ÎCCJ, Decizia nr. 256/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 2147 din 15

decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL prin

administrator U.P. împotriva ordonanței din 29 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Galați în dosarul nr. 93/P/2009.

A fost obligată petenta la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța din 29 iunie 2009, în

dosarul nr. 93/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit.

a) C. proc. pen. și având în vedere și dispozițiile art. 45 C. proc. pen., art.

52 C. proc. pen. și ale art. 38 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de C.L., P.V., T.S. și M.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., precum și

disjungerea cauzei față de C.L., P.V., T.S. și M.L. și M.E., declinarea

competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, fals

intelectual în înscrisuri oficiale.

Actul procurorului a

reținut, analizând plângerea petentei în care s-a arătat că judecătorii menționați,

din cadrul Curții de Apel Galați și Tribunalului Galați au admis în dosarele

societății, folosirea unor societăți comerciale care la data judecării erau

radiate, (de exemplu SC M.R.L. SRL Iași, astfel recuperându-se la buget suma de

1.400.000 lei, iar M.L. a modificat în procesele judecate, datele pronunțării,

ceea ce, ilegal, ar fi acoperit sumele de 5.477.417 lei și 55.340.000 lei

datorate bugetului de stat, toate acestea pentru că au comis infracțiunea de luare

de mită ), că aspectele reclamate nu s-au confirmat, fapta neexistând.

Totodată, verificând

și susținerile petentei, prezentate cu prilejul audierii sale din 26 mai 2009

(în sensul că judecătorii foloseau, pentru a judeca, documente fiscale

xerocopiate, care nu aveau certificare conform cu originalul din partea A.N.A.F.

– București documentele societății administrate încă din anul 2006, materialul

fiind transmis Direcției Naționale Anticorupție, cei reclamați fiind vinovați

prin chiar acțiunile lor), procurorul nu a identificat comiterea vreunei fapte

de corupție care să fie reținută în sarcina vinovaților.

Împotriva ordonanței,

U.P., reprezentant al SC P.F. SRL Galați, a formulat plângere la procurorul șef

al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, prin rezoluția nr. 411/II-2/2009 din 4 august 2009, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

– Secția de Combatere a Corupției, respingând ca neîntemeiată plângerea.

În baza dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen. petenta a formulat plângere penală la

instanță, motivarea acesteia relevând aceeași situație de fapt și aceleași

susțineri ca cele anterior formulate, solicitând desființarea ordonanței, a

rezoluției procurorului ierarhic și începerea urmăririi penale față de toate

persoanele sesizate „pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și

pentru fapte de corupție din Legea nr. 78/2000” (fila 4 dosar Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală), totodată, petentul în sprijinul plângerii,

a depus, în copie, acte privindu-l pe Mihai Eduard, funcționar public D.G.F.P.

Galați, adrese de la instanțele din raza Curții de Apel Galați, acte de la Administrația Financiară Galați, adrese de la A.N.A.F. – D.G.F.P. Galați, hotărâri

judecătorești în materie comercială, declarații fiscale ale societății,

deconturi privind TVA.

Față de dispozițiile

art. 278

1

alin. (7) prima instanță a reținut că examinând plângerea,

se verifică ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului cauzei,

precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate, plângerea putând viza numai

actul procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deci nu

și dispoziția de disjungere și numai faptele reclamate.

În raport cu actele

și lucrările dosarului, s-a constatat că ordonanța nr. 93/P/2009 din 29 iunie

2009 este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate

constatându-se incidența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a constatat că, în

cauză, utilizarea de către petentă a unor documente emanate de la autoritățile

fiscale sau hotărâri judecătorești în materie comercială nu au conturat că

judecătorii reclamați, atunci când au pronunțat soluțiile, au fost corupți;

pronunțarea unei soluții de către magistrat nu înseamnă că aceasta este

rezultatul coruperii sale, astfel cum a susținut petenta, de fapt aceasta chiar

subliniind că nu are probe materiale că s-ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută

de art. 254 C. pen., dar că aceasta rezultă din „acțiunile lor”, plângerea

formulată fiind apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după

cum rezultă din concluziile reprezentantului acesteia, în esență pentru

neefectuarea de cercetări cu privire la faptele sesizate și la numiții M.A. și M.E.C.,

deși acestea fuseseră dovedite.

Analizând recursul prin prisma

criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate

de norma precitată.

În cauza de față,

petenta, nemulțumită de modul de soluționare a unei cauze în care a fost parte,

a conferit relevanță penală activității legal desfășurată de magistrați,

formulând împotriva acestora plângere penală.

Din verificarea

actelor dosarului se constată, însă, că aserțiunile petentei rămân la stadiul

de afirmații nedovedite, deoarece intimații față de care, prin ordonanță,

procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale contestată, s-au

limitat la a-și exercita legal atribuțiile specifice funcției. Se reține,

totodată, că desfășurarea activității de judecată potrivit legii nu poate

constitui infracțiune doar pentru că soluția pronunțată într-o cauză concretă a

nemulțumit pe una dintre părți, acestea având îndrituirea legală de a exercita

căile legale de atac, ce nu pot fi înlocuite de formularea de plângeri penale, care

nu pot avea aceeași finalitate.

Așa fiind, se

constată că în mod întemeiat față de intimații judecători procurorul a dispus

soluția de neîncepere a urmăririi penale, actele premergătoare efectuate potrivit

art. 224 C. proc. pen. nerelevând indicii de comitere a unor fapte prevăzute de

legea penală, spre a fi angajată răspunderea penală a magistraților.

Totodată, prima

instanță devoluând cauza în mod just, în limitele prevăzute de art. 278

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., a dat o corectă apreciere actelor dosarului,

plângerii petentei și ordonanței atacate, în ceea ce privește soluția de

netrimitere în judecată dispusă de către procuror, pronunțând o hotărâre legală

și temeinică.

Criticile invocate în

recurs exced obiectului cauzei, deoarece în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. instanța nu are posibilitatea de a verifica decât legalitatea și

temeinicia soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată și nu a altor

soluții, cum este aceea de disjungere a cauzelor, ce a fost dispusă în speță.

Așadar, criticile recurentei privind situația altor persoane decât cele față de

care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată excedau controlului

instanței și, pe cale de consecință, și obiectului prezentei cauze.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva sentinței nr. 2147

din 15 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 1221/44/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.