ÎCCJ, Decizia nr. 20/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1004 din 10 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petenta A.U. București SA împotriva rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a menținut rezoluția atacată și a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) și d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de M.M.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective) și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 (întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta).

Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 27/II/2/2010 din 2 martie 2010. În esență, s-a reținut că majoritatea activităților dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au efectuat în cadrul anchetei desfășurate în dosarul nr. 20/P/2005; în dosarul nou format ca urmare a disjungerii, aceste activități au fost epuizate, coroborarea probelor ducând la concluzia materializată în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1004 din 10 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că organul de urmărire penală s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței, cuprinse în sentința penală nr. 220/2006, efectuând actele de cercetare indicate în hotărâre; în ce privește infracțiunea prevăzută de alin. (13) 2 din Legea nr. 78/2000, cercetările efectuate în cauză nu au confirmat implicare intimatului M.M., în calitate de ministru al transporturilor, în schimbul de terenuri între SN A.I.

București Băneasa SA și numitul N.I.B.; în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că procedura de punere în executare a unei asemenea hotărâri presupunea repartizarea cererii departamentului care avea competența de a elibera certificatele de atestare a dreptului de proprietate, obținerea altor avize și, abia în final, exprimarea manifestării de voință a ministrului, însă această procedură nu a fost finalizată până la finalizarea mandatului de ministru al intimatului, astfel încât nu se poate spune că acesta ar fi acționat cu rea credință (sau chiar și din culpă), refuzând să pună în executare hotărârea judecătorească în favoarea petentei.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petenta A.U. București SA a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (filele 8 - 16), admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare: admitere plângerii așa cum a fost formulată, desființarea rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva învinuitului M.T.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C. pen. și obligarea procurorului de a solicita aviz de începere a urmăririi penale către senat sau președintele României.

S-a susținut, în esență, că: sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen.; instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen.; hotărârea este contrară legii și prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul M.M.T. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: La data de 17 decembrie 2004, S.C. A.U. București SA a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu faptul că învinuitul M.M.T., în calitate de ministru al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a refuzat cu rea credință eliberarea unui certificat constatator al dreptului de proprietate asupra unui tren de 8,9 ha, deși fusese obligat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

La data de 21 decembrie 2004, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o nouă plângere formulată de S.C. A.U. București SA, împotriva învinuitului M.M.T. și conducerii SN A.I. București-Băneasa SA reprezentată de învinuiții C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M. De asemenea, plângerea mai privea pe învinuiții N.I.B., U.D. și pe notarul public L.M. În plângere se arată că, în cursul lunii decembrie 2004, reprezentanții SC A.U. București SA au luat cunoștință de faptul că o suprafață de aproximativ 2,3 ha din terenul care ar fi trebuit să revină acestei societăți a fost înstrăinat de reprezentanții SN A.I. București-Băneasa SA, prin perfectarea unui contract de schimb de terenuri cu numitul N.I.B.

La data de 23 mai 2005, prin ordonanța nr. 11/P/2005 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuitul M.M.T., deputat și fost ministru al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 248 C. pen. și art. 10 lit. a) din Legea 78/2000. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și constituirea unui nou dosar penal care a fost declinat în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în vederea efectuări i de cercetări față de numiții C.S., T.A.O., F.F.P., I.M.O., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni conexe celor de corupție.

Prin sentința nr. 220 din data de 14 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat ordonanța din 23 mai 2005 dată în dosarul nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numitul M.M.T. și a dispus trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale. Referitor la faptele conexe celor de corupție și care au fost declinate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Direcția Națională Anticorupție, acestea au făcut obiectul cercetărilor în dosarul 20/P/2005 al acestei din urmă instituții. Prin rezoluția nr. 20/P/2005 din 12 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții: C.S.

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. a) combinat cu art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000; N.I.B. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 10 lit. a) raportat la art. 17 lit. b), c) din Legea 78/2000; U.D. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. a) raportat la art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000 și L.M. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 raportat la art. 10 lit. a) combinat cu art. 17 lit. b), c), d) din Legea 78/2000. La data de 20 ianuarie 2006, prin rezoluția nr. 18/II/2006 a fost infirmată soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții C.S., U.D., N.I.B., L.M. din dosarul 20/P/2005 și s-a dispus efectuarea de acte de urmărire penală în cauză.

Prin sentința penală nr. 220 din data de 14 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a desființat ordonanța nr. 11/P/2005 din 23 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și a dispus trimiterea cauzei la procuror. La data de 08 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus declinarea dosarului nr. 11/P/2005, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție; acest dosar a fost conexat la dosarul Direcției Naționale Anticorupție nr. 20/P/2005. Urmare dispozițiilor dispuse prin sentința nr. 220/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 09 martie 2007 a fost începută urmărirea penală față de învinuitul M.M.T.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 13 2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 248-248 1 C. pen. Prin aceeași rezoluție a fost începută urmărirea penală și față de învinuiții C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248­-248 1 C. pen., iar față de învinuitul N.I.B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248-248 1 C. pen. La data de 12 august 2008, inculpații C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M., N.I.B., au fost trimiși în judecată în dosarul 20/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile în legătură cu care a fost începută urmărirea penală.

Prin același rechizitoriu, față de învinuitul M.M.T., a fost dispusă disjungerea deoarece, în legătură cu acesta nu au fost finalizate verificările dispuse prin sentința penală nr. 220/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care fusese desființată ordonanța de neîncepere a urmăririi penale nr. 11/P/2005 din 23 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin aceeași sentință penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai dispus clarificarea următoarelor aspecte: - în ce măsură M.M. a respectat dispozițiile Legii nr. 29/1990 în ceea ce privește punerea în executare a deciziei nr. 6929/2004; - verificarea apărărilor petentei în sensul că nu mai era necesară reluarea procedurilor prevăzute de H.G.

nr. 834/1991; - audierea martorei P.E. - director al Departamentului Juridic al M.T.T.C. în legătură cu protocolul întocmit de aceasta; - clarificarea consemnării făcute de S.S. pe nota de 02 noiembrie 2004 transmisă către A.I.B.B.; - cine a semnat mandatele reprezentanților M.T.TC. pentru a participa la A.G.A din 09 noiembrie 2004 în care s-a aprobat încheierea contractului de schimb; - verificări în ceea ce privește adresa nr. 2383 MM din 16 august 2004; - verificarea condițiilor în care A.I.B.B. cu avizul M.T.T.C. a încheiat lotul de 23.392 mp, teren ce a făcut obiectul contractului de schimb; - audierea numitului U.D., administrator la SC M.C. SRL.

Cea mai mare parte a măsurilor dispuse de instanță au fost îndeplinite cu prilejul soluționării dosarului 20/P/2005 . În ce privește începerea urmăririi penale față de M.M.T., s-a reținut că la data săvârșirii faptei, acesta avea atât calitatea de ministru al Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, cât și calitatea de deputat în Parlamentul României. Potrivit art. 109 alin. (2) din Constituția României, numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României, au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției. De asemenea, Curtea Constituțională prin decizia nr. 270 din 10 ianuarie 2008, a dispus ca în aplicarea disp.

art. 109 alin. (2) teza 1 din Constituția României că, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cerere urmărirea penală a membrilor și foștilor membrii ai Guvernului, pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor și care la respectiva dată, aveau și calitatea de deputați sau senatori. În prezenta cauză, urmărirea penală a fost începută fără să se fi sesizat Camera Deputaților sau Președintele României pentru a cerere urmărirea penală față de învinuitul M.M.T. practic, aceasta fiind una din condițiile prevăzute de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Față de această situație, prin ordonanța din 4 noiembrie 2008 a fost infirmată rezoluția de începere a urmăririi penale din 9 martie 2007, numai în ceea ce-l privește pe numitul M.M.T.

Continuând cercetările, după ce a fost dispusă măsura disjungerii în noul dosar rezultat (109/P/2008), au rezultat următoarele: 1. La data de 28 octombrie 2004, numitul N.I.B. a formulat o cerere către SN A.I. București-Băneasa, înregistrată la această unitate sub nr. 10803, prin care solicita conducerii societății efectuarea unui schimb de terenuri. Practic, în cererea formulată, învinuitul N.I.B. solicita ca în schimbul terenului în legătură cu care, cu două zile în urmă încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare, teren în suprafață de 25.000 mp situat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, să primească un teren aflat în proprietatea SN A.I. București - Băneasa SA și care era închiriat societății S.M.C.

SRL, teren în suprafață de 23.392 mp. Cu privire la terenul în suprafață de 23.392 mp, pe care învinuitul N.I.B. îl solicita la schimb, acesta era proprietatea SN A.I. București-Băneasa SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733, fiind situat în intravilanul Municipiului București cu un front la Drumul Național 1 - Șoseaua București-Ploiești de peste 125 mI, terenul fiind încadrat în zona 1 centrală. Pentru a evidenția valoarea comercială și interesul crescut pentru terenul în suprafață de 23.392 mp se menționează faptul că acesta este situat în prelungirea terenului închiriat de către SN A.I. București - Băneasa SA societăților "M.M." și L.". Acest teren a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat între SN A.I.

București-Băneasa SA și SC S.M.C. SRL la data de 19 octombrie 2004, care l-a închiriat în scopul construirii de birouri, showroom, parcare și accesorii. În cererea formulată de învinuitul N.I.B. adresată conducerii SN A.I. București-Băneasa SA și înregistrată la această societate sub nr. 10863 din 28 octombrie 2004, aceasta a consemnat că este proprietar al terenului pe care intenționează să-l dea la schimb în suprafață de 25.000 mp, ori la momentul respectiv, învinuitul încheiase cu numitul C.N.F. doar un antecontract de vânzare-cumpărare, prin urmare nu avea dobândită calitatea de proprietar. De altfel, cu privire la acest aspect, în raportul întocmit de Departamentul de Control al Guvernului României, se menționează următoarele: "calitatea de proprietar al terenului în suprafață de 25.000 mp pe care N.I.B.

o invoca în cererea nr. 10.863 din 28 octombrie 2004, nu era dobândită". Cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B., după ce a fost înregistrată a fost văzută de învinuitul C.S. în calitatea sa de director general al societății, care a dispus înaintarea acesteia la Ministerul Transporturilor, Construcției și Turismului. După ce învinuitul C.S. a înaintat cererea la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, l-a invitat pe învinuitul N.I.B. la sediul aeroportului, la biroul său unde au purtat o discuție cu privire la modalitatea în care acesta din urmă a dobândit terenul în suprafață de 25.000 mp. Cu acest prilej, învinuitul N.I.B. i-a prezentat și lăsat o copie de pe antecontractul de vânzare­ - cumpărare încheiat între el și C.N.F., proprietarul terenului în suprafață de 25.000 mp situat în comuna Voluntari, județul Ilfov.

În urma discuțiilor avute de C.S. cu N.I.B. a rezultat că dobândirea proprietății de către acesta din urmă se va realiza doar dacă Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va aproba schimbul de terenuri, astfel încât era evident faptul că învinuitul C.S. cunoștea împrejurarea că învinuitul N.I.B. nu era proprietar al terenului în suprafață de 25.000 mp. Ulterior învinuitul C.S. a înaintat cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B. la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. La datele de 08 și 09 noiembrie 2004, au avut loc ședințele Consiliului de administrație și Adunarea Generală a Acționarilor a SN A.I.

București-Băneasa SA Cu câteva zile înainte de aceste date, învinuita I.M.O., în calitate de șef al Serviciului Juridic a înaintat membrilor Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație ordinea de zi a ședințelor respective precum și materialele, înscrisurile referitoare la subiectele care urma să fie discutate și analizate în ședințe. În vederea participării la ședințele Consiliului de administrație a SN A.I. București-Băneasa SA, din data de 08 noiembrie 2001, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a emis mandat al împuterniciților statului din partea ministerului, înregistrat sub nr. 556/01 din 08 noiembrie 2004. La punctul 2 al ordinei de zi, figura aprobarea cererii învinuitului N.I.B., înaintată A.I.

București-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri cu mențiune a "cu respectarea legislației în vigoare". Referitor la acest punct al ordinei de zi, ca împuternicire, s-a menționat faptul că membrii Consiliului de administrație ai SN A.I. București-Băneasa SA "aprobă cererea lui N.I.B. înaintată A. București-Băneasa privind efectuarea schimbului de terenuri, cu respectarea legislației în vigoare". De asemenea, în vederea participării la ședința Adunării Generale a Acționarilor a SN A.I. București-Băneasa SA din data de 09 noiembrie 2004. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a emis nota de mandat înregistrată sub nr. 558/01/2004. La punctul 4 din ordinea de zi, era menționată aprobarea cererii învinuitului N.I.B.

înaintate A.I. București-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri. Cu privire la acest punct, în nota de mandat s-a consemnat ca și împuternicire că: "Adunarea Generală a Acționarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de învinuitul N.I.B., în condițiile în care A.I. București-Băneasa va clarifica statutul juridic al terenului în cauză". Pentru a clarifica cât mai exact situația de fapt, s-a considerat necesar să se facă câteva precizări cu privire la mențiunile din mandatul ministerului pentru împuterniciții statului la ședința Consiliul de Administrație și din nota de mandat pentru ședința din data de 09 noiembrie 2004 a A.G.A, mențiuni referitoare la cereri de schimb de terenuri formulate de învinuitul N.I.B.

În mandatul împuterniciților statului din partea Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru ședința Consiliul de Administrație a SN A.I. București-Băneasa SA din data de 08 noiembrie 2004 s-a consemnat aprobarea cererii de schimb de terenuri formulate de învinuitul N.I.B., de către membrii Consiliul de Administrație, cu respectarea legislației în vigoare. Aprobarea cererii a fost condiționată de respectarea legislației în vigoare, nefiind vorba de o mențiune stereotipă, aspect ce rezultă din împrejurarea că pe ordinea de zi, au fost supuse aprobării mai multe acte și contracte însă pentru nici unul din acestea nu s-a folosit formularea cu respectarea legislației în vigoare.

De aici, rezultă că se cunoștea faptul că, pentru acest teren în suprafață de 23.392 mp, SN A.I. București - Băneasa SA era în litigiu cu SC A.U. SA și că se ținea cont de nota Direcției Generale Aviației Civile care aprobase schimbul de trenuri sub condiția respectării procedurii de modificare a capitalului social al societății, procedură care este prevăzută de Legea 31/1990. Că nu este vorba de nici un dubiu, referitor la faptul că, în mandatul dat împuterniciților statului, pentru ședințele Consiliul de Administrație din data de 08 noiembrie 2004 cererea învinuitului N.I.B. a fost aprobată sub condiție, rezultă în mod evident din nota de mandat pentru membrii Adunării Generale a Acționarilor la ședințele din 09 noiembrie 2004 unde se menționează în mod clar că Adunarea Generală Acționarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de învinuitul N.I.B.

numai în condițiile în care S.N. A.I.B.B. SA va clarifica statutul juridic al terenului în cauză. Referitor la situația juridică a terenului în suprafață de 23.392 mp pe care SN A.I. București-Băneasa SA urma să-l dea la schimb, s-a reținut că la data de 14 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin decizia nr. 6929, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 04 noiembrie 2000 emis de M.T.T.C. în favoarea S.N A.I. București-Băneasa SA în ce privește suprafața de 89.830 mp teren, suprafață în care este inclus și terenul pe care aeroportul intenționa să-l dea la schimb; împotriva acestei decizii SN A.I. București-Băneasa SA a formulat contestație în anulare.

Pe de altă parte, S.C. A.U. București SA în luna octombrie 2004, a introdus o cerere la Judecătoria Sector 1 București, Biroul de carte funciară, având ca obiect notarea în cartea funciară, în baza deciziei 6929 din 14 septembrie 2004 a litigiului existent asupra imobilului cadastral 4871/1 situat în strada București-Ploiești nr. AO proprietatea SN A.I. București-Băneasa SA, înscris în C.F. cu nr. 8741 a localității București, sector 1 la P 1/1, în favoarea sa cu sarcini. Prin încheierea nr. 16707 din data de 02 noiembrie 2004, Judecătoria Sector 1 București a admis cererea formulată de SC A.U. SA și a dispus notarea deciziei nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsură realizată în aceeași zi, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară (a se vedea voI.

10 filele 48-49). Prin urmare, terenul în discuție, deși era proprietatea SN A.I.B.B. SA, la Cartea Funciară figura ca fiind în litigiu. Față de cele menționate mai sus, s-a concluzionat că mandatul și nota de mandat emise Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împuternicitul statului pentru ședințele Consiliului de Administrație din 08 noiembrie 2004 și Adunării Generale a Acționarilor din 09 noiembrie 2004 se completează reciproc în sensul că, din conținutul acestora rezultă, în mod indubitabil, că în ambele situații aprobarea cererii de schimb formulată de învinuitul N.I.B. s-a făcut sub condiția Iămuririi situației juridice a terenului și cu respectarea legislației în vigoare, avându-se în vedere decizia nr. 6929 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că împotriva acesteia se declarase contestație în anulare.

În faza premergătoare adoptării hotărârilor Adunarea Generală a Acționarilor și CA, odată cu materialele înaintate Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului de către SN A.I. București - Băneasa SA în vederea pregătirii ședințelor din data de 08 noiembrie 2004, respectiv 09 noiembrie 2004, învinuitul C.S., în calitate de director general și președinte al Consiliul de Administrație și învinuita I.O., în calitate de șef al Serviciului Juridic, respectiv secretar C.A. și Adunarea Generală a Acționarilor, nu au trimis acționarului majoritar rapoarte tehnice de oportunitate a schimbului, evaluării privind prețul de piață al celor două terenuri, expertize imobiliare de verificare a terenurilor.

În raportul întocmit de Departamentul de Control al Guvernului s-a reținut că, din documentația care a stat la baza hotărârilor de aprobare de către Adunarea Generală a Acționarilor și C.A. al SN A.I. București-Băneasa SA a schimbului de terenuri nu rezultă existența altor documente cum ar fi cele amintite mai sus, (voI. 3, fila 9). Învinuitul C.S., în calitatea sa de președinte al Consiliul de Administrație și director general al societății, nu a adus la cunoștința acționarului majoritar împrejurarea că, la momentul formulării cererii învinuitul N.I.B. nu era proprietarul terenului și că nu a înaintat, o dată cu documentația și antecontractul de vânzare­ - cumpărare încheiat între învinuitul N.I.B.

și numitul C.L. Învinuitul C.S. cunoștea faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului chiar de la acesta din urmă, de la care primise și o copie a antecontractului de vânzare-cumpărare, (voI. 2 fila 200). La data de 08 noiembrie 2004, a avut loc ședința Consiliului de administrație al SN A.I. București-Băneasa SA la care au participat învinuitul C.S., în calitate de președinte al Consiliului de administrație și martorii M.M., T.B., E.G., D.C. și S.S., în calitate de membrii ai consiliului de administrație. Ședința Consiliului de administrație a fost prezidată de învinuitul C.S., iar pe ordinea de zi, la punctul 2, figura cererea învinuitului N.I.B. înaintată A.I. București-Băneasa privind efectuarea unui schimb de terenuri.

Pe timpul dezbaterilor învinuitul C.S. a pus în discuție și cererea de schimb de terenuri formulată de învinuitul N.I.B. În cadrul dezbaterilor de la acest subiect al ordinei de zi, învinuitul C.S. a pledat pentru efectuarea schimbului. În susținerea poziției sale, învinuitul C.S. a argumentat că învinuitul N.I.B. este proprietarul unui teren în suprafață de 25.000 mp care se învecinează cu pista aeroportului, că pe terenul învinuitului N.I.B. se află o parte din instalația de balizaj a aeroportului, că terenul se află în zona de siguranță a pistei și că prezintă importanța sub aspectul siguranței traficului. Învinuitul C.S. a mai precizat că învinuitul N.I.B. a promovat o acțiune în instanță împotriva aeroportului și că solicită ridicarea instalației de balizare de pe terenul său, sugerând că în această modalitate s-ar stinge litigiul cu acesta.

În timpul dezbaterilor, învinuitul C.S. a fost întrebat de ceilalți membrii ai Consiliul de Administrație, cu privire la terenul pe care SN A.I. București-Băneasa SA îl dă la schimb dacă și acesta prezintă interes operațional pentru societate; dacă în legătură cu acest teren societatea este în litigiu cu SC A.U. SA În ambele situații învinuitul C.S. a răspuns negativ. După ce au fost încheiate dezbaterile la acest punct, Consiliul de administrație al SN A.I. București-Băneasa SA a aprobat cererea de schimb formulată de învinuitul N.I.B., în procesul-verbal al ședinței, cu privire la acest subiect consemnându-se următoarele: "Consiliul de administrație aprobă cererea domnului N.I.B. înaintată A.I.B.B.

privind efectuarea unui schimb de terenuri, cu respectarea legislației în vigoare, cu suportarea tuturor cheltuielilor legate de acest contract și numai dacă terenul nu face obiectul vreunui litigiu". Procesul-verbal de consemnare a ședinței a fost semnat de toți participanții, precum și de secretarul Consiliul de Administrație, învinuita I.M.O. Tot în aceeași zi, a fost adoptată Hotărârea nr. 77 din 08 noiembrie 2007 a Consiliului de administrație prin care a fost aprobată cererea de schimb de terenuri formulată de învinuitului N.I.B.. Pe lângă ceilalți participanți la ședința Consiliul de Administrație a SN A.I. București-Băneasa SA, hotărâre a fost semnată și de învinuiții C.S. și I.O. După adoptarea hotărârii 77 din 8 noiembrie 2004 a Consiliului de administrație, aceasta a fost comunicată prin intermediul Serviciului Juridic, Compartimentului Economic condus de învinuita T.A.O., Compartimentului Tehnic condus de învinuitul F.F.P.

și la Serviciul Contracte unde lucra învinuita B.L.M. A doua zi, la data de 09 noiembrie 2004, a avut loc ședința Adunării generale a acționarilor a SN A.I. București-Băneasa SA Din partea acționarului majoritar, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului au participat ca mandatați, martorii: M.R., P.J. și S.D. Învinuitul C.S. în calitatea sa de președinte al Consiliul de Administrație precum și învinuita T.A.O., în calitate de director economic al SN A.I. București-Băneasa SA au participat în calitate de invitați. De asemenea, a mai participat în calitate de secretar al Adunării Generale a Acționarilor și învinuita I.M.O. Pe ordinea de zi a ședinței au fost mai multe subiecte, la punctul "f' fiind și aprobarea cererii de schimb formulată de învinuitul N.I.B.

Pe timpul dezbaterilor, când s-a ajuns la acest subiect, învinuitul C.S., ca și în ședința Consiliului de administrație din ziua precedentă, a pledat pentru aprobarea cererii de schimb a învinuitului N.I.B. invocând aceleași argumente. Deoarece membrii Adunării Generale a Acționarilor cunoșteau faptul că terenul pe care învinuitul N.I.B. l-a solicitat la schimb făcea obiectul unui litigiu între SN A.I. București-Băneasa SA și SC A.U. SA, s-a încercat soluționarea acestei probleme. Mai mult decât atât, pe timpul dezbaterilor martorul P.J., așa cum rezultă din declarația acestuia dată la Direcția Națională Anticorupție în ziua de 23.06.2008, a solicitat ca învinuitul N.I.B. să facă dovada dreptului său de proprietate asupra terenului pe care intenționează să-l dea la schimb.

În acest sens, potrivit declarației martorului P.J.: " ... cu privire la acest schimb, în ședința Adunarea Generală a Acționarilor, eu am făcut următoarele mențiuni: În primul rând am solicitat ca numitul N.I.B. să facă dovada dreptului de proprietate pe terenul situat în Voluntari, tarlaua nr. 13, întrucât nu mi s-a prezentat nici un document din care să rezulte dreptul de proprietate al numitului N.I.B. pe suprafața de teren menționată mai sus ... " După ce au fost încheiate dezbaterile, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat schimbul de terenuri solicitat de învinuitul N.I.B., în procesul-verbal de consemnare a dezbaterilor menționându-se următoarele: "Adunarea Generală a Acționarilor este de acord cu efectuarea schimbului de teren solicitat de N.I.B.

în condițiile în care Aeroportul Băneasa va clarifica situația juridică a terenului în cauză. După clarificarea situației juridice, costurile legate de schimbul de teren vor fi suportate de solicitant N.I.B. " Tot în aceeași zi a fost adoptată hotărârea nr. 64 a Adunării Generale a Acționarilor luată în ședința din data de 09 noiembrie 2004, hotărându-se aprobarea schimbului de teren solicitat de învinuitul N.I.B., în condițiile în care Aeroportul Băneasa va clarifica statutul juridic al terenului în cauză. Din conținutul hotărârii a rezultat că, mai întâi, trebuie lămurită situația juridică a terenului, după care se va trece la încheierea contractului. Cu prilejul dezbaterilor care au avut loc cu ocazia ședințelor Consiliului de Administrație și a Adunării Generale a Acționarilor, învinuitul C.S.

nu a adus la cunoștința împuterniciților statutului faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului pe care intenționează să-l dea la schimb, astfel încât s-a conturat, în mod evident, pe de o parte intenția învinuitului C.S. de a ascunde reprezentanților statului, acționarul majoritar, faptul că învinuitul N.I.B. nu este proprietarul terenului, iar pe de altă parte, intenția învinuitului C.S. de a-l sprijini pe învinuitul N.I.B. de a deveni, într-un mod fraudulos, proprietarul terenului în suprafață de 23.392 mp situat la DN1 București­-Ploiești. În acest context membrii C.A. și A.G.A. ale S.N. A.I.B.B., precum și reprezentanții M.T.T.C. în aceste organisme, au fost de acord cu schimbul de terenuri numai în măsura în care acesta se realizează cu respectarea dispozițiilor legale, aspect ce rezultă din toate adresele emise de M.T.TC.

în legătură cu această problemă, precum și din luările de poziție ale reprezentanților ministerului în ședințele A.G.A. și C.A. Din probele administrate în dosarul 20/P/2005, a rezultat în mod evident că, inculpații C.S. și N.I.B. au urmărit și realizat ascunderea faptului că, pe de o parte, terenul care a făcut obiectul schimbului era în litigiu, iar pe de altă parte, că inculpatul N.I.B. nu era proprietarul terenului pe care urma să-l dea la schimb. Cererea de schimb, formulată de inculpatul N.I.B., a fost analizată de martorii S.P.S. și A.D., director general în cadrul Aviației Civile din cadrul M.T.T.C., respectiv șef Serviciu Aeroporturi și Trafic Aerian în cadrul aceleași direcții. La momentul la care au analizat cererea, sus-numiții nu aveau cunoștință de împrejurarea că, inculpatul N.I.B.

nu este proprietarul terenului pe care îl dădea la schimb. Inițial, cererea formulată de inculpatul N.I.B. a fost primită de martorul H.C.I. care, la rândul său a transmis-o martorului S.S.P. solicitându-i un punct de vedere în legătură cu schimbul de terenuri. După înregistrare, martorul S.S.P., a transmis cererea martorului A.D. responsabil cu aeroportul, care a întocmit proiectul notei 38/26/2004. În conținutul acestei note, martorul A.D. a menționat că, aeroportul este interesat de obținerea terenului în principiu, deoarece era necesar pentru obținerea sistemului de balizaj, însă această tranzacție rămânea la latitudinea S.N. A.I.B.B. SA. Tot în aceeași adresă, sus-numitul a menționat că, schimbul trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor legale.

Ulterior, proiectul de notă a fost trimis de numitul S.S. Paul, numitului H.C., care, a fost de acord cu propunerea din notă. La rândul său, martorul S.S.P., după ce a discutat cu martorul H.C., a trimis proiectul de notă la S.N. A.I.B.B. SA. Pe nota în discuție, martorul S.S.P. a consemnat următoarele: "domnul M., a fost de acord cu acest mod de soluționare. Rog declanșați procedura legală". Cu privire la aceste mențiuni consemnate pe notă, martorul S.S.P., a declarat că acel domn M. menționat, este ministrul M.M.T., iar această mențiune este una informală și nu una de aprobare, potrivit procedurilor ce se derulau în cadrul ministerului. Martorul S.S.P. a mai declarat că, pe fondul discuției telefonice pe care a avut-o cu numitul H.C., acesta i s-a adresat cu următoarea sintagmă: "gata, dă-i drumul" mesaj din care a înțeles că ministrul a fost de acord cu propunerea de a se face schimbul.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, nu a existat o discuție directă între martorul S.S.P. și martorul M.M.T. cu privire la acest schimb de terenuri. Pe timpul cercetărilor s-a mai stabilit că, martorul S.S.P. a semnat proiectul de mandat validat ulterior de secretarul general al ministerului O.I., în care, la punctul 2 al ordinei de zi s-a menționat: membrii C.A. al SN A.I.B.B. SA aprobă cererea domnului N.I.B. înaintată A.I.B.B. privind efectuarea unui schimb de terenuri cu respectarea legislației în vigoare. Mandatele de validare în C.A. și A.G.A ale S.N. A.I.B.B. SA privind reprezentanții M.T.T.C., nu au fost semnate de numitul M.M.T. De asemenea, din declarația martorului H.C.

rezultă că, numitul M.M.T. nu a avut cunoștință de realizarea schimbului de terenuri între SN A.I.B.B. SA și persoana fizică N.I.B. Și în ipoteza în care numitul M.M.T. ar fi cunoscut de existența acestui schimb de terenuri sau dacă ar fi fost de acord cu acesta, mandatele împuterniciților statului în C.A. și AGA al S.N. A.I.B.B. SA au fost clare și bine delimitate în sensul că, M.T.TC. era de acord cu realizarea schimbului de terenuri numai în măsura în care se lămurea situația juridică a acestora. Prin urmare, nu se poate reține o formă de vinovăție a numitului M.M.T. întrucât acesta nu a participat la săvârșirea infracțiunii. Așa cum s-a demonstrat în rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție înregistrat sub nr. 20/P/2005, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 a fost săvârșită de inculpații C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M.

2. În legătură cu faptul că, numitul M.M.T., în calitatea sa de ministru al M.T.T.C., a refuzat cu rea credință să pună în executare decizia civilă nr. 6929 din 14 septembrie 2004 și să elibereze un atestat al dreptului de proprietate pentru suprafața de 89.830 mp în favoarea SC A.U. SA, aspect evidențiat în plângere a formulată de această societate, procurorul a făcut următoarele precizări: La data de 23 septembrie 2004, SC A.U. SA a formulat o cerere Ministerului Transporturilor prin care solicita, pe baza certificatului de grefă, punerea în executare a deciziei civile nr. 6929/2004 a I.C.C.J. Cu privire la acest aspect, numita P.E. a declarat că, la acea dată, M.T.T.C. nu putea pune în aplicare decizia civilă mai sus amintită, întrucât aceasta nu fusese redactată.

De asemenea, de la data solicitării punerii în executare a deciziei civile și până la data de 31 decembrie 2004, M.T.T.C. nu a refuzat executarea, ci a solicitat, în nenumărate rânduri, să se întocmească documentația tehnică prevăzută de H.G. nr. 834/1991, deoarece suprafața de teren pentru care trebuia eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era identificată. La data de 01 octombrie 2004, M.T.T.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 6929/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care ministerul a fost obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC A.U. SA. În luna aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare formulată de M.T.T.C.

Pe de altă parte, în luna decembrie 2004, numitul M.M.T. a fost înlocuit din funcția de ministru al M.T.T.C. Numitul M.M.T. a declarat că, ținându-se cont de procedura de la nivelul cabinetului ministerial, cererea formulată de SC A.U. SA a fost repartizată spre soluționare departamentului care se ocupă de emiterea certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate, ulterior fiind necesare avizele Departamentului Juridic și al consilierului de specialitate al ministrului. În legătură cu procedura descrisă de numitul M.M.T., aceasta a fost confirmată și de numita P.E. cu prilejul declarației pe care a dat-o la D.N.A. Așadar, în raport de argumentele menționate mai sus a rezultat că, numitul M.M.T.

nu a întreprins nici un demers pentru a bloca punerea în executare a deciziei civile nr. 6929/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu a urmărit să aducă o vătămare intereselor legale ale SC A.U. SA. În consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul M.M.T., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective și anume intenția sus-numitului de a prejudicia SC A.U. SA. Trebuie menționat faptul că, atât cu prilejul soluționării dosarului nr. 20/P/2005, cât și cu ocazia soluționării dosarului 109/P/2008, au fost verificate toate aspectele solicitate prin sentința penală nr. 220/2006 a Î.C.C.J.

a României. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs au un conținut identic cu plângerile adresate atât instanței, cât și procurorului șef secție D.N.A., susținându-se că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este contradictorie și contravine sentinței penale nr. 220/2006 a Î.C.C.J și că din actele dosarului rezultă implicarea intimatului M.T.M. în schimbul de terenuri înfăptuit de reprezentanții A.I. București Băneasa. Urmare a plângerilor formulate de petenta A.U. București SA, în cauză au fost efectuate cercetări sub două aspecte: 1. implicarea intimatului M.M., în calitate de ministru al transporturilor, în schimbul de terenuri între SN A.I.

București Băneasa SA și numitul N.I.B. și, prin aceasta, stabilirea vinovăției sale sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; 2. refuzul intimatului M.M. de a pune în executare decizia civilă nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin care ministerul condus de către acesta fusese obligat să emită în favoarea petentei SC A.U. SA un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafață de 89.830 mp teren, faptă circumscrisă infracțiunii de abuz în serviciu.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 220 din 14 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă plângerea petentei împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse inițial în cauză față de intimat,desființată ordonanța atacată și trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale, sentință rămasă definitivă prin decizia nr. 398 din 25 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, prin care a fost respins recursul declarat de intimat. La data de 9 martie 2007, prin rezoluția emisă în dosarul nr. 20/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.N.A - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus începerea urmăririi penale față de intimatul M.M.

și alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Ulterior, prin ordonanța din 4 noiembrie 2008, această rezoluție a fost infirmată numai în ceea ce-l privește pe intimat, având în vedere calitatea pe care o avea la data presupusei săvârșiri a faptelor (ministru și deputat), decizia Curții Constituționale nr. 270/2008 și împrejurarea că urmărirea penală fusese începută fără să se fi sesizat Camera Deputaților sau Președintele României pentru a se cere urmărirea penală a intimatului.

În concluzie, începerea urmăririi penale s-a dispus ca urmare a unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă, care obliga la o asemenea măsură, iar infirmarea acestei soluții nu a avut la bază decât intervenirea ulterioară a deciziei Curții Constituționale sus-amintite, care, în interpretarea art. 109 din Constituie, a obligat la sesizarea Camerei Deputaților sau a Președintelui pentru a se cere urmărirea penală a unui ministru și deputat, cum este cazul intimatului. În consecință, organul de urmărire penală s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței cuprinse în sentința penală nr.220/2006, efectuând actele de cercetare indicate în hotărâre, materializate în ridicarea mai multor înscrisuri și audierea mai multor persoane,inclusiv a celor indicate în mod expres de instanță,respectiv P.E.

(fila 147 dos. urm. pen.), și S.S.P. (fila 121 dos. urm. pen.). I. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată următoarele: mandatele pentru împuterniciții statului în Consiliul de Administrație, respectiv în Adunarea Generală a Acționarilor SN A.I.B.B.SA nu au fost semnate de către intimat, ci de către secretarul general al ministerului, iar schimbul de terenuri a fost aprobat sub condiția respectării legislației în vigoare și numai dacă terenul nu face obiectul vreunui litigiu, acestea fiind de altfel și limitele impuse reprezentanților statului prin mandatele ce le-au fost încredințate. Pe de altă parte, nu poate fi imputat intimatului M.M.

faptul că, ulterior, contractul de schimb între S.N. A.I.B.B. SA și numitul N.I. a fost încheiat cu încălcarea limitelor impuse prin hotărârea A.G.A., prin aceasta aducându-se o vătămare a intereselor legale ale recurentei petente; acest aspect trebuie imputat altor persoane care au avut o implicare directă sau indirectă și care, de altfel, au și fost trimise în judecată. Neimplicarea intimatului M.M. în schimbul de terenuri este confirmată și prin declarațiile persoanelor implicate în mod direct în această problemă, respectiv S.P.S. și H.C.M., asistent personal al intimatului (filele 121 – 125 și următoarele dos. urm. pen.). II. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că deși prin decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al S.N.

A.I.B.B. SA pentru o suprafață de 89.830 mp și obligat Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să emită pentru SC A.U. București SA certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren, această decizie a fost anulată prin admiterea contestației în anulare formulată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (decizia nr. 2224 din 4 aprilie 2005 a Înaltei Curți, secția de contencios administrativ), anulare care are efecte retroactive începând cu data pronunțării acesteia. Mai mult decât atât, deși, prin decizia nr. 6929/2004 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, M.T.C.T.

a fost obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 89.830 mp, executarea directă și imediată a acestei hotărâri nu era posibilă întrucât această suprafață nu a fost individualizată. Pentru punerea în executare a unei asemenea hotărâri, cererea trebuia repartizată departamentului care avea competența de a elibera certificatele de atestare a dreptului de proprietate, obținerea altor avize și abia în final, exprimarea manifestării de voință a ministrului. Toate cele expuse mai sus duc la concluzia că nu se poate spune că intimatul M.M. ar fi acționat cu rea credință (sau chiar și din culpă), refuzând să pună în executare decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul M.M.T., ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. Susținerile recurentei petente, în sensul că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, de natură să influențeze soluția procesului, că hotărârea este contrară legii și prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii, încadrate de recurenta petentă în cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10 și 17 1 C. proc.

pen., nu sunt fondate, în condițiile în care prima instanță a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., atât plângerea petentei, cât și actele premergătoare efectuate, precum și înscrisurile noi depuse la dosar, conformându-se, așadar, sub aspect probator, limitelor stabilite de art. 278 1 C. proc. pen., verificând rezoluția pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei. Criticile recurentei petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluției nr. 109/P/2008 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.U. București SA împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.U. BUCUREȘTI SA împotriva sentinței nr. 1004 din 10 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2138/1/2010. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.