ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2245/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Comuna Ghindărești - prin primar a solicitat în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României anularea Deciziei nr. 55/2011 și a Încheierii nr. 8/2011. În motivarea contestației reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 55 din 22 septembrie 2011 Curtea de Conturi Constanța a constatat în privința anumitor sume plătite salariaților că acestea au un caracter nelegal, impunându-se măsurile prevăzute în decizie, motivarea nelegalității acordării sumelor de bani fiind evidențiată în cadrul procesului-verbal de constatare din 25 august 2011. În ședința din 09 decembrie 2011 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, având în vedere dispozițiile din Hotărârea nr. 130/2009.

Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2513 din 9 decembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat cauza la Curtea de Apel Constanța, spre competentă soluționare. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că conform art. 227 din Hotărârea nr. 130/2010 împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă care, conform art. 228 din hotărâre, este curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. În speță reclamantul a contestat Încheierea nr. 8/2011 emisă de Curtea de Conturi, precum și celelalte acte ce au stat la baza emiterii acesteia (procesul-verbal de constatare și decizia).

Nu se poate reține că actul administrativ supus cenzurii este Decizia nr. 32/2010, întrucât conform dispozițiilor legale, respectiv Hotărârea nr. 130/2010, instanța de judecată poate fi sesizată doar în ceea ce privește legalitatea încheierii pronunțate ca urmare a soluționării contestației împotriva deciziei. Astfel sesizată, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în ședința publică din 8 martie 2012 a luat act de excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de reclamantă prin apărător. Analizând cauza sub acest aspect, Curtea de Apel Constanța prin Sentința civilă nr. 135/CA din 13 martie 2012, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Constanța a reținut că, în speță, se contestă acte administrative emise de Camera de Conturi a Județului Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța. Împrejurarea că pârâta nu are personalitate juridică nu prezintă nicio relevanță sub aspectul stabilirii competenței instanței care soluționează acțiunea în anularea actelor administrative emise de aceasta, neputându-se considera că, în lipsa personalității juridice a emitentului actului, actele au fost emise de o autoritate publică centrală, singura care are personalitate juridică.

Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei cauze aparține Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. 8/2011 și a Deciziei nr. 55/2011 emise de Camera de Conturi a Județului Constanța.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația'". Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ". Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ. De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel. Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Comuna Ghindărești și pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Constanța în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.