ÎCCJ, Decizia nr. 457/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 457/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 31 octombrie 2011
Asupra
recursului de față;
Din
actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 1380 din 8
septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
a fost respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva
rezoluției nr. 6894/1811/VIII-1/2010 din 27 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare
statului.
Pentru a pronunța această soluție
prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr.
6894/1811/VIII-1/2010 din 27 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală, s-a respins plângerea
petentului ca inadmisibilă.
S-a reținut că la data de 16
aprilie 2010, petentul B.E., din Iași a formulat „plângere penală” la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva magistraților C.M., D.A.,
S.G., judecători la Curtea de Apel Iași, A.G., și a „procurorului de caz” care
au comis o serie de abuzuri în cauza nr. 3280/99/2009 a Curții de Apel Iași și
„care în complicitate, conform art. 323 C. pen. au acționat, samavolnic,
ilegal, abuziv, în solidar, cu învinuiții din plângerea penală inițială,
favorizându-i, protejându-i și mușamalizând toate faptele penale grave,
supercalificate și continuate săvârșite de aceștia prin nerespectarea legilor,
prin nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin nerespectarea deciziei
Curții Constituționale, prin nerespectarea prevederilor Convenției Europene a
Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului”.
Plângerea a fost înregistrată sub
nr. 6894/1811/VIII-1/2010.
Procurorul a reținut că examinând
conținutul plângerii petentului s-a constatat că aceasta vizează nemulțumirea
sa privitoare la modul de desfășurare a judecății în cauza nr. 3280/99/2009 a
Curții de Apel Iași, fără a se indica elemente concrete în sensul comiterii
unor infracțiuni.
Având în vedere dispozițiile art.
222 C. proc. pen. s-a concluzionat că plângerea nu cuprinde elementele cerute
de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., ci doar susțineri de maximă generalitate,
petentul urmărind să-și creeze o cale suplimentară de atac, alături sau paralel
cu cele prevăzute de lege, respectiv de textul art. 275-278
1
C.
proc. pen., ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la plângerea adresată
instanței, prin care petentul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea
cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale față de magistrații
reclamați s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă, deoarece soluția dispusă
prin rezoluția procurorului care a fost atacată nu face parte din enumerarea
limitativă cuprinsă în dispozițiile art. 278
1
alin. (1) C. proc.
pen.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă
din motivele indicate în cuprinsul cererii de recurs pentru nelegalitate,
netemeinicie, favorizarea magistraților intimați, neefectuarea unei cercetări
efective, neadministrarea probei constând în dosarele indicate de către petent,
comiterea de infracțiuni de către magistrații intimați și încălcarea
drepturilor petentului.
Analizând recursul prin prisma
criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din
interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva
măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere,
dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea
fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C.
proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În materia soluțiilor de
netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea
exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe
cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278
1
C. proc. pen.
Rezultă, așadar, că în situația
în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și
limitativ prevăzute de art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. și nici nu
sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul
de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există
dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă judecății se
constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen. împotriva unei soluții ce exceda celor expres și limitativ
prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin rezoluția atacată
fiind respinsă, ca neîntemeiată, o plângere anterior formulată de către petent;
astfel, în mod just prima instanță a apreciat că plângerea petentului este inadmisibilă,
hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată, dând o
justă aplicare și interpretare prevederilor legale incidente în speță.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Astfel după cum
rezultă din argumentele anterior expuse, prima instanță a devoluat în mod just
cauza, exclusiv cu privire la verificarea admisibilității plângerii cu
soluționarea căreia a fost investită și constatând că în cauza concretă dedusă
judecății legea procesuală nu reglementa dreptul de a formula plângere a
concluzionat că aceasta este inadmisibilă. Se reține, astfel, că nu pot fi
primite criticile relative la neefectuarea unei cercetări efective și
neadministrarea probelor apreciate ca utile de către parte, prima instanță
analizând corect obiectul plângerii petentului și, prin raportarea acestuia la
norma prevăzută de art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., a apreciat că
plângerea este inadmisibilă.
În ceea ce privește
critica referitoare la pretinsa favorizare a magistraților reclamați se
constată că această apreciere este pur subiectivă, soluția dispusă de către
prima instanță întemeindu-se exclusiv pe interpretarea dispozițiilor legale
incidente. Totodată, aspectele referitoare la încălcarea drepturilor petentului
prin acțiunile magistraților reclamați exced cadrului procesual, având în
vedere obiectul cauzei și limitele devoluțiunii.
Pentru considerentele ce preced,
în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 1380 din 8
septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 4703/1/2010.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.