ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba - Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000

Euro, reprezentând daunele materiale și morale suferite ca urmare a

represiunilor exercitate de regimul comunist prin organele sale speciale,

respectiv fosta securitate, atât înainte de revoluție, cât și după.

au stat la baza formulării cererii.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a participat la greva generală declanșată în Valea Jiului în perioada

3-4 august 1977, fiind unul dintre inițiatorii acesteia la E.M. Paroșeni și ca urmare, în data de 15 august 1977 un număr de 4 ofițeri de miliție i-au

perchiziționat apartamentul, invocând faptul că ar fi legionar și că ar deține

materiale explozibile, iar pe data de 17 august 1977 a fost scos cu forța din ședința de sindicat de către ofițeri ai securității și dus cu salvarea

la spitalul neuro-psihiatrie din Zam, apoi dus la spitalul Pantelimon 30, fără

ca familia să știe despre el, ulterior la data de 1 noiembrie 1977 fiind

pensionat cu gradul II de invaliditate, în baza certificatului medical de

bolnav psihic. A mai arătat ca, deși a participat și Revoluția Română din

decembrie 1989, nu a reușit să obțină certificat de revoluționar.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o eroare judiciară

în sensul legii și prin urmare nu se poate naște dreptul la repararea pagubelor

suferite ca urmare a privării de libertate.

La termenul din 20 mai 2009, pârâtul

a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, având în vedere încadrarea acțiunii în contencios administrativ.

Prin sentința nr. 159/F/CA/2009 din

1 iulie 2009, Curtea de Apel Alba – Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea formulată de reclamantul I.D.

au stat la baza formării convingerii instanței de fond.

5.1. Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul

nu a depus nici o cerere la Ministerul Finanțelor Publice, prin care să solicite acordarea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri materiale sau morale, adresându-se

direct instanței de judecată, la data de 3 aprilie 2009, deși procedura

administrativă prealabilă este obligatorie.

5.2. În acest context, instanța de

fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care prevăd că, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său interes legitim,

printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice

emitente (...) în termen de 30 de zile de la comunicare actului, revocarea în

tot sau în parte a acestuia”.

5.3. A mai reținut prima instanță și

incidența dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în

cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai

după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea

lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de

chemare în judecată.

5.4. A concluzionat prima instanță

că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de

exercitare a dreptului la acțiune a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Motive de recurs ce pot fi încadrate

în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul arată că instanța de fond

a făcut o interpretarea greșită a legii, considerând că cererea se supune

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care este obligatorie

parcurgerea procedurii prealabile.

Mai mult, chiar și în condițiile în

care instanța ar fi admis că cererea este supusă dispozițiilor Legii nr. 554/2004,

ar fi trebuit să-și exercite rolul activ, situație în care trebuia să observe

faptul că recurentul s-a adresat tuturor autorităților publice cerând

despăgubiri.

II. Considerentele instanței de

recurs.

de la Statul Român – reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice – plata a

10.000.000 Euro cu titlu de daune materiale și morale, suferite prin acțiunile

exercitate de regimul comunist, prin organele sale speciale, represive,

respectiv fosta securitate, atât înainte cât și după revoluție.

Recurentul-reclamant nu și-a

încadrat în drept acțiunea formulată.

La solicitarea instanței de fond, de

a-și preciza temeiul juridic al acțiunii, reclamantul a arătat că „susține

acțiunea în contencios administrativ și față de cuantumul pretențiilor

apreciază această instanță ca fiind competentă să judece cauza”, motiv pentru

care s-a considerat că acțiunea formulată este o acțiune în contencios

administrativ.

Judecătorul fondului nu și-a

exercitat decât formal rolul activ prevăzut de dispozițiile codului de

procedură civilă, având în vedere că partea nu are cunoștințe juridice, iar

cuantumul pretențiilor nu este relevant în cauza de față, pentru stabilirea

competenței materiale în soluționarea cauzei.

Judecătorul fondului, înainte de a

pune în discuție excepția lipsei procedurii prealabile, incident specific unei

acțiuni în contenciosul administrativ, era obligat să stabilească cu

certitudine dacă cererea formulată se încadrează în prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Nu are însemnătate principală în

stabilirea competenței de soluționare a unei acțiuni, temeiul juridic indicat

de reclamant, știut fiind că judecătorul nu este ținut de temeiul juridic

stabilit de parte.

Mai mult, reclamantul a arătat în

mod greșit că în speță, cuantumul pretențiilor determină și competența

instanței, iar judecătorul fondului ar fi trebuit să constate confuzia

reclamantului în această privință.

Față de acestea, se va constata că

se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Cu ocazia rejudecării, se va stabili

obiectul acțiunii, temeiul juridic al acțiunii, conform legii, se va ține seama

și de cele menționate de recurent în cererea de recurs, în raport de acestea se

va stabili competența materială de soluționare a cauzei și eventual, punerea în

discuție a excepției lipsei procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.D., împotriva

sentinței nr. 159/F/CA din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

ianuarie 2010.