ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3215/2016

HOTĂRÂRE
17.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3215/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 3215/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 12.05.2014 în cadrul Dosarului nr. x/36/2013, petenta SC A. SA Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta D.G.R.F.P. Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, suspendarea executării actelor administrative constând în Decizia de impunere nr. F-TL 162 din 21 martie 2013 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-TL 140 din 21 martie 2013 care a stat la baza deciziei, cu consecința suspendării obligației de plată a sumelor stabilite prin decizia atacată, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, cauză ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 63 din 04 iulie 2013 prin care a fost respinsă contestația administrativă, cu consecința anulării în tot a Deciziei de impunere nr. F-TL 162 din 21 martie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-TL 140 din 21 martie 2013 care a stat la baza deciziei, precum și anularea obligației de plată a sumelor stabilite prin decizia atacată.

1.2. Prin sentința nr. 144/CA din 4 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și a dispus suspendarea executării silite a Deciziei de impunere nr. F-TL 162 din 21 martie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală F-TL 140 din 21 martie 2013, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. x/36/2013.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Tulcea a declarat recurs împotriva sentinței nr. 144 din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul majorării cauțiunii stabilite raportat la cuantumul sumei contestate.

În motivarea căii de atac se arată, în esență, că în mod nejustificat instanța de judecată a stabilit în sarcina reclamantei o cauțiune de doar 10.000 lei din valoarea sumei contestate.

4.1. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi pronunțate în continuare.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării actelor administrative atacate, reținând că sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cele două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare formulată în cauză, recurenta nu a formulat critici, ci numai cu privire la cuantumul cauțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) teza a II-a din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei”.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008 (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 455/18.06.2008), referitor la această dispoziție legală, a constatat că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

De asemenea, instanța constituțională a reținut că nu operează restricționarea accesului liber la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal și că prin ultima modificare legislativă legiuitorul a înlăturat din textul de lege acea condiție privitoare la depunerea unei cauțiuni egale cu suma contestată, stabilind că instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal dacă petentul depune o cauțiune a cărei valoare a fost diminuată în mod substanțial, instanța urmând să o fixeze astfel încât să nu depășească 20% din cuantumul sumei contestate.

Instanța de judecată investită cu soluționarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ fiscal dispune de puterea discreționară, necenzurabilă prin intermediul controlului judiciar, de a fixa cuantumul cauțiunii ce urmează a fi achitată de reclamantul contribuabil, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca nivelul sumei stabilite cu titlu de cauțiune să nu depășească 20% din cuantumul sumei contestate. Or, se constată că în cauză această cerință legală a fost îndeplinită de instanța de fond.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere poziția procesuală a recurentei, care a arătat că achiesează la cererea de suspendare a executării actelor administrative fiscal atacate, cu condiția depunerii unei cauțiuni, neformulând la instanța de fond nici un fel de aprecieri asupra cuantumului acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Tulcea împotriva sentinței nr. 144 din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3085/2020
Ședința publică din data de 1 iulie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2019-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2019
Ședința publică din data de 25 septembrie 2019 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la Cur
ÎCCJ 2021-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4025/2021
râta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2018, emisă de AJFP Tulcea - Activitatea de inspecție fiscală. PE
ÎCCJ 2016-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 12.08.2015 contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publ
ÎCCJ 2020-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6515/2020
Ședința publică din data de 02 decembrie 2020 Deliberând asupra prezentei cereri de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judec
Sursă