotriva acestei încheieri petenții au formulat cerere de reexaminare, soluționată în sensul respingerii prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2016, comunicată petenților la data de 30 septembrie 2016, adică ulterior judecării recursului în raport de care s-au formulat cererile de ajutor public judiciar și de reexaminare.

Față de această situație, contestatorii apreciază că soluționarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța de recurs a fost în eroare cu privire la momentul când au luat cunoștință de conținutul încheierii de reexaminare, moment care dacă ar fi fost avut în vedere nu s-ar mai ti procedat la anularea, ca netimbrat, a acestuia. În acest sens, contestatorii arată că la termenul de judecată din 29 septembrie 2016 cauza trebuia să fie amânată pentru a le da posibilitatea să ia cunoștință de conținutul încheierii de reexaminare și să achite taxele judiciare de timbru astfel cum au fost reduse, instanța fiind în eroare cu privire atât la faptul că dovada comunicării încheierii de reexaminare nu se afla la dosar, cât și cu privire la faptul că aceștia cunoșteau soluția dată în cererea de reexaminare.

În opinia contestatorilor cererea este admisibilă întrucât calea de atac extraordinară este exercitată împotriva unei hotărâri definitive a instanței de recurs, este declarată în termen, cuprinde toate elementele prevăzute de dispozițiile art. 148 C. proc. civ. și este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din același Cod. Deși aprecierea erorii materiale se face în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se ataca, practica judiciară a statuat că este admisibilă și contestația prin care se invocă faptul că actul de procedură, în funcție de care se apreciază greșeala materială, a ajuns la instanță după ziua judecății sau nu a fost depus la dosar din culpa unui funcționar al justiției.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat ca temei juridic al prezentei căi extraordinare de atac „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale". Eroarea evocată de textul legal anterior menționat este urmarea omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar există dovada achitării laxei judiciare de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin poștă înăuntrul termenului legal. În cauză, prin decizia contestată s-a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 118 din 23 martie 2015 a Curții de Apei lași, secția civilă.

Această soluție este apreciată de către contestatori ca reprezentând o eroare materială. În sensul dispozițiilor art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu justificarea că încheierea de respingere a cererii de reexaminare a modalității în care a fost redus cuantumul taxelor judiciare de timbru a fost comunicată ulterior judecării pe fond a recursului în raport de care s-a formulat respectiva cerere de reexaminare. Contestatorii apreciază că instanța de recurs a fost în eroare cu privire la existența, la dosarul cauzei, a dovezii de comunicare a încheierii de reexaminare (atașată ulterior judecării recursului), a faptului că recurenții cunoșteau conținutul acelei încheieri, aspecte care dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la o altă soluție, ori la amânarea cauzei în vederea achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că prin rezoluția din 7 ianuarie 2016, dată în Dosarul nr. x/99/2014, în care s-a pronunțat decizia contestată, s-a stabilit în sarcina recurenților (contestatorii din prezenta cauză) obligația de a achita taxa judiciară de timbru conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv B.- 8303 RON, iar A.-6803 RON, obligație despre care aceștia au fost încunoștiințați prin adresă, la data de 15 ianuarie 2016 (conform dovezilor aflate la filele Dosarul nr. x/99/2014). La data de 17 ianuarie 2016 recurenții au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere respinsă prin încheierea de ședință din 3 februarie 2016, de către completul imediat următor, căruia îi fusese înaintată spre soluționare conform legii.

Această încheiere a fost comunicată recurenților la data de 17 martie 2016 (filele Dosar nr. x/99/2014). La data de 23 martie 2016 a fost întocmit raportul de admisibilitate asupra recursului, în care s-a consemnat soluția de respingere a cererii de reexaminare și împrejurarea că recurenții nu au achitat taxele judiciare de timbru, urmând ca aceste aspecte să fie puse în discuția părților. Raportul de admisibilitate a fost comunicat recurenților la data de 31 martie 2016, iar prin punctul de vedere la raport formulat la data de 1 aprilie 2016 aceștia au arătat, printre altele, că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că s-a formulat cerere de reexaminare care a fost respinsă și că se impune formularea unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar.

Prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2016 a fost admis în principiu recursul, a fost stabilit termen de judecată la data de 19 mai 2016 și s-a dispus citarea recurenților cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru astfel cum au fost stabilite prin rezoluția din 7 ianuarie 2016, sub sancțiunea anulării cererii. Urmare a solicitării instanței de recurs realizată prin adresă, de a preciza dacă susținerea din punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate, privind necesitatea formulării unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar, trebuie interpretată ca o cerere propriu-zisă în acest sens, recurenții au solicitat, la data de 5 mai 2016, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia.

Prin încheierea de ședință din 11 mai 2016, pronunțată în Dosar nr. x/99/2014/a5, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar și redus cuantumul taxei judiciare de timbru, la valoarea de 800 RON, pentru B., respectiv, 650 RON pentru A. Prin adresa expediată prin fax la data de 12 mai 2016 s-a pus în vedere recurenților, sub sancțiunea anulării recursului, să achite taxa judiciară de timbru astfel cum fost redusă prin încheierea de ședință din 11 mai 2016, sub sancțiunea anulării cererii de recurs. La data de 16 mai 2016, recurenții au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință din 11 mai 2016, sens în care la termenul de judecată din 19 mai 2016 (acordat prin încheierea de admitere în principiu pentru soluționarea recursului) cauza a fost amânată la data de 29 septembrie 2016, în vederea soluționării, de către completul imediat următor, a cererii de reexaminare.

Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2016, pronunțată în Dosar nr. x/99/20 l4/a5.1, a fost respinsă cererea de reexaminare sus-menționată, încheiere comunicată părților la data de 3 octombrie 2016, deci ulterior soluționării recursului (potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele Dosar nr. x/99/2014), Contrar susținerilor contestatorilor, această împrejurare nu constituie o „eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 502 alin. (2) pcl. 2 C. proc. civ., și nu poate fi primită ca atare de către instanța învestită cu soluționarea prezentei căi extraordinare de atac. Aceasta întrucât în ipoteza existenței unei erori materiale astfel cum este reglementată de textul legal menționat, instanța de recurs ar fi trebuit să nu observe dovada achitării taxei judiciare de timbru atașată la dosarul cauzei și să anuleze recursul, deși acesta era lega!

timbrat, să nu cunoască împrejurarea că încheierea de reexaminare nu a fost comunicată recurenților, prin încheierea de reexaminare să se fi modificat soluția pronunțată inițial asupra ajutorului public judiciar ori să fi fost omise alte aspecte din care ar fi rezultat că taxa judiciară de timbru aferentă recursului a fost achitată sau nu mai subzista în sarcina lor.

În cauză însă, așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs a luat toate măsurile cu privire fa rezolvarea aspectului procedural al timbrajului, și anume: a pus în vedere recurenților, prin rezoluție și sub sancțiunea anulării cererii, faptul că datorează taxă de timbru și cuantumul acesteia; a relevat, prin raportul de admisibilitate din procedura filtru, faptul că recurenții nu s-au conformat obligației de a timbra stabilită în sarcina lor și care este sancțiunea acestei neconformări; a solicitat recurenților, prin adresă, raportat la precizările din punctul de vedere la raportul de admisibilitate, să arate daca înțeleg să formuleze cerere de acordare a ajutorului public judiciar; a înaintat de urgență dosarul completului imediat următor atunci când s-au formulat cereri de reexaminare; a procedat ia amânarea cauzei în vederea soluționării unor astfel de cereri; a efectuat adresă de încunoștiințare a recurenților cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru astfel cum acesta a fost redus în procedura cererii de acordare a ajutorului public judiciar, în vederea achitării în termenul legal.

Este adevărat că, potrivit înscrisurilor din dosar, comunicarea încheierii de soluționare a cererii de reexaminare la ajutorul public judiciar, apare ca fiind realizată față de contestatori (recurenți în procedura de fond) la o dată ulterioară soluționării recursului, respectiv la data de 3 octombrie 2016. Chiar astfel fiind, nu se poate reține că soluționarea căii extraordinare de atac a recursului prin anularea sa, ca netimbrat, este consecința erorii materiale în care s-ar fi aflat instanța de recurs asupra actului procedural al comunicării încheierii de soluționare a cererii de reexaminare către recurenți.

Aceasta întrucât recurenții fuseseră informați la o dată anterioară asupra existenței obligației achitării taxelor judiciare de timbru - pe tot parcursul procedurii de pregătire a judecării recursului, ca și asupra cuantumului final al acestora - prin adresa instanței din 12 mai 2016 - iar în urma soluționării căii de atac a reexaminării la ajutorul public judiciar niciuna din aceste coordonate nu suferise modificări, cererea de reexaminare fiind respinsă.

Pe de altă parte, termenul din 29 septembrie 2016 a fost acordat de instanța de recurs „în vederea soluționării" cererii de reexaminare la ajutorul public judiciar, cerință care era îndeplinită la data pronunțării instanței asupra recursului, iar soluția acestuia a fost dispusă în condițiile în care încheierea dată asupra cererii de reexaminare (de respingere a acestei căi speciale de atac) nu modificase nimic din coordonatele judecării recursului, așa cum se prefiguraseră acestea în urma soluționării cererii de ajutor public judiciar prin încheierea din 11 mai 2016. Contrar argumentelor contestatorilor, instanța învestită cu prezenta cale extraordinară de atac constată că termenul din 29 septembrie 2016 nu fusese acordat recurenților pentru ca aceștia să obțină încă o amânare în vederea achitării taxelor judiciare de timbru, obligație preexistentă în sarcina recurenților, cunoscută acestora și care era în vigoare Ia termenul din 29 septembrie 2016, cât timp nu li se comunicase intervenirea vreunei modificări asupra acesteia.

În aceste circumstanțe, comunicarea ulterioară a încheierii de reexaminare, în contextul în care soluția adoptată prin aceasta a fost accesibila justițiabililor prin intermediul sistemului Ecris la câteva ore de la pronunțare (contestatorii beneficiind în recurs de serviciile unui avocat ales) și nu aducea modificări celei inițial stabilite prin încheierea ce a soluționat cererea de ajutor public judiciar, nu justifică incidența cazului prevăzut de art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Independent de orice comunicare, în lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, soluția adoptată prin încheierea de reexaminare nu ar fi influențat soluția dată asupra recursului, atâta timp cât recurenții nu au îndeplinit (la termenul acordat) obligația stabilită în sarcina lor, situație față de care susținerea, potrivit căreia dacă încheierea de reexaminare ar fi fost comunicată instanța de recurs ar fi pronunțat o altă soluție decât aceea a anulării recursului, nu poate fi primită. Apreciind, pentru motivele arătate, că dezlegarea dată recursului nu este consecința unei „erori materiale", după cum au pretins contestatorii în actuala procedură, ci reprezintă efectul în plan procesualal neîndeplinirii, de către aceștia, a obligației legale de a timbra în cuantumul stabilit prin încheierea ce a soluționat cererea de acordare a ajutorului public judiciar, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoni A., B., împotriva deciziei nr. 1693 din 29 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC C. SA, cu sediul în București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 7 decembrie 2016.