ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1136/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1136/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 1 martie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC A.F.G.

Lituania prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, a solicitat,

in contradictoriu cu parata SC U.M. SRL Galați, recunoașterea si executarea

Hotărârii Arbitrale pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Vilnius – Lituania

la data de 29 iulie 2010 în dosarul nr. 188.

Prin

sentința nr. 2248 din 24 mai 2011 Tribunalul Galați a admis cererea având ca

obiect exequator, a fost recunoscut cu putere de lucru judecat și s-a

încuviințat executarea Hotărârii Arbitrale pronunțată de Curtea de Arbitraj

Comercial Vilnius – Lituania la data de 29 iulie 2010 în dosarul de arbitraj

nr. 188 prin care S.C. U.M. S.R.L. Galați, a fost obligată să plătească

reclamantei S.C. A.F.G. Lituania suma de 20.281,50 Euro pretenții și suma de

10.350,1 LTL reprezentând costuri de arbitraj. A fost obligata pârâta la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în suma de 3.561,656 lei .

În motivarea

sentinței s-a reținut că în

cauză, sunt aplicabile prevederile Convenției de la

New-York din 1956.

Astfel, s-a arătat că

la data

de 28 august 2008, reclamanta și pârâta au încheiat contractul 294, în baza

căruia reclamanta a livrat pârâtei produse „Ad Blue”, iar pârâta avea obligația

achitării contravalorii acestora. Întrucât pârâta nu a achitat integral

produsele livrate, reclamanta s-a adresat Tribunalului Arbitral din Vilnius,

Lituania, conform clauzei compromisorii conținută în paragraful 7.1. din

contractul 294/2008. Potrivit acestuia, „orice litigiu, controversă sau cerere

care decurge din prezentul contract se soluționează prin arbitraj în

conformitate cu Normele Curții de Arbitraj Comercial Vilnius”.

Prin Hotărârea

Arbitrală din 29 iulie 2010 (filele 34-41 la dosar), Tribunalul Arbitral din

Vilnius a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei

de 20.281,50 Euro – contravaloare produse și la plata cheltuielilor de judecată

de 10.350,01 LTL. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la

plata unei dobânzi anuale.

Hotărârea menționată

a devenit irevocabilă prin neformularea apelului de către pârâtă, aspect care

rezultă din adeverința 9183118 a Curții de Apel Lituania (fila 72 la dosar).

Reclamanta a anexat

cererii sale toate actele prevăzute de art. 4 din Convenția de la New-York,

respectiv sentința și contractul părților cuprinzând clauza compromisorie,

ambele autentificate în Lituania de un notar. Traducerea acestor acte este

certificată de un traducător oficial.

Cu privire la faptul

– invocat de pârâta – că actele menționate nu ar fi supralegalizate sau

apostilate, s-a reținut că o astfel de condiție nu este impusă prin prevederile

art. 4 din Convenția de la New-York, care se referă doar la originalul actelor,

ori o copie „întrunind condițiile cerute pentru autenticitatea sa”.

S-a mai reținut că

art. 3 teza ultimă din Convenție arată că „pentru recunoașterea sau executarea

sentințelor arbitrale cărora li se aplică prezenta Convenție nu vor fi impuse

condiții mai riguroase decât acelea care sunt impuse pentru recunoașterea sau

executarea sentințelor arbitrale naționale”.

Față de acestea s-a

conchis că reclamanta a anexat cererii sale toate actele necesare pentru a

obține recunoașterea si executarea Hotărârii Arbitrale in discuție.

Așa fiind si

constatând că nu este incident niciunul din motivele pentru care instanța

națională poate refuza recunoașterea si executarea Hotărârii Arbitrale din 25

iulie 2010 a Tribunalului din Vilnius, instanța de fond a admis cererea.

Conform art. 274 C.

proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de

judecată solicitate de aceasta.

Apelul formulat de

pârâta SC U.M. SRL împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel

Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială prin decizia comercială nr. 81/2011

din 5 octombrie 2011 când a fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost

respinsă ca nefondată cererea privind recunoașterea și încuviințarea executării

Hotărârii Arbitrale pronunțată de Curtea de Arbitraj Vilnius-Lituania din data

de 29 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. 188.

În argumentarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că î

n ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor legale în mod corect a reținut instanța de fond că,

Convenția de la New York din 1958 are caracterul de lege specială față de

dispozițiile din Legea nr. 105/1992 și ale Codului de Procedură Civilă

aplicându-se cu prioritate .

Referitor

la documentele anexă cererii de recunoaștere instanța de control a reținut că

acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de art.

IV alin. (1) lit.

a)-c) si art. III din Convenția de la New York .

În ceea ce privește

caracterul definitiv și executoriu al hotărârii arbitrale la pct. 62 din

hotărâre s-a reținut că: “Aceasta hotărâre este definitivă și obligatorie

pentru ambele părți de la pronunțare. Părțile pot formula apel împotriva

Hotărârii Arbitrale la Curtea de Apel a Republicii Lituania conform

prevederilor art. 37 din legea privind Arbitrajul Comercial în 3 luni de la

pronunțarea Hotărârii” (f.41 dosar). Din adresa de la f. 72 dosar reiese că în

conformitate cu art. 37 din Legea privind Arbitrajul Comercial până în data de

29 noiembrie 2010 nu s-a formulat apel împotriva hotărârii nr. 188 din 29 iulie

definitivă și executorie la data formulării cererii. Pentru aceste motive

instanța de apel a respins ca nefondate aceste susțineri ale apelantei .

Totodată s-a reținut,

în esență, că

î

n cauz

ă

au fost

î

nc

ă

lcate

dispozitiile art. 5 al

in

.

(1)

lit. c) din

Conven

ț

ie p

â

r

â

ta neav

â

nd

cunoștință de

existența

litigiului, de numirea arbitrilor

ș

i neput

â

nd s

ă

-

ș

i formuleze ap

ă

r

ă

ri

î

n cauz

ă, întrucât

de-a lungul

procedurii arbitrale apelanta pârâta S.C. U.M. S.R.L. Galați a fost citată la

adresa din Galați, acolo comunicându-i-se toate actele procedurale față de

adresa unde avea sediul social în Galați, la data introducerii acțiunii

arbitrale și pronunățrii sentinței (anul 2010) și față de sediul de

corespondență al apelantei în relațiile dintre părți a fost menționat ca fiind

în Galați, conform contractului nr. 294/2008 și a actelor adiționale încheiate

la acest contract.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC A.F.G. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate

și menținerea sentinței tribunalului, dispunând recunoașterea și executarea

hotărârii arbitrale din data de 28 iulie 2010 pronunțată în cauza nr. 188 de

Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea de Arbitraj Comercial Vilnius.

Intimata pârâtă SC U.M.

SRL prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca

neîntemeiat.

Înalta Curte, a luat

în examinare motivul de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1

C. proc. civ., și a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele

argumente:

Problema de drept pe

care o implică soluționarea prezentului recurs privește sub un prim aspect

stabilirea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate

de tribunal în cererea de recunoaștere și încuviințare a executării silite astfel

cum a fost formulată de reclamantă cu privire la hotărârea judecătorească

pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene în materie comercială.

Dispozițiile legale

incidente sunt cele cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului

din 22 decembrie 2010 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea

hotărârilor în materie civilă și comercială, instrument legislativ comunitar,

cu caracter imperativ și aplicare directă, în sensul că statele membre nu pot

deroga de la dispozițiile sale și nu își pot folosi puterea discreționară în

implementarea lui.

Potrivit principiilor

înscrise în preambulul acestui instrument legislativ, în vederea atingerii

obiectivului liberei circulații a hotărârilor în materie civilă și comercială

și a administrării armonioase a justiției la nivel comunitar, regulamentul

statuează recunoașterea de plin drept a hotărârilor pronunțate într-un stat

membru fără să fie necesară, cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă

procedură și executarea silită rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într-un

stat membru în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate.

Cu toate acestea,

potrivit regulamentului în vederea respectării dreptului la apărare , pârâtul

are posibilitatea de a introduce o acțiune, în procedură contradictorie

împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că

unul din motivele de neexecutare este îndeplinit. Dreptul la acțiune îi este

recunoscut și reclamantului în cazul în care hotărârea de încuviințare a

executării este respinsă.

Or, aceasta este

ipoteza pe care o implică cauza de față, acțiunea formulată de reclamanta

privind recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale

pronunțate de Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea de Arbitraj Comercial

Vilnius, a fost respinsă de Curtea de Apel Galați.

În sensul art. 43

alin. (1) și (2) din Regulament ,,oricare dintre părți poate introduce o

acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării, la

instanța indicată în listă din Anexa III.

Potrivit acestei

anexe, pentru România, instanța înaintea căreia poate fi introdusă acțiunea

prevăzută la art. 43 alin. (2) este Curtea de Apel.

Astfel, conform art. 44

din Regulament, hotărârea pronunțată cu privire la acțiunea reglementată de

art. 43, poate face obiectul doar al căii de atac a contestației în anulare sau

revizuirii menționate în Anexa IV pentru România.

Prin urmare, singura

cale de atac – acțiunea - reglementată de art.4.3 din Regulament ce poate fi exercitată

de reclamantă împotriva hotărârii de admitere a cererii de încuviințare a

executării silite pronunțată de tribunal ca primă instanță, este dată în

competența Curții de Apel, care pronunță o hotărâre irevocabilă.

Așa fiind,

soluționând această cale de atac specială, printr-o hotărâre irevocabilă,

Curtea de apel judecă în compunerea prevăzută de dreptul intern, ca instanță de

recurs, potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. teza ultimă, respectiv ,,ca

instanță de recurs în cazurile expres prevăzute de lege”, dispozițiile din

Regulament cu caracter imperativ și aplicare directă reprezentând legea în

această ipoteză.

Dispozițiile cuprinse

în Capitolul III din Regulament intitulat ,,Recunoaștere și executare”

stabilesc în mod expres că în cazul unei contestații, orice parte interesantă

care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în

conformitate cu procedurile prevăzute în Secțiunea 2 (Recunoaștere) și

Secțiunea 3 (Executarea) ca hotărârea să fie recunoscută și pusă în executare

silită, oricare dintre părți putând introduce o acțiune privind cererea de

încuviințare a executării, respectiv pârâtul în cazul admiterii recunoașterii

și încuviințării, iar reclamanta în ipoteza respingerii cererii.

Pentru rațiunile mai

sus înfățișate, Înalta Curte apreciază că au fost încălcate dispozițiile din

Regulament privind calea de atac și pe cale de consecință compunerea instanței

care exercită controlul judiciar astfel încât va admite prezentul recurs și va

casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială ca instanță de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A.F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 81/2011 din

5 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și

fluvială.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță ca instanță de

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 martie

2012.