ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1329/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4111 din 16 decembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că înscrisul nou invocat, reprezentat de Regulamentul Disciplinei Militare privind aplicarea sancțiunilor disciplinare cadrelor militare aprobat prin O.G. 10 din 26 mai 1973 al Ministrului Apărării Naționale, exista la data la care a fost pronunțată Sentința nr. 1681 din 5 decembrie 2000, astfel că Regulamentul Disciplinei Militare nu are valoarea unui înscris probator în sensul art. 322 pct. 5 ci reprezintă un act normativ, a cărei neaplicare de către instanța de fond nu poate conduce la o revizuire a hotărârii.

Împotriva Sentinței civile nr. 4111 din 16 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1), pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul arată că instanța de judecată la pronunțarea sentinței nu a avut în vedere că ne aflăm într-un litigiu de muncă, soluționat pe calea contenciosului administrative, având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului, iar obligația de a demonstra legalitatea și temeinicia sancțiunii disciplinare aplicate, este în sarcina unității.

Recurentul consideră că instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, care a stat la baza formulării cererii de revizuire, respectiv Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin O.G. nr. 10 din 26 mai 1973 al ministrului Apărării Naționale, apreciind că este un act normativ care "nu are valoarea unui înscris probator în sensul art. 322 pct. 5 ci reprezintă un act normativ, a cărei neaplicare de către instanța de fond nu poate conduce la o revizuire a hotărârii"*

Actele normative pentru a intra în aplicare trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial, pentru a fi cunoscute de toți cetățenii și pentru a fi respectat dreptul la apărare și accesul la informație, garantate de prevederile art. 24 și 31 din Constituția României.

În lipsa publicării în Monitorul Oficial a Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. nr. 10 din 26 mai 1973 al ministrului Apărării Naționale, recurentul consideră că i-a fost îngrădit dreptul la apărare și accesul la informație în Dosarul nr. x/2000, iar instanța nu a putut să cunoască conținutul acestui regulament.

Regulamentul Disciplinei Militare nu a fost publicat în Monitorul Oficial și nu a fost depus la instanță în Dosarul nr. x/2000 de către pârâți, raportat la prevederile art. 178 din Codul muncii vechi, fapt ce determină să fie îndeplinite prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., în sensul că acesta a fost reținut de partea potrivnică.

Dacă Regulamentul Disciplinei Militare ar fi fost publicat în Monitorul Oficial, ar fi fost justificată aprecierea instanței de fond, că acest regulament nu a fost reținut de partea potrivnică, deoarece a fost publicat în Monitorul Oficial conținutul acestuia.

Se mai susține că instanța de judecată a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că deși Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998 avea obligația prevăzută de art. 178 din Codul muncii vechi, să facă dovada legalității aplicării sancțiunii disciplinare, instanța de fond la judecarea cererii de revizuire, a aplicat greșit prevederile art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., apreciind că un act normativ nu poate fi reținut de partea potrivnică, deși acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial la momentul emiteri și nu a beneficiat de o publicitate adecvată.

Recurentul mai arată că sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 178 din Codul muncii vechi, a art. 96 Regulamentul Disciplinei Militare având în vedere că deși emitentul Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998 avea obligația să aplice sancțiunea disciplinară în baza unui regulament militar, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Regulamentul Disciplinei Militare, nu este publicat în Monitorul Oficial, nu este depus la instanță și nu este comunicat.

Regulamentul Disciplinei Militare privind aplicarea sancțiunilor disciplinare cadrelor militare, act normativ reținut de partea potrivnică, este un înscris doveditor care exista la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 1681 din 05 decembrie 2000, și dacă ar fi fost publicat în Monitorul Oficial, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea pronunțată. Instanța ar fi putut să constate tardivitatea cercetării disciplinare, tardivitatea emiterii Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, nelegalitatea Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998 pentru lipsa comunicării, în scris, către cel asupra căruia produce efecte juridice și nelegalitatea clasificării ca "SECRET".

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că atât excepția autorității de lucru judecată cât și recursul nu sunt întemeiate.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc. decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege respectiv, cele prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Instanța competentă să se pronunțe asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul invocat, nu exercită un control asupra legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești pronunțate în întreg ciclul procesual din care face parte hotărârea supusă revizuirii, ci verifică numai dacă cu privire la această ultimă hotărâre poate fi reținut vreunul din motivele de revizuire prevăzut de art. 322 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.:

"revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Din analiza logico-juridică a textului de lege sus citat rezultă că înscrisul invocat trebuie să fi existat la data care a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

Prin urmare, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unui înscris apărut după pronunțarea acesteia.

Textul se referă exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul soluționării cauzei.

Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reținându-se că înscrisul invocat nu are valoarea unui înscris doveditor și că potrivit art. 322 pct. 5 condițiile de admisibilitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond înscrisul invocat ca temei al cererii de revizuire este reprezentat de Regulamentul Disciplinei Militare privind aplicarea sancțiunilor disciplinare cadrelor militare, act normativ care nu poate avea valoarea unui înscris doveditor în sensul cerut de art. 322 pct. 5 ci reprezintă un act normativ a cărei neaplicare de către instanța de fond nu poate conduce la o revizuire a hotărârii.

În aceeași măsură, nu poate fi reținut nici caracterul determinant al înscrisului la care face referire recurentul-revizuent, fiind evidentă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că niciunul din motivele de recurs invocate nu este întemeiat.

De asemenea, nici motivul de recurs privind nepublicarea ordinelor în Monitorul Oficial nu poate fi primit.

Modul de intrare în vigoare a unui act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 24/2000. Sancțiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea acestora, evident cu excepțiile prevăzute în această lege, sau în alte legi cu caracter special.

Instanța de contencios administrativ nu are competența de a constata existența unei stări de fapt, ci ea se pronunță așa cum s-a precizat mai sus asupra legalității unui act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de legalitate a actului, adică al conformității acestuia cu actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 4111 din 16 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2017.

Procesat de GGC - GV