ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 374 din 18 mai 2010, Tribunalul Arad a admis, în parte, acțiunea reclamanților P.L. și P.A. și, în consecință, a obligat pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata, către reclamanți, a sumei de 177.469 lei, cu titlu de despăgubiri, compensând cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere considerentele următoare: Prin procesul-verbal nr. 45 din 06 aprilie 2009, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a acordat reclamanților suma de 13.661 euro pentru exproprierea unei suprafețe de teren de 820 m.p., înscrisă în C.F. 67525 Arad, teren necesar variantei de ocolire a autostrăzii Nădlac-Arad.

În cauză, s-a dispus efectuarea unor expertize în condițiile legii, art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994. Potrivit dispozițiilor legale, expertiza se efectuează de trei experți. Astfel, expertul pârâtei a stabilit valoarea terenului la 12.300 euro, iar ceilalți doi experți au stabilit o valoare de 177.469 lei. Analizând expertizele, se poate constata că expertiza care a evaluat terenul la 177.469 lei este cea mai aproape de realitate, fiind examinate toate aspectele care țin de criteriile de evaluare. Concluziile diferite ale expertului desemnat de pârâtă, deși pertinente, prezintă o valoare mai mică decât însăși valoarea despăgubirii. Expertiza inițială a fost semnată de expertul judiciar și de cel al reclamanților.

Ulterior, la obiecțiunile făcute, experta desemnată din partea reclamanților a stabilit o altă valoare a terenului, cu toate că a semnat prima expertiză, iar, în final, s-a întocmit un raport comun de expertiză, în care s-au stabilit și daune din partea primilor doi experți, acestea fiind mai mari decât suma apreciată ca reprezentând valoarea terenului expropriat. Astfel, la expertul I. apare valoare teren 177.469 lei și valoare daune 177.389 lei, expert P., valoare teren 210.494 și daune 226.580 lei, iar expert U. consecvent 56.400 lei, respectiv 13.180 euro. Față de numărul mare de valori stabilite prin expertiză, răspunsul la obiecțiuni și expertiza comună, instanța a apreciat că valoarea stabilită în prima expertiză, respectiv 177.469 lei, este cea corectă, fiind agreată de primii doi experți.

Daunele nu au apărut în prima expertiză, ci doar în cea finală, și nu sunt susținute prin niciun fel de argument. În consecință, prima instanță a reținut că, potrivit art. 5, 9 și 10 din Legea nr. 198/2004, acțiunea reclamanților este întemeiată în parte, sens în care a obligat pârâtul la plata, către reclamanți, a sumei de 177.469 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P.L. și P.A. și pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA Prin decizia civilă nr. 478 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanți; s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe.

În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului expropriat și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.

Or, în urma analizării celor 8 contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei în apel (4 contracte depuse de către pârât și 4 contracte de către expertul U.), ce reprezintă probe concludente pentru stabilirea valorii de despăgubire conform criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă că valorile tranzacționate obișnuite din zona imobilului expropriat sunt mult inferioare valorii de despăgubire, de 16,66 euro/m.p., acordate de expropriator, nedepășind valoarea de 15 euro/m.p. În acest context, nu pot fi primite constatările experților I.C. (desemnat de instanță) și P.I.M. (desemnată de reclamanți) în privința valorii terenului expropriat, întrucât contractele depuse de către expertul U.I.R.

se referă tot la terenuri arabile în intravilan, și nu în extravilan. În ceea ce privește suma de 226.580, lei solicitată de reclamanți cu titlu de despăgubire pentru „suprafața de teren pentru care există interdicție de construire, iar acest teren nu poate fi folosit”, Curtea a apreciat că, în mod corect, acest petit a fost respins de către prima instanță, deoarece aceste daune ar fi avut justificare doar în cazul în care terenul expropriat ar fi avut categoria de folosință „intravilan curți – construcții”, în baza unui P.U.Z. sau P.U.D. aprobat. Or, terenul reclamanților are destinația de teren arabil, iar zona de protecție a autostrăzii nu afectează terenul rămas în proprietatea reclamanților, suprafața de teren reprezentând zona de siguranță și fiind supusă exproprierii tocmai pentru instituirea interdicțiilor de construire pe aceasta.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive: Hotărârea instanței de apel este greșită, dat fiind faptul că, în mod nejustificat, aceasta a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, luând în considerare contractele de vânzare-cumpărare depuse de către pârât, care se referă la terenuri de o altă categorie decât terenul recurenților. Astfel, în cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de către pârât, obiectul contractelor îl reprezintă terenuri arabile în extravilan și, preponderent, pășune în zonă industrială, deci, nicidecum teren în intravilan, cum este terenul expropriat. În aceste condiții, în mod greșit instanța de apel a luat în considerare aceste probe ale pârâtului, dat fiind faptul că valoarea unui teren cu destinație de pășune nu poate fi comparată cu valoarea unui teren situat în intravilanul unei localități.

De asemenea, contractele de vânzare cumpărare anexate de către expertul U. ridică anumite suspiciuni. În majoritatea contractelor figurează în calitate de cumpărător P.D. De asemenea, în trei contracte figurează același vânzător, K.l., prin mandatar J.O.C. Ceea ce este de analizat în aceste contracte, raportat la situația exproprierilor, este faptul că vânzătoarea K.l. figurează în lista anexă a raportului de expropriere, la poziția 87, cu o suprafață expropriată, pentru care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 134 euro/m.p. Suma de 16,66 euro/m.p., stabilită pentru despăgubiri, nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, dat fiind faptul că acesta se află în intravilanul localității, cum rezultă din extrasul de carte funciară, iar această sumă reprezintă valoarea stabilită pentru terenurile situate în extravilanul localității.

În mod greșit pârâtul, atunci când a calculat despăgubirile pentru terenul reclamanților, a calculat aceste despăgubiri având în vedere un teren arabil în extravilan, când, în realitate, terenul este în intravilan, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei. De asemenea, pentru o parcelă de teren expropriată și situată în apropierea parcelei în cauză, a fost stabilită, ca despăgubire, suma de 134 euro/m.p., deoarece s-a avut în vedere că este vorba de un teren în intravilanul localității, la fel ca și terenul reclamanților. Astfel, conform raportului de evaluare al pârâtului, numita M.M., poziția 55 și 56 din tabel, a primit o despăgubire în cuantum de 134 euro/m.p., având teren în imediata apropiere și de aceeași categorie cu terenul în litigiu, în intravilanul localității.

Mai mult, recurenții dețin în această zonă o suprafață de 20.000 m.p., unde este construită și casa de locuit, precum și mai multe sere de flori, unde își desfășoară activitatea. Pentru întreaga suprafață de teren pe care o au în proprietate, recurenții au întocmit planul urbanistic de detaliu, depus la dosarul primei instanțe, urmând ca pe întreaga suprafață de teren să ridice construcții. În aceste condiții, valoarea stabilită de către expropriator, ca despăgubire, în cuantum de 16,66 euro/m.p., nu reprezintă valoarea reală a terenului proprietatea reclamanților, fiind mult subevaluat. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către cei 3 experți, au fost calculate trei variante de despăgubiri.

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri în sumă totală de 109.880 euro. Varianta cea mai apropiată de solicitarea lor este cea prin care au fost stabilite despăgubiri în valoare totală de 102.160 euro, echivalentul a 437.074 lei, din care suma de 49.200 euro echivalentul a 210.494 lei despăgubiri pentru suprafața expropriată, iar suma de 52.960 euro echivalentul a 226.580 lei despăgubiri pentru suprafața de teren pentru care există interdicție de construire, iar acest teren nu poate fi folosit. Această poziție a fost menținută de către cei doi experți și în suplimentul de expertiză efectuat în fața instanței de apel.

Ulterior exproprierii terenului în litigiu, în timpul derulării prezentului proces, au fost realizate și alte exproprieri în zonă și au fost acordate despăgubiri în cuantum de 126 euro/mp., pentru terenuri aflate în apropierea terenului în cauză, așa cum rezultă din probele depuse la instanța de apel, la termenul din 11 mai 2010. Astfel, conform actelor depuse, a mai fost expropriată o suprafață de 88 m.p. teren prin hotărârea nr. 15 din 07 ianuarie 2010, suprafață pentru care au fost stabilite despăgubiri în valoare de 11.088 euro, respectiv o valoare de 126 euro/m.p. De menționat este faptul că această suprafață de teren, de 88 m.p., este în apropierea parcelei în speță, care le-a fost expropriată inițial, precum și de suprafața care le-a rămas în proprietate.

În aceste condiții, este total nejustificată situația creată, respectiv valoarea de 16,66 euro/m.p. stabilită inițial ca și despăgubire și valoarea de 126 euro/m.p. stabilită și acordată în timpul procesului pentru cealaltă suprafață de teren de 88 m.p., învecinată cu parcela reclamanților. Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului S.R., reprezentat de M.T., prin C.N.A.D.N.R. SA, admiterea, în parte, a apelului reclamanților, în sensul schimbării, în parte, a hotărârii primei instanțe, respectiv obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din primă instanță, menținerea în rest a hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul pârât S.R., prin M.T., reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, nu a formulat întâmpinare, dar a invocat oral excepția nulității căii de atac, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Analizând cu prioritate această excepție, în condițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, deoarece criticile recurenților, astfel cum au fost redate mai sus, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Părțile invocă, în esență, nerespectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat, ceea ce implică o problemă de respectare a dispozițiilor legale incidente în materie, motiv de modificare a deciziei atacate potrivit textului de lege sus-menționat.

Pe fondul căii de atac, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este adevărat că instanța de apel, în motivarea soluției, s-a referit la cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de pârât în apel, care vizau terenuri cu altă destinație decât terenul în litigiu sau de o altă natură, fie că erau situate în extravilanul municipiului Arad, fie că aveau destinația de pășune, în timp ce terenul reclamanților are destinația de teren arabil în intravilan. Totodată, însă, Curtea a avut în vedere și suplimentul la expertiză întocmit de expert U.I.R. în aceeași fază procesuală, care s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri din aceeași categorie cu terenul în litigiu și adiacente acestuia, contracte conform cărora prețul stabilit era inferior valorii despăgubirilor acordate de pârât în favoarea recurenților.

Prin urmare, faptul că o parte dintre mijloacele de probă administrate în dosar și avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției, în realitate, trebuia să fie înlăturate, este nerelevant, atât timp cât un alt mijloc de probă, respectiv suplimentul la raportul de expertiză sus-menționat susține soluția adoptată și relevă, în cele din urmă, respectarea criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamanților. În ceea ce privește „suspiciunile” invocate de recurenți în legătură cu actele juridice avute în vedere de expertul U., aceste susțineri nu se circumscriu unor motive de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., ci reprezintă simple speculații ale recurenților în legătură cu părțile din acele contracte; ca atare, acestea nu pot fi examinate de prezenta instanță.

Susținerea privind eroarea expropriatorului asupra destinației terenului la data stabilirii despăgubirilor este corectă, însă, de asemenea, nerelevantă. Chiar dacă pârâtul a reținut în mod greșit că terenul în litigiu este situat în extravilan, în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert U. și avut în vedere la soluționarea apelurilor, de către Curte, acesta a ținut seama de categoria corectă a bunului, respectiv „teren arabil intravilan”, stabilind valoarea terenului (15 euro/m.p.) raportat la această destinație. Cum Curtea s-a bazat pe această probă în pronunțarea soluției, iar suma din expertiza corect întocmită este inferioară celei acordate de pârât, suma mai mare urmând să fie încasată de recurenți, nu mai prezintă importanță eroarea pârâtului cu privire la situarea bunului, în extravilan, în loc de intravilanul localității.

Referitor la valoarea despăgubirilor obținute de un alt proprietar expropriat pentru un teren situat în apropierea terenului reclamanților, respectiv suma de 134 euro/m.p. sau 126 euro/m.p., acest aspect este nerelevant în soluționarea cauzei, deoarece valoarea despăgubirilor acordate altor persoane expropriate nu reprezintă un criteriu legal în stabilirea valorii despăgubirilor acordate unui anumit proprietar, într-un caz concret, în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Textul de lege se referă la „ prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, iar nu la despăgubirile obținute de alte persoane expropriate.

Pe de altă parte, terenurile altor proprietari expropriați, chiar dacă fac parte din aceeași categorie de folosință sau, chiar, sunt situate în vecinătatea terenului în discuție, pot avea caracteristici diferite de cele ale terenului în discuție, care să justifice acordarea unor despăgubiri superioare celor obținute pentru acest bun. Demersurile efectuate de reclamanți în vederea întocmirii documentației P.U.D. și P.U.Z. pentru scoaterea terenului din circuitul agricol și folosirea lui în scopul edificării de construcții nu au niciun fel de relevanță în obținerea unor despăgubiri superioare, aferente unui teren dintr-o altă categorie de folosință, respectiv cea de „curți-construcții” atât timp cât acestea nu s-au finalizat, terenul expropriat păstrând la data exproprierii, ca și în prezent, destinația de teren „arabil intravilan”.

La fel, activitatea desfășurată pe terenul rămas în proprietatea lor, precum și existența unei case de locuit în zonă nu pot influența valoarea despăgubirilor, cât timp terenul expropriat face parte din categoria enunțată mai sus. Au mai susținut recurenții că varianta din expertiză cea mai apropiată de pretențiile lor este cea care a stabilit despăgubiri în cuantum de 102.160 euro, echivalent a sumei de 437.074 lei, din care suma de 49.200 euro (210.494 lei) reprezentând despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată, iar suma de 52.960 euro (226.580 lei) reprezentând despăgubiri pentru terenul pentru care există interdicție de construire.

În finalul cererii de recurs, ca și prin concluziile scrise, au solicitat, însă, menținerea hotărârii primei instanțe, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, fiind de acord, în consecință, cu acordarea sumei de 177.469 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, stabilită de Tribunal raportat la expertiza efectuată de experți I.C. și P.I.M. Această sumă nu poate fi reținută, deoarece a fost stabilită de experții sus-menționați nu prin raportare la criteriul prevăzut de Legea nr. 33/1994, și anume „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, ci prin efectuarea unei medii între valorile stabilite prin aplicarea unei metode care nu se regăsește în lege, și anume metoda comparației prin bonitare aplicată terenului în cauză pentru care s-a elaborat P.U.D.

și aceeași metodă pentru cazul în care această documentație nu ar fi fost elaborată. Or, problema utilizării unei astfel de metode s-ar pune eventual în cazul în care, la data întocmirii raportului de expertiză, nu ar exista tranzacții încheiate pentru imobile de același gen și din aceeași unitatea administrativ-teritorială cu cel în litigiu, aspect necercetat prin administrarea unor probe certe în dosarul primei instanțe, care s-a rezumat să țină seama de simplele afirmații ale experților în sensul inexistenței unor asemenea contracte. Prin urmare, singura probă pertinentă, întocmită cu respectarea criteriului legal sus-amintit, este suplimentul la raportul de expertiză întocmit în dosarul de apel, de către expertul U., în cadrul căreia, raportându-se la tranzacții efectuate pentru imobile de același fel din Municipiul Arad, acesta a arătat că valoarea terenului expropriat este de 15 euro/m.p., inferioară celei acordate de expropriator, de 16,6 euro/m.p.

În concluzie, având în vedere cele sus menționate, Curtea de Apel a procedat la o corectă soluționare a cauzei, întemeindu-se pe singurul mijloc de probă care a fost întocmit cu respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și, ulterior, în urma admiterii apelului declarat de pârât, respingând acțiunea față de concluziile expertizei respective și de dispozițiile art. 27 din aceeași lege. Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondată, excepția nulității recursului invocată de intimatul pârât S.R., reprezentat de M.T., prin C.N.A.D.N.R.

S.A. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.L. și P.A. împotriva deciziei civile nr. 478 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2012.