ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1433/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, A., judecător la Judecătoria Hârșova, a solicitat transferul la Judecătoria Oradea, la Judecătoria Salonta, la Judecătoria Aleșd, la Judecătoria Beiuș, la Judecătoria Marghita.

Prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017, cererea petentei a fost respinsă, ținându-se seama de vechimea în funcție și la instanța care se solicită transferul, volumul de activitate înregistrat la instanțele implicate, avizele comunicate de către acestea, dar și de motivele de ordin profesional și personal invocate.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017.

În analizarea contestației formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reținând situația prezentată de secția pentru judecători, a apreciat ca neîntemeiate toate argumentele invocate de către contestatoare.

Plenul a constatat că analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma volumului de activitate la toate instanțele implicate, precum și a situației posturilor de judecător prevăzute în schemă, reținându-se că Judecătoria Hârșova s-a confruntat în mod constant cu dificultăți de ocupare a posturilor de judecător, în schema de personal fiind, în perioada anterioară, doar două posturi de judecător.

Cu privire la avizele favorabile transmise de instanțele implicate, cu excepția Curții de Apel Oradea, Plenul a reținut că reprezintă aspecte care sunt avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, dar nu constituie prin ele însele motive determinante pentru admiterea transferului, ci trebuie coroborate și cu alte criterii prevăzute de Regulament.

Neexistând o ordine prioritară a criteriilor regulamentare, misiunea secției pentru judecători a vizat asigurarea unui echilibru just între necesitățile impuse de politica de resurse umane și interesele individuale ale magistraților, în vederea asigurării bunei funcționări a instanțelor implicate.

Sub acest aspect, deși au fost avute în vedere argumentele de ordin personal ale contestatoarei, s-a apreciat în mod rezonabil că transferul de la Judecătoria Hârșova ar afecta buna funcționare a acesteia, în condițiile în care, în ipoteza admiterii cererii de transfer, ar fi ocupate 2 posturi din cele 4 posturi prevăzute în schemă, făcând dificilă soluționarea incidentelor procedurale.

Împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017, la data de 8.03.2017, a formulat contestație A. solicitând anularea acesteia și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre în sensul admiterii cererii de transfer de la Judecătoria Hârșova la Judecătoria Oradea.

Prin modificarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 3.04.2017, contestatoarea a solicitat și anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017.

Sistematizând criticile contestatoarei, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este combătută sub următoarele aspecte:

- criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor au fost analizate eronat, în sensul că au fost avute în vedere date statistice incomplete; nu au fost avute avizele favorabile ale instanțelor implicate, nu s-a ținut seama de circumstanțele de ordin personal invocate de către contestatoare.

- hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, impunându-se anularea acesteia și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 3.04.2017, intimatul a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a contestației formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 138 din 9 februarie 2017, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017.

În esență, intimatul a arătat că, prin hotărârile atacate au fost analizate în mod efectiv criteriile reglementate de art. 3 din Regulament care au fost coroborate cu datele statistice privind situația posturilor de judecător la instanțele implicate și necesitatea asigurării bunei funcționări a Judecătoriei Hârșova.

Examinând contestația formulată de contestatoarea A., judecător în cadrul Judecătoriei Hârșova, împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017 și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Se impune precizarea că, deși contestatoarea a solicitat transferul de la Judecătoria Hârșova la Judecătoria Oradea, Judecătoria Salonta, Judecătoria Aleșd, Judecătoria Beiuș, Judecătoria Marghita, criticile formulate vizează doar Judecătoria Oradea.

Controlul de legalitate declanșat de contestatoare vizează depășirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.

Revine, astfel, Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În sensul jurisprudenței sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este suspus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea comportamentului ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Așadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba despre interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, Înalta Curte susține că, în speță, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare.

Critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 este neîntemeiată.

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător:

"La analizarea și soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicita și la care se solicita transferul, numărul posturilor vacante și posibilitățile de ocupare a acestora;

domiciliul solicitantului;

locul de muncă al soțului sau soției;

distanta între domiciliu și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de naveta, inclusiv timpul afectat acesteia;

starea sănătății solicitantului, a soțului sau soției ori a copiilor minori și părinților, aflați în întreținerea acestuia, precum și alte situații familiale deosebite."

În esență, contestatoarea acreditează ideea că datele obiective: volum de activitate, schemă de personal și vechime la instanța de la care solicită transferul au fost reținute selectiv sau chiar distorsionate de către autoritatea intimată.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că, din documentația întocmită de direcția de specialitate care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, rezultă că, pentru Judecătoria Oradea, instanța la care se solicită transferul, au fost formulate cereri de transfer analizate comparativ, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament. În urma analizei efectuate, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că se impune respingerea cererii de transfer formulată de contestatoare și admiterea cererii de transfer de la Judecătoria Marghita la Judecătoria Oradea formulată de dna judecător B.

Sub aspectul volumului de activitate al instanțelor implicate, Înalta Curte constată că cererile de transfer au fost analizate prin prisma acestui criteriu, statuându-se, în ceea ce privește Judecătoria Hârșova, că nu este oportună încuviințarea cererii de transfer a contestatoarei, întrucât prin admiterea cererii instanța ar fi trebuit să funcționeze cu doar doi judecători, motiv pentru care respingerea cererii de transfer se înscrie în dezideratul asigurării unui just echilibru între interesul general (funcționarea în bune condiții a instanțelor implicate) și interesul personal al contestatoarei.

Argumentele contestatoarei în sensul existenței unei perspective apropiate de ocupare a posturilor la Judecătoria Hârșova, având în vedere noua sesiune de transferuri conform Deciziei secție pentru Judecători nr. 228 din 14 februarie 2017 precum și organizarea unei sesiuni de numire a procurorilor în funcția de judecători în luna martie 2017 sunt lipsite de fundament juridic întrucât Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea competențelor sale de aprobare a transferurilor, conform art. 60 din Legea nr. 303/2004, nu este ținut de considerente potrivit cărora ocuparea posturilor vacante ar trebui să aibă loc prin soluționarea favorabilă a cererilor de transfer, anticipând că dificultățile de ocupare a posturilor la instanța de la care se cere transferul vor fi rezolvate într-o altă sesiune de transferuri. Dimpotrivă, cererile de transfer sunt soluționate prin raportare la situația instanțelor existentă la momentul analizării cererilor, cum în mod corect a procedat și autoritatea intimată.

Hotărârile contestate sunt legale și din perspectiva criteriului vechimii în funcție și la instanța de unde se solicită transferul, având în vedere faptul că, vechimea contestatoarei în funcția de judecător este de 3 ani și o lună, în timp ce vechimea judecătorului transferat la Judecătoria Oradea este de 3 ani și 8 luni.

Critica vizând avizele instanțelor implicate în procedura transferului este, de asemenea, nefondată, întrucât dispozițiile legale care reglementează instituția transferului au un caracter supletiv și nu creează în mod automat solicitantului un drept la transfer și o obligație corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii prin simpla formulare a cererii, în condițiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanțelor implicate în procedură și menținerea unui just echilibru între interesul general reprezentat de o bună administrare a justiției și interesul personal al magistratului.

Din această perspectivă nu prezintă relevanță avizele instanțelor implicate, acestea neconducând în mod automat la admiterea cererii de transfer, factorul decident fiind secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, rolul acesteia fiind acela de a asigura buna funcționare a instanțelor, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

În ceea ce privește neluarea în considerare a circumstanțelor personale invocate de către contestatoare, Înalta Curte reține că argumentele de ordin personal invocate au fost avute în vedere, însă, s-a considerat, în mod rezonabil, că transferul de la Judecătoria Hârșova la Judecătoria Oradea ar crea un dezechilibru prin creșterea semnificativă a încărcăturii pe judecător la această instanță.

Contestatoarea nu se poate prevala de o practică neunitară și de aplicarea unui tratament diferit al Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, întrucât fiecare solicitare este analizată în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri.

Constatând, așadar, că hotărârile constatate satisfac exigențele privind motivarea, fiind efectuată o analiză comparativă acelor 4 cereri de transfer formulate pentru Judecătoria Oradea, Înalta Curte reține că autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, neidentificându-se un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 254 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED