ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2012

Ședința publică de la 19 ianuarie 2012

Asupra

recursului de față;

Din

actele și lucrările dosarului, constată că:

Prin

sentința comercială nr. 159 din data de 17 ianuarie 2011, Secția comercială a

Tribunalului Arad a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta

SC L.G. SRL, împotriva pârâtei SC I.I.C. SRL, a dispus rezilierea

antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008, a respins

cererea în pretenții a reclamantei privind restituirea avansului de 41.000 Euro

achitat pârâtei și cererea privind obligarea pârâtei la plata de penalități și

dobânzi și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată dintre părți.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță, a reținut că potrivit art. 977 C. civ.,

interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților

contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar, potrivit art.982 C.

civ., toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se

fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg și, de asemenea, în

conformitate cu art. 983 C. civ., când este îndoială, convenția se

interpretează în favoarea celui ce se obligă.

Având

în vedere menționatele dispoziții legale, prima instanță a reținut că, potrivit

art. 17 din contract, părțile au convenit ca termenul de predare a imobilului

să fie în luna decembrie 2008, la care se pot adăuga zilele nefavorabile

efectuării lucrărilor de construcții, numai după un termen de 90 de zile

lucrătoare, calculat de la data prevăzută în art. 17 din contract,

promitenta-cumpărătoare având calea rezilierii antecontractului, fie a

acceptării întârzierii cu clauză penală.

Cum

în luna decembrie 2008 se adăugau zilele nefavorabile efectuării lucrărilor de

construcție, deci, cele anterioare acestui termen, potrivit interpretării

antecontractului, rezultă că, după 31 decembrie 2008, termenul s-a prelungit cu

numărul de zile nefavorabile de până atunci, respectiv 54 de zile aferente

lunilor ianuarie-martie 2008 și noiembrie-decembrie 2008, așa încât, cele 54 de

zile adăugate termenului din decembrie 2008 duc termenul de finalizare la data

de 23 februarie inclusiv, termen de la care încep să curgă cele 90 de zile lucrătoare

convenite la art. 18 din antecontract, termen ce se împlinește la data de 1

iulie 2009, fiind numărate doar zilele care nu sunt declarate zile de sărbători

legale și de repaos, termenul maxim până la care trebuiau finalizate lucrările

fiind data de 1 iulie 2009.

Însă,cu

toate că acest termen a expirat de mult, se constată că nu a fost dovedită

culpa contractuală exclusivă a pârâtei în acest caz, culpa pârâtei în derularea

contractului constând în interpretarea eronată a clauzelor contractuale,

considerând că zilele cu condiții meteo nefavorabile ulterioare datei din

decembrie 2008 trebuiau adăugate pe lângă cele 90 de zile prevăzute la art.18

din antecontract, în acest fel apreciind incorect data de predare efectivă a

imobilului, culpa sa constând inclusiv în aceea că nu a invitat mai devreme

reclamanta să personalizeze spațiul și nici nu a explicat acesteia în ce constă

personalizarea, deoarece, chiar și pe parcursul procesului, reclamanta a

dovedit convingerea că personalizarea constă doar în alegerea gresiei. Pârâta a

apreciat că termenului prevăzut la art. 17 i se adaugă 90 de zile

calendaristice, deși părțile au folosit termenul de zile lucrătoare.

Cu

privire la culpa reclamantei, aceasta a fost dovedită, având în vedere că, a

fost invitată să-și personalizeze spațiul și a refuzat nejustificat să o facă,

mai mult, comunicând pârâtei notificarea de reziliere a contractului, chiar

anterior termenului calculat de reclamantă - 1 iunie 2009-, notificarea fiind

întocmită la 28 mai 2009, deci, după ce fusese invitată să-și personalizeze

spațiul. De asemenea, și reclamanta a apreciat că termenului prevăzut la art.

17 i se adaugă 90 de zile calendaristice, deși părțile au folosit termenul de

zile lucrătoare.

In

concluzie, prima instanță a reținut o culpă comună și împărțită între părți cu

privire la îndeplinirea obligațiilor care le reveneau și, de asemenea, având în

vedere că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil compromise, neputând

fi finalizat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008

prin încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare.

Prin

decizia civilă nr. 113/A din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara a

respins excepția lipsei de interes a apelului declarat de apelanta-pârâtă SC I.I.C.

SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 159 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Arad, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă, a

admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC L.G. SRL, a schimbat sentința

apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta L.G.

SRL, în contradictoriu cu pârâta I.I.C. SRL, a dispus rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008 din culpa

pârâtei, a obligat pârâta la plata sumei de 41.000 Euro, cu titlu de restituire

avans și la plata sumei de 1.230 Euro, cu titlu de penalități contractuale,

plătibili în lei la cursul BNR de la data plății efective, a respins cererea

reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, a obligat

intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată avansate de

apelanta-reclamantă în cuantum de 15.136,69 RON și a respins cererea

intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a apreciat în mod

eronat limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată, fiind

învestit a analiza culpa pârâtei.

Totodată,

instanța de apel a reținut că nu poate fi primită o interpretare ad literam a

termenilor utilizați de părți, însăși sancțiunea desființării culpabile a

contractului apărând în acordul contractual ca fiind reziliere și nu

rezoluțiune,cum este corect, că timp promisiunea de vânzare-cumpărare nu dă

naștere unor obligații cu executare succesivă, neputându-se discuta despre

prestații succesive în timp și care s-ar prescrie

prin prescripții

deosebite.

Instanța de apel a mai reținut că părțile au agreat

posibilitatea

denunțării unilaterale a contractului de către

promitentul-cumpărător, însă, nu în situația depășirii celor 90 de zile ce se

adaugă momentului stabilit pentru încheierea

contractului de

vânzare-cumpărare, ci în cazul în care nu este respectat

termenul de executare a obligației promitentei-vânzătoare, așadar, cum în

luna decembrie 2008 promitenta-vânzătoare nu era

în măsură să

transfere dreptul de proprietate, promitenta-cumpărătoare

avea

dreptul să denunțe contractul, chiar

dacă nerespectarea termenului

nu era imputabilă promitentei-vânzătoare.

Instanța

de apel a socotit, deopotrivă, că depășirea termenului

cu mai mult de 90 de zile lucrătoare echivalează cu o culpă a

pârâtei-vânzătoare,

cu atât mai mult cu cât, în luna scadentă obligației, însăși pârâta a solicitat

reclamantei prelungirea termenului contractual.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC I.I.C. SRL.

Recurenta-pârâtă a susținut și dezvoltat două critici,

constând

în:

- greșita

calificare a termenului folosit de reclamantă, respectiv, rezoluțiune, iar nu

reziliere;

- greșita

interpretare a art. 17 și a art. 18 din contract.

Recursul este nefondat.

Prin

antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 10 din

11 ianuarie 2008, pârâta, în calitate de promitenta-vânzătoare, se

obliga

să construiască și să vândă

pârâtei, în calitate de promitenta-

cumpărătoare, un spațiu comercial,

prețul imobilului fiind în

cuantum de

870.000 Euro, pârâta obligându-se să predea imobilul

reclamantei până în

luna decembrie 2008, reclamanta plătind

avansul

stabilit în cuantum de 41.000 Euro în data de 14 ianuarie 2008.

Prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC L.G. SRL a solicitat

desființarea din culpa pârâtei SC I.I.C. SRL a antecontractului de

vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008 și obligarea pârâtei la

restituirea sumei de 41.000 Euro, reprezentând sumă achitată cu titlu de avans,

a sumei de 1.230 Euro, reprezentând penalități de 3% calculate la această sumă,

conform prevederilor art. 18 din antecontract, precum și dobânda legală

calculată la suma de 41.000 Euro, începând cu data notificării „rezilierii”

contractului - 1 iunie 2009 - și până la data plății efective, cu cheltuieli de

judecată.

Critica

recurentei privind greșita calificare a obiectului cererii de chemare în

judecată (reziliere sau rezoluțiune) nu poate fi reținută. Se observă că

instanța de apel nu a procedat la o calificare a cererii reclamantei, ci a

constatat că sancțiunea contractuală este rezilierea, contractul nefiind cu

executare succesivă.

Din

acest considerent corect s-a reținut că nu are relevantă solicitarea „ad

literam" a reclamantei, ci sancțiunea contractuală astfel cum a fost

inserată în clauze.

Este

înlăturată și critica vizând greșita interpretare a prevederilor art. 17 și art.

18 din contractul părților. Se apreciază corecta interpretare dată de Curtea de

Apel celor două texte contractuale în sensul că art. 17 a prevăzut prelungirea

termenului de predare a construcției cu zilele nefavorabile meteo, iar art. 18

a stabilit termenul maxim de prelungire, în cele 90 de zile fiind incluse și

zilele nefavorabile meteo.

În

raport de interpretarea făcută de instanța de apel, se apreciază corecta

aplicare a sancțiunii rezoluțiunii contractului, în considerarea culpei

recurentei în neîndeplinirea obligațiilor asumate.

În

consecință, pentru considerentele arătate, înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ, urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în

cauză.

Văzând

și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de

intimata-reclamantă SC L.G. SRL, Înalta Curte, în aplicarea art. 274 C. proc. civ,

urmează să o admită și să

oblige recurenta

să plătească intimatei suma de 2780 lei, cu titlu de

cheltuieli de

judecată.

Așa

fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca nefondat recursul formulat de pârâta SC

I.I.C.

SRL, împotriva deciziei civile a Curții de Apel

Timișoara nr. 113/A din

21 aprilie 2011.

Obligă

recurenta să plătească intimatei suma de 2780 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.