ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2286/2016

HOTĂRÂRE

22.11.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2286/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2286/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 20 octombrie 2015,

sub nr. x/212/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate că defunctul C. nu este tatăl reclamantului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 25 august 1990, iar la data respectivă mama sa întreținea relații de concubinaj cu numitul D. Fiind născut în timpul căsătoriei, prin aplicarea prezumției de paternitate, a fost înscris ca tată al reclamantului soțul mamei, C. Acesta a decedat la data de 04 februarie 2006, iar pârâtul a fost chemat în cauză în calitate de moștenitor al tatălui, respectiv fratele său.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 433 C. civ.

La data de 18 februarie 2016 s-a formulat cerere de modificare a acțiunii introductive, prin care s-a solicitat ca judecarea acțiunii în tăgada paternității să se facă în contradictoriu cu pârâții E. – fiul defunctului pârât B. și F., mama reclamantului.

Prin sentința nr. 7766 din 16 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Constanța,

s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea judecătoriei Curtea de Argeș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la legea aplicabilă, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile vechiului C. fam., având în vedere data nașterii reclamantului și dispozițiile art. 47 din Legea nr. 71/2011, conform cărora dispozițiile noului C. civ. își produc efectele numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.

Potrivit doctrinei în materie, în categoria acțiunilor de stabilire a filiației intră acțiunile de stabilire a maternității și acțiunile de stabilire a paternității, fiind denumite generic acțiuni în reclamație de stat (acțiuni prin care se urmărește obținerea altei stări civile decât aceea pe care o are persoana în cauză).

În cazul de față, a reținut Judecătoria Constanța, nu suntem în ipoteza unei acțiuni de stabilire a filiației, ci într-o acțiune în contestație de stat, prin care se urmărește înlăturarea unei stări civile, pretins nereale, fără a fi învestită instanța și cu o cerere de înlocuire cu starea civilă adevărată.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 113 alin. (1) pct. l C. proc. civ., instanța a reținut că nu ne regăsim în ipoteza reglementată, care vizează doar acțiunile de stabilire a filiației, nu și pe cele de contestare a filiației, nici pe cele de gen (acțiunile injustiție privind filiația).

Din interpretarea per a contraria a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., rezultă că în discuție nu este o competență asupra cărora părțile pot să dispună, dat fiind că litigiul privește o acțiune personală nepatrimonială, astfel încât competența reglementată de art. 107 C. proc. civ. devine una exclusivă.

Verificând cadrul procesul pasiv și calitatea de pârâți a persoanelor citate în cauză, exclusiv prin prisma calității lor de persoane ce pot fi chemate în judecată în acțiunea de tăgadă a paternității, instanța a reținut că nu au această calitate decât moștenitorii tatălui defunct. În acest sens, instanța a reținut că acțiunea în tăgada paternității are ca titulari ai dreptului: copilul, în calitate de reclamant și soțul mamei (sau moștenitorii acestuia în caz de deces), în calitate de pârât.

În raport de prevederile art. 54 C. fam., mama copilului nu poate avea calitatea de pârât decât în ipoteza în care copilul a decedat. În cauza de față, mama copilului nu poate avea calitatea de pârât, acțiunea fiind formulată de către copil, astfel încât aceasta trebuie citată conform prevederilor art. 54 alin. (6) C. fam., în calitate de intervenient forțat.

În acest sens, cu privire la cererea depusă la data de 18 februarie 2016, în care mama reclamantului a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă, instanța a apreciat că această cerere nu poate produce efecte juridice cu privire la cadrul procesual stabilit prin lege și, prin urmare, nu poate atrage o altă competență. Astfel, instanța a reținut că mama reclamantului a fost chemată în această calitate doar în scopul sesizării instanței competente pentru acest pârât, caz în care, în raport de prevederile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., excepția de necompetență poate fi invocată, iar reclamantul nu are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Învestita prin declinare. Judecătoria Curtea de Argeș a pronunțat sentința nr. 1047 din 12 octombrie 2016,

prin care, la rândul său, a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței. A declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

Faptul că mama copilului (reclamant în prezenta cauză) are calitatea de intervenient forțat are poziția procesuală de reclamant și nu de pârât. De altfel, și dacă reclamantul nu ar fi formulat cerere de intervenție forțată, aceasta oricum ar fi fost atrasă în proces în calitate de intervenient forțat întrucât dispozițiile art. 56 C. fam. sunt imperative, iar pe de altă parte, mama copilului în niciun caz nu poate avea calitate procesuală pasivă atunci când copilul pornește acțiunea în tăgada paternității, astfel că nu pot fi reținute argumentele potrivit cărora mama a fost chemată în judecată doar pentru a sesiza instanța competentă pentru aceasta.

Cu privire Ia conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul A. a sesizat Judecătoria Constanța cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate că defunctul C. nu este tatăl său.

Prin cererea de modificare a acțiunii introductive, formulată la dala de 18 februarie 2016, reclamantul a solicitat ca judecarea acțiunii în tăgada paternității să se facă în contradictoriu cu pârâții E. – fiul defunctului pârât B. și F., marna reclamantului.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 433 C. civ.

În raport de data nașterii reclamantului - 25 august 1990 - și data intrării în vigoare a noului C. civ. - 1 octombrie 2011 -, precum și de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ., potrivit cărora „stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor C. civ. și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare", se reține că, în drept, cererii nu îi sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ.

Pornind de la prevederile art. 107 C. proc. civ. și constatând că pârâtul E. are domiciliul în Curtea de Argeș, localitate aflată în raza de competență a Judecătoriei Curtea de Argeș, Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Judecătoria Constanța a constatat că necompetența teritorială invocată este una de ordine publică, ce poate fi ridicată și de instanță din oficiu, în condițiile în care drepturile invocate de reclamant prin cererea introductivă sunt unele cu caracter personal de care părțile nu pot dispune, motiv pentru care competența teritorială a instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul este una exclusivă de la care nu se poate deroga prin acordul părților.

Se constată faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă de paternitate, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, în sensul că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Totodată art. 129 C. proc. civ. reglementează excepțiile de necompetența, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar Ia alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Se observă însă că în speță, pentru soluționarea cererii cu care a fost învestită instanța de judecată - tăgadă paternitate -, nu a fost instituită o competență teritorială exclusivă, ci în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., o competență alternativă.

Prin urmare, se pot reține, de asemenea, și prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Constanța, reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Judecătoria Constanța nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenței, care nu este de ordine publică.

În considerarea celor ce preced, competența soluționării acțiunii revine Judecătoriei Constanța.