ÎCCJ, Decizia nr. 256/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 2147 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL prin administrator U.P. împotriva ordonanței din 29 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați în dosarul nr. 93/P/2009. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța din 29 iunie 2009, în dosarul nr. 93/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc.

pen., cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și având în vedere și dispozițiile art. 45 C. proc. pen., art. 52 C. proc. pen. și ale art. 38 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.L., P.V., T.S. și M.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., precum și disjungerea cauzei față de C.L., P.V., T.S. și M.L. și M.E., declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, fals intelectual în înscrisuri oficiale. Actul procurorului a reținut, analizând plângerea petentei în care s-a arătat că judecătorii menționați, din cadrul Curții de Apel Galați și Tribunalului Galați au admis în dosarele societății, folosirea unor societăți comerciale care la data judecării erau radiate, (de exemplu SC M.R.L.

SRL Iași, astfel recuperându-se la buget suma de 1.400.000 lei, iar M.L. a modificat în procesele judecate, datele pronunțării, ceea ce, ilegal, ar fi acoperit sumele de 5.477.417 lei și 55.340.000 lei datorate bugetului de stat, toate acestea pentru că au comis infracțiunea de luare de mită ), că aspectele reclamate nu s-au confirmat, fapta neexistând. Totodată, verificând și susținerile petentei, prezentate cu prilejul audierii sale din 26 mai 2009 (în sensul că judecătorii foloseau, pentru a judeca, documente fiscale xerocopiate, care nu aveau certificare conform cu originalul din partea A.N.A.F. – București documentele societății administrate încă din anul 2006, materialul fiind transmis Direcției Naționale Anticorupție, cei reclamați fiind vinovați prin chiar acțiunile lor), procurorul nu a identificat comiterea vreunei fapte de corupție care să fie reținută în sarcina vinovaților.

Împotriva ordonanței, U.P., reprezentant al SC P.F. SRL Galați, a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, prin rezoluția nr. 411/II-2/2009 din 4 august 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, respingând ca neîntemeiată plângerea. În baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen.

petenta a formulat plângere penală la instanță, motivarea acesteia relevând aceeași situație de fapt și aceleași susțineri ca cele anterior formulate, solicitând desființarea ordonanței, a rezoluției procurorului ierarhic și începerea urmăririi penale față de toate persoanele sesizate „pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și pentru fapte de corupție din Legea nr. 78/2000” (fila 4 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), totodată, petentul în sprijinul plângerii, a depus, în copie, acte privindu-l pe Mihai Eduard, funcționar public D.G.F.P. Galați, adrese de la instanțele din raza Curții de Apel Galați, acte de la Administrația Financiară Galați, adrese de la A.N.A.F.

– D.G.F.P. Galați, hotărâri judecătorești în materie comercială, declarații fiscale ale societății, deconturi privind TVA. Față de dispozițiile art. 278 1 alin. (7) prima instanță a reținut că examinând plângerea, se verifică ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate, plângerea putând viza numai actul procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deci nu și dispoziția de disjungere și numai faptele reclamate. În raport cu actele și lucrările dosarului, s-a constatat că ordonanța nr. 93/P/2009 din 29 iunie 2009 este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate constatându-se incidența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. S-a constatat că, în cauză, utilizarea de către petentă a unor documente emanate de la autoritățile fiscale sau hotărâri judecătorești în materie comercială nu au conturat că judecătorii reclamați, atunci când au pronunțat soluțiile, au fost corupți; pronunțarea unei soluții de către magistrat nu înseamnă că aceasta este rezultatul coruperii sale, astfel cum a susținut petenta, de fapt aceasta chiar subliniind că nu are probe materiale că s-ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., dar că aceasta rezultă din „acțiunile lor”, plângerea formulată fiind apreciată ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile reprezentantului acesteia, în esență pentru neefectuarea de cercetări cu privire la faptele sesizate și la numiții M.A.

și M.E.C., deși acestea fuseseră dovedite. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate de norma precitată. În cauza de față, petenta, nemulțumită de modul de soluționare a unei cauze în care a fost parte, a conferit relevanță penală activității legal desfășurată de magistrați, formulând împotriva acestora plângere penală.

Din verificarea actelor dosarului se constată, însă, că aserțiunile petentei rămân la stadiul de afirmații nedovedite, deoarece intimații față de care, prin ordonanță, procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale contestată, s-au limitat la a-și exercita legal atribuțiile specifice funcției. Se reține, totodată, că desfășurarea activității de judecată potrivit legii nu poate constitui infracțiune doar pentru că soluția pronunțată într-o cauză concretă a nemulțumit pe una dintre părți, acestea având îndrituirea legală de a exercita căile legale de atac, ce nu pot fi înlocuite de formularea de plângeri penale, care nu pot avea aceeași finalitate. Așa fiind, se constată că în mod întemeiat față de intimații judecători procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, actele premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc.

pen. nerelevând indicii de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală, spre a fi angajată răspunderea penală a magistraților. Totodată, prima instanță devoluând cauza în mod just, în limitele prevăzute de art. 278 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., a dat o corectă apreciere actelor dosarului, plângerii petentei și ordonanței atacate, în ceea ce privește soluția de netrimitere în judecată dispusă de către procuror, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Criticile invocate în recurs exced obiectului cauzei, deoarece în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. instanța nu are posibilitatea de a verifica decât legalitatea și temeinicia soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată și nu a altor soluții, cum este aceea de disjungere a cauzelor, ce a fost dispusă în speță.

Așadar, criticile recurentei privind situația altor persoane decât cele față de care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată excedau controlului instanței și, pe cale de consecință, și obiectului prezentei cauze. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva sentinței nr. 2147 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1221/44/2009. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.