ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2012

Ședința publică de la 19 ianuarie 2012 Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin sentința comercială nr. 159 din data de 17 ianuarie 2011, Secția comercială a Tribunalului Arad a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC L.G. SRL, împotriva pârâtei SC I.I.C. SRL, a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008, a respins cererea în pretenții a reclamantei privind restituirea avansului de 41.000 Euro achitat pârâtei și cererea privind obligarea pârâtei la plata de penalități și dobânzi și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată dintre părți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut că potrivit art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar, potrivit art.982 C. civ., toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg și, de asemenea, în conformitate cu art. 983 C. civ., când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă. Având în vedere menționatele dispoziții legale, prima instanță a reținut că, potrivit art. 17 din contract, părțile au convenit ca termenul de predare a imobilului să fie în luna decembrie 2008, la care se pot adăuga zilele nefavorabile efectuării lucrărilor de construcții, numai după un termen de 90 de zile lucrătoare, calculat de la data prevăzută în art. 17 din contract, promitenta-cumpărătoare având calea rezilierii antecontractului, fie a acceptării întârzierii cu clauză penală.

Cum în luna decembrie 2008 se adăugau zilele nefavorabile efectuării lucrărilor de construcție, deci, cele anterioare acestui termen, potrivit interpretării antecontractului, rezultă că, după 31 decembrie 2008, termenul s-a prelungit cu numărul de zile nefavorabile de până atunci, respectiv 54 de zile aferente lunilor ianuarie-martie 2008 și noiembrie-decembrie 2008, așa încât, cele 54 de zile adăugate termenului din decembrie 2008 duc termenul de finalizare la data de 23 februarie inclusiv, termen de la care încep să curgă cele 90 de zile lucrătoare convenite la art. 18 din antecontract, termen ce se împlinește la data de 1 iulie 2009, fiind numărate doar zilele care nu sunt declarate zile de sărbători legale și de repaos, termenul maxim până la care trebuiau finalizate lucrările fiind data de 1 iulie 2009. Însă,cu toate că acest termen a expirat de mult, se constată că nu a fost dovedită culpa contractuală exclusivă a pârâtei în acest caz, culpa pârâtei în derularea contractului constând în interpretarea eronată a clauzelor contractuale, considerând că zilele cu condiții meteo nefavorabile ulterioare datei din decembrie 2008 trebuiau adăugate pe lângă cele 90 de zile prevăzute la art.18 din antecontract, în acest fel apreciind incorect data de predare efectivă a imobilului,

culpa sa constând inclusiv în aceea că nu a invitat mai devreme reclamanta să personalizeze spațiul și nici nu a explicat acesteia în ce constă personalizarea, deoarece, chiar și pe parcursul procesului, reclamanta a dovedit convingerea că personalizarea constă doar în alegerea gresiei. Pârâta a apreciat că termenului prevăzut la art. 17 i se adaugă 90 de zile calendaristice, deși părțile au folosit termenul de zile lucrătoare. Cu privire la culpa reclamantei, aceasta a fost dovedită, având în vedere că, a fost invitată să-și personalizeze spațiul și a refuzat nejustificat să o facă, mai mult, comunicând pârâtei notificarea de reziliere a contractului, chiar anterior termenului calculat de reclamantă - 1 iunie 2009-, notificarea fiind întocmită la 28 mai 2009, deci, după ce fusese invitată să-și personalizeze spațiul.

De asemenea, și reclamanta a apreciat că termenului prevăzut la art. 17 i se adaugă 90 de zile calendaristice, deși părțile au folosit termenul de zile lucrătoare. In concluzie, prima instanță a reținut o culpă comună și împărțită între părți cu privire la îndeplinirea obligațiilor care le reveneau și, de asemenea, având în vedere că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil compromise, neputând fi finalizat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008 prin încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare. Prin decizia civilă nr. 113/A din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția lipsei de interes a apelului declarat de apelanta-pârâtă SC I.I.C.

SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 159 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Arad, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC L.G. SRL, a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta L.G. SRL, în contradictoriu cu pârâta I.I.C. SRL, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008 din culpa pârâtei, a obligat pârâta la plata sumei de 41.000 Euro, cu titlu de restituire avans și la plata sumei de 1.230 Euro, cu titlu de penalități contractuale, plătibili în lei la cursul BNR de la data plății efective, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, a obligat intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată avansate de apelanta-reclamantă în cuantum de 15.136,69 RON și a respins cererea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a apreciat în mod eronat limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată, fiind învestit a analiza culpa pârâtei. Totodată, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită o interpretare ad literam a termenilor utilizați de părți, însăși sancțiunea desființării culpabile a contractului apărând în acordul contractual ca fiind reziliere și nu rezoluțiune,cum este corect, că timp promisiunea de vânzare-cumpărare nu dă naștere unor obligații cu executare succesivă, neputându-se discuta despre prestații succesive în timp și care s-ar prescrie prin prescripții deosebite.

Instanța de apel a mai reținut că părțile au agreat posibilitatea denunțării unilaterale a contractului de către promitentul-cumpărător, însă, nu în situația depășirii celor 90 de zile ce se adaugă momentului stabilit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ci în cazul în care nu este respectat termenul de executare a obligației promitentei-vânzătoare, așadar, cum în luna decembrie 2008 promitenta-vânzătoare nu era în măsură să transfere dreptul de proprietate, promitenta-cumpărătoare avea dreptul să denunțe contractul, chiar dacă nerespectarea termenului nu era imputabilă promitentei-vânzătoare. Instanța de apel a socotit, deopotrivă, că depășirea termenului cu mai mult de 90 de zile lucrătoare echivalează cu o culpă a pârâtei-vânzătoare, cu atât mai mult cu cât, în luna scadentă obligației, însăși pârâta a solicitat reclamantei prelungirea termenului contractual.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC I.I.C. SRL. Recurenta-pârâtă a susținut și dezvoltat două critici, constând în: - greșita calificare a termenului folosit de reclamantă, respectiv, rezoluțiune, iar nu reziliere; - greșita interpretare a art. 17 și a art. 18 din contract. Recursul este nefondat. Prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008, pârâta, în calitate de promitenta-vânzătoare, se obliga să construiască și să vândă pârâtei, în calitate de promitenta- cumpărătoare, un spațiu comercial, prețul imobilului fiind în cuantum de 870.000 Euro, pârâta obligându-se să predea imobilul reclamantei până în luna decembrie 2008, reclamanta plătind avansul stabilit în cuantum de 41.000 Euro în data de 14 ianuarie 2008. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC L.G.

SRL a solicitat desființarea din culpa pârâtei SC I.I.C. SRL a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 11 ianuarie 2008 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.000 Euro, reprezentând sumă achitată cu titlu de avans, a sumei de 1.230 Euro, reprezentând penalități de 3% calculate la această sumă, conform prevederilor art. 18 din antecontract, precum și dobânda legală calculată la suma de 41.000 Euro, începând cu data notificării „rezilierii” contractului - 1 iunie 2009 - și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Critica recurentei privind greșita calificare a obiectului cererii de chemare în judecată (reziliere sau rezoluțiune) nu poate fi reținută. Se observă că instanța de apel nu a procedat la o calificare a cererii reclamantei, ci a constatat că sancțiunea contractuală este rezilierea, contractul nefiind cu executare succesivă.

Din acest considerent corect s-a reținut că nu are relevantă solicitarea „ad literam" a reclamantei, ci sancțiunea contractuală astfel cum a fost inserată în clauze. Este înlăturată și critica vizând greșita interpretare a prevederilor art. 17 și art. 18 din contractul părților. Se apreciază corecta interpretare dată de Curtea de Apel celor două texte contractuale în sensul că art. 17 a prevăzut prelungirea termenului de predare a construcției cu zilele nefavorabile meteo, iar art. 18 a stabilit termenul maxim de prelungire, în cele 90 de zile fiind incluse și zilele nefavorabile meteo. În raport de interpretarea făcută de instanța de apel, se apreciază corecta aplicare a sancțiunii rezoluțiunii contractului, în considerarea culpei recurentei în neîndeplinirea obligațiilor asumate.

În consecință, pentru considerentele arătate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în cauză. Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă SC L.G. SRL, Înalta Curte, în aplicarea art. 274 C. proc. civ, urmează să o admită și să oblige recurenta să plătească intimatei suma de 2780 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC I.I.C. SRL, împotriva deciziei civile a Curții de Apel Timișoara nr. 113/A din 21 aprilie 2011. Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 2780 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.