ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2960/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2960/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

sentința arbitrală nr. 176 din 14 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în

Dosarul arbitral nr. 237/2008, cu privire la cererea de arbitraj depusă de către

reclamanta SC C. SA Târnăveni, împotriva pârâtei SC F.B. SRL, Tribunalul arbitral

a respins cererile descrise în cererea sa de arbitraj.

Referitor la cererea reconvențională depusă

de reclamantul-pârât SC F.B. SRL, împotriva pârâtului-reclamant SC C. SA, Tribunalul

arbitral a dispus următoarele: a declarat contractul reziliat de drept din culpa

reclamantului-pârât C. SA; a ordonat reclamantului-pârât C. SA să indemnizeze pârâtului-reclamant

F.B. SA, cu suma totală de 683.631 euro, după cum urmează: 345.171 euro pentru pagubele

patrimoniale suferite în anul 2007 din cauza încălcării de către reclamantul-pârât

a obligației sale de livrare conform contractului, 338.460 euro pentru pagubele

suferite în urma încălcării de către reclamantul-pârât a obligației sale de exclusivitate

conform contractului; a ordonat reclamantului-pârât C. SA să indemnizeze reclamantului-pârât

F.B. SA, cu suma totală de 86.543,63 euro (33.797,93 euro ca taxe arbitrale plus

52.745,7 euro ca și costuri de apărare și cheltuieli). Au fost respinse toate celelalte

cereri depuse de reclamantul-pârât.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, reclamanta

SC C. SA a formulat acțiune în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a V-a comercială cu nr. 9399/2/2009.

În motivarea acțiunii în anulare au fost

invocate motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. e), f) și i) din C.

proc. civ.

La data de 08 februarie 2010, petenta a

depus la dosar o „completare și dezvoltare” a motivelor de anulare.

Prin sentința comercială nr. 131 din 15

noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

în Dosarul nr. 9399/2/2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității

acțiunii în anulare invocată de intimata SC F.B. SRL și a fost respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea în anulare formulată de petenta SC C. SA Târnăveni. Prin aceeași sentință

a fost obligată petenta la plata sumei de 6.123,600 RON și a sumei de 1.600 euro

cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată.

Analizând limitele învestirii, în prealabil,

instanța a

constatat că motivele

de anulare pretins a fi dezvoltate prin cererea depusă la dosar la data de 08

februarie 2010 cuprind trei idei: a) o susținere referitoare la natura juridică

a acțiunii în anulare, petenta susținând asimilarea acțiunii în anulare cu recursul

declarat în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., b) reiterarea și dezvoltarea

motivului de anulare referitor la încălcarea dispozițiilor imperative referitoare

la administrarea probei cu interogatoriu și c) o susținere cu totul nouă, referitoare

la clauza de exclusivitate și concurență neloială din perspectiva nearbitrabilității

litigiului.

Sub acest aspect, instanța a reținut că

susținerea privind caracterul devolutiv și de cale de atac de reformare al acțiunii

în anulare nu poate fi primită, deoarece în raport cu dispozițiile art. 364 din

C. proc. civ., acțiunea în anulare nu poate fi asimilată recursului prevăzut de

art. 304

1

din C. proc. civ.

Un prim argument în acest sens rezultă

din însăși formularea art. 364 din C. proc. civ. care stabilește expres și limitativ

motivele de anulare a sentinței, iar din conținutul lor rezultă caracterul restrictiv

al exercitării unei atare cereri. Or, dispozițiile art. 304

1

din C. proc.

civ. sunt menite tocmai a extinde sfera motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 1 – 9 din C. proc. civ., așa încât rezultă incompatibilitatea între dispozițiile

art. 364 din C. proc. civ. și art. 304

1

din C. proc. civ.

Cu privire la cea de a doua susținere din

motivele de anulare dezvoltate s-a reținut că va fi analizată în cadrul motivului

de anulare invocat inițial, circumscriindu-se acestuia.

În fine, cea de-a treia susținere cuprinsă

în „dezvoltarea motivelor de anulare” a fost apreciată ca tardivă, deoarece aceasta

îmbracă forma unui motiv de anulare nou – art. 364 lit. b) C. proc. civ. – invocat

cu încălcarea termenului prevăzut de art. 365 alin. (2) din C. proc. civ. (comunicarea

hotărârii s-a făcut la data de 10 septembrie 2009 – așa cum susține însăși petenta

în acțiunea în anulare, iar „motivele dezvoltate” au fost depuse prin fax la data

de 5 februarie 2010, cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de lege – dosarul

Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Ca atare, o analiză în fond și

a acestei susțineri strecurate sub pretextul dezvoltării motivelor formulate în

termen, nu va putea fi făcută de instanța de față.

Analizând motivele din acțiunea în anulare

în aceste limite, instanța de judecată a reținut referitor la primul motiv de anulare

invocat inițial prin acțiunea în anulare, vizând caducitatea arbitrajului, că acesta

este neîntemeiat, deoarece pe de o parte, comunicarea viciată a hotărârii arbitrale

nu poate atrage anularea hotărârii arbitrale, fiind un act de procedură ulterior

pronunțării acesteia, iar pe de altă parte, caducitatea arbitrajului privește termenul

de pronunțare a hotărârii arbitrale. S-a reținut că încadrarea acestui motiv în

dispozițiile art. 364 lit. i) din C. proc. civ. nu poate fi primită, având în vedere

că dispozițiile art. 363 alin. (1) C. proc. civ. nu au un caracter imperativ.

Caducitatea arbitrajului invocată pentru

nesoluționarea cererilor arbitrale în termenul de cel mult 10 luni de la data constituirii

tribunalului arbitral, s-a constatat a fi, de asemenea, neîntemeiată, deoarece petenta

nu a notificat celeilalte părți și tribunalului arbitral, până la primul termen

de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea (așa cum impun dispozițiile

art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ.). Astfel, invocarea acestui motiv s-a

reținut a fi afectată de un fine de neprimire, expres reglementat de dispozițiile

art. 364 lit. e) rap. la art. 353

3

alin. (6) C. proc. civ.

S-a apreciat a fi neîntemeiat și motivul

de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ. privind „nepronunțarea asupra

tuturor capetelor de cerere” din cererea principală și cele din cererea reconvențională,

aceasta dintr-o dublă perspectivă.

Cu privire la pretinsa nepronunțare asupra

unor capete de cerere din cererea reconvențională formulată de pârâta SC F.B., s-a

reținut că susținerea petentei este lipsită de interes, întrucât numai partea ce

a formulat capetele de cerere avea interes să invoce un atare motiv de anulare,

iar nu partea adversă.

Referitor la nepronunțarea asupra tuturor

capetelor de cerere din cererea principală formulată de reclamantă, instanța a constatat

că și această susținere este nefondată, deoarece tribunalul arbitral s-a pronunțat

asupra întregii cereri principale, în sensul că a dispus „Respinge pretențiile așa

cum au fost descrise în cererea sa de arbitraj” (cererea SC C. SA).

În consecință, s-a constatat că soluția

de respingere a cererii arbitrale formulate de reclamantă a vizat toate capetele

de cerere, nefiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C.

proc. civ.

S-a constatat a fi neîntemeiat și criticile

vizând probele (interogatoriu, martori) și stabilirea greșită a cadrului procesual

sau stabilirea adevăratelor raporturi juridice.

Sub acest aspect, instanța a reținut, în

motivare, că dispozițiile art. 1191 C. civ. nu au caracter imperativ, ci dispozitiv,

astfel încât este permisă derogarea de la interdicția administrării probei cu martori

peste înscris. Totodată, s-a reținut că, interdicția astfel reglementată nu se aplică

în materie comercială, susținerea petentei neputând fi primită într-o cauză comercială,

cum este cea de față, dispozițiile art. 46 C. com. îngăduind administrarea probei

cu martori fără vreo restricție cum este cea din materie civilă.

Nu a putut fi primită nici critica petentei

referitoare la proba cu interogatoriu, întrucât dispozițiile art. 218-225 C.

proc. civ. nu au natura unor dispoziții imperative, care să interzică expres și

sub sancțiunea nulității, audierea reprezentantului legal al societății, ci chiar

îngăduie expres acest lucru (art. 220 C. proc. civ.), iar, în cauză, Doamna V.I.,

în calitate de director la societatea reclamantă, a fost de acord cu aceasta.

S-a reținut că, nici susținerea petentei

vizând „ greșita interpretare a clauzelor contractuale (…)” nu se încadrează în

nici unul dintre motivele de anulare reglementate de dispozițiile art. 364 C.

proc. civ.

S-a apreciat că petenta a solicitat instanței

învestită cu acțiunea în anulare de față să dea o altă interpretare actelor juridice

deduse judecății, ceea ce nu s-ar putea face decât în calea de atac a apelului,

cale de atac devolutivă, de reformare și nicidecum pe calea acțiunii în anulare

iar susținerile referitoare la greșita apreciere asupra avansului convenit de părți

și la neplata acestuia de câtre pârâtă, ca motiv de neexecutare a contractului și

pe cale de consecință, de culpă în executarea contractului, cu efectul rezoluțiunii

din vina pârâtei, nu pot fi analizate ca și chestiuni de fapt, deoarece acțiunea

în anulare nu are natura unei căi de atac de reformare.

În consecință, dacă în cadrul unei astfel

de susțineri, nu se invocă și nici nu se poate deduce vreo încălcare a ordinii publice,

a unor dispoziții imperative ale legii sau a bunelor moravuri, atunci susținerea

petentei este neîntemeiată, din perspectiva dispozițiilor art. 364 din C. proc.

civ.

Concluzionând, în ipoteza invocării motivului

prevăzut de art. 364 pct. i C. proc. civ., instanța a constatat că tribunalul arbitral

nu a încălcat ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii,

petenta neinvocând expres atare încălcări, iar din susținerile sale de fapt nerezultând

astfel de încălcări.

În termen legal, împotriva acestei sentințe,

SC C. SA Târnăveni a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului

declarat, casarea integrală a sentinței comerciale atacate și desființarea hotărârii

arbitrale pronunțată în cauză, trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului litigiului

Curții de Apel București, a acțiunii principale și a celei reconvenționale. În susbsidiar,

a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale recurate, rejudecarea

acțiunii în anulare prin admiterea acesteia și desființarea sentinței arbitrale,

respingerea integrală a acțiunii comerciale formulată de pârâta-reclamantă - reconvențional

SC F.B. SRL Italia.

Recurenta a criticat sentința atacată,

sub aspectul motivelor instituite de prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.

proc. civ., susținând, în esență, următoarele aspecte:

Procedura defectuoasă de soluționare a

cererii de repunere pe rol a cauzei la termenul din 1 noiembrie 2010.

Sub acest prim aspect, în opinia recurentei,

instanța a încălcat formele de procedură legală, a depășit obiectul judecății din

acel moment, a depășit cadrul procesual, pe care ea însăși l-a fixat, respectiv

„discutarea cererii de repunere pe rol” și a trecut la judecata propriu-zisă, fiind,

astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 raportat la art.

105 alin. (2) din C. proc. civ.

Față de situația anterior evocată, recurenta

a susținut că i-au

fost încălcate

drepturile procesuale privind pregătirea apărării.

În cadrul motivelor prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. a arătat că soluția este nelegală, în esență, pentru următoarele

motive:

Instanța a interpretat și aplicat greșit

art. 365 alin. (2) C. proc. civ., în raport de regimul juridic specific al acțiunii

în anulare cu incidență asupra soluționării motivului de anulare având ca obiect

soluționarea clauzei de exclusivitate din perspectiva nearbitrabilității acesteia.

Reiterând susținerile cu privire la doctrina

juridică și jurisprudența la care a făcut referire, în opinia recurentei, acțiunea

în anulare este o formă a controlului judecătoresc pe calea de acțiune principală,

dar în același timp o cale de atac autonomă, de reformare și devolutivă.

Astfel, în reglementările care privesc

acțiunea în anularea hotărârii arbitrale (art. 364-366

1

C. proc.

civ.), ca o cale de atac specifică apropiată însă unei acțiuni introductive, nu

este prevăzut un termen pentru motivarea acesteia sub vreo sancțiune procedurală,

de unde se desprinde concluzia că, art. 365 alin. (2) privește doar termenul de

o lună, în care acțiunea “poate fi introdusă", este interpretarea literară,

logică și strictă a textului. Ca și apelul sau o acțiune judiciară comună, ea poate

fi ulterior precizată și dezvoltată ca motivare.

În acest context, recurenta a susținut

că acțiunea în anulare trebuie să fie analizată mai întâi ca o cerere de chemare

în judecată, sub aspectul condițiilor care să le îndeplinească (art. 112 C.

proc. civ.) și care în condițiile art. 132 din Cod poate fi, întregită, modificată,

precizată, până la prima zi de înfățișare după cerințele art. 134 din C. proc. civ.

A precizat că a completat și dezvoltat motivarea acțiunii în anulare (astfel ca

și la cererea de chemare în judecată), fără să aducă vreo modificare obiectului

acțiunii în anulare, criticând considerentele instanței de apreciere tardivă a motivului

întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, cererea reconvențională

formulată de pârâtă se referă la alt raport juridic decât contractul părților invocat

prin cererea principală, fiind soluționată de tribunalul arbitral, deci, fără existența

convenției arbitrale, astfel că nici analiza încălcării clauzei de exclusivitate,

în sine un raport nepatrimonial, nu putea face obiectul arbitrajului.

Această situație a atras incidența motivului

de nulitate prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. și Curtea de apel considerând

litigiul arbitrabil a schimbat natura și înțelesul actului juridic.

Pe de altă parte, tribunalul arbitral nu

s-a pronunțat, iar instanța a confirmat greșit legalitatea hotărârii atacate, neanalizând

aspectele ridicate în fața tribunalului arbitral ce rezultă din interpretarea și

executarea obligațiilor contractuale cu privire la inserarea și funcționarea clauzei

de exclusivitate impusă unilateral de intimată. Recurenta a dezvoltat, astfel, criticile

referitoare la regimul juridic al clauzei de exclusivitate cu trimitere la normele

de drept intern și la prevederile Tratatului privind libera circulație a mărfurilor

în UE care instituie principii și reglementări concrete obligatorii privind ordinea

comunitară și normele privind concurența și circulația mărfurilor și la situația

de fapt rezultată din derularea raporturilor economice avute cu intimata din această

perspectivă, din probe rezultând și reținându-se că a operat rezilierea contractului

prin notificarea de una din părți, astfel că nu se mai poate vorbi de clauza de

exclusivitate după această dată, iar intimata se face vinovată de săvârșirea unor

fapte de concurență neloială și încălcarea dreptului de proprietate industrială.

A arătat, totodată, că hotărârea este nelegală

și sub aspectul administrării probelor, fiind încălcate normele de procedură privind

această materie cu caracter imperativ și a reiterat punctual toate susținerile din

acțiunea în anulare.

Intimata SC F.B. SRL Italia a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia recurată,

în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile

de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Contrar susținerilor recurentei, în cauză

nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., critica recurentei vizând soluționarea pe fond a acțiunii

în anulare la același termen de judecată la care s-a dispus repunerea pe rol a cauzei,

neputând fi primită.

Este de necontestat că pricina a fost suspendată,

din vina petentei SC C. SA Târnăveni, în temeiul dispozițiilor art. 155

1

pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de către instanță în cursul judecății,

respectiv pentru nedepunerea la dosar a traducerilor legalizate după actele procedurale

din dosarul arbitral.

Înalta Curte, constată că, la termenul

din 1 noiembrie 2010, instanța a dat cuvântul părților pe cererea de repunere pe

rol a cauzei, formulată de petentă, a constatat că aceasta a depus la dosar înscrisurile

din dosarul arbitral în traducere legalizată și a dispus în mod corect repunerea

cauzei pe rol și continuarea judecății, în raport de susținerile și poziția părților,

de îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina petentei, precum și de prevederile

art. 155

1

alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. potrivit cărora “judecata

va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și

potrivit legii, aceasta poate continua”.

Față de aceste considerente este lipsită

de fundament juridic susținerea recurentei în sensul depășirii de către instanță

a limitelor obiectului dedus judecății la termenul din 1 noiembrie 2010.

Nefondată este și critica recurentei

în sensul încălcării dreptului la apărare,

întrucât SC C. SA a beneficiat de apărare calificată și efectivă, apărătorul ales

al acesteia fiind prezent la dezbateri - astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii

de amânare a pronunțării de la acea dată - punând concluzii pe fondul acțiunii în

anulare și mai mult decât atât, instanța amânând pronunțarea hotărârii pentru a

da posibilitatea părților să depună și concluzii scrise.

Analizând și restul criticilor subsumate

pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. se constată următoarele:

Prin acțiunea în anulare introdusă la 8

octombrie 2009 s-au invocat motivele prevăzute de art. 364 lit. e), f) și i) C.

proc. civ.

Ulterior, s-a invocat în plus lipsa clauzei

compromisorii, motiv de anulare prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ., iar

în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., aspecte

noi legate de interpretarea și executarea contractului cu raportare la clauza de

exclusivitate.

Instanța de judecată a limitat analiza

sa la motivele depuse inițial, reținând că restul nu a fost depus în termen.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile

art. 365 alin. (2) C. proc. civ., acțiunea în anulare trebuie promovată în termen

de 1 lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, textul de lege nefăcând nicio

referire cu privire la motivarea acesteia, astfel că sunt incidente dispozițiile

art. 132, 134 C. proc. civ.

Prin urmare, greșit instanța nu s-a pronunțat

în cadrul acțiunii în anulare și cu privire la motivul de anulare prevăzut de

art. 364 lit. b) C. proc. civ.

Analizând legalitatea hotărârii în această

privință, nu pot fi primite însă susținerile recurentei vizând admisibilitatea acțiunii

în anulare din perspectiva dispozițiilor art. 364 lit. b) C. proc. civ., potrivit

cărora „Tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe vreo convenție

arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante”.

Este de necontestat că soluționarea unui

litigiu pe cale arbitrală este condiționată de încheierea unei convenții arbitrale

scrise, care, astfel cum rezultă din prevederile art. 343 C. proc. civ. poate îmbrăca

forma unei clauze compromisorii înscrise în contractul principal, fie forma unei

înțelegeri de sine stătătoare denumită compromis.

Totodată, potrivit art. 14 din Regulile

de procedură ale Curții de Arbitraj, convenția arbitrală poate rezulta și din introducerea

de către reclamant a unei cereri de arbitrare și acceptarea pârâtului ca această

cerere să fie soluționată de Curtea de Arbitraj.

Or, având în vedere clauza compromisorie

stipulată la art. 21 și 22 din contractul de vânzare-cumpărare pentru export încheiat

la data de 12 martie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional București

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost competentă să soluționeze

prezentul litigiu referitor la constatarea rezoluțiunii de drept a contractului

anterior menționat, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 27 iunie

2007, iar motivul invocat

de

recurentă sub aspectul lipsei clauzei arbitrale, nu este fondat.

Cât privește restul criticilor din recurs,

se constată că în mod corect prima instanță a reținut că SC C. SA, deși a invocat

ca temei de drept al acțiunii în anulare dispozițiile art. 364 lit. i) din C. proc.

civ., totuși întreaga sa apărare a fost numai pe aspectele juridice vizând reexaminarea

pe fond a litigiului de natură comercială.

Recurenta a exprimat de fapt motive de

nemulțumire referitor la soluția de fond pronunțată de tribunalul arbitral și la

modul în care au fost interpretate clauzele contractuale, precum clauza de exclusivitate

și probele administrate cu martori și interogatoriu, dar modalitatea în care au

fost interpretate acestea nu constituie o chestiune de ordine publică, nu vizează

bunele moravuri și nici nu încalcă vreo dispoziție imperativă a legii, pentru a

fi incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., aspect reținut în mod

corect de instanța de control judecătoresc.

În acest context, clauza de exclusivitate

și concurența neloială, reglementările regimului concurenței neloiale și principiilor

liberei concurențe pe piață, referitoare la efectele convențiilor și la interpretarea

acestora, de care se prevalează recurenta, nu constituie norme imperative, în sensul

prevăzut de legiuitor prin art. 364 lit. i) C. proc. civ., precitat, spre a induce,

în situația dovedirii încălcării lor, incidența acestui text legal, după cum nici

aspectele legate de interpretarea contractului și administrarea probelor la care

se face trimitere.

Din interpretarea art. 364 lit. a) – i)

C. proc. civ. rezultă că acest text consacră acțiunea în anulare ca fiind singura

cale de desființare a unei hotărâri arbitrale pentru motivele pe care le prevede

imperativ și limitativ, aspect reținut de prima instanță de control judecătoresc

care a apreciat, cu justețe, că această cale procedurală nu este una devolutivă,

încât pentru toate considerentele de mai sus nu pot fi reținute ca incidente, în

cauză, nici motivele de recurs prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ.

În ceea ce privește motivul invocat astăzi,

în ședință publică, cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată fără a fi

dovedite, Înalta Curte, constată că acesta nu reprezintă motiv de ordine publică

și fiind invocat tardiv, cu nerespectarea dispozițiilor art. 301 cu referire la

art. 302

1

lit. c) văzând și dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge ca atare.

Pentru toate argumentele de fapt și de

drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de

orice critică, iar recursul SC C. SA Târnăveni este nefondat, motiv pentru care,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, menținându-se

sentința comercială nr. 131 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C. SA

Târnăveni împotriva sentinței comerciale nr. 131 din 15 noiembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 9399/2/2009,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

octombrie 2011.