ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05 mai 2009

pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții L.P. și L.F. au chemat în judecată

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună modificarea art. 2 din hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul de a dispune acordarea de despăgubiri în cuantum total de

257.712 lei.

Prin sentința civilă nr.

231 din 01 aprilie 2010, Tribunalul Arad a admis acțiunea și a obligat pârâtul

să plătească reclamanților suma de 52.451 lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, prin hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanților li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 30.937,39

lei pentru exproprierea unei suprafețe de 413 m.p. teren arabil.

În urma efectuării

raportului de expertiză de către trei experți, fiecare a stabilit o altă

valoare de circulație a terenului, respectiv expertul U.I.R. - valoarea de

28.084 lei, care este mai mică decât despăgubirea acordată de către comisie și

care a fost înlăturată de instanță, iar ceilalți doi experți au apreciat

valoarea de circulație de 52.451 lei, respectiv 69.797 lei, stabilindu-se că

există și un prejudiciu cauzat de 12.825 lei, respectiv de 44.650 lei, sume

care, în opinia experților, ar fi trebuit să fie adăugate valorii de circulație

a terenului.

În aceste condiții,

tribunalul a reținut că suprafața de 413 m.p. este o suprafață relativ mică, care reprezintă teren arabil și că nu se pune problema unui prejudiciu efectiv

creat prin expropriere. Prejudiciile stabilite de experți sunt generice și nu

sunt reale, fiind vorba doar de ceea ce s-ar putea realiza în zona respectivă.

Instanța a apreciat

că suma cea mai veridică comparativ și cu alte suprafețe de teren din zonă este

aceea de 127 lei m.p., respectiv o sumă totală de 52.451 lei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanții L.P. și L.F., cât și pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Prin decizia civilă nr.

130 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat

de reclamanți, a admis apelul formulat de pârât și a schimbat sentința apelată

în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

Curtea de apel a

reținut că, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor art. 26 alin.

(

1) și alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor acordate în caz de expropriere nu

poate fi stabilit prin luarea în considerare a altor elemente (oferte de

vânzare, poziționare imobil expropriat, comparații cu imobile identice prin

prisma altui criteriu decât prețul, etc.) în afara celor menționate de aceste

dispoziții legale.

Prețul cu care se

vând imobilele în sensul normei menționate reprezintă suma de bani efectiv

plătită și consemnată în contractul autentic de vânzare - cumpărare, aceasta

fiind valoarea ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirilor.

În aceste condiții,

nu poate fi reținută modalitatea în care a procedat prima instanță, înlăturând

valoarea cea mai mică și, respectiv, pe cea mai mare și reținând ca temeinică

și legală valoarea intermediară dintre cele trei valori stabilite prin

concluziile experților.

Urmare a celor

dispuse de instanța de apel în sensul întocmirii unui supliment de expertiză

comun care să aibă în vedere criteriul stabilit de art. 26 alin. (2) din lege,

expertul U.I.R. a depus înscrisuri din care rezultă că terenurile arabile

situate în Arad - de același fel cu cel în litigiu - au o valoare ce nu

depășește 1,55 euro/ m.p., că în anul 2010 valoarea de taxare la notar pentru

aceste terenuri este de 12 euro/ m.p. și că prețurile evidențiate în

contractele anexate sunt de sub 1 euro/ m.p.

În consecință, prețul

imobilului stabilit conform art. 26 din lege este inferior cuantumului acordat

prin hotărârea atacată.

În ceea ce privește

solicitarea de acordare de despăgubiri pentru daunele produse prin expropriere,

instanța de apel apreciază că aceasta a fost în mod legal respinsă de tribunal.

Astfel, pe calea

cererii de chemare în judecată, reclamanții s-au referit la daune ce ar consta

în lipsa de folosință a terenului expropriat calculată de la data notării în

cartea funciară a începerii procedurii de expropriere, dată de la care au avut interdicție

de înstrăinare, fără a arăta în mod concret în ce modalitate și cu ce

consecințe interdicția de înstrăinare i-a împiedicat să folosească un teren

arabil.

Ca obiectiv pentru

expertiză, reclamanții au solicitat experților să precizeze dacă mai există

cale de acces la un drum public sau în cazul în care nu există o astfel de

ieșire, să se stabilească costurile construirii unei noi căi de acces, experții

arătând că accesul este asigurat prin trei străzi.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții L.P. și L.F.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, nearătându-se

motivele pentru care instanța și-a fundamentat soluția pe concluziile

expertului U. și a înlăturat probele administrate la cererea reclamanților cu

privire la valorile terenurilor similare, învecinate celui în litigiu.

face o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Textul de lege face

referire la prețul cu care se vând imobilele din aceeași zona la data

întocmirii raportului de expertiză. Or, toate înscrisurile depuse de intimat și

reținute către instanță în soluționarea cauzei nu sunt din perioada întocmirii

raportului de expertiză. În perioada întocmirii raportului de expertiză,

aceeași comisie pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea unei

suprafețe de 52 m.p. din același imobil proprietatea recurenților, acordând cu

titlu de despăgubire suma de 126 euro/ m.p.

Se mai arată că

instanța de apel nu a luat în considerare daunele aduse proprietarului prin

exproprierea unui capăt al terenului care avea acces la un drum public, teren

care în urma exproprierii și-a pierdut din valoare. Despăgubirea acordată

trebuia să fie compusă din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului la data întocmirii raportului de expertiză.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată.

Exercitând controlul

judiciar din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte

pornește de la premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele hotărârii

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor

dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub

aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor

invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.

Verificând decizia

recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte

constată că instanța de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunțate care

sunt criticile formulate prin motivele de apel și a răspuns acestora. Decizia

recurată cuprinde argumentele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, considerentele hotărârii nu sunt contradictorii, iar modul de

redactare al deciziei permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât

admiterea recursului în baza acestui motiv de modificare a hotărârii, nu se

poate dispune.

criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

administrate de aceștia”.

În cauză, raportul de

expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, iar înscrisurile depuse ca

anexă la suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel vizează

tranzacții imobiliare efectuate la nivelul anului 2010.

Fundamentându-și

hotărârea pe concluziile expertului care a anexat lucrării efectuate aceste

tranzacții imobiliare, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză.

În ceea ce privește

critica vizând nelegalitatea deciziei pentru neacordarea daunelor aduse

proprietarului prin exproprierea unui capăt al terenului care avea acces la un

drum public, critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că, potrivit

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.”

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanții au solicitat și plata de despăgubiri pentru

prejudiciul rezultat din fragmentarea suprafeței totale pe care o dețineau și

din lipsa de folosință calculată de la data notării în cartea funciară a

începerii procedurii de expropriere, indicând ca obiectiv al expertizei

calculul prejudiciului suferit prin expropriere, obiectiv însușit de instanță.

Raportul de expertiză

a concluzionat că nu există prejudiciu deoarece terenul nu ar putea beneficia

de „utilizările permise pentru construcții”.

În acest fel, raportul

de expertiză nu a evaluat prejudiciul astfel cum acesta a fost pretins de

reclamanți, ci a avut în vedere aspecte pe care aceștia nu le-au invocat și nu

le-au supus judecății.

Prin urmare, în baza art.

312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursului declarat, va

casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

Cu ocazia rejudecării

va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru

terenul expropriat în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză și vor fi administrate dovezi care să probeze

tranzacțiile efectuate în aceste condiții.

Totodată, se vor

administra toate probele necesare pentru dovedirea prejudiciului pretins de

reclamanți și stabilirea despăgubirilor cuvenite, în condițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții L.P. și L.F. împotriva deciziei nr. 130 din 01

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 februarie 2012.