ÎCCJ, Decizia nr. 457/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 457/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1380 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției nr. 6894/1811/VIII-1/2010 din 27 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 6894/1811/VIII-1/2010 din 27 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală, s-a respins plângerea petentului ca inadmisibilă.
S-a reținut că la data de 16 aprilie 2010, petentul B.E., din Iași a formulat „plângere penală” la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva magistraților C.M., D.A., S.G., judecători la Curtea de Apel Iași, A.G., și a „procurorului de caz” care au comis o serie de abuzuri în cauza nr. 3280/99/2009 a Curții de Apel Iași și „care în complicitate, conform art. 323 C. pen. au acționat, samavolnic, ilegal, abuziv, în solidar, cu învinuiții din plângerea penală inițială, favorizându-i, protejându-i și mușamalizând toate faptele penale grave, supercalificate și continuate săvârșite de aceștia prin nerespectarea legilor, prin nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin nerespectarea deciziei Curții Constituționale, prin nerespectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului”.
Plângerea a fost înregistrată sub nr. 6894/1811/VIII-1/2010. Procurorul a reținut că examinând conținutul plângerii petentului s-a constatat că aceasta vizează nemulțumirea sa privitoare la modul de desfășurare a judecății în cauza nr. 3280/99/2009 a Curții de Apel Iași, fără a se indica elemente concrete în sensul comiterii unor infracțiuni. Având în vedere dispozițiile art. 222 C. proc. pen. s-a concluzionat că plângerea nu cuprinde elementele cerute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., ci doar susțineri de maximă generalitate, petentul urmărind să-și creeze o cale suplimentară de atac, alături sau paralel cu cele prevăzute de lege, respectiv de textul art. 275-278 1 C. proc. pen., ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la plângerea adresată instanței, prin care petentul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale față de magistrații reclamați s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă, deoarece soluția dispusă prin rezoluția procurorului care a fost atacată nu face parte din enumerarea limitativă cuprinsă în dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele indicate în cuprinsul cererii de recurs pentru nelegalitate, netemeinicie, favorizarea magistraților intimați, neefectuarea unei cercetări efective, neadministrarea probei constând în dosarele indicate de către petent, comiterea de infracțiuni de către magistrații intimați și încălcarea drepturilor petentului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc.
pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă, așadar, că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. În cauza dedusă judecății se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen.
împotriva unei soluții ce exceda celor expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin rezoluția atacată fiind respinsă, ca neîntemeiată, o plângere anterior formulată de către petent; astfel, în mod just prima instanță a apreciat că plângerea petentului este inadmisibilă, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă aplicare și interpretare prevederilor legale incidente în speță. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Astfel după cum rezultă din argumentele anterior expuse, prima instanță a devoluat în mod just cauza, exclusiv cu privire la verificarea admisibilității plângerii cu soluționarea căreia a fost investită și constatând că în cauza concretă dedusă judecății legea procesuală nu reglementa dreptul de a formula plângere a concluzionat că aceasta este inadmisibilă.
Se reține, astfel, că nu pot fi primite criticile relative la neefectuarea unei cercetări efective și neadministrarea probelor apreciate ca utile de către parte, prima instanță analizând corect obiectul plângerii petentului și, prin raportarea acestuia la norma prevăzută de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat că plângerea este inadmisibilă. În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa favorizare a magistraților reclamați se constată că această apreciere este pur subiectivă, soluția dispusă de către prima instanță întemeindu-se exclusiv pe interpretarea dispozițiilor legale incidente. Totodată, aspectele referitoare la încălcarea drepturilor petentului prin acțiunile magistraților reclamați exced cadrului procesual, având în vedere obiectul cauzei și limitele devoluțiunii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 1380 din 8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4703/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.