ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06 septembrie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția pentru Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Administrare și Achiziții pentru Comunicații și Tehnologia Informației, a solicitat suspendarea executării Documentului constatator nr. 1, înregistrat sub nr. 4010845 din 30 august 2013, aferent Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea actului atacat.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 noiembrie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția pentru Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Administrare și Achiziții pentru Comunicații și Tehnologia Informației și Unitatea Militară x București, a solicitat revocarea Documentului constatator nr. 1, înregistrat sub nr. 4010845 din 30 august 2013, aferent Contractului de achiziție publică nr. 162104 din 13 septembrie 2012 și pe cale de consecință, în condițiile în care instanța va dispune anularea actului emis de autoritatea contractantă care constată neconformitățile produsului livrat de către reclamantă, să se dispună obligarea pârâtei de rang II să recepționeze soft-ul livrat care se află în posesia sa la data formulării cererii de chemare în judecată, prin emiterea procesului-verbal de recepție prevăzut de graficul de îndeplinire și în final, să procedeze la realizarea acceptantei produsului.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării Documentului constatator nr. 1, emis în baza prevederilor art. 971 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, aferent Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de conexitate a Dosarului nr. x/2/2013 la Dosarul nr. x/2/2013, dispunând conexarea și soluționarea reunită a acestor cauze de către completul mai întâi învestit.

Prin încheierea din 3 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, privind suspendarea executării Documentului constatator nr. 1, înregistrat sub nr. x din 30 august 2013, aferent Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 165 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepția privind netimbrarea cererii și excepția privind lipsa procedurii prealabile, și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția pentru Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Administrare și Achiziții pentru Comunicații și Tehnologia Informației și Unitatea Militară x București, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 165 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta societatea A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii în anulare a Documentului constatator nr. 1, înregistrat sub nr. 4010845 din 30 august 2013, aferent Contractului de achiziție publică nr. 162104 din 13 septembrie 2012 și pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei de rang II să recepționeze soft-ul livrat care se află în posesia sa la data formulării cererii de chemare în judecată, prin emiterea procesului-verbal de recepție prevăzut de graficul de îndeplinire și în final, să procedeze la realizarea acceptantei produsului.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a analizat în mod succint situația de fapt dedusă judecății, exclusiv din perspectiva concluziilor formulate prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, fără a exprima o opinie proprie și fără a argumenta respingerea celorlalte argumente aduse de către societatea reclamantă.

Astfel, deși concluziile raportului de expertiză tehnică au relevat că deficiențele constatate la produsul software reprezintă 20% din totalul realizat, deficiențe care puteau fi remediate în maxim două luni de la data de 22 iulie 2013, instanța de fond nu a arătat în considerentele sentinței motivele pentru care beneficiarul nu a dat posibilitatea furnizorului să remedieze neconcordanțele și pentru care, a emis, în situația dată, documentul constatator. Solicitarea de acordare a unui termen pentru remedierea deficiențelor, era justificată de reducerea termenului de finalizare a contractului de achiziție publică de la 12 luni la 8 luni, ca urmare a semnării cu întârziere a contractului de către comandantul unității militare. Pe de altă parte, din raportul de expertiză tehnică a rezultat că existau mici probleme funcționale, care puteau fi remediate în două-trei luni, raportul neprecizând în conținutul său faptul că aplicația informatică este nefuncțională. În raport de aceste deficiențe, autoritatea contractantă avea posibilitatea efectuării recepției sau amânării acesteia, dar în nici un caz, nu putea refuza efectuarea recepției, așa cum a procedat în speță, existând și posibilitatea perceperii penalităților de întârziere și încasarea lor din garanția de bună execuție constituită de reclamantă.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că pârâții au manifestat o atitudine abuzivă în ceea ce privește implementarea proiectului. Astfel, rezultatul procedurii de atribuire i-a fost adus la cunoștință societății reclamante prin Adresa nr. 3.806.843 din 27 iulie 2012, iar la data de 31 august 2012, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația formulată de un alt ofertant. În aceste condiții, până la data de 31 august 2012, societatea reclamantă a fost în imposibilitatea de a semna contractul de achiziție publică din motive care nu îi sunt imputabile. Ulterior acestei date, întârzierea în semnarea contractului s-a datorat comandantului unității militare, care a refuzat semnarea contractului, abia după înlocuirea acestuia din funcție procedându-se la semnarea contractului la data de 24 octombrie 2012.

În acest context, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că semnarea cu întârziere a contractului s-a datorat culpei societății reclamante, motivarea sumară a sentinței recurate întemeindu-se numai pe concluziile raportului de expertiză tehnică, deși expertul tehnic de specialitate informatică nu este competent să se pronunțe în legătură cu întârzierea în semnarea contractului.

Recurenta-reclamantă a prezentat elementele tehnice referitoare la programul informatic furnizat, arătând că, așa cum rezultă și din conținutul raportului de expertiză tehnică judiciară, o mare parte dintre cerințele tehnice fundamentale au fost implementate conform specificațiilor. Problemele constatate au privit numai aspecte de integrare corectă a elementelor de trafic și detecția coliziunilor, expertul precizând că aceste elemente sunt formulate în documentația de atribuire în termeni generali, care nu justifică respingerea acceptanței. Prin urmare, produsul furnizat trebuia recepționat chiar dacă existau elemente la care urma să se lucreze în perioada imediat următoare, respectiv în cele 6 luni în care societatea reclamantă trebuia să asigure mentenanța sistemului și instruirea personalului.

Recurenta aduce critici și raportului de expertiză tehnică judiciară, ale cărui concluzii în ceea ce privește procentul de neconformitate a sistemului (25%) și procentul în care sistemul ar fi fost neconform la data de 22 septembrie 2013 (6%), sunt considerate nejustificate. Chiar dacă ar fi luate în considerare aceste procente, recurenta susține că, întrucât proiectul trebuia să funcționeze în procent de 90%, acesta putea fi acceptat în aceste condiții.

Recurenta-reclamantă a învederat și demersurile pe care le-a întreprins ulterior datei de 22 iulie 2013, când s-a emis procesul-verbal de recepție finală de către beneficiar, în vederea obținerii acceptării produsului. A arătat că derularea corespunzătoare a proiectului a fost oprită în mod abuziv de către beneficiar, care, după realizarea testelor de acceptanță din data de 22 iulie 2013, a refuzat societății reclamante accesul în sediul acestuia și în aceste condiții, nu s-a mai lucrat efectiv la proiect.

În susținerea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a prezentat și opinia exprimată de Ministerul Afacerilor Interne prin Adresa nr. 3981645 din 22 august 2013, în cuprinsul căreia s-a apreciat că, în caz de întârziere, beneficiarul este îndreptățit să perceapă penalități contractuale, existând soluții pentru finalizarea în bune condiții a proiectului.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând apărările formulate în dosarul primei instanțe.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepția lipsei de obiect a recursului, invocată de intimații-pârâți, Înalta Curte reține că aspectele vizând soluționarea litigiului privind executarea contractului de achiziție publică prin încheierea unei tranzacții, prin intermediul căreia părțile și-au îndeplinit obligațiile contractuale, nu constituie argumente în susținerea excepției în discuție, având în vedere că obiectul prezentei cauze îl constituie recursul declarat de societatea reclamantă împotriva soluției primei instanțe, de respingere ca neîntemeiată, a acțiunii în anulare formulate de reclamantă.

Pentru motivele arătate anterior, va fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a recursului.

Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde: "(1) (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, precum și argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile formulate de reclamantă.

Răspunzând criticilor formulate de recurentă sub acest din urmă aspect, se impune a se constata că expertiza tehnică de specialitate informatică, administrată în primă instanță, a avut rolul de a oferi instanței o opinie de specialitate asupra documentației supusă analizei, însă aprecierea probelor s-a realizat de către judecătorul fondului pe baza propriului raționament, prin coroborarea probei în discuție cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și analizarea acestora prin prisma dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În mod evident, opinia expertului tehnic nu este obligatorie pentru instanță, iar în speță, judecătorul fondului a supus-o propriei evaluări, în raport cu norma juridică incidentă situației de fapt stabilite, motiv pentru care, nu se poate reține că prin înlăturarea susținerilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și prin validarea, în mod întemeiat, a constatărilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, prima instanță și-ar fi întemeiat soluția, exclusiv, pe concluziile acestei lucrări de specialitate.

Instanța de control judiciar apreciază că motivarea clară și accesibilă a primei instanțe răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Curtea a subliniat în această ultimă hotărâre că, potrivit practicii sale constante, exigența procesului echitabil este îndeplinită și în cazul unei motivări a soluției pe scurt, din care să rezulte însă că au fost examinate efectiv problemele esențiale ridicate de părți.

Prin urmare, chiar și o motivare sumară a unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu o nemotivare, sancționabilă conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, și pe cale de consecință, îndeplinește cerințele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul arătat, faptul că, în speță, recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la concluzia că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind incidente în speță prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă A. SRL a supus controlului de legalitate Documentul constatator nr. 1 emis de Ministerul Afacerilor Interne, la data de 19 august 2013 și înregistrat la autoritatea publică pârâtă sub nr. 4010845 din 30 august 2013, document aferent Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, prin care autoritatea contractantă a stabilit că societatea A. SRL și-a îndeplinit în mod necorespunzător obligațiile contractuale asumate.

Acest document constatator a fost emis în temeiul prevederilor art. 971 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a finalizării contractului aferent procedurii de achiziție având ca obiect "Sistemul Informatic pentru Managementul Situațiilor de Criză (SIMSC)", contract încheiat între Unitatea Militară x București, în calitate de achizitor, și societatea A. SRL, în calitate de furnizor.

În vederea lămuririi situației de fapt deduse judecății, în mod judicios prima instanță a încuviințat proba cu expertiză tehnică de specialitate informatică și a reținut, pe baza întregului probatoriu administrat în cauză, că reclamanta și-a îndeplinit în mod necorespunzător obligațiile aferente Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, fapt de natură a dovedi caracterul legal și temeinic al documentului constatator emis de autoritatea contractantă.

La formularea acestei concluzii, în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere constatările cuprinse în raportul de expertiză tehnică judiciară, potrivit cărora în urma derulării contractului de achiziție, finalizat la data de 09 august 2013, autoritatea contractantă nu a obținut un sistem informatic pentru managementul situațiilor de criză, viabil și performant, rezultând că există cerințe fundamentale pentru o astfel de soluție informatică, care nu au fost implementate corespunzător, afectând rezultatele unui program de instruire dezvoltat în baza sistemului.

În acord cu cele reținute de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că aspectele constatate de expertul tehnic judiciar, care a efectuat o analiză detaliată referitoare la modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către recurenta-reclamantă, demonstrează că această societate nu a furnizat sistemul informatic cu respectarea obligațiilor prevăzute în contractul de achiziție publică.

Astfel, răspunzând criticilor formulate de recurenta-reclamantă, se constată că potrivit pct. 3.1. raportat la pct. 5.1. din Contractul de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, termenul maxim de implementare a sistemului a fost stabilit la data de 21 iunie 2013.

Ulterior, prin Actul adițional nr. 4 din 20 iunie 2013 la contractul de achiziție publică, termenul maxim de implementare a fost prelungit până la data de 09 august 2013, durata finală a contractului fiind de 9 luni și 15 zile.

Prin semnarea contractului de achiziție și a Actului adițional nr. 4/2013 la acest contract, recurenta-reclamantă a acceptat și și-a asumat acest din urmă termen maxim convenit pentru implementarea proiectului, în condițiile în care, în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini, s-a stabilit că termenul pentru finalizarea sistemului este de 10 de luni.

De asemenea, în caietul de sarcini s-a prevăzut că furnizorul trebuie să acorde suport pentru exploatarea sistemului pe o perioadă de 6 luni după ce sistemul a fost acceptat de către beneficiar, menționându-se că etapele 2 și 3, care presupuneau teste de acceptanță a sistemului, trebuiau derulate în lunile 11 și 12, după implementarea proiectului, în speță, ulterior datei de 09 august 2013.

Prin urmare, perioada de 6 luni de suport reprezintă etapa în care, dacă sistemul ar fi fost acceptat de către beneficiar, recurenta-reclamantă trebuia să acorde suport pentru exploatarea sistemului, acest termen de 6 luni nefiind destinat asigurării mentenanței sistemului și instruirii personalului, așa cum în mod eronat susține recurenta.

Pe de altă parte, prevederile art. 18 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin H.G. nr. 218/2012, act normativ în vigoare la data derulării contractului de finanțare și a contractului de achiziție, limitau la maximum 3 numărul solicitărilor de modificare a termenelor din calendarul/graficul de depunere a cererilor de rambursare, pe care beneficiarul le poate adresa justificat autorității de management.

Aceste prevederi se regăsesc și în Contractul de finanțare nr. 238 din 23 decembrie 2010, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 2/2012 (art. 1 coroborat cu art. 7 alin. (2) din contract).

Or, în cauză, întrucât beneficiarul a solicitat și i s-au aprobat 3 modificări de termene din calendarul/graficul de depunere a cererilor de rambursare, care, implicit, au condus la modificarea duratei termenului de implementare a contractului de finanțare, aspect care rezultă din Notele explicative ce însoțesc actele adiționale nr. 1 din 26 martie 2012, nr. 3 din 17 august 2012 și 5 din 06 iunie 2013 la contractul de finanțare, beneficiarul s-a aflat în imposibilitatea legală de a solicita o nouă prelungire a duratei termenului de implementare a contractului.

În perioada de derulare a contractului pentru implementarea SIMSC, activitățile au fost desfășurate conform graficului de îndeplinire și a fost finalizată activitatea de recepție a echipamentelor hardware, licențelor sisteme de operare, licenței antivirus, echipamentelor de aer condiționat, mobilierului și a amenajării spațiului destinat utilizării SIMSC. Contravaloarea bunurilor și a serviciilor a fost achitată la termen de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în baza proceselor-verbale de recepție semnate de către părți, fără observații.

În ceea ce privește partea de software a sistemului informatic, se reține că, într-o primă etapă, recepția aferentă testelor de acceptanță în fabrică a sistemului (FAT) la furnizor, s-a desfășurat cu întârziere față de termenele stabilite în contract, din culpa furnizorului, iar în urma problemelor identificate în sistem cu ocazia desfășurării acestor teste, aplicația informatică a fost declarată neconformă.

În cadrul etapei a doua, în perioada 08 iulie 2013 - 22 iulie 2013, s-a desfășurat recepția aferentă testelor de acceptare a sistemului în amplasament (SAT) la sediul beneficiarului. Aplicația informatică prezentată de recurenta-reclamantă în cadrul acestor teste, nu a putut fi acceptată fără observații la recepție, fiind declarată neconformă de către comisia de recepție.

Urmare a celor constatate pe durata desfășurării activităților de recepție, rezultă că aplicația informatică nu a îndeplinit toate condițiile prevăzute pentru a fi recepționată.

Până la data expirării termenului maxim de implementare a sistemului, respectiv 09 august 2013, recurenta-reclamantă nu a remediat deficiențele constatate.

Pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de achiziție publică de către recurenta-reclamantă, au fost aplicate penalități de întârziere în valoare totală de 333.148,61 lei, din care a fost încasată suma de 191.985,42 lei.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora, sistemul putea fi recepționat deoarece avea un grad de funcționalitate de 90%, sunt neîntemeiate, reținându-se că acest procent se referă strict la perioada de garanție a sistemului (componenta hardware și componenta software), respectiv la necesitatea de a funcționa la minim 90% din capacitate.

Cum la data expirării Contractului de achiziție publică nr. 162104 din 13 septembrie 2012, componenta hardware era deja recepționată și plătită, nefiind recepționată însă componenta software, nu se poate reține că sistemul nerecepționat ar fi putut dispune de un grad de funcționalitate de 90%.

Distinct de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte reține că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015, reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a solicitat, în contradictoriu cu pârâta societatea A. SRL, și chemata în garanție B. LTD, repunerea părților în situația anterioară încheierii Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012 și obligarea pârâtei să restituie toate cheltuielile efectuate pentru implementarea proiectului SIMSC, respectiv suma de 1.120.734,04 lei, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor asumate.

În cauza menționată, pârâta societatea A. SRL a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului să recepționeze soft-ul livrat care se afla în posesia sa la data formulării respectivei cereri, prin emiterea procesului-verbal de recepție prevăzut de graficul de îndeplinire și în final, să accepte produsul.

În cadrul acestui proces, pârâta societatea A. SRL a formulat și o cerere de chemare în garanție împotriva sub antreprenorului său, B. LTD.

Prin Sentința civilă nr. 1155 din 22 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 438 - 441 C. proc. civ., s-a luat act de tranzacția încheiată între reclamantul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și pârâta-reclamantă societatea A. SRL în cauza menționată.

În ceea ce privește obiectul tranzacției, în cuprinsul acesteia s-a reținut că părțile își exprimă acordul pentru rezoluțiunea Contractului de achiziție publică nr. 162104 din 13 septembrie 2012, având în vedere că în data de 27 februarie 2013, a fost emisă de societatea A. SRL ultima factură care a fost plătită de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - Unitatea Militară x București, iar după această dată, societatea nu a mai emis nicio factură întrucât nu și-a mai îndeplinit în mod culpabil obligațiile contractuale.

Prin aceeași tranzacție s-a reținut că, urmare a încetării Contractului de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, părțile convin repunerea acestora în situația anterioară, societatea A. SRL obligându-se să achite către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - Unitatea Militară x București suma de 1.120.734,04 lei, precum și contravaloarea facturilor de penalități din 22 iulie 2013, în sumă de 39.455,43 lei și factura fiscală din 10 septembrie 2013, în sumă de 101.707,76 lei.

De asemenea, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - Unitatea Militară x București se obligă să restituie în deplină proprietate și posesie către societatea A. SRL toate bunurile care au fost livrate de societate către reclamant, în baza contractului de achiziție publică și care au fost recepționate și achitate de către aceștia.

În cuprinsul tranzacției s-a consemnat faptul că ambele părți renunță la dreptul de a declara recurs împotriva hotărârii judecătorești care consfințește această tranzacție.

La dosarul prezentei instanțe de control judiciar, a fost depus și procesul-verbal de predare/primire a bunurilor aferente Sistemului Informatic pentru Managementul Situațiilor de Criză, încheiat pentru restituirea bunurilor care fac obiectul tranzacției menționate în Sentința civilă nr. 1155 din 22 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte apreciază că aspectele reținute în cuprinsul tranzacției încheiate între Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - Unitatea Militară x București și societatea A. SRL, confirmă, o dată în plus, culpa societății reclamante în ceea ce privește îndeplinirea necorespunzătore a obligațiilor asumate prin Contractul de achiziție publică nr. 162.104 din 13 septembrie 2012, respectiv faptul că nu a furnizat un sistem informatic viabil și performant, astfel cum s-a angajat prin acest contract.

În contextul arătat, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a acțiunii introductive de instanță, invocată de intimații-pârâți în raport de tranzacția încheiată între părțile semnatare ale contractului de achiziție publică, prin intermediul căreia recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta societatea A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de obiect a recursului, invocată de intimații-pârâți, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 165 din 26 ianuarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN