ÎCCJ, Decizia nr. 54/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 589

din 27 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2140/1/2010 a fost respins ca

nefondat recursul declarat de petentul B.M. împotriva sentinței nr. 563 din 18

martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4645/2/2008, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin sentința nr. 563 din 18 martie 2009

a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul B.M. împotriva rezoluției nr. 88/P/2008

din 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe, petentul a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 589 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că din actele premergătoare

efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le

fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu,

prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Împotriva deciziei

nr. 589 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, petentul B.M. a formulat contestație în anulare, susținând

că a fost obligat, în mod greșit la plata cheltuielilor judiciare către stat,

că toți intimații au lupsit, iar procedura de citare cu aceștia nu a fost legal

îndeplinită, invocându-se cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit.

a) C. proc. pen.

Examinând în principiu

contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie

dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a cazului

de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) și formularea de critici

privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot

reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare,

neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv

la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la

termenul când s-a judecat recursul ; b) imposibilitatea părții de a se prezenta

la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare ; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

lit. f)-i)

1

, cu privire la care existau probe în dosar ; d) situația

în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea

cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar

ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Conform art. 386 lit.

a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la

care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită

conform legii”.

Raportând acest caz de

contestație în anulare la dispozițiile din Titlul V, Cap. II privitor la

citarea și comunicarea actelor procedurale, art. 175-184 C. proc. pen., cu

referire la art. 197, art. (6) și art. 289 din același cod, se constată că

participarea părților la judecata în primă instanță sau în căile de atac

constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este

garantată, printre altele, și de principiul contradictorialității procesului

penal.

Drept urmare, când nu s-au

respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la

judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă privește judecarea în recurs

a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.

Însă, nulitatea relativă

decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în

interesul părții în raport de care judecata s-a desfășurat cu încălcarea

dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. și, drept urmare, acesteia i s-a

adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului

procesual.

Rezultă deci că acest caz de contestație

în anulare [art. 386 lit. a) C. proc. pen.] poate fi invocat exclusiv de partea

care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.

Așadar, cazul de

contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în

speța de față, el neputând fii invocat de contestatorul B.M. pentru intimații,

lipsă la judecarea recursului.

Criticile de fond ale

soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de

contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici

celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită

una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea

în principiu a contestației în anulare,

potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen

.

În consecință, Înalta

Curte

va respinge ca inadmisibilă contestația în

anulare formulată de

formulată

contestatorul

B.M. împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 2140/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat

la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva

deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2140/1/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.