ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2960/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 176 din 14 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în Dosarul arbitral nr. 237/2008, cu privire la cererea de arbitraj depusă de către reclamanta SC C. SA Târnăveni, împotriva pârâtei SC F.B. SRL, Tribunalul arbitral a respins cererile descrise în cererea sa de arbitraj. Referitor la cererea reconvențională depusă de reclamantul-pârât SC F.B. SRL, împotriva pârâtului-reclamant SC C. SA, Tribunalul arbitral a dispus următoarele: a declarat contractul reziliat de drept din culpa reclamantului-pârât C. SA; a ordonat reclamantului-pârât C. SA să indemnizeze pârâtului-reclamant F.B.

SA, cu suma totală de 683.631 euro, după cum urmează: 345.171 euro pentru pagubele patrimoniale suferite în anul 2007 din cauza încălcării de către reclamantul-pârât a obligației sale de livrare conform contractului, 338.460 euro pentru pagubele suferite în urma încălcării de către reclamantul-pârât a obligației sale de exclusivitate conform contractului; a ordonat reclamantului-pârât C. SA să indemnizeze reclamantului-pârât F.B. SA, cu suma totală de 86.543,63 euro (33.797,93 euro ca taxe arbitrale plus 52.745,7 euro ca și costuri de apărare și cheltuieli). Au fost respinse toate celelalte cereri depuse de reclamantul-pârât. Împotriva acestei sentințe arbitrale, reclamanta SC C. SA a formulat acțiune în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială cu nr. 9399/2/2009.

În motivarea acțiunii în anulare au fost invocate motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. e), f) și i) din C. proc. civ. La data de 08 februarie 2010, petenta a depus la dosar o „completare și dezvoltare” a motivelor de anulare. Prin sentința comercială nr. 131 din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în Dosarul nr. 9399/2/2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare invocată de intimata SC F.B. SRL și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de petenta SC C. SA Târnăveni. Prin aceeași sentință a fost obligată petenta la plata sumei de 6.123,600 RON și a sumei de 1.600 euro cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată.

Analizând limitele învestirii, în prealabil, instanța a constatat că motivele de anulare pretins a fi dezvoltate prin cererea depusă la dosar la data de 08 februarie 2010 cuprind trei idei: a) o susținere referitoare la natura juridică a acțiunii în anulare, petenta susținând asimilarea acțiunii în anulare cu recursul declarat în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., b) reiterarea și dezvoltarea motivului de anulare referitor la încălcarea dispozițiilor imperative referitoare la administrarea probei cu interogatoriu și c) o susținere cu totul nouă, referitoare la clauza de exclusivitate și concurență neloială din perspectiva nearbitrabilității litigiului. Sub acest aspect, instanța a reținut că susținerea privind caracterul devolutiv și de cale de atac de reformare al acțiunii în anulare nu poate fi primită, deoarece în raport cu dispozițiile art. 364 din C. proc.

civ., acțiunea în anulare nu poate fi asimilată recursului prevăzut de art. 304 1 din C. proc. civ. Un prim argument în acest sens rezultă din însăși formularea art. 364 din C. proc. civ. care stabilește expres și limitativ motivele de anulare a sentinței, iar din conținutul lor rezultă caracterul restrictiv al exercitării unei atare cereri. Or, dispozițiile art. 304 1 din C. proc. civ. sunt menite tocmai a extinde sfera motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 din C. proc. civ., așa încât rezultă incompatibilitatea între dispozițiile art. 364 din C. proc. civ. și art. 304 1 din C. proc. civ. Cu privire la cea de a doua susținere din motivele de anulare dezvoltate s-a reținut că va fi analizată în cadrul motivului de anulare invocat inițial, circumscriindu-se acestuia.

În fine, cea de-a treia susținere cuprinsă în „dezvoltarea motivelor de anulare” a fost apreciată ca tardivă, deoarece aceasta îmbracă forma unui motiv de anulare nou – art. 364 lit. b) C. proc. civ. – invocat cu încălcarea termenului prevăzut de art. 365 alin. (2) din C. proc. civ. (comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 10 septembrie 2009 – așa cum susține însăși petenta în acțiunea în anulare, iar „motivele dezvoltate” au fost depuse prin fax la data de 5 februarie 2010, cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de lege – dosarul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Ca atare, o analiză în fond și a acestei susțineri strecurate sub pretextul dezvoltării motivelor formulate în termen, nu va putea fi făcută de instanța de față.

Analizând motivele din acțiunea în anulare în aceste limite, instanța de judecată a reținut referitor la primul motiv de anulare invocat inițial prin acțiunea în anulare, vizând caducitatea arbitrajului, că acesta este neîntemeiat, deoarece pe de o parte, comunicarea viciată a hotărârii arbitrale nu poate atrage anularea hotărârii arbitrale, fiind un act de procedură ulterior pronunțării acesteia, iar pe de altă parte, caducitatea arbitrajului privește termenul de pronunțare a hotărârii arbitrale. S-a reținut că încadrarea acestui motiv în dispozițiile art. 364 lit. i) din C. proc. civ. nu poate fi primită, având în vedere că dispozițiile art. 363 alin. (1) C. proc. civ. nu au un caracter imperativ.

Caducitatea arbitrajului invocată pentru nesoluționarea cererilor arbitrale în termenul de cel mult 10 luni de la data constituirii tribunalului arbitral, s-a constatat a fi, de asemenea, neîntemeiată, deoarece petenta nu a notificat celeilalte părți și tribunalului arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea (așa cum impun dispozițiile art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ.). Astfel, invocarea acestui motiv s-a reținut a fi afectată de un fine de neprimire, expres reglementat de dispozițiile art. 364 lit. e) rap. la art. 353 3 alin. (6) C. proc. civ. S-a apreciat a fi neîntemeiat și motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ. privind „nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere” din cererea principală și cele din cererea reconvențională, aceasta dintr-o dublă perspectivă.

Cu privire la pretinsa nepronunțare asupra unor capete de cerere din cererea reconvențională formulată de pârâta SC F.B., s-a reținut că susținerea petentei este lipsită de interes, întrucât numai partea ce a formulat capetele de cerere avea interes să invoce un atare motiv de anulare, iar nu partea adversă. Referitor la nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere din cererea principală formulată de reclamantă, instanța a constatat că și această susținere este nefondată, deoarece tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra întregii cereri principale, în sensul că a dispus „Respinge pretențiile așa cum au fost descrise în cererea sa de arbitraj” (cererea SC C. SA). În consecință, s-a constatat că soluția de respingere a cererii arbitrale formulate de reclamantă a vizat toate capetele de cerere, nefiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc.

civ. S-a constatat a fi neîntemeiat și criticile vizând probele (interogatoriu, martori) și stabilirea greșită a cadrului procesual sau stabilirea adevăratelor raporturi juridice. Sub acest aspect, instanța a reținut, în motivare, că dispozițiile art. 1191 C. civ. nu au caracter imperativ, ci dispozitiv, astfel încât este permisă derogarea de la interdicția administrării probei cu martori peste înscris. Totodată, s-a reținut că, interdicția astfel reglementată nu se aplică în materie comercială, susținerea petentei neputând fi primită într-o cauză comercială, cum este cea de față, dispozițiile art. 46 C. com. îngăduind administrarea probei cu martori fără vreo restricție cum este cea din materie civilă.

Nu a putut fi primită nici critica petentei referitoare la proba cu interogatoriu, întrucât dispozițiile art. 218-225 C. proc. civ. nu au natura unor dispoziții imperative, care să interzică expres și sub sancțiunea nulității, audierea reprezentantului legal al societății, ci chiar îngăduie expres acest lucru (art. 220 C. proc. civ.), iar, în cauză, Doamna V.I., în calitate de director la societatea reclamantă, a fost de acord cu aceasta. S-a reținut că, nici susținerea petentei vizând „ greșita interpretare a clauzelor contractuale (…)” nu se încadrează în nici unul dintre motivele de anulare reglementate de dispozițiile art. 364 C. proc. civ.

S-a apreciat că petenta a solicitat instanței învestită cu acțiunea în anulare de față să dea o altă interpretare actelor juridice deduse judecății, ceea ce nu s-ar putea face decât în calea de atac a apelului, cale de atac devolutivă, de reformare și nicidecum pe calea acțiunii în anulare iar susținerile referitoare la greșita apreciere asupra avansului convenit de părți și la neplata acestuia de câtre pârâtă, ca motiv de neexecutare a contractului și pe cale de consecință, de culpă în executarea contractului, cu efectul rezoluțiunii din vina pârâtei, nu pot fi analizate ca și chestiuni de fapt, deoarece acțiunea în anulare nu are natura unei căi de atac de reformare. În consecință, dacă în cadrul unei astfel de susțineri, nu se invocă și nici nu se poate deduce vreo încălcare a ordinii publice, a unor dispoziții imperative ale legii sau a bunelor moravuri, atunci susținerea petentei este neîntemeiată, din perspectiva dispozițiilor art. 364 din C. proc.

civ. Concluzionând, în ipoteza invocării motivului prevăzut de art. 364 pct. i C. proc. civ., instanța a constatat că tribunalul arbitral nu a încălcat ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii, petenta neinvocând expres atare încălcări, iar din susținerile sale de fapt nerezultând astfel de încălcări. În termen legal, împotriva acestei sentințe, SC C. SA Târnăveni a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului declarat, casarea integrală a sentinței comerciale atacate și desființarea hotărârii arbitrale pronunțată în cauză, trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului litigiului Curții de Apel București, a acțiunii principale și a celei reconvenționale.

În susbsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale recurate, rejudecarea acțiunii în anulare prin admiterea acesteia și desființarea sentinței arbitrale, respingerea integrală a acțiunii comerciale formulată de pârâta-reclamantă - reconvențional SC F.B. SRL Italia. Recurenta a criticat sentința atacată, sub aspectul motivelor instituite de prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele aspecte: Procedura defectuoasă de soluționare a cererii de repunere pe rol a cauzei la termenul din 1 noiembrie 2010. Sub acest prim aspect, în opinia recurentei, instanța a încălcat formele de procedură legală, a depășit obiectul judecății din acel moment, a depășit cadrul procesual, pe care ea însăși l-a fixat, respectiv „discutarea cererii de repunere pe rol” și a trecut la judecata propriu-zisă, fiind, astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) din C. proc.

civ. Față de situația anterior evocată, recurenta a susținut că i-au fost încălcate drepturile procesuale privind pregătirea apărării. În cadrul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. a arătat că soluția este nelegală, în esență, pentru următoarele motive: Instanța a interpretat și aplicat greșit art. 365 alin. (2) C. proc. civ., în raport de regimul juridic specific al acțiunii în anulare cu incidență asupra soluționării motivului de anulare având ca obiect soluționarea clauzei de exclusivitate din perspectiva nearbitrabilității acesteia. Reiterând susținerile cu privire la doctrina juridică și jurisprudența la care a făcut referire, în opinia recurentei, acțiunea în anulare este o formă a controlului judecătoresc pe calea de acțiune principală, dar în același timp o cale de atac autonomă, de reformare și devolutivă.

Astfel, în reglementările care privesc acțiunea în anularea hotărârii arbitrale (art. 364-366 1 C. proc. civ.), ca o cale de atac specifică apropiată însă unei acțiuni introductive, nu este prevăzut un termen pentru motivarea acesteia sub vreo sancțiune procedurală, de unde se desprinde concluzia că, art. 365 alin. (2) privește doar termenul de o lună, în care acțiunea “poate fi introdusă", este interpretarea literară, logică și strictă a textului. Ca și apelul sau o acțiune judiciară comună, ea poate fi ulterior precizată și dezvoltată ca motivare. În acest context, recurenta a susținut că acțiunea în anulare trebuie să fie analizată mai întâi ca o cerere de chemare în judecată, sub aspectul condițiilor care să le îndeplinească (art. 112 C. proc.

civ.) și care în condițiile art. 132 din Cod poate fi, întregită, modificată, precizată, până la prima zi de înfățișare după cerințele art. 134 din C. proc. civ. A precizat că a completat și dezvoltat motivarea acțiunii în anulare (astfel ca și la cererea de chemare în judecată), fără să aducă vreo modificare obiectului acțiunii în anulare, criticând considerentele instanței de apreciere tardivă a motivului întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ. Sub acest aspect, cererea reconvențională formulată de pârâtă se referă la alt raport juridic decât contractul părților invocat prin cererea principală, fiind soluționată de tribunalul arbitral, deci, fără existența convenției arbitrale, astfel că nici analiza încălcării clauzei de exclusivitate, în sine un raport nepatrimonial, nu putea face obiectul arbitrajului.

Această situație a atras incidența motivului de nulitate prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. și Curtea de apel considerând litigiul arbitrabil a schimbat natura și înțelesul actului juridic. Pe de altă parte, tribunalul arbitral nu s-a pronunțat, iar instanța a confirmat greșit legalitatea hotărârii atacate, neanalizând aspectele ridicate în fața tribunalului arbitral ce rezultă din interpretarea și executarea obligațiilor contractuale cu privire la inserarea și funcționarea clauzei de exclusivitate impusă unilateral de intimată.

Recurenta a dezvoltat, astfel, criticile referitoare la regimul juridic al clauzei de exclusivitate cu trimitere la normele de drept intern și la prevederile Tratatului privind libera circulație a mărfurilor în UE care instituie principii și reglementări concrete obligatorii privind ordinea comunitară și normele privind concurența și circulația mărfurilor și la situația de fapt rezultată din derularea raporturilor economice avute cu intimata din această perspectivă, din probe rezultând și reținându-se că a operat rezilierea contractului prin notificarea de una din părți, astfel că nu se mai poate vorbi de clauza de exclusivitate după această dată, iar intimata se face vinovată de săvârșirea unor fapte de concurență neloială și încălcarea dreptului de proprietate industrială.

A arătat, totodată, că hotărârea este nelegală și sub aspectul administrării probelor, fiind încălcate normele de procedură privind această materie cu caracter imperativ și a reiterat punctual toate susținerile din acțiunea în anulare. Intimata SC F.B. SRL Italia a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Înalta Curte, analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Contrar susținerilor recurentei, în cauză nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., critica recurentei vizând soluționarea pe fond a acțiunii în anulare la același termen de judecată la care s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, neputând fi primită.

Este de necontestat că pricina a fost suspendată, din vina petentei SC C. SA Târnăveni, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de către instanță în cursul judecății, respectiv pentru nedepunerea la dosar a traducerilor legalizate după actele procedurale din dosarul arbitral. Înalta Curte, constată că, la termenul din 1 noiembrie 2010, instanța a dat cuvântul părților pe cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petentă, a constatat că aceasta a depus la dosar înscrisurile din dosarul arbitral în traducere legalizată și a dispus în mod corect repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, în raport de susținerile și poziția părților, de îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina petentei, precum și de prevederile art. 155 1 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. potrivit cărora “judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și potrivit legii, aceasta poate continua”. Față de aceste considerente este lipsită de fundament juridic susținerea recurentei în sensul depășirii de către instanță a limitelor obiectului dedus judecății la termenul din 1 noiembrie 2010. Nefondată este și critica recurentei în sensul încălcării dreptului la apărare, întrucât SC C. SA a beneficiat de apărare calificată și efectivă, apărătorul ales al acesteia fiind prezent la dezbateri - astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării de la acea dată - punând concluzii pe fondul acțiunii în anulare și mai mult decât atât, instanța amânând pronunțarea hotărârii pentru a da posibilitatea părților să depună și concluzii scrise.

Analizând și restul criticilor subsumate pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. se constată următoarele: Prin acțiunea în anulare introdusă la 8 octombrie 2009 s-au invocat motivele prevăzute de art. 364 lit. e), f) și i) C. proc. civ. Ulterior, s-a invocat în plus lipsa clauzei compromisorii, motiv de anulare prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ., iar în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., aspecte noi legate de interpretarea și executarea contractului cu raportare la clauza de exclusivitate. Instanța de judecată a limitat analiza sa la motivele depuse inițial, reținând că restul nu a fost depus în termen. Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 365 alin. (2) C. proc.

civ., acțiunea în anulare trebuie promovată în termen de 1 lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, textul de lege nefăcând nicio referire cu privire la motivarea acesteia, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 132, 134 C. proc. civ. Prin urmare, greșit instanța nu s-a pronunțat în cadrul acțiunii în anulare și cu privire la motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. Analizând legalitatea hotărârii în această privință, nu pot fi primite însă susținerile recurentei vizând admisibilitatea acțiunii în anulare din perspectiva dispozițiilor art. 364 lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora „Tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe vreo convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante”.

Este de necontestat că soluționarea unui litigiu pe cale arbitrală este condiționată de încheierea unei convenții arbitrale scrise, care, astfel cum rezultă din prevederile art. 343 C. proc. civ. poate îmbrăca forma unei clauze compromisorii înscrise în contractul principal, fie forma unei înțelegeri de sine stătătoare denumită compromis. Totodată, potrivit art. 14 din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj, convenția arbitrală poate rezulta și din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare și acceptarea pârâtului ca această cerere să fie soluționată de Curtea de Arbitraj.

Or, având în vedere clauza compromisorie stipulată la art. 21 și 22 din contractul de vânzare-cumpărare pentru export încheiat la data de 12 martie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost competentă să soluționeze prezentul litigiu referitor la constatarea rezoluțiunii de drept a contractului anterior menționat, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 27 iunie 2007, iar motivul invocat de recurentă sub aspectul lipsei clauzei arbitrale, nu este fondat. Cât privește restul criticilor din recurs, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că SC C. SA, deși a invocat ca temei de drept al acțiunii în anulare dispozițiile art. 364 lit. i) din C. proc.

civ., totuși întreaga sa apărare a fost numai pe aspectele juridice vizând reexaminarea pe fond a litigiului de natură comercială. Recurenta a exprimat de fapt motive de nemulțumire referitor la soluția de fond pronunțată de tribunalul arbitral și la modul în care au fost interpretate clauzele contractuale, precum clauza de exclusivitate și probele administrate cu martori și interogatoriu, dar modalitatea în care au fost interpretate acestea nu constituie o chestiune de ordine publică, nu vizează bunele moravuri și nici nu încalcă vreo dispoziție imperativă a legii, pentru a fi incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., aspect reținut în mod corect de instanța de control judecătoresc.

În acest context, clauza de exclusivitate și concurența neloială, reglementările regimului concurenței neloiale și principiilor liberei concurențe pe piață, referitoare la efectele convențiilor și la interpretarea acestora, de care se prevalează recurenta, nu constituie norme imperative, în sensul prevăzut de legiuitor prin art. 364 lit. i) C. proc. civ., precitat, spre a induce, în situația dovedirii încălcării lor, incidența acestui text legal, după cum nici aspectele legate de interpretarea contractului și administrarea probelor la care se face trimitere. Din interpretarea art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ.

rezultă că acest text consacră acțiunea în anulare ca fiind singura cale de desființare a unei hotărâri arbitrale pentru motivele pe care le prevede imperativ și limitativ, aspect reținut de prima instanță de control judecătoresc care a apreciat, cu justețe, că această cale procedurală nu este una devolutivă, încât pentru toate considerentele de mai sus nu pot fi reținute ca incidente, în cauză, nici motivele de recurs prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul invocat astăzi, în ședință publică, cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată fără a fi dovedite, Înalta Curte, constată că acesta nu reprezintă motiv de ordine publică și fiind invocat tardiv, cu nerespectarea dispozițiilor art. 301 cu referire la art. 302 1 lit. c) văzând și dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge ca atare. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul SC C. SA Târnăveni este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, menținându-se sentința comercială nr. 131 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA Târnăveni împotriva sentinței comerciale nr. 131 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 9399/2/2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.