ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1138/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

revizuientul T.V., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 939 din 1 aprilie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr.

1064 din 22 septembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire,

întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuientul T.V.,

împotriva deciziei civile nr. 939 din 01 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, în favoarea Tribunalului București și a fost

respinsă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În

argumentarea acestei decizii Curtea de Apel București a reținut, în esență, că

prin sentința civilă nr. 4218 din 17 mai 2006, Judecătoria sector 2 a respins

ca neîntemeiată cererea reclamantului, apreciind, în esență, că pârâții nu sunt

ținuți să-l despăgubească pe reclamant pentru trecerea prin curtea imobilului,

întrucât aceștia au conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 611 din 16 mai 2003 un drept de trecere prin curtea imobilului, contract ce

reprezintă o stipulație pentru altul, pârâții devenind beneficiarii unui drept

de trecere fără o obligație corelativă, cea prevăzută de art. 616 C. civ.,

dreptul născut în favoarea lor, neputând fi revocat.

Împotriva acestei sentințe a fost

declarat recurs de către reclamant, recurs admis prin decizia civilă nr. 1931 R

din 17 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin care s-a dispus casarea sentinței civile nr. 4218 din 17 mai 2006 și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării

probatoriului, pentru a determina în mod corect și legal despăgubirile datorate

de pârâți prin trecerea lor spre calea publică pe terenul proprietatea

reclamantului, prin determinarea pe de o parte a întinderii suprafeței necesare

servituții de trecere a intimaților pârâți și calculul în consecință a

despăgubirii datorate de aceștia raportat la această suprafață, având în vedere

că trecerea pârâților spre calea publică nu poate constitui lipsirea de

folosință a întregii suprafețe de către reclamant.

Prin sentința civilă nr. 2860 din

16 martie 2010 Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a luat act de

renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâților la

plata daunelor morale; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în

judecată, completată, formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu

pârâții A.N. și A.M.; a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a

cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul T.V., iar prin decizia civila nr. 939 din 1 aprilie

2011, Tribunalul București, secția a III - a civilă, a respins recursul ca

nefondat.

Prin raportare la obiectul și

temeiul revizuirii formulate împotriva deciziei civile nr. 939 din 1 aprilie

2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, Curtea de Apel referitor

la cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile înscrise în art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., analizând cu prioritate excepția necompetentei materiale a

instanței, a reținut că în cauză, revizuientul a formulat cerere de revizuire

în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., împotriva unei hotărâri judecătorești

pronunțate în recurs, decizia civilă nr. 939 din 1 aprilie 2011 fiind

pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, iar pe de altă

parte, în susținerea acestei cereri s-a invocat drept motiv de revizuire pct. 2

al art. 322 C. proc. civ., constatând astfel că, în raport de prevederile art.

323 alin. (1) C. proc. civ., revizuientul s-a adresat unei instanțe

necompetente material.

În ceea ce privește

cererea de revizuire formulată de revizuient împotriva aceleiași decizii și

întemeiată pe dispozițiile înscrise în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Curtea de

Apel

verificând actele de procedură efectuate în

dosarul soluționat prin decizia civilă nr. 939 din 1 aprilie 2011 de către

Tribunalului București, secția a III -a civilă,

a reținut, în esență,

că în cel de-al doilea ciclu procesual, prin raportare la

hotărârea judecătorească în raport de care revizuientul susține încălcarea

autorității de lucru judecat s-a soluționat această apărare.

Așadar

prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, instanța de recurs prin decizia

civilă nr. 939 din 1 aprilie 2011, a respins apărarea invocată de către

revizuientul din prezenta cauză și care se întemeia pe caracterul obligatoriu,

cu putere de lege al deciziei civile nr. 1931/2006 a Tribunalul București, secția

a IV a civilă.

Or, pe

calea revizuirii, partea nu este îndreptățită să solicite efectuarea unui

control de legalitate al hotărârii pronunțate ci este ținută să dovedească

incidența motivului de revizuire pe care și-a întemeiat calea de atac

extraordinară, condiție neîndeplinită în cauză.

S-a constatat că

nu este îndeplinită nici cerința ca cele două hotărâri,

pretins contradictorii să fie pronunțate în procese diferite și în consecință,

Curtea de Apel a reținut că în cauza nu sunt îndeplinite cerințele impuse de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii T.V. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

punctului 7 al art. 304 C. proc. civ., recurentul, după o prezentare detaliată

a situației de fapt, a susținut, în esență, că deși instanța a fost investită

prin acțiune introductivă să soluționeze o cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 616 C. civ. privind dreptul de trecere și nu drept de servitute de trecere

și art. 480 C. civ. s-a apreciat greșit că prin hotărârile anterioare s-a

procedat corect întrucât reclamantul nu le-a investit cu o cerere privind un

drept de servitute de trecere și cu toate acestea instanțele se referă la un

drept de trecere de servitute.

Totodată recurentul a

susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în

sensul că în mod neîndoielnic din contractul de vânzare-cumpărare nr. 611 din

16 mai 2003 și a Încheierii nr. 431796 din 06 octombrie 2008 rezultă că reclamantul

T.V. deține în exclusivitate curtea liberă de construcții și de corpul A și

prin acțiunea introductivă a solicitat și a investit instanța în temeiul

dispozițiilor art. 616 C. civ. – drept de trecere și nu un drept de servitute

de trecere și a renunțat la judecata cu privire la al doilea capăt de cerere

întemeiat pe dispozițiile art. 998 C. civ.

În susținerea

punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că s-a reținut

eronat că ar exista două litigii în care s-au pronunțat două hotărâri

judecătorești și nu un singur litigiu cu mai multe cicluri procesuale, astfel

că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.1201 C. civ..

Totodată recurentul

susține că nu se impunea declinarea competenței de soluționare pentru motivele

prevăzute de art. 322 pct. 2 ci soluționarea împreună cu revizuirea întemeiată

pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel era competentă să

soluționeze în totalitate cererea de revizuire.

Pentru aceste motive recurentul a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar intimații A.N. și A.M. au solicitat respingerea cererii de revizuire ca

inadmisibilă.

Înalta Curte verificând în cadrul

controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate,

constată că recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

În legătură cu acest

motiv se va reține că din motivarea și argumentele aduse în sprijinul soluției

rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate

motivele invocate de revizuent apreciindu-se corect că nu sunt întrunite

cerințele dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv ce va fi respins

ca nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct.

8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății și

schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În analiza acestui motiv trebuie reținut

că prin analiza cererii de revizuire întemeiată pe punctul 7 al art. 322 C.

proc. civ. nu se poate analiza fondul cauzei și nici nu se poate solicita un

control de legalitate al hotărârii pronunțate ci instanța este ținută să

dovedească incidența motivului de revizuire indicat ceea ce instanța a și făcut

constatând corect că nu sunt incidente cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Astfel,

că și acest motiv va fi respins ca nefondat.

Nici motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care recurentul a susținut că

hotărârea este lipsită de temei legal și că a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, nu poate fi reținut.

Astfel, cale extraordinară de

atac de retractare revizuirea fundamentată pe prevederile

art. 322 alin. (7) C.

proc. civ.,

se

întemeiază pe

existența

de hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau grade

deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Observând cerințele art. 322

pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 1064 recurată, a

reținut corect că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 322

pct. 7 C. proc. civ. neexistând decizii pretins contradictorii pronunțate în

procese diferite.

Astfel se constată că

p

rin

sentința civilă nr. 4218 din 17 mai 2006, Judecătoria sector 2 a respins ca

neîntemeiată cererea reclamantului, recursul declarat de către reclamant

împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr. 1931 R din 17

noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

care s-a dispus casarea sentinței civile nr. 4218 din 17 mai 2006 și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond după casare,

prin sentința civilă nr. 2860 din 16 martie 2010 Judecătoria Sectorului 2 București,

secția civilă, a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere

privind obligarea pârâților la plata daunelor morale; a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea de chemare în judecată, completată, formulată de

reclamantul T.V. și a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a

cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, recursul declarat împotriva acestei

sentințe de către reclamantul T.V. a fost respins ca nefondat de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 939 R din 1 aprilie

2011.

Rezultă din rezumatul

privind ordinea de soluționare și pronunțare a hotărârilor, despre care se

afirmă că sunt potrivnice că, în realitate, este în ființă numai sentința nr. 939

R din 1 aprilie 2011 care a fost pronunțată după rejudecarea cauzei în unul și

același proces astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 322 alin. (7) C.

proc. civ.

Susținerea

recurentului conform căreia Curtea de Apel a apreciat că ar exista două litigii

în care s-au pronunțat două hotărâri judecătorești nu poate fi reținută,

neavând suport, întrucât Curtea de Apel a constatat corect că nu este

îndeplinită cerința ca cele două hotărâri pretins contradictorii să fie

pronunțate în procese diferite.

În consecință, pentru

considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei civile nr. 1064 din 22

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 martie

2012.