ÎCCJ, Decizia nr. 457/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1380 din 8

septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva

rezoluției nr. 6894/1811/VIII-1/2010 din 27 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr.

6894/1811/VIII-1/2010 din 27 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală, s-a respins plângerea

petentului ca inadmisibilă.

S-a reținut că la data de 16

aprilie 2010, petentul B.E., din Iași a formulat „plângere penală” la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva magistraților C.M., D.A.,

S.G., judecători la Curtea de Apel Iași, A.G., și a „procurorului de caz” care

au comis o serie de abuzuri în cauza nr. 3280/99/2009 a Curții de Apel Iași și

„care în complicitate, conform art. 323 C. pen. au acționat, samavolnic,

ilegal, abuziv, în solidar, cu învinuiții din plângerea penală inițială,

favorizându-i, protejându-i și mușamalizând toate faptele penale grave,

supercalificate și continuate săvârșite de aceștia prin nerespectarea legilor,

prin nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin nerespectarea deciziei

Curții Constituționale, prin nerespectarea prevederilor Convenției Europene a

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului”.

Plângerea a fost înregistrată sub

nr. 6894/1811/VIII-1/2010.

Procurorul a reținut că examinând

conținutul plângerii petentului s-a constatat că aceasta vizează nemulțumirea

sa privitoare la modul de desfășurare a judecății în cauza nr. 3280/99/2009 a

Curții de Apel Iași, fără a se indica elemente concrete în sensul comiterii

unor infracțiuni.

Având în vedere dispozițiile art.

222 C. proc. pen. s-a concluzionat că plângerea nu cuprinde elementele cerute

de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., ci doar susțineri de maximă generalitate,

petentul urmărind să-și creeze o cale suplimentară de atac, alături sau paralel

cu cele prevăzute de lege, respectiv de textul art. 275-278

1

C.

proc. pen., ceea ce este inadmisibil.

Cu privire la plângerea adresată

instanței, prin care petentul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale față de magistrații

reclamați s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă, deoarece soluția dispusă

prin rezoluția procurorului care a fost atacată nu face parte din enumerarea

limitativă cuprinsă în dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă

din motivele indicate în cuprinsul cererii de recurs pentru nelegalitate,

netemeinicie, favorizarea magistraților intimați, neefectuarea unei cercetări

efective, neadministrarea probei constând în dosarele indicate de către petent,

comiterea de infracțiuni de către magistrații intimați și încălcarea

drepturilor petentului.

Analizând recursul prin prisma

criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva

măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere,

dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea

fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C.

proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor de

netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe

cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă, așadar, că în situația

în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și

limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nici nu

sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul

de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există

dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă judecății se

constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. împotriva unei soluții ce exceda celor expres și limitativ

prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin rezoluția atacată

fiind respinsă, ca neîntemeiată, o plângere anterior formulată de către petent;

astfel, în mod just prima instanță a apreciat că plângerea petentului este inadmisibilă,

hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată, dând o

justă aplicare și interpretare prevederilor legale incidente în speță.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Astfel după cum

rezultă din argumentele anterior expuse, prima instanță a devoluat în mod just

cauza, exclusiv cu privire la verificarea admisibilității plângerii cu

soluționarea căreia a fost investită și constatând că în cauza concretă dedusă

judecății legea procesuală nu reglementa dreptul de a formula plângere a

concluzionat că aceasta este inadmisibilă. Se reține, astfel, că nu pot fi

primite criticile relative la neefectuarea unei cercetări efective și

neadministrarea probelor apreciate ca utile de către parte, prima instanță

analizând corect obiectul plângerii petentului și, prin raportarea acestuia la

norma prevăzută de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a apreciat că

plângerea este inadmisibilă.

În ceea ce privește

critica referitoare la pretinsa favorizare a magistraților reclamați se

constată că această apreciere este pur subiectivă, soluția dispusă de către

prima instanță întemeindu-se exclusiv pe interpretarea dispozițiilor legale

incidente. Totodată, aspectele referitoare la încălcarea drepturilor petentului

prin acțiunile magistraților reclamați exced cadrului procesual, având în

vedere obiectul cauzei și limitele devoluțiunii.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 1380 din 8

septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4703/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.