ÎCCJ, Decizia nr. 20/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 20/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1004

din 10 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petenta A.U. București SA

împotriva rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru combaterea

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a menținut rezoluția atacată

și a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 109/P/2008

din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de

corupție s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de M.M.T.,

sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul

laturii subiective) și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (întrucât

fapta nu a fost săvârșită de acesta).

Împotriva acestei

rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției pentru

combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția

Națională Anticorupție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 27/II/2/2010

din 2 martie 2010.

În esență, s-a

reținut că majoritatea activităților dispuse de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-au efectuat în cadrul anchetei desfășurate în dosarul nr. 20/P/2005;

în dosarul nou format ca urmare a disjungerii, aceste activități au fost

epuizate, coroborarea probelor ducând la concluzia materializată în rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru combaterea

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, plângere care a fost respinsă

ca nefondată prin sentința nr. 1004 din 10 iunie 2010 a Secției Penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că organul de urmărire

penală s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței, cuprinse în

sentința penală nr. 220/2006, efectuând actele de cercetare indicate în

hotărâre; în ce privește infracțiunea prevăzută de alin. (13)

2

din

Legea nr. 78/2000, cercetările efectuate în cauză nu au confirmat implicare

intimatului M.M., în calitate de ministru al transporturilor, în schimbul de

terenuri între SN A.I. București Băneasa SA și numitul N.I.B.; în ceea ce

privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., din actele premergătoare efectuate

în cauză a rezultat că procedura de punere în executare a unei asemenea

hotărâri presupunea repartizarea cererii departamentului care avea competența

de a elibera certificatele de atestare a dreptului de proprietate, obținerea

altor avize și, abia în final, exprimarea manifestării de voință a ministrului,

însă această procedură nu a fost finalizată până la finalizarea mandatului de

ministru al intimatului, astfel încât nu se poate spune că acesta ar fi

acționat cu rea credință (sau chiar și din culpă), refuzând să pună în

executare hotărârea judecătorească în favoarea petentei.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petenta A.U. București SA a declarat recurs, solicitând,

potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 8 - 16), admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare: admitere plângerii așa

cum a fost formulată, desființarea rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie

2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, trimiterea

dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva

învinuitului M.T.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C. pen. și obligarea procurorului de a

solicita aviz de începere a urmăririi penale către senat sau președintele

României.

S-a susținut, în

esență, că: sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele

considerente: motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc.

pen.; instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate de

natură să influențeze soluția procesului, invocându-se temeiul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.; hotărârea este contrară

legii și prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocându-se

temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul M.M.T.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 246

C. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

La data de 17

decembrie 2004, S.C. A.U. București SA a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție cu faptul că învinuitul M.M.T., în calitate de

ministru al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a

refuzat cu rea credință eliberarea unui certificat constatator al dreptului de

proprietate asupra unui tren de 8,9 ha, deși fusese obligat prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă.

La data de 21

decembrie 2004, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o nouă plângere formulată de S.C. A.U. București SA,

împotriva învinuitului M.M.T. și conducerii SN A.I. București-Băneasa SA

reprezentată de învinuiții C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M. De asemenea,

plângerea mai privea pe învinuiții N.I.B., U.D. și pe notarul public L.M.

În plângere se arată

că, în cursul lunii decembrie 2004, reprezentanții SC A.U. București SA au luat

cunoștință de faptul că o suprafață de aproximativ 2,3 ha din terenul care ar fi trebuit să revină acestei societăți a fost înstrăinat de reprezentanții

SN A.I. București-Băneasa SA, prin perfectarea unui contract de schimb de

terenuri cu numitul N.I.B.

La data de 23 mai 2005,

prin ordonanța nr. 11/P/2005 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus neînceperea

urmăririi penale față de învinuitul M.M.T., deputat și fost ministru al

Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 248 C. pen.

și art. 10 lit. a) din Legea 78/2000.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și constituirea unui nou dosar penal

care a fost declinat în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, secția de

combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în vederea

efectuări i de cercetări față de numiții C.S., T.A.O., F.F.P., I.M.O., pentru

săvârșirea mai multor infracțiuni conexe celor de corupție.

Prin sentința nr. 220

din data de 14 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat

ordonanța din 23 mai 2005 dată în dosarul nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și

criminalistică, în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale

față de numitul M.M.T. și a dispus trimiterea cauzei la procuror, în vederea

începerii urmăririi penale.

Referitor la faptele

conexe celor de corupție și care au fost declinate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție la Direcția Națională Anticorupție, acestea au făcut obiectul cercetărilor în dosarul 20/P/2005

al acestei din urmă instituții.

Prin rezoluția nr. 20/P/2005

din 12 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numiții: C.S. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. a)

combinat cu art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000; N.I.B. - pentru

infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 10 lit. a) raportat la art.

17 lit. b), c) din Legea 78/2000; U.D. - pentru infracțiunea prevăzută de art.

26 raportat la art. 10 lit. a) raportat la art. 17 lit. b), c), d) din Legea

78/2000 și L.M. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 raportat la art. 10 lit.

a) combinat cu art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000.

La data de 20

ianuarie 2006, prin rezoluția nr. 18/II/2006 a fost infirmată soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de numiții C.S., U.D., N.I.B., L.M. din

dosarul 20/P/2005 și s-a dispus efectuarea de acte de urmărire penală în cauză.

Prin sentința penală

nr. 220 din data de 14 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a desființat ordonanța nr. 11/P/2005 din 23 mai 2005 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, și a dispus trimiterea cauzei la procuror.

La data de 08

februarie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a

dispus declinarea dosarului nr. 11/P/2005, în favoarea Direcției Naționale

Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de

corupție; acest dosar a fost conexat la dosarul Direcției Naționale

Anticorupție nr. 20/P/2005.

Urmare dispozițiilor

dispuse prin sentința nr. 220/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, la data de 09 martie 2007 a fost începută urmărirea penală față de

învinuitul M.M.T. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000 cu referire la art. 248-248

1

C. pen.

Prin aceeași

rezoluție a fost începută urmărirea penală și față de învinuiții C.S., I.M.O., F.F.P.,

T.A.O., B.L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248­-248

1

C. pen., iar față de

învinuitul N.I.B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat

la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248-248

1

C. pen.

La data de 12 august 2008,

inculpații C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M., N.I.B., au fost trimiși în

judecată în dosarul 20/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție pentru

infracțiunile în legătură cu care a fost începută urmărirea penală.

Prin același

rechizitoriu, față de învinuitul M.M.T., a fost dispusă disjungerea deoarece,

în legătură cu acesta nu au fost finalizate verificările dispuse prin sentința

penală nr. 220/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care fusese

desființată ordonanța de neîncepere a urmăririi penale nr. 11/P/2005 din 23 mai

2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin aceeași sentință

penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai dispus clarificarea

următoarelor aspecte:

- în ce măsură M.M. a

respectat dispozițiile Legii nr. 29/1990 în ceea ce privește punerea în

executare a deciziei nr. 6929/2004;

- verificarea

apărărilor petentei în sensul că nu mai era necesară reluarea procedurilor prevăzute

de H.G. nr. 834/1991;

- audierea martorei P.E.

- director al Departamentului Juridic al M.T.T.C. în legătură cu protocolul

întocmit de aceasta;

- clarificarea

consemnării făcute de S.S. pe nota de 02 noiembrie 2004 transmisă către

A.I.B.B.;

- cine a semnat

mandatele reprezentanților M.T.TC. pentru a participa la A.G.A din 09 noiembrie

2004 în care s-a aprobat încheierea contractului de schimb;

- verificări în ceea

ce privește adresa nr. 2383 MM din 16 august 2004;

- verificarea

condițiilor în care A.I.B.B. cu avizul M.T.T.C. a încheiat lotul de 23.392 mp,

teren ce a făcut obiectul contractului de schimb;

- audierea numitului U.D.,

administrator la SC M.C. SRL.

Cea mai mare parte a

măsurilor dispuse de instanță au fost îndeplinite cu prilejul soluționării

dosarului 20/P/2005 .

În ce privește

începerea urmăririi penale față de M.M.T., s-a reținut că la data săvârșirii

faptei, acesta avea atât calitatea de ministru al Ministerului Transporturilor

și Telecomunicațiilor, cât și calitatea de deputat în Parlamentul României.

Potrivit art. 109

alin. (2) din Constituția României, numai Camera Deputaților, Senatul și

Președintele României, au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției. De asemenea, Curtea

Constituțională prin decizia nr. 270 din 10 ianuarie 2008, a dispus ca în

aplicarea disp. art. 109 alin. (2) teza 1 din Constituția României că,

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va

sesiza Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cerere urmărirea

penală a membrilor și foștilor membrii ai Guvernului, pentru fapte săvârșite în

exercițiul funcției lor și care la respectiva dată, aveau și calitatea de

deputați sau senatori.

În prezenta cauză,

urmărirea penală a fost începută fără să se fi sesizat Camera Deputaților sau

Președintele României pentru a cerere urmărirea penală față de învinuitul M.M.T.

practic, aceasta fiind una din condițiile prevăzute de lege necesară pentru

punerea în mișcare a acțiunii penale.

Față de această

situație, prin ordonanța din 4 noiembrie 2008 a fost infirmată rezoluția de

începere a urmăririi penale din 9 martie 2007, numai în ceea ce-l privește pe

numitul M.M.T.

Continuând

cercetările, după ce a fost dispusă măsura disjungerii în noul dosar rezultat

(109/P/2008), au rezultat următoarele:

octombrie 2004, numitul N.I.B. a formulat o cerere către SN A.I. București-Băneasa,

înregistrată la această unitate sub nr. 10803, prin care solicita conducerii

societății efectuarea unui schimb de terenuri.

Practic, în cererea

formulată, învinuitul N.I.B. solicita ca în schimbul terenului în legătură cu

care, cu două zile în urmă încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare, teren

în suprafață de 25.000 mp situat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, să primească

un teren aflat în proprietatea SN A.I. București - Băneasa SA și care era

închiriat societății S.M.C. SRL, teren în suprafață de 23.392 mp.

Cu privire la terenul

în suprafață de 23.392 mp, pe care învinuitul N.I.B. îl solicita la schimb, acesta

era proprietatea SN A.I. București-Băneasa SA, în baza certificatului de

atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733, fiind situat în

intravilanul Municipiului București cu un front la Drumul Național 1 - Șoseaua București-Ploiești de peste 125 mI, terenul fiind încadrat în zona 1 centrală.

Pentru a evidenția

valoarea comercială și interesul crescut pentru terenul în suprafață de 23.392

mp se menționează faptul că acesta este situat în prelungirea terenului

închiriat de către SN A.I. București - Băneasa SA societăților "M.M."

și L.". Acest teren a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat

între SN A.I. București-Băneasa SA și SC S.M.C. SRL la data de 19 octombrie 2004,

care l-a închiriat în scopul construirii de birouri, showroom, parcare și accesorii.

În cererea formulată

de învinuitul N.I.B. adresată conducerii SN A.I. București-Băneasa SA și

înregistrată la această societate sub nr. 10863 din 28 octombrie 2004, aceasta

a consemnat că este proprietar al terenului pe care intenționează să-l dea la

schimb în suprafață de 25.000 mp, ori la momentul respectiv, învinuitul

încheiase cu numitul C.N.F. doar un antecontract de vânzare-cumpărare, prin

urmare nu avea dobândită calitatea de proprietar.

De altfel, cu privire

la acest aspect, în raportul întocmit de Departamentul de Control al Guvernului

României, se menționează următoarele: "calitatea de proprietar al

terenului în suprafață de 25.000 mp pe care N.I.B. o invoca în cererea nr.

10.863 din 28 octombrie 2004, nu era dobândită".

Cererea de schimb

formulată de învinuitul N.I.B., după ce a fost înregistrată a fost văzută de

învinuitul C.S. în calitatea sa de director general al societății, care a

dispus înaintarea acesteia la Ministerul Transporturilor, Construcției și Turismului.

După ce învinuitul C.S.

a înaintat cererea la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, l-a invitat pe învinuitul N.I.B. la sediul aeroportului, la biroul său unde

au purtat o discuție cu privire la modalitatea în care acesta din urmă a

dobândit terenul în suprafață de 25.000 mp. Cu acest prilej, învinuitul N.I.B.

i-a prezentat și lăsat o copie de pe antecontractul de vânzare­ - cumpărare

încheiat între el și C.N.F., proprietarul terenului în suprafață de 25.000 mp

situat în comuna Voluntari, județul Ilfov.

În urma discuțiilor

avute de C.S. cu N.I.B. a rezultat că dobândirea proprietății de către acesta

din urmă se va realiza doar dacă Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului va aproba schimbul de terenuri, astfel încât era evident faptul că învinuitul

C.S. cunoștea împrejurarea că învinuitul N.I.B. nu era proprietar al terenului

în suprafață de 25.000 mp.

Ulterior învinuitul C.S.

a înaintat cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B. la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

La datele de 08 și 09

noiembrie 2004, au avut loc ședințele Consiliului de administrație și Adunarea

Generală a Acționarilor a SN A.I. București-Băneasa SA Cu câteva zile înainte

de aceste date, învinuita I.M.O., în calitate de șef al Serviciului Juridic a

înaintat membrilor Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de

Administrație ordinea de zi a ședințelor respective precum și materialele,

înscrisurile referitoare la subiectele care urma să fie discutate și analizate

în ședințe.

În vederea participării

la ședințele Consiliului de administrație a SN A.I. București-Băneasa SA, din

data de 08 noiembrie 2001, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului a emis mandat al împuterniciților statului din partea ministerului,

înregistrat sub nr. 556/01 din 08 noiembrie 2004.

La punctul 2 al

ordinei de zi, figura aprobarea cererii învinuitului N.I.B., înaintată A.I.

București-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri cu mențiune a

"cu respectarea legislației în vigoare".

Referitor la acest

punct al ordinei de zi, ca împuternicire, s-a menționat faptul că membrii

Consiliului de administrație ai SN A.I. București-Băneasa SA "aprobă

cererea lui N.I.B. înaintată A. București-Băneasa privind efectuarea schimbului

de terenuri, cu respectarea legislației în vigoare".

De asemenea, în

vederea participării la ședința Adunării Generale a Acționarilor a SN A.I. București-Băneasa

SA din data de 09 noiembrie 2004. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului a emis nota de mandat înregistrată sub nr. 558/01/2004.

La punctul 4 din

ordinea de zi, era menționată aprobarea cererii învinuitului N.I.B. înaintate A.I.

București-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri.

Cu privire la acest

punct, în nota de mandat s-a consemnat ca și împuternicire că: "Adunarea

Generală a Acționarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren

solicitat de învinuitul N.I.B., în condițiile în care A.I. București-Băneasa va

clarifica statutul juridic al terenului în cauză".

Pentru a clarifica

cât mai exact situația de fapt, s-a considerat necesar să se facă câteva

precizări cu privire la mențiunile din mandatul ministerului pentru

împuterniciții statului la ședința Consiliul de Administrație și din nota de

mandat pentru ședința din data de 09 noiembrie 2004 a A.G.A, mențiuni

referitoare la cereri de schimb de terenuri formulate de învinuitul N.I.B.

În mandatul

împuterniciților statului din partea Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului pentru ședința Consiliul de Administrație a SN A.I.

București-Băneasa SA din data de 08 noiembrie 2004 s-a consemnat aprobarea

cererii de schimb de terenuri formulate de învinuitul N.I.B., de către membrii

Consiliul de Administrație, cu respectarea legislației în vigoare.

Aprobarea cererii a

fost condiționată de respectarea legislației în vigoare, nefiind vorba de o

mențiune stereotipă, aspect ce rezultă din împrejurarea că pe ordinea de zi, au

fost supuse aprobării mai multe acte și contracte însă pentru nici unul din

acestea nu s-a folosit formularea cu respectarea legislației în vigoare.

De aici, rezultă că

se cunoștea faptul că, pentru acest teren în suprafață de 23.392 mp, SN A.I. București

- Băneasa SA era în litigiu cu SC A.U. SA și că se ținea cont de nota Direcției

Generale Aviației Civile care aprobase schimbul de trenuri sub condiția

respectării procedurii de modificare a capitalului social al societății,

procedură care este prevăzută de Legea 31/1990.

Că nu este vorba de

nici un dubiu, referitor la faptul că, în mandatul dat împuterniciților

statului, pentru ședințele Consiliul de Administrație din data de 08 noiembrie 2004

cererea învinuitului N.I.B. a fost aprobată sub condiție, rezultă în mod

evident din nota de mandat pentru membrii Adunării Generale a Acționarilor la

ședințele din 09 noiembrie 2004 unde se menționează în mod clar că Adunarea

Generală Acționarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat

de învinuitul N.I.B. numai în condițiile în care S.N. A.I.B.B. SA va clarifica

statutul juridic al terenului în cauză.

Referitor la situația

juridică a terenului în suprafață de 23.392 mp pe care SN A.I.

București-Băneasa SA urma să-l dea la schimb, s-a reținut că la data de 14 septembrie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin decizia nr. 6929,

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria

M09 nr. 0733 din 04 noiembrie 2000 emis de M.T.T.C. în favoarea S.N A.I.

București-Băneasa SA în ce privește suprafața de 89.830 mp teren, suprafață în

care este inclus și terenul pe care aeroportul intenționa să-l dea la schimb;

împotriva acestei decizii SN A.I. București-Băneasa SA a formulat contestație

în anulare.

Pe de altă parte, S.C.

A.U. București SA în luna octombrie 2004, a introdus o cerere la Judecătoria Sector 1 București, Biroul de carte funciară, având ca obiect notarea în cartea

funciară, în baza deciziei 6929 din 14 septembrie 2004 a litigiului existent

asupra imobilului cadastral 4871/1 situat în strada București-Ploiești nr. AO

proprietatea SN A.I. București-Băneasa SA, înscris în C.F. cu nr. 8741 a localității București, sector 1 la P 1/1, în favoarea sa cu sarcini.

Prin încheierea nr.

16707 din data de 02 noiembrie 2004, Judecătoria Sector 1 București a admis

cererea formulată de SC A.U. SA și a dispus notarea deciziei nr. 6929 din 14

septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsură realizată în

aceeași zi, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară (a se vedea voI. 10

filele 48-49). Prin urmare, terenul în discuție, deși era proprietatea SN

A.I.B.B. SA, la Cartea Funciară figura ca fiind în litigiu.

Față de cele

menționate mai sus, s-a concluzionat că mandatul și nota de mandat emise

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împuternicitul

statului pentru ședințele Consiliului de Administrație din 08 noiembrie 2004 și

Adunării Generale a Acționarilor din 09 noiembrie 2004 se completează reciproc

în sensul că, din conținutul acestora rezultă, în mod indubitabil, că în ambele

situații aprobarea cererii de schimb formulată de învinuitul N.I.B. s-a făcut

sub condiția Iămuririi situației juridice a terenului și cu respectarea

legislației în vigoare, avându-se în vedere decizia nr. 6929 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că împotriva acesteia se declarase

contestație în anulare.

În faza premergătoare

adoptării hotărârilor Adunarea Generală a Acționarilor și CA, odată cu

materialele înaintate Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

de către SN A.I. București - Băneasa SA în vederea pregătirii ședințelor din data

de 08 noiembrie 2004, respectiv 09 noiembrie 2004, învinuitul C.S., în calitate

de director general și președinte al Consiliul de Administrație și învinuita I.O.,

în calitate de șef al Serviciului Juridic, respectiv secretar C.A. și Adunarea

Generală a Acționarilor, nu au trimis acționarului majoritar rapoarte tehnice

de oportunitate a schimbului, evaluării privind prețul de piață al celor două

terenuri, expertize imobiliare de verificare a terenurilor.

În raportul întocmit

de Departamentul de Control al Guvernului s-a reținut că, din documentația care

a stat la baza hotărârilor de aprobare de către Adunarea Generală a

Acționarilor și C.A. al SN A.I. București-Băneasa SA a schimbului de terenuri

nu rezultă existența altor documente cum ar fi cele amintite mai sus, (voI. 3,

fila 9).

Învinuitul C.S., în

calitatea sa de președinte al Consiliul de Administrație și director general al

societății, nu a adus la cunoștința acționarului majoritar împrejurarea că, la

momentul formulării cererii învinuitul N.I.B. nu era proprietarul terenului și

că nu a înaintat, o dată cu documentația și antecontractul de vânzare­ - cumpărare

încheiat între învinuitul N.I.B. și numitul C.L.

Învinuitul C.S.

cunoștea faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului chiar de la

acesta din urmă, de la care primise și o copie a antecontractului de

vânzare-cumpărare, (voI. 2 fila 200).

La data de 08

noiembrie 2004, a avut loc ședința Consiliului de administrație al SN A.I.

București-Băneasa SA la care au participat învinuitul C.S., în calitate de

președinte al Consiliului de administrație și martorii M.M., T.B., E.G., D.C. și

S.S., în calitate de membrii ai consiliului de administrație.

Ședința Consiliului

de administrație a fost prezidată de învinuitul C.S., iar pe ordinea de zi, la

punctul 2, figura cererea învinuitului N.I.B. înaintată A.I. București-Băneasa

privind efectuarea unui schimb de terenuri. Pe timpul dezbaterilor învinuitul C.S.

a pus în discuție și cererea de schimb de terenuri formulată de învinuitul N.I.B.

În cadrul dezbaterilor de la acest subiect al ordinei de zi, învinuitul C.S. a

pledat pentru efectuarea schimbului. În susținerea poziției sale, învinuitul C.S.

a argumentat că învinuitul N.I.B. este proprietarul unui teren în suprafață de

25.000 mp care se învecinează cu pista aeroportului, că pe terenul învinuitului

N.I.B. se află o parte din instalația de balizaj a aeroportului, că terenul se

află în zona de siguranță a pistei și că prezintă importanța sub aspectul

siguranței traficului.

Învinuitul C.S. a mai

precizat că învinuitul N.I.B. a promovat o acțiune în instanță împotriva

aeroportului și că solicită ridicarea instalației de balizare de pe terenul

său, sugerând că în această modalitate s-ar stinge litigiul cu acesta.

În timpul dezbaterilor,

învinuitul C.S. a fost întrebat de ceilalți membrii ai Consiliul de

Administrație, cu privire la terenul pe care SN A.I. București-Băneasa SA îl dă

la schimb dacă și acesta prezintă interes operațional pentru societate; dacă în

legătură cu acest teren societatea este în litigiu cu SC A.U. SA În ambele

situații învinuitul C.S. a răspuns negativ.

După ce au fost

încheiate dezbaterile la acest punct, Consiliul de administrație al SN A.I.

București-Băneasa SA a aprobat cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B.,

în procesul-verbal al ședinței, cu privire la acest subiect consemnându-se

următoarele: "Consiliul de administrație aprobă cererea domnului N.I.B.

înaintată A.I.B.B. privind efectuarea unui schimb de terenuri, cu respectarea

legislației în vigoare, cu suportarea tuturor cheltuielilor legate de acest

contract și numai dacă terenul nu face obiectul vreunui litigiu".

Procesul-verbal de

consemnare a ședinței a fost semnat de toți participanții, precum și de

secretarul Consiliul de Administrație, învinuita I.M.O.

Tot în aceeași zi, a

fost adoptată Hotărârea nr. 77 din 08 noiembrie 2007 a Consiliului de

administrație prin care a fost aprobată cererea de schimb de terenuri formulată

de învinuitului N.I.B.. Pe lângă ceilalți participanți la ședința Consiliul de

Administrație a SN A.I. București-Băneasa SA, hotărâre a fost semnată și de

învinuiții C.S. și I.O.

După adoptarea

hotărârii 77 din 8 noiembrie 2004 a Consiliului de administrație, aceasta a

fost comunicată prin intermediul Serviciului Juridic, Compartimentului Economic

condus de învinuita T.A.O., Compartimentului Tehnic condus de învinuitul F.F.P.

și la Serviciul Contracte unde lucra învinuita B.L.M.

A doua zi, la data de

09 noiembrie 2004, a avut loc ședința Adunării generale a acționarilor a SN A.I.

București-Băneasa SA

Din partea

acționarului majoritar, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului au participat ca mandatați, martorii: M.R., P.J. și S.D. Învinuitul C.S.

în calitatea sa de președinte al Consiliul de Administrație precum și învinuita

T.A.O., în calitate de director economic al SN A.I. București-Băneasa SA au

participat în calitate de invitați. De asemenea, a mai participat în calitate

de secretar al Adunării Generale a Acționarilor și învinuita I.M.O.

Pe ordinea de zi a

ședinței au fost mai multe subiecte, la punctul "f' fiind și aprobarea

cererii de schimb formulată de învinuitul N.I.B.

Pe timpul

dezbaterilor, când s-a ajuns la acest subiect, învinuitul C.S., ca și în

ședința Consiliului de administrație din ziua precedentă, a pledat pentru

aprobarea cererii de schimb a învinuitului N.I.B. invocând aceleași argumente.

Deoarece membrii Adunării

Generale a Acționarilor cunoșteau faptul că terenul pe care învinuitul N.I.B.

l-a solicitat la schimb făcea obiectul unui litigiu între SN A.I.

București-Băneasa SA și SC A.U. SA, s-a încercat soluționarea acestei probleme.

Mai mult decât atât, pe timpul dezbaterilor martorul P.J., așa cum rezultă din

declarația acestuia dată la Direcția Națională Anticorupție în ziua de 23.06.2008, a solicitat ca învinuitul N.I.B. să facă dovada dreptului său de

proprietate asupra terenului pe care intenționează să-l dea la schimb. În acest

sens, potrivit declarației martorului P.J.: " ... cu privire la acest

schimb, în ședința Adunarea Generală a Acționarilor, eu am făcut următoarele

mențiuni: În primul rând am solicitat ca numitul N.I.B. să facă dovada

dreptului de proprietate pe terenul situat în Voluntari, tarlaua nr. 13, întrucât

nu mi s-a prezentat nici un document din care să rezulte dreptul de proprietate

al numitului N.I.B. pe suprafața de teren menționată mai sus ... "

După ce au fost

încheiate dezbaterile, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat schimbul de

terenuri solicitat de învinuitul N.I.B., în procesul-verbal de consemnare a

dezbaterilor menționându-se următoarele: "Adunarea Generală a Acționarilor

este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de N.I.B. în

condițiile în care Aeroportul Băneasa va clarifica situația juridică a

terenului în cauză. După clarificarea situației juridice, costurile legate de

schimbul de teren vor fi suportate de solicitant N.I.B. "

Tot în aceeași zi a

fost adoptată hotărârea nr. 64 a Adunării Generale a Acționarilor luată în

ședința din data de 09 noiembrie 2004, hotărându-se aprobarea schimbului de

teren solicitat de învinuitul N.I.B., în condițiile în care Aeroportul Băneasa

va clarifica statutul juridic al terenului în cauză.

Din conținutul

hotărârii a rezultat că, mai întâi, trebuie lămurită situația juridică a

terenului, după care se va trece la încheierea contractului.

Cu prilejul

dezbaterilor care au avut loc cu ocazia ședințelor Consiliului de Administrație

și a Adunării Generale a Acționarilor, învinuitul C.S. nu a adus la cunoștința

împuterniciților statutului faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul

terenului pe care intenționează să-l dea la schimb, astfel încât s-a conturat,

în mod evident, pe de o parte intenția învinuitului C.S. de a ascunde

reprezentanților statului, acționarul majoritar, faptul că învinuitul N.I.B. nu

este proprietarul terenului, iar pe de altă parte, intenția învinuitului C.S.

de a-l sprijini pe învinuitul N.I.B. de a deveni, într-un mod fraudulos,

proprietarul terenului în suprafață de 23.392 mp situat la DN1 București­-Ploiești.

În acest context

membrii C.A. și A.G.A. ale S.N. A.I.B.B., precum și reprezentanții M.T.T.C. în

aceste organisme, au fost de acord cu schimbul de terenuri numai în măsura în

care acesta se realizează cu respectarea dispozițiilor legale, aspect ce

rezultă din toate adresele emise de M.T.TC. în legătură cu această problemă,

precum și din luările de poziție ale reprezentanților ministerului în ședințele

A.G.A. și C.A.

Din probele

administrate în dosarul 20/P/2005, a rezultat în mod evident că, inculpații C.S.

și N.I.B. au urmărit și realizat ascunderea faptului că, pe de o parte, terenul

care a făcut obiectul schimbului era în litigiu, iar pe de altă parte, că

inculpatul N.I.B. nu era proprietarul terenului pe care urma să-l dea la

schimb.

Cererea de schimb,

formulată de inculpatul N.I.B., a fost analizată de martorii S.P.S. și A.D.,

director general în cadrul Aviației Civile din cadrul M.T.T.C., respectiv șef

Serviciu Aeroporturi și Trafic Aerian în cadrul aceleași direcții.

La momentul la care

au analizat cererea, sus-numiții nu aveau cunoștință de împrejurarea că,

inculpatul N.I.B. nu este proprietarul terenului pe care îl dădea la schimb.

Inițial, cererea formulată de inculpatul N.I.B. a fost primită de martorul H.C.I.

care, la rândul său a transmis-o martorului S.S.P. solicitându-i un punct de

vedere în legătură cu schimbul de terenuri.

După înregistrare, martorul

S.S.P., a transmis cererea martorului A.D. responsabil cu aeroportul, care a

întocmit proiectul notei 38/26/2004. În conținutul acestei note, martorul A.D.

a menționat că, aeroportul este interesat de obținerea terenului în principiu,

deoarece era necesar pentru obținerea sistemului de balizaj, însă această

tranzacție rămânea la latitudinea S.N. A.I.B.B. SA.

Tot în aceeași

adresă, sus-numitul a menționat că, schimbul trebuie să se facă cu respectarea

dispozițiilor legale. Ulterior, proiectul de notă a fost trimis de numitul S.S.

Paul, numitului H.C., care, a fost de acord cu propunerea din notă. La rândul

său, martorul S.S.P., după ce a discutat cu martorul H.C., a trimis proiectul

de notă la S.N. A.I.B.B. SA.

Pe nota în discuție,

martorul S.S.P. a consemnat următoarele: "domnul M., a fost de acord cu

acest mod de soluționare. Rog declanșați procedura legală".

Cu privire la aceste

mențiuni consemnate pe notă, martorul S.S.P., a declarat că acel domn M.

menționat, este ministrul M.M.T., iar această mențiune este una informală și nu

una de aprobare, potrivit procedurilor ce se derulau în cadrul ministerului.

Martorul S.S.P. a mai

declarat că, pe fondul discuției telefonice pe care a avut-o cu numitul H.C.,

acesta i s-a adresat cu următoarea sintagmă: "gata, dă-i drumul"

mesaj din care a înțeles că ministrul a fost de acord cu propunerea de a se

face schimbul.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că, nu a existat o discuție directă între

martorul S.S.P. și martorul M.M.T. cu privire la acest schimb de terenuri.

Pe timpul

cercetărilor s-a mai stabilit că, martorul S.S.P. a semnat proiectul de mandat

validat ulterior de secretarul general al ministerului O.I., în care, la

punctul 2 al ordinei de zi s-a menționat: membrii C.A. al SN A.I.B.B. SA aprobă

cererea domnului N.I.B. înaintată A.I.B.B. privind efectuarea unui schimb de

terenuri cu respectarea legislației în vigoare.

Mandatele de validare

în C.A. și A.G.A ale S.N. A.I.B.B. SA privind reprezentanții M.T.T.C., nu au

fost semnate de numitul M.M.T.

De asemenea, din

declarația martorului H.C. rezultă că, numitul M.M.T. nu a avut cunoștință de

realizarea schimbului de terenuri între SN A.I.B.B. SA și persoana fizică N.I.B.

Și în ipoteza în care

numitul M.M.T. ar fi cunoscut de existența acestui schimb de terenuri sau dacă

ar fi fost de acord cu acesta, mandatele împuterniciților statului în C.A. și

AGA al S.N. A.I.B.B. SA au fost clare și bine delimitate în sensul că, M.T.TC. era

de acord cu realizarea schimbului de terenuri numai în măsura în care se

lămurea situația juridică a acestora.

Prin urmare, nu se

poate reține o formă de vinovăție a numitului M.M.T. întrucât acesta nu a

participat la săvârșirea infracțiunii.

Așa cum s-a

demonstrat în rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție înregistrat sub

nr. 20/P/2005, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 a fost săvârșită de inculpații C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M.

faptul că, numitul M.M.T., în calitatea sa de ministru al M.T.T.C., a refuzat

cu rea credință să pună în executare decizia civilă nr. 6929 din 14 septembrie 2004

și să elibereze un atestat al dreptului de proprietate pentru suprafața de 89.830

mp în favoarea SC A.U. SA, aspect evidențiat în plângere a formulată de această

societate, procurorul a făcut următoarele precizări:

La data de 23 septembrie

2004, SC A.U. SA a formulat o cerere Ministerului Transporturilor prin care

solicita, pe baza certificatului de grefă, punerea în executare a deciziei

civile nr. 6929/2004 a I.C.C.J.

Cu privire la acest

aspect, numita P.E. a declarat că, la acea dată, M.T.T.C. nu putea pune în

aplicare decizia civilă mai sus amintită, întrucât aceasta nu fusese redactată.

De asemenea, de la

data solicitării punerii în executare a deciziei civile și până la data de 31

decembrie 2004, M.T.T.C. nu a refuzat executarea, ci a solicitat, în nenumărate

rânduri, să se întocmească documentația tehnică prevăzută de H.G. nr. 834/1991,

deoarece suprafața de teren pentru care trebuia eliberat certificatul de

atestare a dreptului de proprietate nu era identificată.

La data de 01

octombrie 2004, M.T.T.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

civile nr. 6929/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care ministerul

a fost obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate în

favoarea SC A.U. SA.

În luna aprilie 2005,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare formulată de

M.T.T.C.

Pe de altă parte, în

luna decembrie 2004, numitul M.M.T. a fost înlocuit din funcția de ministru al M.T.T.C.

Numitul M.M.T. a

declarat că, ținându-se cont de procedura de la nivelul cabinetului

ministerial, cererea formulată de SC A.U. SA a fost repartizată spre

soluționare departamentului care se ocupă de emiterea certificatelor de

atestare a drepturilor de proprietate, ulterior fiind necesare avizele

Departamentului Juridic și al consilierului de specialitate al ministrului.

În legătură cu

procedura descrisă de numitul M.M.T., aceasta a fost confirmată și de numita P.E.

cu prilejul declarației pe care a dat-o la D.N.A.

Așadar, în raport de

argumentele menționate mai sus a rezultat că, numitul M.M.T. nu a întreprins

nici un demers pentru a bloca punerea în executare a deciziei civile nr.

6929/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu a urmărit să aducă

o vătămare intereselor legale ale SC A.U. SA.

În consecință, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul M.M.T., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective și anume

intenția sus-numitului de a prejudicia SC A.U. SA.

Trebuie menționat

faptul că, atât cu prilejul soluționării dosarului nr. 20/P/2005, cât și cu

ocazia soluționării dosarului 109/P/2008, au fost verificate toate aspectele

solicitate prin sentința penală nr. 220/2006 a Î.C.C.J. a României.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele

de recurs au un conținut identic cu plângerile adresate atât instanței, cât și

procurorului șef secție D.N.A., susținându-se că rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale este contradictorie și contravine sentinței penale nr. 220/2006

a Î.C.C.J și că din actele dosarului rezultă implicarea intimatului M.T.M. în

schimbul de terenuri înfăptuit de reprezentanții A.I. București Băneasa.

Urmare a plângerilor

formulate de petenta A.U. București SA, în cauză au fost efectuate cercetări

sub două aspecte:

intimatului M.M., în calitate de ministru al transporturilor, în schimbul de

terenuri între SN A.I. București Băneasa SA și numitul N.I.B. și, prin aceasta,

stabilirea vinovăției sale sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000;

intimatului M.M. de a pune în executare decizia civilă nr. 6929 din 14 septembrie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

prin care ministerul condus de către acesta fusese obligat să emită în favoarea

petentei SC A.U. SA un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru

o suprafață de 89.830 mp teren, faptă circumscrisă infracțiunii de abuz în

serviciu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 220 din

14 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost

admisă plângerea petentei împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale

dispuse inițial în cauză față de intimat,desființată ordonanța atacată și

trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale, sentință

rămasă definitivă prin decizia nr. 398 din 25 septembrie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, prin care a fost respins

recursul declarat de intimat.

La data de 9 martie

2007, prin rezoluția emisă în dosarul nr. 20/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție -D.N.A - Secția de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus începerea urmăririi

penale față de intimatul M.M. și alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, prin

ordonanța din 4 noiembrie 2008, această rezoluție a fost infirmată numai în

ceea ce-l privește pe intimat, având în vedere calitatea pe care o avea la data

presupusei săvârșiri a faptelor (ministru și deputat), decizia Curții

Constituționale nr. 270/2008 și împrejurarea că urmărirea penală fusese

începută fără să se fi sesizat Camera Deputaților sau Președintele României

pentru a se cere urmărirea penală a intimatului.

În concluzie,

începerea urmăririi penale s-a dispus ca urmare a unei hotărâri judecătorești

rămasă definitivă, care obliga la o asemenea măsură, iar infirmarea acestei

soluții nu a avut la bază decât intervenirea ulterioară a deciziei Curții

Constituționale sus-amintite, care, în interpretarea art. 109 din Constituie, a

obligat la sesizarea Camerei Deputaților sau a Președintelui pentru a se cere

urmărirea penală a unui ministru și deputat, cum este cazul intimatului.

În consecință,

organul de urmărire penală s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale

instanței cuprinse în sentința penală nr.220/2006, efectuând actele de

cercetare indicate în hotărâre, materializate în ridicarea mai multor

înscrisuri și audierea mai multor persoane,inclusiv a celor indicate în mod

expres de instanță,respectiv P.E. (fila 147 dos. urm. pen.), și S.S.P. (fila

121 dos. urm. pen.).

I. În ceea ce

privește infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

Înalta Curte constată următoarele: mandatele pentru împuterniciții statului în

Consiliul de Administrație, respectiv în Adunarea Generală a Acționarilor SN

A.I.B.B.SA nu au fost semnate de către intimat, ci de către secretarul general

al ministerului, iar schimbul de terenuri a fost aprobat sub condiția

respectării legislației în vigoare și numai dacă terenul nu face obiectul

vreunui litigiu, acestea fiind de altfel și limitele impuse reprezentanților

statului prin mandatele ce le-au fost încredințate.

Pe de altă parte, nu

poate fi imputat intimatului M.M. faptul că, ulterior, contractul de schimb

între S.N. A.I.B.B. SA și numitul N.I. a fost încheiat cu încălcarea limitelor

impuse prin hotărârea A.G.A., prin aceasta aducându-se o vătămare a intereselor

legale ale recurentei petente; acest aspect trebuie imputat altor persoane care

au avut o implicare directă sau indirectă și care, de altfel, au și fost

trimise în judecată.

Neimplicarea

intimatului M.M. în schimbul de terenuri este confirmată și prin declarațiile

persoanelor implicate în mod direct în această problemă, respectiv S.P.S. și H.C.M.,

asistent personal al intimatului (filele 121 – 125 și următoarele dos. urm. pen.).

II. În ceea ce

privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., examinând actele

dosarului, Înalta Curte constată că deși prin decizia nr. 6929 din 14

septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate al S.N. A.I.B.B. SA pentru o suprafață de 89.830 mp și

obligat Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să emită

pentru SC A.U. București SA certificat de atestare a dreptului de proprietate

pentru această suprafață de teren, această decizie a fost anulată prin

admiterea contestației în anulare formulată de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului (decizia nr. 2224 din 4 aprilie 2005 a Înaltei

Curți, secția de contencios administrativ), anulare care are efecte retroactive

începând cu data pronunțării acesteia.

Mai mult decât atât,

deși, prin decizia nr. 6929/2004 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, M.T.C.T. a fost

obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru

suprafața de 89.830 mp, executarea directă și imediată a acestei hotărâri nu

era posibilă întrucât această suprafață nu a fost individualizată.

Pentru punerea în

executare a unei asemenea hotărâri, cererea trebuia repartizată departamentului

care avea competența de a elibera certificatele de atestare a dreptului de

proprietate, obținerea altor avize și abia în final, exprimarea manifestării de

voință a ministrului.

Toate cele expuse mai

sus duc la concluzia că nu se poate spune că intimatul M.M. ar fi acționat cu

rea credință (sau chiar și din culpă), refuzând să pună în executare decizia

nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul M.M.T., ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C. pen., în

mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Susținerile

recurentei petente, în sensul că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate,

de natură să influențeze soluția procesului, că hotărârea este contrară legii

și prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii, încadrate de recurenta

petentă în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10 și

17

1

C. proc. pen., nu sunt fondate, în condițiile în care prima

instanță a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., atât plângerea petentei, cât și actele premergătoare

efectuate, precum și înscrisurile noi depuse la dosar, conformându-se, așadar,

sub aspect probator, limitelor stabilite de art. 278

1

C. proc. pen.,

verificând rezoluția pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei.

Criticile recurentei

petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată

primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat

mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte

noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluției

nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta A.U. București SA împotriva sentinței

primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta A.U. BUCUREȘTI SA împotriva sentinței

nr. 1004 din 10 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 2138/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.