ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3779/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Curtea de Apel

Galați, prin regulamentul de competență din 18 iunie 2011 a stabilit, în temeiul art. 22 C. proc. civ., competența de soluționare a acțiunii înaintată de T.L.

în favoarea Judecătoriei Galați, reținându-se următoarele considerente:

Judecătoria Galați a

fost sesizată cu 2 cazuri: - una de aplicare a unor amenzi civile întemeiată pe

art. 380

3

C. proc. civ. (dosar nr. 20120/233/2009) și una de

constatare la executare, întemeiată pe art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

(dosar nr. 2713/233/2009), dosare care au fost conexate la termenul din 9

februarie 2010.

Ambele cazuri sunt de

competența judecătoriei ca instanță de executare, art. 400 alin. (1) C. proc.

civ.

De altfel, reține

instanța, însuși contestatorul a precizat în instanță că obiectul cererilor

sale vizează o contestație la executare propriu-zisă, situație în care devin

incidente dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, prin

prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

În cauză s-a reținut

un conflict negativ de competență între tribunal și judecătorie, situație în

care, potrivit art. 22 alin. (2), competența de soluționare a acestui conflict

revine Curții de Apel Galați.

Potrivit art. 22

alin. (5) C. proc. civ., instanța competentă să judece conflictul soluționează

în camera de consiliu, fără citarea părților.

Obiectul celor două

cereri formulate de reclamant (conexate) vizează o contestație la executare,

situație din care competența materială aparține judecătoriei ca instanță de

executare, competența revine instanței de executare.

Împotriva

regulatorului de competență a declarat recurs contestatorul, criticând soluția

sub aspectul nelegalității ei sub următoarele aspecte.

Se susține că

instanța nu a fost legal constituită, în condițiile în care acțiunea sa vizează

un litigiu de muncă și ca atare completul de judecată trebuie să fie format din

judecători specializați pe litigii de muncă.

Se mai învederează că

regulatorul de competență trebuia să aibă natura juridică a hotărârii și nu a

unei încheieri, cum greșit a procedat instanța.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.

Examinând regulatorul

de competență în temeiul art. 400 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerea

recurentului legată de faptul că în alcătuirea completului de judecată trebuia

să intre judecători specializați pe litigii de muncă, este nefondată, în

condițiile în care, potrivit art. 22 C. proc. civ., nici unul dintre cele 5

aliniate nu prevede o astfel de dispoziție cu privire la acest aspect și, de

altfel, nici în Legea de organizare judiciară nr. 304/2009 nu sunt cuprinse

dispoziții care să vizeze soluționarea conflictelor de competență, doar

judecătorii specializați în raport de obiectul conflictului negativ sau pozitiv

de competență.

Faptul că regulatorul

de competență poartă denumirea de încheiere și nu sentință, nu este de natură a

determina schimbarea soluției în condițiile în care acest aspect poate fi

reglementat în condițiile art. 281 C. proc. civ. pe calea unei îndreptări de

eroare materială efectuată de instanța care a pronunțat regulamentul de

competență.

Astfel, în condițiile

în care competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei

Galați, conform, art. 400 alin. (1) C. proc. civ., (față de obiectul acțiunilor

ce îl reprezintă contestația la executare) nu sunt prezente motive de

nelegalitate, situație în care, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul T.L. împotriva încheierii de ședință din 18

ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2011.