ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 334 din 5 septembrie 2017, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în baza art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 7, alin. (2), din Anexa nr. 6 a Legii nr. 284/2010 și art. 96 C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Giurgiu, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., județul Giurgiu în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4743 din 5 decembrie 2017 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Giurgiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat Dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea formulată, reclamanții, având calitate de procurori și grefieri, au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești reprezentând creșteri salariale începând cu luna noiembrie 2013, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare și a dobânzii penalizatoare, solicitând, în esență, să se constate existența unei discriminări.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice deoarece cererea reclamanților nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispozițiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.

Prevederile legale mai sus-menționate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere faptul că reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte apreciază că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 C. muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit art. 266 C. muncii "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.(...)".

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2018.

Procesat de GGC - CL