ÎCCJ, Decizia nr. 368/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 564

din 2 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost

obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 30 noiembrie 2009,

s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistraților B.L., ș.a., petentul

solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals

intelectual, nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii

și împiedicarea participării la proces.

În motivarea cererii

petentul a arătat că la data de 6 noiembrie 2009, a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere la dosarul

nr. 21536/4941/VIII-1/2009 menționând că nu i s-a comunicat rezoluția adoptată

în termenul prevăzut de lege.

Analizând lucrările

dosarului, prima instanță a reținut că plângerea formulată de petentul A.I.

este inadmisibilă.

S-a constatat că la

data de 5 noiembrie 2009, petentul A.I. a formulat plângere împotriva mai

multor magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând

cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 271 C. pen. și art. 261

1

C. pen.

Prin rezoluția nr.

21536/4941/VIII-1/2009 din 23 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a respins

ca inadmisibilă plângerea formulată de petent reținându-se că aceasta nu

întrunește condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. pen., în sensul

că petentul nu a indicat fapta care formează obiectul plângerii, făptuitorul (dacă

era cunoscut) și mijloacele de probă. În raport de aceste considerente

procurorul a reținut că plângerea nu poate fi înregistrată în registrul

cauzelor penale, spre a fi format dosar penal.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul A.I. a formulat „plângerea penală” de față criticând

activitatea desfășurată de parchet care nu i-a comunicat în termen o soluție.

Prima instanță a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. poate fi

atacată în instanță numai soluția de netrimitere în judecată, or, în cauză,

procurorul nu a dispus o asemenea soluție, ci doar a respins ca inadmisibilă

plângerea petentului, pe motiv că aceasta nu întrunea condițiile prevăzute de

art. 222 C. proc. pen., în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de

Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 57 din 27

septembrie 2007.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin.

(3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen..

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a

celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C.

proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut

dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu

există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de

o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin

infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul

petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea

făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că

neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de

dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea

obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire,

respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o

condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și

constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a

exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că în cauza dedusă judecății petentul s-a adresat

primei instanțe cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare

deoarece, pe de o parte, prin raportare la condițiile impuse de art. 222 C.

proc. pen. aceasta era informă ca plângere penală și, deși întemeiată pe

prevederile art. 278

1

C. proc. pen., plângerea cu soluționarea

căreia petentul a investit prima instanță nu avea ca obiect una dintre

soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să fie îndrituită a sesiza

instanța în această procedură.

Astfel, se reține că

prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare prevederilor legale

incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Pentru considerente

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 564 din 2

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9436/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.