ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 401/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin închierea din 12 iulie 2011, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de condamnatul T.M. privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei penale nr. 742 din 9 mai 2001. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucure ști a reținut că prin cererea formulată, condamnatul a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei penale nr. 742 din 9 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel București în sensul că, în considerentele hotărârii, s-a menționat greșit luna iunie 1997, corect fiind luna iulie 1997. Curtea a reținut că cererea condamnatului reprezintă de fapt o critică asupra modului în care s-a reținut starea de fapt, nemulțumirile sale putând fi valorificate prin promovarea căilor de atac ordinare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs condamnatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii în sensul rectificării datei la care a fost săvârșită infracțiunea de furt din iunie 1997 în iulie 1997. În susținerea recursului, apărătorul ales al recurentului condamnat a modificat obiectul acțiunii principale, în sensul că a precizat că e vorba despre o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen. Ori, în cadrul căii de atac nu se poate modifica obiectul acțiunii întrucât controlul judiciar nu se poate exercita decât cu privire la hotărârea dată de prima instanță, instanță care a fost învestită cu o cerere de îndreptare a erorii materiale conform dispozițiilor art. 195 C. proc.

pen. Reprezentantul Ministerului Public a invocat excep ția inadmisibilității recursului promovat de condamnatul T.M., având în vedere faptul că Înalta Curte a fost învestită cu un recurs promovat împotriva încheierii. Cum excep ția este imperativă, admiterea ei făcând de prisos analizarea fondului cauzei, Înalta Curte va examina recursul prin prisma excepției inadmisibilității. Examin ând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele motive: Potrivit art. 195 C. proc. pen. prin erori materiale se înțeleg greșeli existente în acte procedurale întocmite de organul de urmărire penală sau instanța de judecată. Încheierile prin care se dispune cu privire la îndreptarea erorilor materiale fac parte integrantă din hotărârea penală.

În consecință, aceste încheieri pot fi atacate doar dacă împotriva hotărârii judecătorești se promovează o cale de atac. Cum în situația de față, decizia penală nr. 742 din 2001 a Curții de Apel București este definitivă, nici încheierea de ședință din 12 iulie 2011 nu poate fi desființată întrucât și aceasta, din urmă, poartă mențiunea definitivă. De altfel se constat ă că cele solicitate de recurent nu se înscriu în categoria erorilor materiale ci vizează chestiuni ce pot fi invocate în căile de atac. Fa ță de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul condamnatului T.M. este inadmisibil, urmând a-l respinge în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul T.M. împotriva încheierii din 12 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 844/2001. Oblig ă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitiv ă. Pronun țată, în ședință publică, azi 14 februarie 2012.