ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul Ț.V.M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ț.L., P.M. București, C.M. București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ț.I., B.V., L.E., A.V. și B.C., să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 290/2003 și să emită, în beneficiul său, hotărâre de acordare a despăgubirilor, prevăzute de actul normativ menționat anterior. Ulterior, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că susține numai primul capăt de cerere deoarece, al doilea a rămas fără obiect, fiind emisă Hotărârea nr. 824/2010, pe care a contestat-o în termen legal.

Prin sentința civilă nr. 3274 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal. A reținut instanța, că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 hotărârile Comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Constatând că reclamantul domiciliază în municipiul Târgoviște, instanța a apreciat că Tribunalul Dâmbovița este competent să soluționeze cauza.

În fata Tribunalului Dâmbovița, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să renunțe la judecată față de P.M. București și că al doilea capăt de cerere a rămas fără obiect. Prin sentința nr. 611 din 10 martie 2011, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

A reținut Tribunalul Dâmbovița că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, în situația în care pentru bunurile aceluiași proprietar sunt mai mulți moștenitori, fiecare dintre aceștia este obligat să îi menționeze pe ceilalți în cerere și dacă aceștia domiciliază în județe diferite, vor trimite cererile la C.M. București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ipoteză aplicabilă în cauză. În aceste condiții, a concluzionat Tribunalul Dâmbovița că din punct de vedere teritorial competența aparține Tribunalului București. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei.

În temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, competența de soluționare a cererii formulate Ț.V.M.E. aparține Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal. Competența este stabilită de împrejurarea că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ț.L., P.M. București, C.M. București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ț.I., B.V., L.E., A.V. și B.C., să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 290/2003 și să emită hotărâre de acordare a despăgubirilor în temeiul aceleiași legi. Ulterior, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că susține numai primul capăt de cerere deoarece al doilea a rămas fără obiect fiind emisă Hotărârea nr. 824/2010 pe care a contestat-o în termen legal și înțelege să renunțe la judecata cu P.M.

București. Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, rezultă că reclamantul a solicitat să fie cenzurat de instanță, refuzul pretins nejustificat al autorităților pârâte C.M. București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 de a-i constata calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, în accepțiunea Legii nr. 290/2003. În concluzie, nu este aplicabilă în speță procedura specială instituită de Legea nr. 290/2003, prin art. 8 alin. (5), deoarece nu se atacă o hotărâre a Comisiei (reclamantul învederând că a urmat deja această procedură), iar raportat la obiectul acțiunii, aceasta se încadrează în sfera contenciosului administrativ, reglementată de Legea cadru nr. 554/2004.

În aceste condiții, instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza se determină prin aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a raportate la cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă fiind organ administrativ constituit la nivel local, iar reclamantul a introdus acțiunea la instanța de la domiciliul său, considerente pentru care se stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ț.V.M.E. și pârâții Ț.L., P.M. București, C.M. București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ț.I., B.V., L.E., A.V. și B.C., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2011.