ÎCCJ, Decizia nr. 431/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față:

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1540 din 19

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.I. împotriva

rezoluției din 3 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în

dosarul nr. 1290/P/2009; a fost obligată petenta la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că petenta a formulat plângere în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției nr.

1290/P/2009 din 3 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, solicitând

admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii

urmăririi penale față de intimat sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Prima instanță,

verificând rezoluția atacată pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză a

constatat că la data de 30 octombrie 2006 numita I.I. a sesizat IPJ Ilfov –SIF

cu privire la faptul că fostul primar al comunei Dobroești, numitul T.S.

împreună cu numitul N.G., secretar al primăriei comunei Dobroești au dat

dispoziție SC F. SA să elibereze un document de proprietate numiților M.M. și M.M.A.

pentru un imobil situat în comuna Dobroești, județul Ilfov, bun ce s-ar cuveni

legal petentei; la data de 12 iunie 2006 petenta a sesizat și Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție,

arătând că a sesizat anterior săvârșirea unor fapte de corupție de către

numiții T.S., N.G., I.M., în legătură cu atribuirea proprietății asupra

imobilului situat în comuna Dobroești județul Ilfov.

Cauzele penale

amintite au fost atribuite potrivit competenței funcționale Parchetului de pe

lângă Judecătoria Cornetu, formând obiectul dosarelor nr. 2955/P/2007 și

respectiv nr. 2972/P/2007, conexate prin ordonanța din 25 septembrie 2007 la

cauza inițial înregistrată sub nr. 2955/P/2007, a cărei rezolvare a revenit

procurorului de caz V.D.C.

Prin rezoluția nr.

2955/P/2007 din 25 septembrie 2007 pe baza actelor premergătoare efectuate

(înscrisuri, declarații ale părților, hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile - a fost statuată cu autoritate de lucru judecat netemeinicia

acțiunii în revendicare imobiliară cu privire la terenul și construcțiile

situate în comuna Dobroești, formulată de reclamanții I.I., I.I.L. și I.G. în

calitate de succesori ai defunctului I.I.L., în contradictoriu cu pârâții

deținători ai imobilului amintit M.M. și M.M.A.) a fost dispusă soluția de

neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. „fapta nu este prevăzută de legea

penală având în vedere natura civil - contractuală a cauzei, față de intimații

făptuitori T.S., N.G. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 C. pen. și art. 248 C. pen. Plângerea în baza art. 278 C. proc.

pen. împotriva rezoluției amintite formulată de petenta I.I. a fost respinsă,

ca tardiv introdusă, prin rezoluția nr. 2017/II/2/2008 a procurorului șef al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Nemulțumită de

soluția amintită, petenta I.I., prin plângerea formulată și înregistrată la

data de 25 februarie 2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, sub nr. 1966/1/2008, a solicitat să se efectueze cercetări penale față

de V.D.C., fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în

legătură cu pretinsul refuz al acestuia de a dispune, în dosarul penal nr.

2955/P/2007 al acestei structuri a Ministerului Public, trimiterea în judecată

a fostului primar al comunei Dobroești, județul Ilfov, T.S., respectiv de a-i

comunica soluția adoptată în cauză, fapte ce ar întruni, în opinia sa,

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și

art. 264 C. pen.

Prin sentința penală

nr. 670 din 3 aprilie 2008 (dosar nr. 1966/1/2008), Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în conformitate cu dispozițiile art. 227 alin. (7) C.

proc. pen., a trimis plângerea penală, spre competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care la rândul său, ținând seama de calitatea

lui V.D.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

În baza actelor

premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 1290/P/2009 din 3

noiembrie 2009, confirmată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen.

prin rezoluția nr. 6326/1721/II/2/2010 a procurorului șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, a fost dispusă, față de intimatul procuror V.D.C.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate, soluția de neîncepere a

urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen.; s-a apreciat că faptele reclamate nu există deoarece

rezoluția nr. 2955/P/2007 a fost motivată în fapt și în drept, simpla

împrejurare că soluția dată în cauza respectivă a fost defavorabilă petentei

neputând constitui temei pentru cercetarea penală a magistratului procuror ce a

adoptat-o.

Pentru considerentele

amintite, apreciate ca valabile de prima instanță s-a concluzionat că plângerea

este nefondată, rezoluția criticată fiind adoptată de magistratul procuror în

realizarea atribuțiilor sale, cu respectarea în totalitate a dispozițiilor

legale în materie prevăzute de art. 224 C. proc. pen., art. 228 C. proc. pen.

și art. 10 lit. b) C. proc. pen., neputând constitui temei pentru declanșarea

cercetărilor penale împotriva acestuia sub aspectul infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

S-a argumentat,

totodată, că activitățile magistraților circumscrise înfăptuirii actului de

justiție, nu pot fi cenzurate prin formularea de plângeri penale, eventualele

nemulțumiri cu privire la soluțiile dispuse putând fi valorificate în

conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004

privind Statutul procurorilor, prin exercitarea căilor legale expres prevăzute

de Codul de procedură penală, astfel cum a și procedat, de altfel, petenta cu

rezoluția nr. 2955/P/2007.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după

cum rezultă din concluziile orale ale mandatarului său (expuse în partea

introductivă a acestei decizii) și din cuprinsul concluziilor scrise (fila 7

dosar recurs) pentru netemeinicie, neclaritate, neanalizarea actelor dosarului,

neatașarea dosarului Judecătoriei Buftea care făcea dovada susținerilor

petentei, neaducerea cu mandat a intimatului în vederea audierii sub aspectele

invocate de petentă, nelegala îndeplinire a atribuțiilor profesionale de către

intimat.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma precitată.

În cauza dedusă judecății,

din verificarea actelor dosarului se constată că în mod just față de intimatul

procuror a fost dispusă o soluție de netrimitere în judecată, deoarece faptele

imputate acestuia nu existau în materialitatea lor.

Astfel, se reține că

nemulțumirea petentei vizează modul în care intimatul procuror a instrumentat o

cauză ce i-a fost repartizată, motiv pentru care nu poate constitui, prin el

însuși temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului. Aceasta,

deoarece intimatul s-a limitat la exercitarea atribuțiilor de serviciu conform

legii, iar dispunerea unei soluții în baza interpretării și aplicării legii

unei cauze concrete (chiar dacă aceasta a nemulțumit pe una dintre părți) nu

poate constitui infracțiune, după cum opinează petenta. Nemulțumirile acesteia

trebuiau exprimate pe calea formulării plângerilor reglementate de dispozițiile

art. 278-278

1

C. proc. pen., procedură a cărei parcurgere nu putea

fi substituită și nici completată de formularea plângerii penale.

Așa fiind, se

constată că în mod just prima instanță, pe baza propriei evaluări dată

materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentei, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a menținut soluția

dispusă de procuror.

Criticile invocate în

recurs, referitoare la neanalizarea actelor dosarului și a plângerii nu pot fi

primite, deoarece, atât procurorul, cât și prima instanță au avut în vedere

actele dosarului, astfel după cum prevăd dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. Totodată, motivul de recurs relativ la neaudierea

intimatului și neatașarea unui dosar al Judecătoriei Buftea nu poate fi primit

având în vedere că sub aspectul administrării probelor instanța a respectat

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. care prevăd că

singura probă ce poate fi administrată în această procedură este cea cu

înscrisuri depuse de părți.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta I.I. împotriva sentinței nr. 1540 din 19

octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4623/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.