ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2017

HOTĂRÂRE
17.05.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus suspendarea judecării cauzei formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe al României, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat.

Împotriva încheierii de ședință din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., apreciind că încheierea recurată este nelegală.

În motivarea recursului, reclamantul arată că în nota de susținere a cauzei sale, depusă pentru termenul de judecată din 16 octombrie 2015 a solicitat primei instanțe înțelegere pentru faptul că nu se poate prezenta din motive de sănătate, depunând acte medicale în acest sens și solicitând, totodată, judecarea cauzei în lipsă, astfel că în opinia sa, soluția de suspendare a judecării cauzei nu este justificată.

De asemenea, arată că pârâtul nu s-a prezentat în fața primei instanțe și nu a solicitat suspendarea judecării cauzei.

Legal citat, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a depus întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Cu titlul preliminar, instanța de control judiciar reține că motivele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziții legale.

Conform art. 223 C. proc. civ., republicat:

"Art. 223. - (1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."

În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat:

"Judecătorul va suspenda judecata: 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei."

Înalta Curte constată că în dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2015, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât la termenul de judecată menționat, părțile legal citate, nu s-au prezentat, iar din verificarea actelor depuse la dosar, a rezultat că niciuna din părți nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Or, susținerile recurentului-reclamant în sensul că acesta ar fi solicitat în fața primei instanțe judecarea cauzei în lipsă, nu pot fi reținute de instanța de către control judiciar, nefiind probate.

Astfel, din examinarea cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare și al celorlalte înscrisuri depuse de reclamant în dosarul de primă instanță, inclusiv a înscrisului intitulat "Notă de susținere a cauzei", depus pentru termenul din 16 octombrie 2015, pe care recurentul-reclamant îl invocă în motivele de recurs, se constată că în cuprinsul acestora nu s-a solicitat de către reclamant judecarea cauzei în lipsă, după cum nici pârâtul nu a formulat vreo solicitare în acest sens prin întâmpinarea depusă la dosar.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că invocarea prin "Nota de susținere a cauzei" a motivelor pentru care nu se poate prezenta în fața instanței, echivalează cu o cerere de judecare a cauzei în lipsa sa de la dezbateri, câtă vreme legiuitorul impune formularea unei cereri exprese în acest sens, în considerarea caracterului de act de dispoziție al unei asemenea cereri.

Prin urmare, în cauză nu se reliefează nelegalitatea hotărârii recurate, instanța de fond reținând cu just temei faptul că niciuna dintre părțile în proces, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu a solicitat în scris judecarea în lipsă, context în care, în mod corect, a fost reținută incidența dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat.

De altfel, pentru reluarea judecării procesului, la instanța care a dispus suspendarea judecării cauzei, partea are la îndemână dispozițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., republicat, care prevăd faptul că "Judecata cauzei suspendate se reia: prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor".

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 197/2018
2015, iar sentința a fost comunicată la data de 14.12.2015. Referitor la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, prin Raportul asupra admisibilității, s-a constatat că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivele
ÎCCJ 2017-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2017
. nr. 27/2002. Refuzul nejustificat nu poate fi reținut nici prin prisma faptului că rezolvarea nefavorabilă a cererilor îl nemulțumește pe petent, întrucât autoritatea este obligată doar să răspundă cererii, nu să dea un curs favorabil ace
ÎCCJ 2017-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2017
Decizia nr. 1313/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII
ÎCCJ 2017-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 102/2017
Decizia nr. 102/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel B
ÎCCJ 2018-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2018
admiterea excepției de necompetență materială a instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La această instanță, cauza a fost înregist
Sursă