ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții A.G. și A.S. au chemat în judecată D.A.D.R.B., U.F.B., Statul Român prin M.F.P. și Guvernul României, invocând în contradictoriu cu pârâții excepția de nelegalitate a Anexei 3 la H.G. nr. 1705/2006, în ceea ce privește includerea în Grupa 8, a apartamentului în care locuiesc împreună cu familia, situat în comuna Podu Turcului, județul Bacău. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au arătat că, prin Anexa 3 la H.G. nr. 1705/2006 sunt inventariate o serie de bunuri imobile situate pe teritoriul Județului Bacău care, în concepția autorilor, se încadrează în categoria bunurilor care îndeplinesc condițiile impuse de art. 136 alin. (3) din Constituția României și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1999, pentru a aparține proprietății publice a statului.

Referitor la dispozițiile constituționale invocate, reclamanții au menționat că, în mod neîndoielnic, legea fundamentală condiționează apartenența la proprietatea publică a anumitor bunuri de împrejurarea ca acestea din urmă, în cazul în care nu sunt cele expres enumerate de Constituție, să fie stabilite de legea organică. Reclamanții au susținut că apartamentul pe care solicită să le fie vândut de către pârâți nu se află printre bunurile de interes public enumerate de Constituție și nici printre cele declarate ca atare de Legea nr. 213/1998, astfel că, în mod clar, prin Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006 se adaugă în mod nepermis la lege. În ședința publică din 15 octombrie 2009, pârâtul Statul Român reprezentat de M.F.P.

a invocat excepția lipsi calității procesuale pasive precum și excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3462 din 22 octombrie 2009 a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. De asemenea, a respins și excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cu privire la excepția de nelegalitate că, natura actului atacat justifică admisibilitatea excepției de nelegalitate, în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel că excepția invocată va fi respinsă ca neîntemeiată.

Aceeași soluție, reține instanța de fond, se impune și în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P., având în vedere că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv. Pe fondul excepției de nelegalitate invocată de reclamanți, Curtea a reținut că imobilul în litigiu aparține domeniului public al statului și se află în administrarea D.A.D.R.B. Temeiul legal al dreptului de administrare deținut de D.A.D.R.B., reține instanța, îl reprezintă Ordinul nr. 313 5 din 12 septembrie 1972 al M.A.I.A.A. H.G. nr. 1705/2006 nu realizează o delimitare a proprietăților statului de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, astfel că susținerile reclamanților în sensul că, prin anexa nr. 3 la acest act administrativ „se adaugă în mod nepermis la lege", sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții A.G. și A.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a susținut, în esență, că prima instanța nu a avut în vedere actele depuse, a ținut seama doar de prevederile H.G. nr. 1705/2006 și nu și de H.G. nr. 2139/2005, încălcând astfel dispozițiile legale în materie. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanți, apreciind că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

H.G. nr. 1705/2006 față de care s-a invocat excepția de nelegalitate a fost adoptată conform dispozițiilor art. 108 din Constituția României și a Legii nr. 213/1998, care în art. 20 prevede că inventarul bunurilor aparținând domeniul public, se întocmește de organe specializate ale statului cât și de autoritățile publice centrale care au în administrarea asemenea bunuri. La Anexa 3 din această hotărâre de Guvern figurează imobilul în discuție aflat în administrarea D.A.D.R.B., imobil din care face parte locuința ocupată de reclamanți. Dispozițiile Legii nr. 213/1998 și cele constituționale, prevăd că bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, sunt insesizabile și imprescriptibile. Cert, fără putință de tăgadă imobilul în discuție aparține domeniului public, aflându-se doar în administrarea D.A.D.R.B., astfel cum rezultă din totalitatea actelor depuse la dosar.

Prin urmare, în mod legal imobilul situat în comuna Podu Turcului, figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există nici un element de nelegalitate a dispozițiilor Anexei nr. 3 din H.G. nr. 1705/2006, actul administrativ respectând în totalitate dispozițiile Legii nr. 213/1998. H.G. nr. 1705/2006 nu vatămă nici un drept al recurenților întrucât conform Legii nr. 213/1998, nu are natura constitutivă de drepturi. Actul atacat cu excepția de nelegalitate este fără posibilitate de tăgadă un act unilateral cu caracter individual, care a respectat întrutotul dispozițiile legale, și care nu adaugă la lege și nu realizează o delimitare a proprietăților publice ale statului de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de A.G. și A.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.G. și A.S., împotriva sentinței civile nr. 3462 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.