ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 mai 2009 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții L.P. și L.F. au chemat în judecată Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună modificarea art. 2 din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul de a dispune acordarea de despăgubiri în cuantum total de 257.712 lei. Prin sentința civilă nr. 231 din 01 aprilie 2010, Tribunalul Arad a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 52.451 lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanților li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 30.937,39 lei pentru exproprierea unei suprafețe de 413 m.p. teren arabil. În urma efectuării raportului de expertiză de către trei experți, fiecare a stabilit o altă valoare de circulație a terenului, respectiv expertul U.I.R. - valoarea de 28.084 lei, care este mai mică decât despăgubirea acordată de către comisie și care a fost înlăturată de instanță, iar ceilalți doi experți au apreciat valoarea de circulație de 52.451 lei, respectiv 69.797 lei, stabilindu-se că există și un prejudiciu cauzat de 12.825 lei, respectiv de 44.650 lei, sume care, în opinia experților, ar fi trebuit să fie adăugate valorii de circulație a terenului.

În aceste condiții, tribunalul a reținut că suprafața de 413 m.p. este o suprafață relativ mică, care reprezintă teren arabil și că nu se pune problema unui prejudiciu efectiv creat prin expropriere. Prejudiciile stabilite de experți sunt generice și nu sunt reale, fiind vorba doar de ceea ce s-ar putea realiza în zona respectivă. Instanța a apreciat că suma cea mai veridică comparativ și cu alte suprafețe de teren din zonă este aceea de 127 lei m.p., respectiv o sumă totală de 52.451 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții L.P. și L.F., cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. Prin decizia civilă nr. 130 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamanți, a admis apelul formulat de pârât și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

Curtea de apel a reținut că, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor art. 26 alin. ( 1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor acordate în caz de expropriere nu poate fi stabilit prin luarea în considerare a altor elemente (oferte de vânzare, poziționare imobil expropriat, comparații cu imobile identice prin prisma altui criteriu decât prețul, etc.) în afara celor menționate de aceste dispoziții legale. Prețul cu care se vând imobilele în sensul normei menționate reprezintă suma de bani efectiv plătită și consemnată în contractul autentic de vânzare - cumpărare, aceasta fiind valoarea ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor. În aceste condiții, nu poate fi reținută modalitatea în care a procedat prima instanță, înlăturând valoarea cea mai mică și, respectiv, pe cea mai mare și reținând ca temeinică și legală valoarea intermediară dintre cele trei valori stabilite prin concluziile experților.

Urmare a celor dispuse de instanța de apel în sensul întocmirii unui supliment de expertiză comun care să aibă în vedere criteriul stabilit de art. 26 alin. (2) din lege, expertul U.I.R. a depus înscrisuri din care rezultă că terenurile arabile situate în Arad - de același fel cu cel în litigiu - au o valoare ce nu depășește 1,55 euro/ m.p., că în anul 2010 valoarea de taxare la notar pentru aceste terenuri este de 12 euro/ m.p. și că prețurile evidențiate în contractele anexate sunt de sub 1 euro/ m.p. În consecință, prețul imobilului stabilit conform art. 26 din lege este inferior cuantumului acordat prin hotărârea atacată. În ceea ce privește solicitarea de acordare de despăgubiri pentru daunele produse prin expropriere, instanța de apel apreciază că aceasta a fost în mod legal respinsă de tribunal.

Astfel, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanții s-au referit la daune ce ar consta în lipsa de folosință a terenului expropriat calculată de la data notării în cartea funciară a începerii procedurii de expropriere, dată de la care au avut interdicție de înstrăinare, fără a arăta în mod concret în ce modalitate și cu ce consecințe interdicția de înstrăinare i-a împiedicat să folosească un teren arabil. Ca obiectiv pentru expertiză, reclamanții au solicitat experților să precizeze dacă mai există cale de acces la un drum public sau în cazul în care nu există o astfel de ieșire, să se stabilească costurile construirii unei noi căi de acces, experții arătând că accesul este asigurat prin trei străzi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții L.P. și L.F. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.: 1. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, nearătându-se motivele pentru care instanța și-a fundamentat soluția pe concluziile expertului U. și a înlăturat probele administrate la cererea reclamanților cu privire la valorile terenurilor similare, învecinate celui în litigiu. 2. Instanța de apel face o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Textul de lege face referire la prețul cu care se vând imobilele din aceeași zona la data întocmirii raportului de expertiză.

Or, toate înscrisurile depuse de intimat și reținute către instanță în soluționarea cauzei nu sunt din perioada întocmirii raportului de expertiză. În perioada întocmirii raportului de expertiză, aceeași comisie pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea unei suprafețe de 52 m.p. din același imobil proprietatea recurenților, acordând cu titlu de despăgubire suma de 126 euro/ m.p. Se mai arată că instanța de apel nu a luat în considerare daunele aduse proprietarului prin exproprierea unui capăt al terenului care avea acces la un drum public, teren care în urma exproprierii și-a pierdut din valoare. Despăgubirea acordată trebuia să fie compusă din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului la data întocmirii raportului de expertiză.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: 1. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată. Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere. Verificând decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că instanța de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunțate care sunt criticile formulate prin motivele de apel și a răspuns acestora. Decizia recurată cuprinde argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, considerentele hotărârii nu sunt contradictorii, iar modul de redactare al deciziei permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât admiterea recursului în baza acestui motiv de modificare a hotărârii, nu se poate dispune.

2. Sunt fondate criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”.

În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, iar înscrisurile depuse ca anexă la suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel vizează tranzacții imobiliare efectuate la nivelul anului 2010. Fundamentându-și hotărârea pe concluziile expertului care a anexat lucrării efectuate aceste tranzacții imobiliare, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. În ceea ce privește critica vizând nelegalitatea deciziei pentru neacordarea daunelor aduse proprietarului prin exproprierea unui capăt al terenului care avea acces la un drum public, critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.” Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat și plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din fragmentarea suprafeței totale pe care o dețineau și din lipsa de folosință calculată de la data notării în cartea funciară a începerii procedurii de expropriere, indicând ca obiectiv al expertizei calculul prejudiciului suferit prin expropriere, obiectiv însușit de instanță. Raportul de expertiză a concluzionat că nu există prejudiciu deoarece terenul nu ar putea beneficia de „utilizările permise pentru construcții”.

În acest fel, raportul de expertiză nu a evaluat prejudiciul astfel cum acesta a fost pretins de reclamanți, ci a avut în vedere aspecte pe care aceștia nu le-au invocat și nu le-au supus judecății. Prin urmare, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursului declarat, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Cu ocazia rejudecării va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză și vor fi administrate dovezi care să probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții.

Totodată, se vor administra toate probele necesare pentru dovedirea prejudiciului pretins de reclamanți și stabilirea despăgubirilor cuvenite, în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții L.P. și L.F. împotriva deciziei nr. 130 din 01 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 februarie 2012.