ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2337/2016
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la data
de 4 noiembrie 2016 sub nr. x/1/2016 pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorii A.,
B.
au solicitat,
în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., anularea
deciziei nr. 1693 din 29 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014
al aceleiași instanțe.
În motivare, contestatorii au
arătat că prin încheierea de ședință din 11 mai 2016
pronunțată în Dosarul nr. x/99/2014, le-a fost admisă cererea de
ajutor public judiciar, fiind dispusă reducerea taxei judiciare de timbru
fixată în sarcina acestora pentru judecarea recursului împotriva deciziei
nr. 118 din 23 martie 2016 a Curții de Apel Iași, încheiere ce le-a
fost comunicată la data de 17 mai 2016.
Împotriva acestei încheieri
petenții au formulat cerere de reexaminare, soluționată în
sensul respingerii prin încheierea de ședință din 15 septembrie
2016, comunicată petenților la data de 30 septembrie 2016, adică
ulterior judecării recursului în raport de care s-au formulat cererile de
ajutor public judiciar și de reexaminare.
Față de această
situație, contestatorii apreciază că soluționarea recursului
este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța de
recurs a fost în eroare cu privire la momentul când au luat cunoștință
de conținutul încheierii de reexaminare, moment care dacă ar fi fost avut
în vedere nu s-ar mai ti procedat la anularea, ca netimbrat, a acestuia.
În acest sens, contestatorii arată
că la termenul de judecată din 29 septembrie 2016 cauza trebuia să
fie amânată pentru a le da posibilitatea să ia cunoștință
de conținutul încheierii de reexaminare și să achite taxele judiciare
de timbru astfel cum au fost reduse, instanța fiind în eroare cu privire atât
la faptul că dovada comunicării încheierii de reexaminare nu se afla la
dosar, cât și cu privire la faptul că aceștia cunoșteau soluția
dată în cererea de reexaminare.
În opinia contestatorilor cererea
este admisibilă întrucât calea de atac extraordinară este exercitată
împotriva unei hotărâri definitive a instanței de recurs, este declarată
în termen, cuprinde toate elementele prevăzute de dispozițiile art. 148
C. proc. civ. și este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin.
(2) pct. 2 din același Cod.
Deși aprecierea erorii materiale
se face în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării
hotărârii ce se ataca, practica judiciară a statuat că este admisibilă
și contestația prin care se invocă faptul că actul de procedură,
în funcție de care se apreciază greșeala materială, a ajuns
la instanță după ziua judecății sau nu a fost depus la
dosar din culpa unui funcționar al justiției.
Analizând cauza, Înalta Curte constată
următoarele:
Potrivit art. 502 alin. (2)
pct. 2 C. proc. civ. invocat ca temei juridic al prezentei căi extraordinare
de atac „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație
în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori
materiale".
Eroarea evocată de textul
legal anterior menționat este urmarea omiterii sau confundării unor elemente
sau date materiale importante din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului
că la dosar există dovada achitării laxei judiciare de timbru ori
recipisa de expediere a recursului prin poștă înăuntrul termenului
legal.
În cauză, prin decizia contestată
s-a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva
deciziei nr. 118 din 23 martie 2015 a Curții de Apei lași, secția
civilă.
Această soluție este
apreciată de către contestatori ca reprezentând o eroare materială.
În sensul dispozițiilor art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu justificarea
că încheierea de respingere a cererii de reexaminare a modalității
în care a fost redus cuantumul taxelor judiciare de timbru a fost comunicată
ulterior judecării pe fond a recursului în raport de care s-a formulat respectiva
cerere de reexaminare.
Contestatorii apreciază că
instanța de recurs a fost în eroare cu privire la existența, la dosarul
cauzei, a dovezii de comunicare a încheierii de reexaminare (atașată ulterior
judecării recursului), a faptului că recurenții cunoșteau conținutul
acelei încheieri, aspecte care dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la o
altă soluție, ori la amânarea cauzei în vederea achitării taxei judiciare
de timbru.
Înalta Curte constată că
prin rezoluția din 7 ianuarie 2016, dată în Dosarul nr. x/99/2014, în
care s-a pronunțat decizia contestată, s-a stabilit în sarcina recurenților
(contestatorii din prezenta cauză) obligația de a achita taxa judiciară
de timbru conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv
B.- 8303 RON, iar A.-6803 RON, obligație despre care aceștia au fost încunoștiințați
prin adresă, la data de 15 ianuarie 2016 (conform dovezilor aflate la filele
Dosarul nr. x/99/2014).
La data de 17 ianuarie 2016 recurenții
au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare
de timbru, cerere respinsă prin încheierea de ședință din 3
februarie 2016, de către completul imediat următor, căruia îi fusese
înaintată spre soluționare conform legii.
Această încheiere a fost comunicată
recurenților la data de 17 martie 2016 (filele Dosar nr. x/99/2014).
La data de 23 martie 2016 a fost
întocmit raportul de admisibilitate asupra recursului, în care s-a consemnat soluția
de respingere a cererii de reexaminare și împrejurarea că recurenții
nu au achitat taxele judiciare de timbru, urmând ca aceste aspecte să fie puse
în discuția părților.
Raportul de admisibilitate a fost
comunicat recurenților la data de 31 martie 2016, iar prin punctul de vedere
la raport formulat la data de 1 aprilie 2016 aceștia au arătat, printre
altele, că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că
s-a formulat cerere de reexaminare care a fost respinsă și că se
impune formularea unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar.
Prin încheierea de ședință
din 21 aprilie 2016 a fost admis în principiu recursul, a fost stabilit termen de
judecată la data de 19 mai 2016 și s-a dispus citarea recurenților
cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru astfel cum au fost
stabilite prin rezoluția din 7 ianuarie 2016, sub sancțiunea anulării
cererii.
Urmare a solicitării instanței
de recurs realizată prin adresă, de a preciza dacă susținerea
din punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate, privind necesitatea
formulării unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar, trebuie interpretată
ca o cerere propriu-zisă în acest sens, recurenții au solicitat, la data
de 5 mai 2016, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar
în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia.
Prin încheierea de ședință
din 11 mai 2016, pronunțată în Dosar nr. x/99/2014/a5, a fost admisă
cererea de ajutor public judiciar și redus cuantumul taxei judiciare de timbru,
la valoarea de 800 RON, pentru B., respectiv, 650 RON pentru A.
Prin adresa expediată prin
fax la data de 12 mai 2016 s-a pus în vedere recurenților, sub sancțiunea
anulării recursului, să achite taxa judiciară de timbru astfel cum
fost redusă prin încheierea de ședință din 11 mai 2016, sub
sancțiunea anulării cererii de recurs.
La data de 16 mai 2016, recurenții
au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință
din 11 mai 2016, sens în care la termenul de judecată din 19 mai 2016 (acordat
prin încheierea de admitere în principiu pentru soluționarea recursului) cauza
a fost amânată la data de 29 septembrie 2016, în vederea soluționării,
de către completul imediat următor, a cererii de reexaminare.
Prin încheierea de ședință
din 15 septembrie 2016, pronunțată în Dosar nr. x/99/20 l4/a5.1, a fost
respinsă cererea de reexaminare sus-menționată, încheiere comunicată
părților la data de 3 octombrie 2016, deci ulterior soluționării
recursului (potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele Dosar nr. x/99/2014),
Contrar susținerilor contestatorilor,
această împrejurare nu constituie o „eroare materială" în sensul
dispozițiilor art. 502 alin. (2) pcl. 2 C. proc. civ., și nu poate fi
primită ca atare de către instanța învestită cu soluționarea
prezentei căi extraordinare de atac.
Aceasta întrucât în ipoteza existenței
unei erori materiale astfel cum este reglementată de textul legal menționat,
instanța de recurs ar fi trebuit să nu observe dovada achitării taxei
judiciare de timbru atașată la dosarul cauzei și să anuleze
recursul, deși acesta era lega! timbrat, să nu cunoască împrejurarea
că încheierea de reexaminare nu a fost comunicată recurenților, prin
încheierea de reexaminare să se fi modificat soluția pronunțată
inițial asupra ajutorului public judiciar ori să fi fost omise alte aspecte
din care ar fi rezultat că taxa judiciară de timbru aferentă recursului
a fost achitată sau nu mai subzista în sarcina lor.
În cauză însă, așa
cum s-a arătat anterior, instanța de recurs a luat toate măsurile
cu privire fa rezolvarea aspectului procedural al timbrajului, și anume: a
pus în vedere recurenților, prin rezoluție și sub sancțiunea
anulării cererii, faptul că datorează taxă de timbru și
cuantumul acesteia; a relevat, prin raportul de admisibilitate din procedura filtru,
faptul că recurenții nu s-au conformat obligației de a timbra stabilită
în sarcina lor și care este sancțiunea acestei neconformări; a solicitat
recurenților, prin adresă, raportat la precizările din punctul de
vedere la raportul de admisibilitate, să arate daca înțeleg să formuleze
cerere de acordare a ajutorului public judiciar; a înaintat de urgență
dosarul completului imediat următor atunci când s-au formulat cereri de reexaminare;
a procedat ia amânarea cauzei în vederea soluționării unor astfel de cereri;
a efectuat adresă de încunoștiințare a recurenților cu privire
la cuantumul taxei judiciare de timbru astfel cum acesta a fost redus în procedura
cererii de acordare a ajutorului public judiciar, în vederea achitării în termenul
legal.
Este adevărat că, potrivit
înscrisurilor din dosar, comunicarea încheierii de soluționare a cererii de
reexaminare la ajutorul public judiciar, apare ca fiind realizată față
de contestatori (recurenți în procedura de fond) la o dată ulterioară
soluționării recursului, respectiv la data de 3 octombrie 2016. Chiar
astfel fiind, nu se poate reține că soluționarea căii extraordinare
de atac a recursului prin anularea sa, ca netimbrat, este consecința erorii
materiale în care s-ar fi aflat instanța de recurs asupra actului procedural
al comunicării încheierii de soluționare a cererii de reexaminare către
recurenți.
Aceasta întrucât recurenții
fuseseră informați la o dată anterioară asupra existenței
obligației achitării taxelor judiciare de timbru - pe tot parcursul procedurii
de pregătire a judecării recursului, ca și asupra cuantumului final
al acestora - prin adresa instanței din 12 mai 2016 - iar în urma soluționării
căii de atac a reexaminării la ajutorul public judiciar niciuna din aceste
coordonate nu suferise modificări, cererea de reexaminare fiind respinsă.
Pe de altă parte, termenul
din 29 septembrie 2016 a fost acordat de instanța de recurs „în vederea soluționării"
cererii de reexaminare la ajutorul public judiciar, cerință care era îndeplinită
la data pronunțării instanței asupra recursului, iar soluția
acestuia a fost dispusă în condițiile în care încheierea dată asupra
cererii de reexaminare (de respingere a acestei căi speciale de atac) nu modificase
nimic din coordonatele judecării recursului, așa cum se prefiguraseră
acestea în urma soluționării cererii de ajutor public judiciar prin încheierea
din 11 mai 2016.
Contrar argumentelor contestatorilor,
instanța învestită cu prezenta cale extraordinară de atac constată
că termenul din 29 septembrie 2016 nu fusese acordat recurenților pentru
ca aceștia să obțină încă o amânare în vederea achitării
taxelor judiciare de timbru, obligație preexistentă în sarcina recurenților,
cunoscută acestora și care era în vigoare Ia termenul din 29
septembrie 2016, cât timp nu li se comunicase intervenirea vreunei modificări
asupra acesteia.
În aceste circumstanțe, comunicarea
ulterioară a încheierii de reexaminare, în contextul în care soluția adoptată
prin aceasta a fost accesibila justițiabililor prin intermediul sistemului
Ecris la câteva ore de la pronunțare (contestatorii beneficiind în recurs de
serviciile unui avocat ales) și nu aducea modificări celei inițial
stabilite prin încheierea ce a soluționat cererea de ajutor public judiciar,
nu justifică incidența cazului prevăzut de art. 502 alin. (2)
pct. 2 C. proc. civ.
Independent de orice comunicare,
în lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, soluția adoptată
prin încheierea de reexaminare nu ar fi influențat soluția dată asupra
recursului, atâta timp cât recurenții nu au îndeplinit (la termenul acordat)
obligația stabilită în sarcina lor, situație față de care
susținerea, potrivit căreia dacă încheierea de reexaminare ar fi
fost comunicată instanța de recurs ar fi pronunțat o altă soluție
decât aceea a anulării recursului, nu poate fi primită.
Apreciind, pentru motivele arătate,
că dezlegarea dată recursului nu este consecința unei „erori materiale",
după cum au pretins contestatorii în actuala procedură, ci reprezintă
efectul în plan procesualal neîndeplinirii, de către aceștia, a obligației
legale de a timbra în cuantumul stabilit prin încheierea ce a soluționat cererea
de acordare a ajutorului public judiciar, Înalta Curte va respinge, ca nefondată,
contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația
în anulare formulată de contestatoni A., B., împotriva deciziei nr. 1693 din
29 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC C. SA, cu sediul în
București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință
publică azi, 7 decembrie 2016.