ÎCCJ, Decizia nr. 274/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele; Prin sentința nr. 1795 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuentul T.I., constatându-se inadmisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. și a deciziei în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, în raport cu dispozițiile art. 20, art. 21 și art. 23 din Constituția României. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I.

împotriva sentinței penale nr. 2068 din 18 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6360/1/2008. A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că prin sentința penală nr. 2068 din 18 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată plângerea petentului T.I. împotriva rezoluției nr. 24/P/2007 din 17 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, pe care a menținut-o. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că prin rezoluția atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de col.

T.I., grl. Bg. O.A., grl. Bg. V.D., lt. col. M.M., cpt. M.M.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. A mai reținut instanța că față de aceștia petentul T.I. întocmise o plângere penală acuzându-i că în exercițiul atribuțiunilor de serviciu intimații au semnat întâmpinări depuse în dosarele instanțelor de judecată în care petentul a avut calitate procesuală activă. Procurorul a constatat că petentul s-a adresat instanțelor judecătorești cerând a se constata caracterul nelegal al trecerii sale în rezervă din data de 29 februarie 1968 și daune materiale și morale. Acțiunea petentului a fost respinsă prin sentința 1090/2003 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 154/2006 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată s-a reținut de către instanță că potrivit motivării din rezoluție, pentru faptele din 1968-1990 s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale. S-a reținut că din examinarea actelor premergătoare nu a rezultat că în cauză s-ar fi comis fapte penale, astfel că rezoluția este temeinică și legală, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale nr. 2068 din 18 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire petentul T.I. Instanța a constatat că cererea este inadmisibilă, constatându-se că sentința atacată a devenit definitivă prin respingerea recursului petentului, ca nefondat, prin decizia Completului de 9 Judecători din 6 iulie 2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, s-a constatat că prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă, acesta fiind și cazul în speță, cererea fiind inadmisibilă. Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a se constata neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. și a deciziei în interesul legii nr. XVII/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că excepția este inadmisibilă având în vedere că deciziile în interesul legii nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale, iar simpla invocare a dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., nu este de natură a fi considerată ca fiind pertinentă cauzei, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul, criticând-o, după cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar pentru nelegalitate și netemeinicie. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Această concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care pot fi invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. Astfel, prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Rezultă, așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului. Se va reține, totodată că în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de netrimitere în judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând rezoluția sau ordonanța atacată, plângerea formulată și orice înscrisuri depuse de părți. Soluțiile ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen. și nu includ stabilirea vinovăției și nici a existentei faptei în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de persoana trimisă în judecată. Față de aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de revizuire este justă. Calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de specificul procedurii în care sunt pronunțate. A accepta o soluție contrară ar determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Referitor la soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale se constată că aceasta este, de asemenea, justă, având în vedere dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și condițiile de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, neîndeplinite în speță.

Pentru considerentele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.I. împotriva sentinței nr. 1795 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4974/1/2010. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.