ÎCCJ, Decizia nr. 368/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 564 din 2 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 30 noiembrie 2009, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistraților B.L., ș.a., petentul solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii și împiedicarea participării la proces.

În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 6 noiembrie 2009, a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere la dosarul nr. 21536/4941/VIII-1/2009 menționând că nu i s-a comunicat rezoluția adoptată în termenul prevăzut de lege. Analizând lucrările dosarului, prima instanță a reținut că plângerea formulată de petentul A.I. este inadmisibilă. S-a constatat că la data de 5 noiembrie 2009, petentul A.I. a formulat plângere împotriva mai multor magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 271 C. pen. și art. 261 1 C. pen.

Prin rezoluția nr. 21536/4941/VIII-1/2009 din 23 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent reținându-se că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că petentul nu a indicat fapta care formează obiectul plângerii, făptuitorul (dacă era cunoscut) și mijloacele de probă. În raport de aceste considerente procurorul a reținut că plângerea nu poate fi înregistrată în registrul cauzelor penale, spre a fi format dosar penal. Împotriva acestei rezoluții, petentul A.I. a formulat „plângerea penală” de față criticând activitatea desfășurată de parchet care nu i-a comunicat în termen o soluție.

Prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. poate fi atacată în instanță numai soluția de netrimitere în judecată, or, în cauză, procurorul nu a dispus o asemenea soluție, ci doar a respins ca inadmisibilă plângerea petentului, pe motiv că aceasta nu întrunea condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 57 din 27 septembrie 2007. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare. Din verificarea actelor dosarului se constată că în cauza dedusă judecății petentul s-a adresat primei instanțe cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare deoarece, pe de o parte, prin raportare la condițiile impuse de art. 222 C. proc. pen. aceasta era informă ca plângere penală și, deși întemeiată pe prevederile art. 278 1 C. proc.

pen., plângerea cu soluționarea căreia petentul a investit prima instanță nu avea ca obiect una dintre soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să fie îndrituită a sesiza instanța în această procedură. Astfel, se reține că prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată. Pentru considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 564 din 2 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9436/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.