ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3684/2015

Decizia

nr. 3684/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, anularea Deciziei nr. 180849 din 10 mai 2013, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la A.N.O.F.M. sub nr. 180477 din 12 martie 2013, iar la A.J.O.F.M. Tulcea sub nr. 2518 din 14 martie 2013, și a deciziilor luate prin scrisorile standard la cererile de rambursare nr. 5, 6, 7, respectiv adresa nr. 183926 din 14 decembrie 2013, adresa nr. 180632 din 02 aprilie 2013 și adresa nr. 181036 din 14 iunie 2013, precum și constatarea ca eligibile a sumelor de 13.577,62 lei, 7.990,32 lei și 3.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 670 din 26 februarie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea.

Motivele de casare invocate

Recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Principalele argumente invocate

Hotărârea primei instanțe contravine celei pronunțate în Dosarul nr. x/2/2013 al Curții de Apel București prin care o altă cerere a reclamantului, formulată în contradictoriu cu același pârât, a fost admisă, dispunându-se anularea deciziei nr. 181134 din 2 iulie 2013 și a adresei de soluționare a contestației nr. 180965 din 4 iunie 2013, considerându-se eligibile cheltuielile cu leasingul financiar și cu achiziția frigiderului și a automatului de cafea. Recurenta arată că unitatea jurisprudenței este un corolar necesar al unității legislative, hotărârea definitivă din prezenta cauză trebuind să țină seama de cealaltă hotărâre menționată.

Instanța de fond a respins nemotivat cererea întrucât nu a ținut cont de prevederilor Ordinului nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, anexa 2.

Prin nota justificativă nr. 6922 din 21 iulie 2014, recurenta a demonstrat că leasingul financiar era rentabil în raport cu închirierea unui autoturism pe durata proiectului. S-a utilizat, astfel, analiza cost-beneficiu prin raportare la cererea de finanțare, analiză care a luat în calcul perioada de implementare a activității în care era necesară utilizarea autoturismului pentru deplasări la partenerii din proiect și la alte instituții și furnizori. O analiză ante-factum cost-beneficiu nu putea făcută decât raportat la numărul de zile dintr-un an și la numărul de ani necesari implementării proiectului. Motivele respingerii cererii se referă la o analiză a rentabilității post-factum, contrară Ordinului nr. 1117/2010 anexa 2 pct. 2.5 din care rezultă că analiza se face pe toată perioada de utilizare a bunului. Nici instanța de fond și nici OIPOSDRU nu au dovedit că prețurile ar fi fost mai mici prin închirierea unui autoturism sau altă metodă alternativă de obținere a folosinței bunului, cu cât ar fi fost mai mici și,astfel, să excludă numai cheltuielile adiționale. OIPOSDRU a declarat neeligibilă întreaga sumă cu toate că a acceptat cheltuielile efectuate pentru consumul de combustibil al autoturismului, recunoscând astfel necesitatea și utilitatea deplasărilor efectuate.

Imposibilitatea utilizării bunului nu înseamnă că planificarea utilizării acestuia nu s-a făcut conform celor specificate în cererea de finanțare și în nota justificativă. Beneficiarul nu este culpabil pentru faptul că autoturismul nu a fost utilizat 365 zile pe an timp de 3 ani, respectiv că nu au fost efectuate zilnic deplasări în interesul proiectului, practic aceasta fiind motivația care a atras sancțiunea neeligibilității cheltuielilor cu leasingul, sancțiune neprevăzută în niciun act normativ. Analiza cost beneficiu făcută de intimatul-pârât nu a ținut seama de prevederile legale cărora recurenta trebuie să se supună pentru a decide cumpărarea de pe piață a unor servicii. Astfel, în cazul închirierii, pe lângă tariful zilnic, ar fi existat costuri adiționale de asigurare și plată în avans, care sunt imposibil de efectuat de către instituțiile publice, potrivit Legii finanțelor publice, iar în ceea ce privește serviciile de taxi acestea nu sunt decontabile funcționarilor publici, potrivit H.G. nr. 1860/2006.

Cât privește eligibilitatea cheltuielilor cu filtrul de cafea și frigiderul, nu s-a avut în vedere că bunurile sunt menționate în cererea de finanțare. Instanța de fond s-a pronunțat pe argumente ținând de profesionalismul aparaturii, neținând seama de necesitatea acestora în implementarea proiectului și nici de împrejurarea că aceste tipuri de cheltuieli sunt eligibile, potrivit art. 2 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1117/2010, fiind cheltuieli de tip FEADR, acceptate în urma evaluării cererii de finanțare.

Nota justificativă nr. 1020 din 1 iunie 2012 criticată de instanță pentru că nu ar oferi justificări clare cu privire la achiziționarea acestor bunuri este o notă justificativă privind modificarea planului de achiziție, iar nu privind necesitatea achiziționării bunurilor. Potrivit art. 9 A pct. 13 alin. (3) din contractul de finanțare nr. 180615 din 31 mai 2011, cererea de finanțare cuprinde estimările orientative care fundamentează bugetul propus pentru proiectul finanțat. În cazul în care pe durata implementării proiectului apar modificări ale valorilor estimate inițial, nu este necesară inițierea unei notificări sau a unui act adițional la contract. De altfel, în privința acestor cheltuieli nu s-a invocat încălcarea vreunui act normativ sau a vreunei dispoziții contractuale.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice arată că, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 344/2014, direcția OIPOSDRU a fost preluată din cadrul ANOFM de către Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, începând cu data de 22.05.2014, intervenind astfel o transmitere a calității procesuale pasive în cauză.

Cât privește recursul declarat, arată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează.

În Dosarul nr. x/2/2013, acțiunea reclamante a fost soluționată doar pe fond, hotărârea nefiind definitivă, ci atacată cu recurs de către pârât.

Celelalte susțineri ale recurentei, deși se referă la argumentul nemotivării hotărârii, în realitate privesc încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind, de altfel, invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arată că susținerile recurentei se referă la chestiuni de apreciere a probelor, fiind indicate formal anumite texte legale. Cu alte cuvinte, nu se asigură dezvoltarea motivului pentru a se determina greșelile anume imputate primei instanțe.

Nota justificativă asupra motivației rentabilității leasingului financiar a estimat utilizarea zilnică a vehiculului având în vedere că activitatea de management este una continuă, zilnică. Contrar acestor susțineri, documentele justificative existente la dosarul cauzei au evidențiat că leasingul financiar nu a fost rentabil ca variantă aleasă pentru asigurarea folosinței bunului, justificarea fiind incorectă și nerespectându-se regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor din Ghidul solicitantului, conform cărora, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească, între altele, condiția de a fi în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, menit să asigure utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-eficiență. Astfel, cheltuielile efectuate cu plata ratelor de leasing aferente perioadei decembrie 2011 - august 2012 nu se justifică în raport cu modul de utilizare al autoturismului. Necesitatea achiziționării în regim de leasing a vehiculului trebuie apreciată prin raportare la numărul efectiv de zile de utilizare justificat prin acte de recurentă, respectiv aproximativ 23 de zile în decursul a 8 luni.

Referitor la declararea ca neeligibile a cheltuielilor cu achiziționarea filtrului de cafea și a frigiderului, arată că nu a existat o notă justificativă de majorare a valorilor estimate și că modificarea planului achizițiilor trebuia efectuată cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Instrucțiunea nr. 59 din 3 mai 2012, potrivit căruia modificările în planul achizițiilor atrag obligația pentru beneficiar de a le retransmite odată cu cererea de rambursare următoare, potrivit formatului din anexa 5, însoțit de o notă justificativă în care se detaliază motivele care au generat modificările aduse față de planificarea inițială. Recurenta nu a justificat necesitatea achiziționării unui automat de cafea și a unui frigider cu capacitatea tehnică indicată pentru realizarea activităților proiectului câtă vreme unica justificare se reduce la sintagma „pentru utilizarea cât mai eficientă și îndelungată (…)”.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18.03.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 24.06.2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de recurs, Curtea o constată nefondată pentru următoarele argumente.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Toate motivele de recurs invocate de către recurentă sunt subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta arată că, prin nota justificativă nr. 6922 din 21 aprilie 2012, a demonstrat că leasingul financiar este rentabil în raport cu alte modalități de asigurare a folosinței autoturismului pe durata implementării proiectului și că analiza post-factum a rentabilității, la care a procedat atât autoritatea intimată cât și prima instanță nu corespunde prevederilor Ordinului nr. 1117/2010, anexa 2 pct. 2.5, din care, de altfel, rezultă că analiza trebuie să aibă în vedere întreaga perioadă de utilizare a bunului.

Potrivit art. 4 din Condițiile generale ale Contractului de finanțare, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de HG nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, de Ordinul comun al ministrului muncii familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr. 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU cu modificările și completările ulterioare, de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile.

Potrivit art. 3 lit. a) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, analiza rezonabilității valorilor cuprinse în bugetele orientative care stau la baza contractelor de finanțare este o analiză bazată pe principiul utilizării eficiente a fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice aferente acestora, respectiv al asigurării unui raport corect între rezultatul obținut și resursele financiare alocate.

În același sens sunt și prevederile Ghidului solicitantului din august 2010, Condiții generale, cap. 3.1.3, conform cărora cheltuiala trebuie să asigure o utilizare eficientă a fondurilor și un raport optim cost-eficiență.

Actele administrative atacate în prezenta cauză se referă la neeligibilitatea cheltuielilor cu leasingul financiar aferent unui autoturism a cărui folosință a fost considerată de beneficiar a fi necesară pentru implementarea proiectului, cheltuieli solicitate la rambursare în perioada decembrie 2011- august 2012 (întreaga perioadă a leasingului financiar fiind decembrie 2011-decembrie 2013). În perioada avută în vedere de actele administrative, deplasările echipei de management a proiectului cu vehiculul în cauză au fost în număr maxim de trei-patru lunar, existând și luni în care bunul nu a fost folosit.

Recurenta susține fără temei că, raportat la prevederile pct. 2.5. din anexa 2 la Ordinul nr. 1117/2010, analiza cost eficiență necesară stabilirii caracterului eligibil al cheltuielilor s-ar face în funcție de numărul de zile dintr-un an calendaristic și respectiv numărul de ani de implementare a proiectului. Potrivit textului de lege citat, în forma în vigoare la data declarării neeligibilității, „utilizatorul de leasing trebuie să fie în măsură să dovedească faptul că leasingul a fost metoda cea mai rentabilă pentru a obține folosința bunului”.

Toate prevederile legale anterior citate, ca și cele contractuale, concordă în sensul că analiza cost beneficii este una care are în vedere nevoile concrete, reale, în implementarea proiectului finanțat, rezultând că această analiză nicidecum nu ar putea lua în considerare numărul total de zile calendaristice din perioada implementării proiectului, ci trebuie să ia în considerare numărul total de zile estimat că ar impune utilizarea vehiculului.

Prin urmare, în mod legal, prima instanță a reținut că nota justificativă întocmită de recurenta-reclamantă înainte de încheierea contractului de leasing nu justifică în fapt raportul optim cost-eficiență favorabil asigurării folosinței bunului prin intermediul contractului de leasing.

Este adevărat că potrivit pct. 2.5 din anexa 2 la Ordinul nr. 1117/2010, în cazul în care se dovedește că prețurile ar fi fost mai mici dacă s-ar fi utilizat o metodă alternativă (ex. închirierea), se deduc din cheltuielile eligibile numai cheltuielile adiționale însă, în cauză, dincolo de raportul cost-eficiență, cheltuielile cu utilizarea autovehiculului au fost declarate neeligibile în întregime, ținând seama și de alte împrejurări, menționate în decizia de soluționare a contestației administrative nr. 180849 din 10 mai 2013, respectiv de fișele activităților zilnice ale autovehiculului care au fost eronat completate sau nu au avut atașate ordinele de deplasare și foile de parcurs aferente.

Cât privește cheltuielile neeligibile făcute cu achiziționarea frigiderului și a automatului de cafea, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță s-a raportat la lipsa justificării modificării valorii estimate a bunurilor achiziționate, în conformitate cu prevederile Instrucțiunii nr. 59 din 3 decembrie 2012, potrivit căreia „în cazul în care survin modificări în planul achizițiilor prevăzute în cadrul proiectului, beneficiarul are obligația de a-l retransmite odată cu cererea de rambursare următoare, potrivit formatului din anexa 5, (…), cu evidențierea modificărilor aduse câmpurilor relevante. Anexa 5 va fi însoțită de o notă justificativă în care se vor detalia motivele care au generat modificările aduse față de planificarea inițială sau ultima variantă aprobată, pentru fiecare punct modificat (…)”.

Recurenta nu a respectat prevederile acestei instrucțiuni AMPOSDRU, nota justificativă pe care o invocă, nr. 1020 din 1 iunie 2012, neconținând o detaliere a motivelor care au generat modificările față de planificarea inițială a celor două cheltuieli și nefăcând nici dovada înregistrării la autoritatea pârâtă a notei justificative invocate. În planul inițial, valorile celor două bunuri au fost de 1.200 și respectiv 1.400 lei, în timp ce valorile modificate au fost de 3.000 și respectiv 7.990,32 lei. Raportat la achiziționarea a două produse cu alte caracteristici tehnice decât cele avute în vedere în planul inițial, în mod corect s-a reținut că achiziționarea lor nu era necesară pentru realizarea proiectului, de vreme ce modificarea planului de achiziții nu a respectat prevederile Instrucțiunii nr. 59/2012 a AMPOSDRU.

Cât privește hotărârea pronunțată în fond de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013 care, în parte, se referă la aceleași cheltuieli cu cele care fac obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată că hotărârea nu este definitivă, neopunându-se efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, așa încât rămâne nerelevantă în soluționarea prezentului recurs.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea împotriva sentinței civile nr. 670 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2015.