ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2011

Ședința publică de la 20 ianuarie 2011 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 36 din 27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. 110/2007 a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta SC I.T.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul R.N. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei sumele de 138.282,89 lei cu titlu de preț și avans și 7.935,37 lei reprezentând cheltuieli arbitrale. A fost obligat pârâtul să preia de la reclamantă cantitatea de 2,1 tone porumb, obligație izvorâtă în baza contractului nr. 89/2005.

A fost respinsă excepția prescripției cererii reconvenționale privind suma de 3.855,40 Euro, ridicată de pârâta I.T.C. SRL. A fost admisă cererea reconvențională și a fost obligată pârâta să plătească reconvenientului sumele de 105.540,35 lei cu titlu de preț și daune și 14.448,83 lei reprezentând cheltuieli arbitrale. Prin încheierea de rectificare a greșelii materiale din 17 iulie 2009 s-au îndreptat greșelile materiale de calcul din cuprinsul sentinței arbitrale, înscriindu-se la pagina 6 suma de 148.754,89 lei, în loc de 138.282,84 lei, iar la pagina 22 suma de 35.422 lei în loc de 25.065 lei. Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare reclamanta I.T.C. SRL care a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii principale și respingerea cererii reconvenționale.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 21 alin. (1)–(3) din Constituția României, art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ. și art. 69 lit. g) și i) din Regulile procedurii arbitrale. Reclamanta a arătat că tribunalul arbitral i-a îngrădit dreptul la apărare întrucât nu a admis efectuarea unei noi expertize în cauză, deși expertul desemnat nu a răspuns la obiectivele propuse de reclamantă, iar concluziile expertizei sunt vădit subiective. Tribunalul arbitral nu a respectat dispozițiile art. 358 C. proc. civ., respectiv egalitatea de tratament, prin respingerea cererii privind efectuarea unei noi expertize. În ceea ce privește cererea reconvențională s-a arătat că sentința nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază, iar tribunalul arbitral a reținut, în ceea ce privește primul capăt de cerere, fapte neadevărate, ceea ce înseamnă că s-au încălcat bunele uzanțe în materie arbitrală și comercială.

Astfel, s-a reținut că marfa care a făcut obiectul contractului nr. 127/2004 ar fi fost preluată de reclamanta-pârâtă în condiții de calitate corespunzătoare, iar în realitate sămânța de porumb nu a fost preluată din cauza calității necorespunzătoare. Pârâtul a recondiționat marfa și a vândut o parte din cantitate ca marfă de consum. În motivarea hotărârii, tribunalul arbitral a reținut fapte care nu au existat, astfel că hotărârea nu are nici un efect întrucât s-a bazat pe o cauză falsă. Dacă pârâtul reclamant a negociat un preț de prestare servicii de condiționare de peste 2 ori și jumătate față de prețul de piață al porumbului boabe, și-a asumat acest risc, iar vina este numai a sa. S-a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 970 C. civ.

prin încălcarea de către tribunalul arbitral a principiilor enunțate de acest text de lege. S-a învederat și că reclamanta nu poate fi ținută să plătească suma de 39.264,85 lei, pentru o marfă care nu îndeplinește condițiile de calitate convenite prin contract și nici condițiile minime admise de legislația în materie. Chiar dacă marfa ar fi îndeplinit condițiile de calitate, plata nu se putea face înainte de vânzarea acesteia. De asemenea, dreptul de a cere plata restului de preț s-a prescris prin împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, întrucât situația contabilă transmisă prin fax nu reprezintă o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie pentru a se putea susține că s-a întrerupt cursul prescripției.

În cazul contractului nr. 89/2005, reclamanta a fost de acord ca pârâtul să ridice cantitatea de 2,16 tone porumb care nu corespunde condițiilor de calitate stabilite prin contract, dar pentru aceleași motive de calitate nu a fost de acord cu plata sumei de 528,20 Euro care i-a fost pretinsă de pârât prin cererea reconvențională. Reclamanta a formulat critici și în ceea ce privește admiterea acțiunii principale, dar ulterior nu a mai susținut aceste critici ca efect al rectificării erorilor de calcul din sentința arbitrală. În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri și dovada achitării taxei de timbru. Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și, în subsidiar, în cazul în care se va trece la rejudecarea fondului, admiterea în totalitate a cererii reconvenționale.

Prin sentința comercială nr. 33 din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 36 din 27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimat. Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel a reținut în principal că întreaga procedură arbitrală nu relevă nerespectarea dispozițiilor art. 966 și art. 970 C. civ., iar împrejurarea că tribunalul arbitral a interpretat prevederile contractelor încheiate de părți și a acordat eficiență clauzelor convenite de părți nu constituie un motiv de exercitare a acțiunii în anulare, motivele fiind strict limitate la cele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc.

civ.. În ceea ce privește cererea reconvențională Curtea a apreciat că tribunalul arbitral a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce privește întreruperea prescripției dreptului material la acțiune față de recunoașterea debitului de către reclamantă prin scrisoarea datată 23 mai 2006. Împotriva sentinței comerciale nr. 33 din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs SC I.T.C. SRL București arătând după expunerea situației de fapt că înțelege să circumscrie primul motiv de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra susținerii sale referitoare la faptul că tribunalul arbitral deși a admis în ceea ce privește contractul nr. 89/2005 ca pârâtul să ridice cantitatea de 2,1 to porumb, care nu corespunde condițiilor de calitate stabilite prin contract, cu toate acestea a fost obligată să achite suma de 528,20 Euro pretinsă prin cererea reconvențională pentru aceeași marfă necorespunzătoare calitativ.

Recurenta mai critică maniera superfluă în care instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a înțeles să tranșeze excepția prescripției dreptului material la acțiune pe care a invocat-o în raport de pretențiile formulate de pârât prin cererea reconvențională, pretenții în sumă de 14.256,95 lei (3.855,4 Euro) reprezentând rest de preț pentru marfa livrată în temeiul contractului nr. 170.2 din 25 aprilie 2003. Pe fondul cauzei recurenta a criticat faptul că instanțele anterioare au admis cererea reconvențională ignorând prevederile contractuale și înscrisurile depuse în probatoriu. Intimatul R.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului raportate la criticile aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 364 C. proc.

civ. prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) – i). Cu alte cuvinte, acțiunea în anulare poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat o declanșa controlul judecătoresc asupra unei hotărâri arbitrale. Este de reținut că niciunul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de art. 364 C. proc. civ. nu vizează greșita judecată a litigiului în fapt sau în drept, ci convenția arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată și conținutul hotărârii. Din motivele de recurs formulate de către recurentă reiese că aceasta prin invocarea dispozițiilor art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ. nu face altceva decât să reitereze situația de fapt.

O pretinsă nerespectare a dispozițiilor convenționale a părților nu constituie motiv de anulare a hotărârii arbitrale, cunoscut fiind faptul că potrivit art. 358 11 alin. (4) C. proc. civ. aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri. Din considerentele sentinței comerciale recurate reiese că instanța de fond a analizat în funcție de dispozițiile legale imperative ale art. 364 C. proc. civ. legalitatea hotărârii arbitrale concluzionând în mod corect cu argumentul în sensul soluției dată că întreaga procedură arbitrală nu relevă nici nerespectarea dispozițiilor art. 966 și art. 970 C. civ., iar împrejurarea că tribunalul arbitral a interpretat prevederile contractelor încheiate de părți și a acordat eficiență clauzelor convenite de părți nu constituie motiv de exercitare a acțiunii în anulare.

Față de cele arătate Înalta Curte va înlătura critica recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra susținerilor sale vis-a-vis de pretențiile solicitate de pârât prin cererea reconvențională referitoare la suma de 528,20 Euro. În ceea ce privește critica recurentei în sensul că instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a tranșat într-o manieră superfluă excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de pretențiile formulate prin cererea reconvențională, Înalta Curte urmează a o înlătura deoarece prima instanță s-a raportat în mod concret la faptul că față de recunoașterea debitului de către reclamantă prin scrisoarea datată 23 mai 2006 s-a întrerupt cursul prescripției dreptului material la acțiune.

Referitor la critica recurentei care vizează aspecte legate de fondul cauzei, Înalta Curte urmează de asemenea a o înlătura față de faptul că așa cum au arătat deja, motivele prevăzute expres și limitativ de art. 364 C. proc. civ. nu vizează greșita judecată a litigiului în fapt și în drept. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei conform înscrisurilor justificative depuse în acest sens de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.T.C. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 33 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la plata către intimată pârâtă P.F.A. R.N. a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.