ÎCCJ, Decizia nr. 16/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 784

din 5 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva

rezoluției nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a

menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.N. – general corp de armată

în rezervă, L.E. – chestor, primvicepreședinte, I.Ș. – chestor principal –

vicepreședinte, C.Z. – general de brigadă – vicepreședinte, S.M. – colonel în

rezervă – secretar, P.C.V. – chestor – membru, M.P. – chestor – membru, N.B. –

chestor de poliție – membru, M.S. – chestor principal – membru, N.A. – colonel

în rezervă – membru, C.I. – comisar șef – președinte, S.V.C. – comisar –

membru, R.M. – subinspector - membru

, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 215

1

și art. 302

1

C.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 11759/5927/II/2/2009

din 16 decembrie 2009.

Procurorii au reținut

că, din actele premergătoare efectuate în cauză, persoanele, mai sus

nominalizate, nu au atribuții de gestionare și administrare a fondurilor,

acestea exercitându-se prin compartimentul financiar – contabil al centrului

cultural al Ministerului Administrației și Internelor.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 784

din 5 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că, în cauză, nu s-a probat comiterea unor infracțiuni, iar

susținerile petentului nu se înscriu în sfera ilicitului penal, neputând fi

calificate decât ca suspiciuni ce nu pot antrena o răspundere penală și nu pot

conduce la punerea în mișcare a acțiunii penale.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul V.M. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații B.N. –

general corp de armată în rezervă, L.E. – chestor, primvicepreședinte, I.Ș. –

chestor principal – vicepreședinte, C.Z. – general de brigadă – vicepreședinte,

S.M. – colonel în rezervă – secretar, P.C.V. – chestor – membru, M.P. – chestor

– membru, N.B. – chestor de poliție – membru, M.S. – chestor principal –

membru, N.A. – colonel în rezervă – membru, C.I. – comisar șef – președinte, S.V.C.

– comisar – membru, R.M. – subinspector - membru

, ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art. 215

1

și art. 302

1

C. pen.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că, petentul nu a precizat care sunt încălcările

de lege în utilizarea și administrarea fondurilor bănești provenite din

donații, nu a indicat nici probele în susținerea celor afirmate și nici

persoanele care se fac vinovate în calitatea pe care o dețin.

Înalta Curte mai reține că, în cauză,

nu s-au constatat încălcări ale ordinului nr. 1385 din 14 iulie 2006 potrivit

căruia personalul Ministerului Administrației și Internelor poate susține

material activitatea cultural sportivă pe baza liberului consimțământ și că

sumele astfel colectate, în baza ordinului, vor fi utilizate cu aprobarea

ministrului sau a secretarului general al ministerului.

De asemenea, în cauză, nu s-au

constatat încălcări ale unor prevederi financiare privind colectarea sumelor

din donații și nici în ceea ce privește modul de utilizare gestionare și

administrare a fondurilor bănești.

Mai mult decât atât, persoanele care

fac parte din Consiliul director al Uniunii Sportive al M.A.I. nu au atribuții

de gestionare și administrare a fondurilor, gestionarea acestora făcându-se prin

compartimente de specialitate.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații B.N. –

general corp de armată în rezervă, L.E. – chestor, primvicepreședinte, I.Ș. –

chestor principal – vicepreședinte, C.Z. – general de brigadă – vicepreședinte,

S.M. – colonel în rezervă – secretar, P.C.V. – chestor – membru, M.P. – chestor

– membru, N.B. – chestor de poliție – membru, M.S. – chestor principal –

membru, N.A. – colonel în rezervă – membru, C.I. – comisar șef – președinte, S.V.C.

– comisar – membru, R.M. – subinspector - membru

, ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art. 215

1

și art. 302

1

C. pen.,

în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este

legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art.385

15

pct.1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul V.M. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței nr. 784 din 5

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 789/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.