ÎCCJ, Decizia nr. 54/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 589 din 27 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2140/1/2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul B.M. împotriva sentinței nr. 563 din 18 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4645/2/2008, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința nr. 563 din 18 martie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.M.

împotriva rezoluției nr. 88/P/2008 din 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 589 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, petentul B.M.

a formulat contestație în anulare, susținând că a fost obligat, în mod greșit la plata cheltuielilor judiciare către stat, că toți intimații au lupsit, iar procedura de citare cu aceștia nu a fost legal îndeplinită, invocându-se cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. Examinând în principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul ; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare ; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i) 1 , cu privire la care existau probe în dosar ; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”. Raportând acest caz de contestație în anulare la dispozițiile din Titlul V, Cap. II privitor la citarea și comunicarea actelor procedurale, art. 175-184 C. proc. pen., cu referire la art. 197, art. (6) și art. 289 din același cod, se constată că participarea părților la judecata în primă instanță sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre altele, și de principiul contradictorialității procesului penal.

Drept urmare, când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă privește judecarea în recurs a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive. Însă, nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părții în raport de care judecata s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. și, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual. Rezultă deci că acest caz de contestație în anulare [art. 386 lit. a) C. proc. pen.] poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.

Așadar, cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în speța de față, el neputând fii invocat de contestatorul B.M. pentru intimații, lipsă la judecarea recursului. Criticile de fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege. Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen . În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de formulată contestatorul B.M.

împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 2140/1/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2140/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.