ÎCCJ, Decizia nr. 278/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 632 din 13 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petenta S.T.F. împotriva ordonanței din 30 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, dată în dosarul nr. 1468/P/2009. A fost obligată petenta la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

ordonanța din 30 noiembrie 2009 în dosarul nr. 1468/P/2009 Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, în baza dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., coroborat cu art.

10 lit. a) C. proc. pen., a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi

penale dată de S.D.C., procuror la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila și D.A.,

judecător la Judecătoria Măcin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Dispunând

astfel, procurorul, analizând plângerea formulată la 8 august 2008 de petenta S.T.F.

privindu-i pe S.D.C. (la acea dată procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin) și D.A. (judecător la Judecătoria Măcin) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen.,

a constatat că susținerile petentei, privind existența unor nereguli în

soluționarea dosarului nr. 48/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Măcin și respectiv nr. 91/P/2005 al Judecătoriei Măcin, referitor la sesizarea

ei din 10 noiembrie 2004, ca autori necunoscuți i-au ocupat abuziv 16 ha teren arabil, sunt nefondate.

Actele

premergătoare efectuate au relevat că 13 ha teren nu fuseseră cultivate, iar 3 ha fuseseră lucrate de O.V.T., fapta acestuia fiind încadrată în dispozițiile

art. 220 C. pen., tulburare de posesie, astfel în cauză fiind incidente

dispozițiile art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. care, anterior

modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006 prevedeau că plângerea se

adresează direct instanței.

Procurorul

criminalist Balaban Constantin, prin rezoluția din 1 februarie 2005, dată în

dosarul nr. 48/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale privindu-l pe O.V.T.

și trimiterea cauzei la Judecătoria Măcin, competentă material pentru

infracțiunile prevăzute de art. 220 C. pen.

Judecătoria

Măcin, prin sentința penală nr. 38 din 23 februarie 2005, în baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. b) coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., a dispus

încetarea procesului penal împotriva lui O.V.T., constatându-se că în cauză S.T.F.

nu formulase plângere prealabilă.

Hotărârea

a fost pronunțată de judecătorul D.A., procuror de ședință fiind S.D.C., acesta

din urmă punând concluzii de încetare a procesului penal având în vedere și

declarația lui S.T.F., care a arătat că nu formulase plângere, autorul fiind

identificat de organele de cercetare penală.

În

aceste condiții, procurorul a concluzionat că fapta sesizată privind pe

procuror și pe judecător nu exista și, a dispus în consecință.

Prin

rezoluția din 29 ianuarie 2010 în dosarul nr. 149/339/II.2/2010, procurorul șef

al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de petentă împotriva ordonanței.

Împotriva

actului procurorului, petenta a formulat plângere în baza dispozițiilor art.

278

1

(1) C. proc. pen.

Prima

instanță a reținut că plângerea nu este fondată.

S-a

constatat că este supusă controlului instanței, dispoziția de neîncepere a

urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., în cauză, actele premergătoare, fiind limitate la îndeplinirea scopului

lor, acela de a completa informațiile organului de urmărire penală pentru a le

aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale,

de a verifica informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța

acestora cu faptele cauzei, reale, și astfel de a fundamenta convingerea

referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.,

cum a fost în cauză, cu reținerea cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

Faptul

că procurorul a aplicat dispozițiile procedurale anterioare aplicării Legii nr.

356/2006, iar judecătorul a soluționat, de asemenea, cauza, în conformitate cu

legea, nu înseamnă săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. sau a

unei alteia, interesele legale ale persoanei nefiind vătămate, neexistând

temeiuri pentru desființarea rezoluției.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o,

astfel după cum rezultă din concluziile orale ale petentei, prezentate în

partea introductivă a prezentei decizii pentru neefectuarea de acte

premergătoare, necercetarea cauzei, îndeplinirea nelegală a atribuțiilor de

serviciu de către intimați, caracterul nelegal al procedurii derulate.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive,

privind existența de date relative la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate

de norma precitată.

În

cauza de față procurorul, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc.

pen., a efectuat, în etapa actelor premergătoare, verificările apte a

fundamenta soluția dispusă și, motivat, a constatat că se impune soluția de

neîncepere a urmăririi penale. În speță, petenta a conferit relevanță penală

nemulțumirii sale determinată de modul de soluționare a unei cauze penale în

care a fost parte, formulând plângere penală împotriva magistraților judecător

și procuror de ședință care au participat la soluționarea cauzei în primă

instanță.

Se

reține, totodată, că intimații și-au exercitat legal prerogativele funcțiilor

cu care au fost investiți, interpretarea și aplicarea legii precum și

soluționarea unei cauze de către judecător și formularea de concluzii de către

procurorul de ședință neputând constitui prin ele însele infracțiuni pentru a

angaja răspunderea penală a intimaților, chiar dacă soluția pronunțată a

nemulțumit una dintre părți, aceasta având la dispoziție dreptul de a declara

căile de atac ce nu pot fi completate și nici înlocuite prin formularea unei

plângeri penale.

Susținerile

petentei constituie aserțiuni subiective și nedovedite, faptele reclamate

necircumscriindu-se sferei ilicitului penal, după cum corect s-a reținut și

prin rezoluția atacată.

Așadar,

prima instanță, în baza evaluării proprii juste [potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.] a actelor dosarului, rezoluției atacate și plângerii

petentei, a pronunțat o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile

invocate în recurs sunt nefondate.

Se

reține, astfel că, dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu obligă procurorul să

efectueze în etapa actelor premergătoare verificările considerate utile de

către parte, ci pe cele necesare fundamentării soluției, ceea ce, în speță s-a

realizat.

Motivele

referitoare la modul de derulare a procedurii judiciare în cauza soluționată de

intimatul judecător și în care intimatul procuror a fost procuror de ședință

exced obiectului prezentei cauze, plângerea petentei neputând pune în discuție

și nici conduce la modificarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.T.F. împotriva sentinței nr. 632 din

13 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1764/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.