ÎCCJ, Decizia nr. 219/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 856 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 197/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva rezoluției nr. 511/P/2008 din 21 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curții de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2010, petentul B.G. a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie rezoluțiile nr. 511/P/2008 din 21 octombrie 2009 și 11619/5903/II/2/2009 din 8 decembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 511/P/2008 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și tragerii la răspundere penală și civilă a făptuitorilor.

S-a arătat că organul de urmărire penală nu a administrat probele solicitate, simulând cercetarea faptelor și urmărind ascunderea realității. Un exemplu al dezinteresului manifestat față de adevăr și al antepronunțării îl constituie însăși identificarea parțială a făptuitorilor P.G.L. și B.E.V., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Prin rezoluția nr. 511/P/2008 din 21 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.E., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și P.L., procuror șef al Secției de combaterea corupției pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189, art. 29 raportat la art. 189, art. 246, art. 266 alin. (3), art. 268 și art. 289 C. pen.

Plângerea formulată de petent în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 11619/5903/II-2/2009 din 8 decembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii au reținut că aspectele reclamate sunt referitoare la actele de urmărire penală administrate de procurorii anticorupție, ori, împotriva acestora, persoanele vătămate puteau formula plângere în condițiile art. 278 C. proc. pen., iar faptul că soluțiile date de procurori nu sunt favorabile nu justifică aprecierea că au săvârșit fapte de natură penală.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 511/P/2008 din 21 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 856 din 18 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu cum că procurorii Direcției Naționale Anticorupție ar fi intenționat cu orice chip punerea în mișcare a acțiunii penale, arestarea și trimiterea în judecată a inculpaților în dosarul penal nr. 197/P/2007, deși ar fi știut că aceștia sunt nevinovați.

De asemenea s-a reținut că toate actele de urmărire penală efectuate de cei doi procurori - făptuitori sunt semnate de aceștia fără folosirea celui de-al doilea prenume, astfel că preluarea lor ca atare în conținutul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu are nici pe departe semnificația unei antepronunțări ori superficialități privind fondul cauzei, iar actele premergătoare efectuate în cauză sunt necesare și suficiente pentru a justifica legalitatea și temeinicia măsurii dispuse.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul B.G. a declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că petentul B.G. a solicitat cercetarea magistraților B.E. și P.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 189, art. 29 raportat la art. 189, art. 246, art. 261, art. 266 alin. (3), art. 268 și art. 289 C. pen., arătând că organul de urmărire penală nu a administrat probele solicitate, simulând cercetarea faptelor și urmărind ascunderea realității.

S-a susținut că eludarea dispozițiilor art. 183 alin. (3) și (4) C. proc. pen. și art. 144 alin. (1)

1

C. proc. pen. a rezultat din faptul că, deși petentul a fost ridicat la orele 10,20, cu mandat de aducere, ordonanța de reținere a fost emisă la ora 14,20, diferența de timp reprezentând o lipsire de libertate comisă cu intenție directă și în scopuri josnice.

Tot astfel, martorii R.C.D. și T.I. au fost aduși la Parchet, în vederea audierii, cu mandate de aducere emise de cei doi făptuitori, fără a fi fost citați anterior, măsură care constituie lipsirea de libertate a martorilor.

Cu rea-credință și vădită intenție dolosivă, făptuitorii au ascuns mandatele de aducere ale martorilor în dosarul de casă.

După aducerea lor forțată la sediul Direcției Naționale Anticorupție, martorii au fost lipsiți de libertate timp de mai multe ore, în afara timpului strict necesar audierii lor, cu scopul de a se exercita presiuni asupra lor pentru a da declarațiile dorite de făptuitori.

De asemenea, s-a mai susținut că declarația din 29 noiembrie 2007 nu poartă mențiunea olografă a martorului în sensul că declarația îi aparține, ceea ce constituie în sine o dovadă a constrângerii exercitate asupra acestuia de a o semna fără a o citi.

În ziua de 4 decembrie 2007, odată cu martorul R.C., la sediul Direcției Naționale Anticorupție a fost adusă și soția acestuia care a fost reținută ilegal până când martorul a semnat declarația care i s-a impus.

Înalta Curte mai reține că petentul B.G., notar, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 197/P/2007 din 5 mai 2008 al Direcției Naționale Anticorupție, alături de alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la modul de administrare a probelor constând în exercitarea de presiuni asupra martorilor și redarea convorbirilor interceptate purtate de inculpați cu încălcarea prevederilor art. 91

3

C. proc. pen., petentul a uzat de dreptul de a face plângere împotriva actelor de urmărire penală, potrivit art. 278 C. pen.

Împrejurarea că soluțiile date în rezolvarea acestor plângeri nu i-au fost favorabile și că ar fi fost și sumar motivate, nu justifică aprecierea că, procedând astfel, procurorii au săvârșit fapte de natură penală.

În ceea ce privește reținerea nelegală a învinuitului B.G., s-a arătat că durata acestei măsuri preventive se calculează de la emiterea ordonanței, moment intervenit după audierea acestuia.

Petentul însuși a afirmat că apărătorul său nu s-a putut prezenta mai devreme de ora 14,20, oră la care a început ascultarea sa, astfel că în mod corect ordonanța de reținere poartă ora de 14,40, din ziua de 11 decembrie 2007.

Pe de altă parte modalitatea în care intimații au efectuat actele de urmărire penală în cauza care a făcut obiectul dosarului penal nr. 197/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, finalizat prin întocmirea, la data de 5 mai 2008, a rechizitoriului prin care petentul B.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., legalitatea urmăririi penale se verifică în cadrul procesului ce se dezbate pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție, instanța de judecată investită cu soluționarea fondului cauzei fiind singura în măsură să aprecieze și să dispună asupra acestora.

În cauza de față, magistrații intimați B.E. și P.L., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și-au exercitat atribuțiile cu care a fost investiți, analizând plângerile formulate și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistrații intimați B.E. și P.L. au audiat martorul R.C.D. în prezența apărătorilor persoanelor cercetate în cauză, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, înregistrările audio – video în mediul ambiental au fost autorizate și confirmate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În ceea ce privește luarea măsurii reținerii față de petent, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat potrivit dispozițiilor legale.

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (1)

1

C. proc. pen. termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiterii ordonanței de reținere în cazul în care măsura se dispune după audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală.

Având în vedere că în ziua de 11 decembrie 2007, petentul s-a prezentat la Direcția Națională Anticorupție în baza unui mandat de aducere, deducerea perioadei de timp de la acest moment până la cel al audierii sale (condiționat de însuși învinuitul de prezentarea avocatului său ales) nu a intrat în durata măsurii preventive, dar nici nu constituie lipsire ilegală de libertate în sensul art. 189 C. pen., învinuitul aflându-se sub autoritatea unei dispoziții date de procuror în vederea efectuării unor acte de urmărire penală.

În consecință, intimații P.L. și B.E., cu prilejul dispunerii reținerii petentului au respectat dispozițiile procedurale în materie, fapt ce exclude categoric săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 189 și art. 266 alin. (3) C. pen.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 189, art. 29 raportat la art. 189, art. 246, art. 261, art. 266 alin. (3), art. 268 și art. 289 C. pen., astfel încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 511/P/2008 din 21 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.G. împotriva sentinței nr. 856 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 197/1/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.G. împotriva sentinței nr. 856 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 197/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.