ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2663/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3614 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pe cale de consecință a constatat existența calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului C.M.. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a apreciat, că în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Astfel, s-a reținut că pârâtul a fost angajat al fostei Securități, având gradele de locotenent în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Regiunea Stalin, în anul 1958, maior în anul 1974 și locotenent colonel în anul 1980 și 1982 în cadrul Inspectoratului Județean Brașov, calitate în care a desfășurat o serie de activități care au suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Cu privire la activitățile desfășurate de recurent în calitate de lucrător al Securității, instanța de fond a reținut în esență, următoarele: La data de 16 mai 2008, numitul C.B. formulează în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008, cerere de verificare a calității de lucrător ai Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului având la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. I 157624. Acest dosar îl are ca titular pe numitul C.V., fiind deschis la data de 06 aprilie 1957 pe baza unor informații din care rezultă că o serie de elemente din Tohanul Vechi, sunt constituiți în organizația religioasă „M:I.”. Tot din informațiile date de același agent, a rezultat că inițiatorul acestei organizații religioase ilegale este numitul C.V., lucrător la Uzina de Tractoare din orașul S., domiciliat în com. Tohanul Vechi. În acest dosar se află raportul privind pe N.I.

din 20 septembrie 1974, aprobat la 23 septembrie 1974, semnat olograf de către pârât din cadrul Inspectoratului Județean Brașov, în care se menționează că sus-numitul a fost luat supraveghere informativă generală pe motivul că făcând o vizită turistică în R.F.G. a luat legătura cu medicul fugar V.M., originar din Brașov. Față de cele raportate mai sus s-a propus contactarea lui N.I. în scopul culegerii unor date privind legăturile sale din exterior, dacă acestea au încercat să acționeze asupra lui în scopuri dușmănoase. Instanța de fond a reținut că această măsură a contactării lui N.I, a fost pusă în aplicare, astfel cum rezultă din Raportul cu propuneri în cazul lui N.I. din 9 din 10 decembrie 1974, întocmit și semnat olograf de locotenent N.I.

din cadrul Inspectoratului Județean Brașov, în care se menționează că în ziua de 6 decembrie 1974, numitul N.I. a fost contactat, cu care ocazie a furnizat o informare referitoare la plecările sale în străinătate și persoanele pe care le-a contactat acolo, informare care confirmă materialele existente la dosar. Dosarul conține și adresa emisă la 16 ianuarie 1974 de Inspectoratul Județean Brașov, către secția specială „S” (interceptarea corespondenței) prin care se solicită folosirea mijloacelor speciale de care dispune unitatea pentru a trimite date despre corespondența internă a numitului N.I. interesând persoanele cu care întreține legături pe această cale, caracterul acestor legături, dacă este vizitat de cetățeni străini sau primește vești din străinătate prin intermediul altor persoane.

Se solicită ca datele obținute să fie trimise la tovarășul major C.M. care va ține contactul operativ în această problemă. Mai reține instanța de fond că respectivele activități s-au concretizat în nota informativă dată de persoana respectivă, notă care conținea informații privind plecările sale în străinătate, persoanele contactate acolo, deci informații referitoare la viața privată a acestora. Mai constată instanța de fond că din nota de interceptare din 29 iulie 1974 pe care este menționat și numele pârâtului, rezultă că acesta a exploatat informații despre titular, obținute prin interceptarea corespondenței.

Conchide instanța de fond în sensul că activitățile desfășurate de pârât în calitate de lucrător al Securității, astfel cum au fost dovedite în cauză, au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la liberă circulație prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 85 lit. a) din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Referitor la celelalte două dosare indicate în Nota de Constatare, dosarele având la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cotele X și Y, s-a reținut că pentru acestea nu au fost formulate cereri de verificare în conformitate cu disp. art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că au fost avute în vedere la soluționarea cauzei doar înscrisurile din Dosarul cu nr. I 157624. În legătură cu înlăturarea apărărilor apărările formulate de pârât pe parcursul soluționării cauzei, instanța de fond a conchis în sensul că: este irelevant în soluționarea cauzei faptul că împotriva pârâtului nu s-a înregistrat la comisiile specializate nici o reclamație privind eventualele abuzuri comise în activitatea sa, atâta timp cât O.U.G.

nr. 24/2008 nu condiționează calitatea de lucrător al Securității, de săvârșirea unor abuzuri dintre cele la care se referă pârâtul; invocarea prescripției cu privire la săvârșirea unor fapte constând în abuzuri în activitatea profesională a fost considerată, de asemenea, irelevantă în cauză, întrucât O.U.G. nr. 24/2008 nu are ca scop promovarea răspunderii juridice și politice a persoanelor deconspirate că au participat la activitatea de poliție politică comunistă și nu creează premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe decizii, printre care și Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010 pronunțată în soluționarea excepției invocată de pârât.

Cu privire la susținerile pârâtului în sensul că și-a desfășurat activitatea profesională conform legilor, ordinelor și instrucțiunilor în vigoare, cadrele militare având obligația de a respecta jurământul și prevederile regulamentelor militare și de a executa întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor instanța de fond a apreciat că dispozițiile legale care definesc noțiunea de lucrător al Securității nu fac nici o distincție în acest sens, după cum activitățile s-au desfășurat în temeiul și cu respectarea legislației, a regulamentelor militate și a ordinelor primite de la superiori sau nu au avut temei legal.

Din acest motiv, instanța de fond a considerat ca nefiind utile, concludente și pertinente în soluționarea cauzei înscrisurile menționate în notele de ședință depuse de pârât pentru termenul din 28 septembrie 2010 și solicitate a fi depuse la dosar de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și anume: ordinele și instrucțiunile privind activitatea de informații - Decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, Instrucțiunile din 1987 ale Departamentului Securității Statului privind organizarea și desfășurarea activității informativ-operative a organelor de securitate. Mai consideră instanța de fond că existența cadrului legal cu respectarea căruia s-a desfășurat activitatea pârâtului în calitate de angajat al Securității, nu constituie o împrejurare de natură să facă inaplicabile disp.

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Cu privire la susținerile în sensul că cetățeanul care a fost supravegheat sau verificat informativ, încălca el însuși obligații constituționale și legale care duceau la restrângerea și limitarea legală a unor drepturi ale acestuia, pârâtul susținând, de fapt, că restrângerea acestor drepturi își are temeiul în dispozițiile legale din perioada respectivă(C. pen. din 1968) și nu în activitatea desfășurată de lucrătorii Securității instanța de fond a considerat că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu are în vedere limitări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în sensul C. pen., ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni, ci se referă la îngrădirea sau suprimarea acestora ca o consecință a activității desfășurate de lucrătorii Securității cu privire la persoane supravegheate informativ, activitate ce nu era condiționată de săvârșirea unor infracțiuni de către acestea.

2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 3614 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.M., în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență, următoarele: 2.1 Astfel, printr-o primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurentul că hotărârea instanței de fond nu este motivată corespunzător, în condițiile în care se rețin exclusiv susținerile intimatei, deși pe parcursul soluționării cauzei a insistat asupra aplicării art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și asupra analizei pertinente a speței și implicit asupra motivării corespunzătoare a sentinței.

2.2 Printr-un alt set de critici, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul invocă lipsa de temei legal a hotărârii recurate susținând, în acest sens că, deși instanța de fond a reținut în mod corect faptul că anumite probe din dosar nu-i pot fi imputate, în lipsa solicitării părții interesate, conform prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, nu a observat faptul că la Dosarul nr. I 157624 numai o singură filă aparține numitului C.V., restul de trei file referindu-se la o altă persoană, care la rândul său nu a solicitat verificarea calității pentru el. De asemenea, recurentul susține că deși la dosar nu existau probe în sensul limitării sau încălcării unor drepturi ale omului, instanța de fond a interpretat cu ușurință modul în care s-ar fi încălcat drepturile omului, susținând că redactarea de către N.I.

a unei informări cu privire la activitatea sa în străinătate și persoanele pe care le-a contactat, ar constitui o asemenea încălcare prin referiri la viața privată a unor persoane. Printr-o altă critică formulată recurentul susține că instanța a luat notă de depunerea întâmpinărilor prin care se demonstra fără dubiu caracterul legal al activității desfășurate ca ofițer de informații, cât și existența instituției juridice a restrângerii unor drepturi și libertăți pentru persoanele de interes în apărarea securității naționale suspecte de comiterea unor acțiuni ilegale împotriva statului conform C. pen. în vigoare la data respectivă, nu a ținut cont de toate acestea în soluționarea cauzei.

Totodată, susține recurentul că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că ofițerul de informații nu poate încălca normele legale, ordinile și instrucțiunile existente în domeniul de activitate, eventuala responsabilitate, dacă aceasta ar exista, revenind celor care creează cadrul legal de interes în speță, respectiv politicienilor. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 indice 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, a răspuns detaliat susținerilor recurentului din întâmpinare, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Faptul că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii recurate argumentele uneia dintre părți și a înlăturat motivat susținerile celeilalte părți nu poate fi calificat drept lipsă de analiză a probelor administrate în cauză de ambele părți; totodată opinia motivată a instanței de fond în sensul că pentru soluționarea cauzei nu sunt utile, pertinente și concludente înscrisurile solicitate printr-o notă de ședință de către recurent nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. 3.2 Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză urmează înlătura și criticile formulate de recurent, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată lucrător al securității orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului; Totodată, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, subliniază faptul că pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, nu are relevanță cadrul legal, calitatea activității desfășurate de persoanele vizate de norma legală în discuție, singurele condiții ce trebuie îndeplinite pentru constatarea calității de lucrător al Securității sunt deținerea calității de ofițer sau subofițer al Securității, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945-1989 și desfășurarea în această calitate, a unor activități care au suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a considerat că este irelevant în soluționarea cauzei faptul că recurentul și-a desfășurat activitatea în limitele cadrului legal de la acea dată, că nu s-au înregistrat plângeri în legătură cu activitatea desfășurată de acesta, s-au că persoanele vizate în activitatea desfășurată se aflau în conflict cu legea penală.

Așadar, este de necontestat că în cauză instanța de fond a reținut în mod justificat că sunt întrunite cumulativ condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, cât timp, recurentul în calitate de ofițer de Securității, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională. Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitățile reținute în sarcina recurentului, cum ar fi aprobarea contactării în scopul culegerii de date privind legăturile din exterior ale unei persoane semnalată că făcând o vizită în R.F.G.

a luat legătura cu medicul fugar V.M. originar din Brașov ; propunerea făcută de invitare a respectivei persoane la sediul Securității pentru discuții și dirijarea rețelei informative pentru obținerea de informații în respectivul caz; exploatarea unor informații obținute prin interceptarea corespondenței unei persoane; obținerea de informații de la o persoană aflată sub supraveghere informativă generală, referitoare la legături cu persoane din străinătate, au fost de natură a îngrădi exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate. În consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant este confirmată de înscrisuri prin care s-a dovedit că recurentul, în calitate de ofițer al Securității a desfășurat activități de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi ți libertăți fundamentale, apreciază ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurent.

În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M., împotriva sentinței civile nr. 3614 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.