ÎCCJ, Decizia nr. 274/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele;

Prin

sentința nr. 1795 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de revizuentul T.I., constatându-se inadmisibilitatea

excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. a) și b) C. proc. pen. și a deciziei în interesul legii nr. XVII din

19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, în raport

cu dispozițiile art. 20, art. 21 și art. 23 din Constituția României.

A

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I.

împotriva sentinței penale nr. 2068 din 18 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6360/1/2008.

A

fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că prin sentința

penală nr. 2068 din 18 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins, ca nefondată plângerea petentului T.I. împotriva rezoluției nr. 24/P/2007

din 17 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Parchetelor Militare, pe care a menținut-o.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a constatat că prin rezoluția atacată s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de col. T.I., grl. Bg. O.A., grl. Bg. V.D.,

lt. col. M.M., cpt. M.M.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art.

289 C. pen. și art. 291 C. pen. A mai reținut instanța că față de aceștia

petentul T.I. întocmise o plângere penală acuzându-i că în exercițiul

atribuțiunilor de serviciu intimații au semnat întâmpinări depuse în dosarele

instanțelor de judecată în care petentul a avut calitate procesuală activă.

Procurorul

a constatat că petentul s-a adresat instanțelor judecătorești cerând a se

constata caracterul nelegal al trecerii sale în rezervă din data de 29

februarie 1968 și daune materiale și morale.

Acțiunea

petentului a fost respinsă prin sentința 1090/2003 a Tribunalului Prahova,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 154/2006 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată

s-a reținut de către instanță că potrivit motivării din rezoluție, pentru

faptele din 1968-1990 s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii

penale.

S-a

reținut că din examinarea actelor premergătoare nu a rezultat că în cauză s-ar

fi comis fapte penale, astfel că rezoluția este temeinică și legală, motiv

pentru care a făcut aplicarea art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen.

Împotriva

sentinței penale nr. 2068 din 18 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire petentul T.I.

Instanța

a constatat că cererea este inadmisibilă, constatându-se că sentința atacată a

devenit definitivă prin respingerea recursului petentului, ca nefondat, prin

decizia Completului de 9 Judecători din 6 iulie 2009 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pe

de altă parte, s-a constatat că prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul

legii, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești

definitive pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C.

proc. pen., este inadmisibilă, acesta fiind și cazul în speță, cererea fiind

inadmisibilă.

Referitor

la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a se constata

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) și

b) C. proc. pen. și a deciziei în interesul legii nr. XVII/2007 a Secțiilor

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că excepția este

inadmisibilă având în vedere că deciziile în interesul legii nu pot face

obiectul sesizării Curții Constituționale, iar simpla invocare a dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., nu este de natură a

fi considerată ca fiind pertinentă cauzei, cererea de sesizare a Curții

Constituționale fiind respinsă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs revizuentul, criticând-o, după cum rezultă

din concluziile scrise depuse la dosar pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că

recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la

art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse

revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei

rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de

condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Această

concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și alin.

(3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care pot fi

invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C.

proc. pen.

Astfel,

prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de

revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de

condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele

prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au

dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Rezultă,

așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care

hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului.

Se

va reține, totodată că în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de netrimitere în

judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând rezoluția sau

ordonanța atacată, plângerea formulată și orice înscrisuri depuse de părți.

Soluțiile

ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. și nu includ stabilirea vinovăției și nici a existentei

faptei în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau

încetarea procesului penal față de persoana trimisă în judecată.

Față

de aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță

asupra cererii de revizuire este justă.

Calea

extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor

judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de

specificul procedurii în care sunt pronunțate. A accepta o soluție contrară ar

determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din Constituție, ceea ce

este inadmisibil.

Referitor

la soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale se constată că

aceasta este, de asemenea, justă, având în vedere dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 47/1992 și condițiile de admisibilitate ale excepțiilor de

neconstituționalitate, neîndeplinite în speță.

Pentru

considerentele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul T.I. împotriva sentinței nr. 1795

din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 4974/1/2010.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.