ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, reclamantul Ț.V.M.E. a solicitat în contradictoriu cu
pârâții Ț.L., P.M. București, C.M. București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003,
Ț.I., B.V., L.E., A.V. și B.C., să i se recunoască calitatea de persoană
îndreptățită în temeiul Legii nr. 290/2003 și să emită, în beneficiul său,
hotărâre de acordare a despăgubirilor, prevăzute de actul normativ menționat
anterior.
Ulterior, reclamantul a precizat
acțiunea în sensul că susține numai primul capăt de cerere deoarece, al doilea
a rămas fără obiect, fiind emisă Hotărârea nr. 824/2010, pe care a contestat-o
în termen legal.
Prin sentința civilă nr. 3274 din 25
noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și
fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița,
secția contencios administrativ și fiscal.
A reținut instanța, că potrivit
dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 hotărârile Comisiei
centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30
de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului
în raza căruia domiciliază solicitantul. Constatând că reclamantul domiciliază
în municipiul Târgoviște, instanța a apreciat că Tribunalul Dâmbovița este
competent să soluționeze cauza.
În fata Tribunalului Dâmbovița, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul și-a precizat
acțiunea, în sensul că înțelege să renunțe la judecată față de P.M. București
și că al doilea capăt de cerere a rămas fără obiect.
Prin sentința nr. 611 din 10 martie
2011, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, contencios administrativ și
fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
secția contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul negativ
de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în
vederea soluționării conflictului.
A reținut Tribunalul Dâmbovița că,
potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, în situația în care pentru
bunurile aceluiași proprietar sunt mai mulți moștenitori, fiecare dintre
aceștia este obligat să îi menționeze pe ceilalți în cerere și dacă aceștia
domiciliază în județe diferite, vor trimite cererile la C.M. București pentru
aplicarea Legii nr. 290/2003, ipoteză aplicabilă în cauză.
În aceste condiții, a concluzionat
Tribunalul Dâmbovița că din punct de vedere teritorial competența aparține
Tribunalului București.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2,
art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanța
competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul acesteia și cu
dispozițiile legale incidente ei.
În temeiul art. 10 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 modificată și completată, competența de soluționare a cererii
formulate Ț.V.M.E. aparține Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Competența este stabilită de împrejurarea
că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții
Ț.L., P.M. București, C.M. București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ț.I.,
B.V., L.E., A.V. și B.C., să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită
în temeiul Legii nr. 290/2003 și să emită hotărâre de acordare a despăgubirilor
în temeiul aceleiași legi.
Ulterior, reclamantul a precizat
acțiunea în sensul că susține numai primul capăt de cerere deoarece al doilea a
rămas fără obiect fiind emisă Hotărârea nr. 824/2010 pe care a contestat-o în
termen legal și înțelege să renunțe la judecata cu P.M. București.
Prin cererea de chemare în judecată,
astfel cum a fost precizată, rezultă că reclamantul a solicitat să fie cenzurat
de instanță, refuzul pretins nejustificat al autorităților pârâte C.M.
București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 de a-i constata calitatea de
persoană îndreptățită la despăgubiri, în accepțiunea Legii nr. 290/2003.
În concluzie, nu este aplicabilă în
speță procedura specială instituită de Legea nr. 290/2003, prin art. 8 alin. (5),
deoarece nu se atacă o hotărâre a Comisiei (reclamantul învederând că a urmat
deja această procedură), iar raportat la obiectul acțiunii, aceasta se
încadrează în sfera contenciosului administrativ, reglementată de Legea cadru nr.
554/2004.
În aceste condiții, instanța
competentă material și teritorial să soluționeze cauza se determină prin
aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a raportate la cele ale art.
10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă fiind organ
administrativ constituit la nivel local, iar reclamantul a introdus acțiunea la
instanța de la domiciliul său, considerente pentru care se stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei privind pe reclamantul Ț.V.M.E. și pârâții Ț.L., P.M. București, C.M.
București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ț.I., B.V., L.E., A.V. și B.C.,
în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
7 iunie 2011.