ÎCCJ, Decizia nr. 16/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 784 din 5 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluției nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de B.N. – general corp de armată în rezervă, L.E. – chestor, primvicepreședinte, I.Ș. – chestor principal – vicepreședinte, C.Z. – general de brigadă – vicepreședinte, S.M. – colonel în rezervă – secretar, P.C.V. – chestor – membru, M.P. – chestor – membru, N.B. – chestor de poliție – membru, M.S. – chestor principal – membru, N.A. – colonel în rezervă – membru, C.I. – comisar șef – președinte, S.V.C. – comisar – membru, R.M. – subinspector - membru , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 1 și art. 302 1 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 11759/5927/II/2/2009 din 16 decembrie 2009. Procurorii au reținut că, din actele premergătoare efectuate în cauză, persoanele, mai sus nominalizate, nu au atribuții de gestionare și administrare a fondurilor, acestea exercitându-se prin compartimentul financiar – contabil al centrului cultural al Ministerului Administrației și Internelor. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 784 din 5 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, în cauză, nu s-a probat comiterea unor infracțiuni, iar susținerile petentului nu se înscriu în sfera ilicitului penal, neputând fi calificate decât ca suspiciuni ce nu pot antrena o răspundere penală și nu pot conduce la punerea în mișcare a acțiunii penale. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul V.M. a declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații B.N. – general corp de armată în rezervă, L.E. – chestor, primvicepreședinte, I.Ș. – chestor principal – vicepreședinte, C.Z. – general de brigadă – vicepreședinte, S.M. – colonel în rezervă – secretar, P.C.V. – chestor – membru, M.P. – chestor – membru, N.B. – chestor de poliție – membru, M.S. – chestor principal – membru, N.A. – colonel în rezervă – membru, C.I. – comisar șef – președinte, S.V.C. – comisar – membru, R.M. – subinspector - membru , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 215 1 și art. 302 1 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, petentul nu a precizat care sunt încălcările de lege în utilizarea și administrarea fondurilor bănești provenite din donații, nu a indicat nici probele în susținerea celor afirmate și nici persoanele care se fac vinovate în calitatea pe care o dețin. Înalta Curte mai reține că, în cauză, nu s-au constatat încălcări ale ordinului nr. 1385 din 14 iulie 2006 potrivit căruia personalul Ministerului Administrației și Internelor poate susține material activitatea cultural sportivă pe baza liberului consimțământ și că sumele astfel colectate, în baza ordinului, vor fi utilizate cu aprobarea ministrului sau a secretarului general al ministerului.

De asemenea, în cauză, nu s-au constatat încălcări ale unor prevederi financiare privind colectarea sumelor din donații și nici în ceea ce privește modul de utilizare gestionare și administrare a fondurilor bănești. Mai mult decât atât, persoanele care fac parte din Consiliul director al Uniunii Sportive al M.A.I. nu au atribuții de gestionare și administrare a fondurilor, gestionarea acestora făcându-se prin compartimente de specialitate. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații B.N. – general corp de armată în rezervă, L.E. – chestor, primvicepreședinte, I.Ș. – chestor principal – vicepreședinte, C.Z. – general de brigadă – vicepreședinte, S.M. – colonel în rezervă – secretar, P.C.V.

– chestor – membru, M.P. – chestor – membru, N.B. – chestor de poliție – membru, M.S. – chestor principal – membru, N.A. – colonel în rezervă – membru, C.I. – comisar șef – președinte, S.V.C. – comisar – membru, R.M. – subinspector - membru , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 215 1 și art. 302 1 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 373/P/2009 din 5 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art.385 15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței nr. 784 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 789/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.