Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2017

HOTĂRÂRE
21.11.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 503/2017 Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată; Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4374 din 04 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/108/2013, în contradictoriu cu pârâta intimată B. Arad - C. Soluția instanței de recurs asupra suspendării judecării cauzei; Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 21 noiembrie 2013 a constatat că soluționarea cauzei depinde de interpretarea ce urmează a fi dată prin hotărâre preliminară solicitată în cauza C-97/2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 413 pct. 1 din C. proc.

civ., republicat. Cererea de recurs; Împotriva Încheierii din 21 noiembrie 2013 a declarat recurs intimatul pârât C. din cadrul B. Arad, solicitând admiterea recursului și reluarea judecății. În motivarea căii de atac, recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., republicat. Înalta Curte de Casație și Justiție , secția de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2) din C. proc. civ., constatând că nici una dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile mai sus menționate. Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință la data de 29 decembrie 2016, instanța a dispus, din oficiu, prin rezoluție repunerea cauzei pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 420 C. proc.

civ., în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes. Întrucât, în cauză, se constată că nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - art. 418 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) din același cod, constatând, din oficiu, perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta B. Arad - C. împotriva Încheierii pronunțate la data de 21 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2285/2021
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2021-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5538/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei La data de 26 iunie 2019 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția
ÎCCJ 2021-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 06.09.2019 sub
ÎCCJ 2022-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4976/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual La data de 11 iunie 2019 s-a înregistrat pe rolul Cur
ÎCCJ 2017-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2017
lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, a suspendat judecata recursului declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2267/CA/2014 - R din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă