ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2011

Ședința publică de la 3 martie 2011

Deliberând asupra recursului comercial de față,

reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 282 din 20 noiembrie

2009, tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC V.I.M. SRL împotriva pârâtei SC A.C.T.I. ROMÂNIA SRL și a

obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 287.879,79 lei; a respins,

totodată, cererea reconvențională formulată de pârâtă ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței arbitrale, tribunalul

arbitral a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei

de 334.681,75 lei, cu titlu de pierdere înregistrată în urma achiziționării

unei cantități de cereale, în condițiile în care pârâta nu și-a respectat

obligațiile contractuale de a livra întreaga cantitate de cereale contractată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat să se constate desființarea de

drept a contractelor încheiate cu reclamanta, ca urmare a aplicării clauzei de

denunțare unilaterală. Din probatoriul administrat, s-a reținut că pârâta nu

și-a respectat obligațiile contractuale, apreciindu-se că și pârâta recunoaște

această situație, prin nelivrarea întregii cantități de produse contractate.

Reținând culpa pârâtei, tribunalul arbitral a obligat-o pe această parte la

plată, cuantumul sumei fiind stabilit prin expertiza efectuată în cauză.

Tribunalul arbitral a apreciat netemeinicia cererii

reconvenționale și a respins excepția de caducitate a arbitrajului ca tardivă,

în raport de dispozițiile art. 35 alin. (6) din Regulile de procedură

arbitrală.

Sentința arbitrală a fost contestată de pârâta SC A.C.T.I.

ROMÂNIA SRL pe calea acțiunii în anulare, prin care s-a solicitat admiterea

acțiunii în anulare, desființarea sentinței arbitrale și, rejudecând cauza pe

fond, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale,

criticile sale vizând excepția de caducitate a arbitrajului, acordarea a ce nu

s-a cerut (suma stabilită prin sentința arbitrală fiind mai mare decât cea

stabilită prin raportul de expertiză) și nemotivarea respingerii cererii

reconvenționale.

Prin sentința comercială nr. 71 din 14 mai 2010,

judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de pârâtă, cu următoarele

considerente: cu privire la caducitatea arbitrajului, judecătorul a reținut

incidența prevederilor art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ., potrivit

cărora caducitatea poate fi invocată doar în condițiile în care partea a

notificat adversarul și tribunalul arbitral cu privire la acest aspect până la

primul termen de înfățișare; în speță, petenta pârâtă nu a invocat în termenul

procedural caducitatea arbitrajului, motiv pentru care s-a reținut legalitatea

sentinței arbitrale sub acest aspect. Cu privire la critica vizând acordarea a

ceea ce nu s-a cerut, judecătorul a reținut că reclamanta intimată a formulat

inițial pretenții superioare sumei acordate prin sentință, astfel că nu se

poate reține ca fiind temeinică această critică. În sfârșit, judecătorul a

apreciat, raportat la cea de-a treia critică, că în considerentele sentinței

arbitrale se regăsesc considerentele care au condus la respingerea cererii

reconvenționale.

Sentința pronunțată în cauză a fost recurată a către

pârâta SC A.C.T.I. ROMÂNIA SRL, aceasta solicitând admiterea recursului și

casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat

modificarea sentinței în sensul anulării sentinței arbitrale, respingerii

cererii principale și admiterii cererii reconvenționale.

Pârâta a criticat sentința pronunțată de judecătorul

Curții de Apel, sub următoarele aspecte: s-a omis a se prezenta motivele care

au stat la baza respingerii cererii reconvenționale, judecătorul reluând doar

motivele arbitrilor și care justificau doar cererea principală, nu și cererea

reconvenționale. A mai invocat și interpretarea greșită a contractului, nefiind

analizată critica sa vizând neîndeplinirea de către reclamantă a uneia din

obligațiile ce îi reveneau.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, apreciind sentința ca fiind legală și temeinică,

tribunalul arbitral motivând soluția de respingere a cererii reconvenționale.

Pârâta a solicitat suspendarea executării sentinței

arbitrale, solicitare respinsă în ședința din camera de consiliu din data de 30

septembrie 2010.

Nu au fost administrate probe noi în această fază

procesuală.

Analizându-se cauza, din perspectiva criticilor

formulate și a apărărilor invocate, se apreciază că recursul este fondat. Se

reține greșita soluționare a cauzei de către judecător, din perspectiva

prevederilor art. 364 lit. g) C. proc. civ., respectiv cu privire la lipsa

motivelor care au condus tribunalul arbitral la soluția de respingere a cererii

reconvenționale. În mod greșit a apreciat judecătorul că pot fi evidențiate în

cuprinsul sentinței arbitrale considerente care să justifice soluția consemnată

în dispozitiv cu privire la cererea reconvențională.

Se observă, în primul rând că tribunalul arbitral

nici măcar nu prezintă cererea reconvențională, nemenționând, de exemplu,

motivul pentru care pârâta a solicitat constatarea desființării contractelor

dintre părți (aplicarea clauzei de denunțare unilaterală), or susținerile

aceleiași părți cu privire la îndeplinirea condițiilor de aplicare a acestei

clauze, la îndeplinirea propriilor obligații contractuale și la neglijarea

(neîndeplinirea) obligațiilor pe care și le asumase reclamanta.

În al doilea rând, în mod simetric, neexistând măcar

o expunere vagă, generală a cererii reconvenționale, nu există nicio motivare

din care să rezulte că arbitrii s-ar fi aplecat și ar fi analizat cererea

pârâtei. În tot cuprinsul sentinței arbitrale nu se regăsesc decât vagi

motivări (și acelea în ce privește cererea principală) și o singură referire la

o pretinsă recunoaștere a pârâtei a faptului neexecutării contractelor, o

recunoaștere dedusă în mod trunchiat din expunerea pârâtei în cererea

reconvențională care prezenta neexecutarea contractelor din culpa exclusivă a

reclamantei dedusă din nerespectarea obligațiilor asumate de aceasta. Nu

există, însă, nici un argument al arbitrilor prin care să fie înlăturate

susținerile pârâtei referitoare la culpa reclamantei în îndeplinirea

obligațiilor contractuale, ori cele referitoare la îndeplinirea condițiilor de

aplicare a clauzei de denunțare unilaterală care justifica, din perspectiva

pârâtei, nefinalizarea contractelor.

În consecință, se apreciază că în mod nelegal

judecătorul acțiunii în anulare a respins critica întemeiată pe dispozițiile

art. 364 lit. g C. proc. civ., reținându-se de către completul de recurs că

sentința arbitrală nu cuprinde motivele respingerii cererii reconvenționale.

În concluzie, reținându-se incidența prevederilor

art. 364 lit. g) C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul

declarat de pârâtă va fi admis, cu consecința modificării sentinței pronunțate

în acțiunea în anulare în sensul admiterii acțiunii în anulare și anulării

sentinței arbitrale pronunțate în cauză.

Întrucât examenul judecătorului în cadrul acțiunii în

anulare s-a limitat la verificarea incidenței textelor legale care constituie

temeiul de drept al acestei acțiunii, având în vedere dezideratul asigurării

dreptului la apărare, cel al asigurării dublului grad de jurisdicție, precum și

necesitatea administrării unor probatorii pe fondul cauzei, se apreciază că se

impune trimiterea cauzei pentru judecata în fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta SC A.C.T.I. ROMÂNIA

SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 71 din 14 mai 2010 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică sentința recurată în sensul că admite

acțiunea în anulare.

Anulează sentința arbitrală nr. 282 din 20 noiembrie

2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional și trimite pentru judecarea

în fond a litigiului.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.