ÎCCJ, Decizia nr. 425/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 517 din 29 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara D.R. împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală a petiționarei cuprinsă în rechizitoriul nr. 1563/P/2007 din 24 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost m enținută dispoziția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că p rin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, nr. 1563/P/2007 din 24 iunie 2009, în baza art. 262 pct. 1 lit. a) raportat la art. 25 C. proc.

pen., art. 249 raportat la art. 10 lit. e) și d) C. proc. pen. și a art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen.; scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.M.P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin. (1) și art. 291 teza I C. pen.; scoaterea de sub învinuire penală a învinuitei D.R.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 teza I C. pen.; scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului D.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 291 teza I C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de G.M.

și L.O. pentru infracțiunea prevăzută de art. 263 C. pen. Totodată, conform art. 38 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. de către procurorii D.M.P.M. de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Brașov, D.R.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, C.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și P.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut în rechizitoriu că, în luna februarie 2006, ca urmare a unui incident de securitate comis de inculpatul D.D., ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații - Secția Județeană Brașov a fost efectuată o inventariere a documentelor pe care aceasta le avea în fișet, fiind găsit un înscris format din șapte pagini tehnoredactate, adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, purtând antetul și având aparența unui document clasificat, strict secret, emis de structura specializată de informații din cadrul M.A.I. și având aplicată semnătura șefului acelei structuri, chestorul V.A. În legătură cu acel document inculpatul D.D. a declarat ofițerilor delegați cu cercetarea că este un fals pe care l-a întocmit împreună cu procurorul D.M.P.M.

pentru a fi prezentat lui G.C.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov în scopul de a-l determina pe acesta să renunțe la afirmațiile defăimătoare pe care le-a făcut la adresa ofițerului și a S.R.I. Totodată a menționat că înscrisul a fost redactat pe un laptop la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind încredințat magistratului procuror T.L. de la aceeași unitate, prietenă a soției sale, susținând că aceasta a prezentat documentul părții vătămate, întreținând o relație apropiată cu un ofițer din cadrul D.G.I.P.I. Inculpatul a susținut în fața consiliului de judecată că a întocmit înscrisul împreună cu D.M.P.M., fără a avea aprobare în acest sens și că l-a folosit cu intenția de a-l determina pe G.C.I.

să-și dea demisia din magistratură. În cursul anului 2004, pe fondul existenței unor date și indicii în sensul comiterii unor abateri disciplinare de către G.C.I. au fost efectuate verificări de către Secția Inspecție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind activitatea profesională și deontologică, prilej cu care au fost solicitați să dea lămuriri mai mulți colegi. În aceste împrejurări, la 23 septembrie 2004 partea vătămată a fost chemată de către colega sa de serviciu D.R.C. - soția inculpatului D.D., în biroul ei, unde i-a fost prezentat un material informativ, calificat strict secret, provenit de la un serviciu de informații care cuprindea aspecte de natură infracțională presupus comise de G.C.I.

împreună cu D.M.P.M. Din acel înscris, D.R.C. i-a arătat numai câteva pagini precizând că este strict secret și că poartă semnătura comandantului unității respective, prilej cu care i-a recomandat să își dea demisia, întrucât este urmărit de S.R.I., aspect cunoscut de la soțul său. Această discuție a avut loc la o săptămână după ce inculpatul D.D. s-a prezentat cu un înscris identic la conducerea S.R.I. prezentându-l șefilor structurii G.M. și L.O. În acea împrejurare constatând că demersul inculpatului nu este legal, numitul L.O. l-a scos la raport, prezentându-l comandantului G.M., ocazie cu care inculpatul a mărturisit că a întocmit înscrisul din proprie inițiativă, în interesul serviciului, cu intenția de a-l sili pe procurorul G.C.I.

să demisioneze. Documentul respectiv a fost distrus din dispoziția comandantului însă la începutul anului 2006 s-a găsit un alt exemplar al înscrisului în fișetul inculpatului D.D. Privitor la învinuitul D.M.P.M. s-a reținut că acesta nu a participat la falsificarea documentului menționat, precizând că datele pe care le-a furnizat soților D. (nașii săi de cununie) sunt cuprinse în nota de relații a acestuia, aflată în lucrarea ce vizează abaterea disciplinară a magistratului procuror G.C.I. Referitor la T.L. s-a constatat că aceasta nu a primit de la soții D. vreun document falsificat, neavând nicio discuție cu aceștia. Împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 1563/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat plângere petiționara D.R.C., care a solicitat schimbarea temeiului juridic din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc.

pen. În motivarea plângerii, petiționara a susținut că înscrisul falsificat a fost prezentat procurorului G.C.I. de o altă persoană. Prin rezoluția nr. 4505/4643/II-2/2009 din 6 octombrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă plângerea petiționarei, reținându-se că materialul probator al cauzei a atestat că D.R.C. a fost cea care i-a prezentat părții vătămate documentul falsificat pentru a-l determina pe G.C.I. să plece din magistratură. S-a mai apreciat că soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală a petiționarului în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - lipsa laturii subiective este legală și temeinică.

Împotriva dispoziției de scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriul nr. 1563/P/2007 din 24 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, petiționara D.R.C. a formulat plângere în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. În motivarea plângerii petiționara a susținut că nu este vinovată de comiterea faptei, că o altă persoană i-a prezentat numitului G.C.I. documentul falsificat. S-a solicitat desființarea dispoziției de netrimitere în judecată în sensul schimbării temeiului de drept din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen. Din examinarea lucrărilor și materialului din dosarul cauzei prima instanță a constatat că soluția de scoatere de sub urmărire penală a petiționarei D.R.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 teza I C. pen. a fost în mod justificat întemeiată pe dispozițiile art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Astfel, s-a reținut că la 23 septembrie 2004 petiționara i-a prezentat colegului ei G.C.I. un înscris, clasificat ca strict secret, provenit de la un serviciu de informații, care cuprindea aspecte de natură infracțională presupus comise de respectivul coleg, pentru a-l determina pe acesta să demisioneze. Despre acest înscris, inculpatul D.D. a relatat, în cadrul Consiliului de judecată, că l-a întocmit cu intenția de a-l determina pe G.C.I. să demisioneze din magistratură. Martorul G.M., comandantul unității în care își desfășoară activitatea D.D., a relatat că documentul a fost conceput de acest ofițer în baza unor date obținute de la soția sa D.R.C., urmând ca înscrisul să fie prezentat procurorului G.C.I.

La rândul său, numitul D.M.P.M. a precizat că D.D. i-a relatat că soția lui, D.R.C. a prezentat înscrisul falsificat colegului său G.C.I. pentru a-l determina să plece din magistratură, întrucât avea dubii că cercetarea disciplinară ar putea conduce la acest rezultat. S-a apreciat că aceste declarații se coroborează cu cele ale părții vătămate G.C.I. care a menționat că înscrisul falsificat i-a fost prezentat de petiționara D.R.C. Aceasta chiar i-a dat să citească numai 5 pagini din material, care purta semnătura chestorului V.A., șeful acelui serviciu. Ca urmare a acestei mașinațiuni partea vătămată a demisionat la 14 ianuarie 2005 din funcția de procuror.

Prima instanță a concluzionat că, întrucât fapta de uz de fals, constând în folosirea unui înscris oficial, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, prevăzută de art. 291 C. pen., s-a dovedit a fi fost săvârșită de petiționară și nu de altă persoană, soluția de netrimitere în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. - lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, respectiv latura subiectivă, este legală și temeinică. Astfel, s-a apreciat că solicitarea petiționarei de schimbare a temeiului de drept în art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu poate fi primită fiind în afara materialului din dosarul cauzei, plângerea formulată fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise, expuse în partea introductivă a prezentei decizii, din motivele scrise de recurs și concluziile scrise depuse la dosar (filele 7-10 și, respectiv 44-49 dosar recurs) pentru nemotivare, nepronunțare asupra probelor și argumentelor invocate în apărare, preluarea motivelor indicate în rechizitoriu, greșita stabilire a împrejurării că a săvârșit fapta imputată pe baza declarațiilor a trei martori (date sub presiune, care contrazic declarațiile anterioare ce nu o incriminau, respectiv declarațiile numiților D.M., G.M.

și G.C.I.), nestabilirea locului și a datei pretinsei falsificări a înscrisului de care este acuzată că l-a folosit, respingerea nemotivată a cererii de declasificare a înscrisurilor atașate dosarului nr. 1563/P/2007, cu încălcarea dreptului la apărare, lipsa dovezilor că ar fi prezentat părții vătămate înscrisul falsificat în discuție. Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive, privind inexistența datelor referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cu distincțiile arătate de textul de lege invocat. În cauza dedusă judecății procurorul, în faza actelor premergătoare și ulterior, în cursul urmăririi, a efectuat verificările și apoi a administrat probele utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în speță, în privința învinuitei era incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 lit. c) C. proc. pen. Se constată din verificarea actelor dosarului că soluția dispusă față de petentă este legală și temeinică, fiind în mod just menținută de către prima instanță. Astfel, se reține că în mod corect procurorul a apreciat, din analizarea coroborată a probelor administrate, că învinuita a folosit un înscris falsificat, cunoscând natura acestuia, prezentându-l părții vătămate G.I.C.

Astfel, contrar susținerilor recurentei petente, actele dosarului și declarațiile martorilor confirmă împrejurarea falsificării anterioare a înscrisului oficial pe care, ulterior, petenta l-a prezentat părții vătămate,înscris identificat în fișetul utilizat, la locul de muncă, de către soțul său, D.D., în acest sens fiind declarațiile numiților L.O. - din 13 februarie 2007 și 7 septembrie 2008, aceasta din urmă dată în dosarul nr. 1563/P/2007, G.M. - din 14 februarie 2007, G.C.C. - din 8 februarie 2007, T.C.M. - din 5 februarie 2007, declarațiile date în dosarul nr. 1563/P/2007 de partea vătămată din 29 aprilie 2009, 9 mai 2008 și 23 ianuarie 2008, declarațiile învinuitului D.P.M. din 26 ianuarie 2009, 7 noiembrie 2008, 11 iunie 2008 și 11 septembrie 2008, declarațiile martorilor P.B., P.M.G., A.F.

din 9 octombrie 2008, 3 septembrie 2008 și, respectiv, 6 octombrie 2008. Se reține, totodată că, după cum întemeiat a reținut și prima instanță, persoana care a prezentat înscrisul falsificat părții vătămate a fost petenta, susținerile contrare ale acesteia fiind infirmate de declarațiile martorilor T.L. (din data de 30 octombrie 2008, martora arătând că D.R. nu i-a predat niciun înscris emis de D.G.I.P.I. referitor la partea vătămată), A.I. (din data de 20 mai 2008, martorul, afirmând că petenta deținea multiple informații, posibil de la soțul său), O.I. (care, în declarația dată la 9 februarie 2009 a arătat că nu a deținut nicun document secret pe care să îl poată prezenta părții vătămate) și G.M.

(declarațiile din 11 noiembrie 2008 și 7 septembrie 2008). Astfel, se înlătură apărările recurentei petente în sensul că, în esență, nu s-a făcut dovada caracterului fals al înscrisului prezentat părții vătămate (împrejurările în care a fost realizat falsul neavând relevanță în ceea ce privește caracterul fals al înscrisului). Apărarea recurentei referitoare la reținerea unor părți din declarațiile părții vătămate, deși inițial aceasta a menționat că numitul O.I. a fost persoana care i-a prezentat înscrisul în discuție, nu poate fi avută în vedere întrucât declarațiile părții vătămate trebuiau și au fost apreciate prin coroborare, referindu-se, atât la persoana anterior indicată, cât și la petentă.

Referitor la înlăturarea nemotivată a unor declarații și la caracterul mincinos al declarațiilor unora dintre martori, date ca efect al presiunilor pretins exercitate de către organul de urmărire penală, se constată că acestea nu se susțin, stabilirea împrejurărilor relevante sub aspectul laturii obiective a infracțiunii imputată petentei, realizându-se prin evaluarea probelor care se coroborau. Așadar, în mod just prima instanță a apreciat ca dovedită realizarea sub aspect subiectiv a conținutului constitutiv al infracțiunii imputată petentei. Relativ la aspectele vizând latura subiectivă a infracțiunii în mod corect prima instanță a menținut temeiul soluției de netrimitere în judecată dispusă de către procuror.

Se reține, sub acest aspect, că petenta a avut o conduită influențată în plan subiectiv, în mod esențial, de calitatea sa de soție a învinuitului D.D., calitate coroborată cu fondul tensionat al relațiilor avute cu partea vătămată și cunoașterea denaturată a realității, aspecte care conduc la concluzia nerealizării laturii subiective a infracțiunii caracterizată prin săvârșirea faptei cu intenție. Rezultă, așadar, că în mod corect temeiul soluției de scoatere de sub urmărire penală a petentei a fost reprezentat de dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, respectiv latura subiectivă). Având în vedere aspectele anterior prezentate se constată că prima instanță, în urma realizării unei analize proprii juste a materialului dosarului, rechizitoriului contestat și plângerii petentei, cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., a dispus o soluție legală, temeinică și riguros argumentată. Criticile recurentei, referitoare la nerealizarea laturii obiective a infracțiunii sunt nefondate și vor fi respinse, probele administrate conducând la concluzia, astfel după cum s-a arătat și în cele ce preced, că petenta și nu altă persoană a fost cea care a prezentat părții vătămate înscrisul falsificat. Motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinței atacate, preluarea argumentelor expuse în rechizitoriul contestat și neanalizarea apărărilor petentei nu se susțin, întrucât cele afirmate sunt fundamentate pe probe, coroborate cu evaluarea proprie a materialului dosarului și analizarea acestuia de către instanță constituind o motivare suficientă, corectă și completă, aptă a susține soluția pronunțată, iar neanalizarea individuală a fiecărei critici invocate nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Caracterul pretins nefondat al respingerii cererii de declasificare a unor înscrisuri nu poate fi avut în vedere, deoarece în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. singura probă care poate fi administrată este proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile noi depuse de părți. În ceea ce privește cererile de probe formulate în cursul urmăririi penale acestea au fost respinse motivat, verificările efectuate în cursul actelor premergătoare și respectiv, în faza urmăririi penale, întemeind soluția dispusă față de petentă. Așadar, nu poate fi avută în vedere critica acesteia referitoare la încălcarea dreptului la apărare, efectuarea urmăririi penale și judecata derulându-se cu respectarea drepturilor sale procesuale, petenta având acces la materialul dosarului și beneficiind în mod real și efectiv de posibilitatea formulării apărărilor considerate utile, respingerea unor cereri de probe nefiind aptă a fundamenta o concluzie contrară.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.R. împotriva sentinței nr. 517 din 29 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8835/1/2009. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.