ÎCCJ, Decizia nr. 278/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 632 din 13 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.T.F. împotriva ordonanței din 30 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dată în dosarul nr. 1468/P/2009. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța din 30 noiembrie 2009 în dosarul nr. 1468/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen., coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale dată de S.D.C., procuror la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila și D.A., judecător la Judecătoria Măcin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Dispunând astfel, procurorul, analizând plângerea formulată la 8 august 2008 de petenta S.T.F. privindu-i pe S.D.C. (la acea dată procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin) și D.A. (judecător la Judecătoria Măcin) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen., a constatat că susținerile petentei, privind existența unor nereguli în soluționarea dosarului nr. 48/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin și respectiv nr. 91/P/2005 al Judecătoriei Măcin, referitor la sesizarea ei din 10 noiembrie 2004, ca autori necunoscuți i-au ocupat abuziv 16 ha teren arabil, sunt nefondate.

Actele premergătoare efectuate au relevat că 13 ha teren nu fuseseră cultivate, iar 3 ha fuseseră lucrate de O.V.T., fapta acestuia fiind încadrată în dispozițiile art. 220 C. pen., tulburare de posesie, astfel în cauză fiind incidente dispozițiile art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. care, anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006 prevedeau că plângerea se adresează direct instanței. Procurorul criminalist Balaban Constantin, prin rezoluția din 1 februarie 2005, dată în dosarul nr. 48/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale privindu-l pe O.V.T. și trimiterea cauzei la Judecătoria Măcin, competentă material pentru infracțiunile prevăzute de art. 220 C. pen. Judecătoria Măcin, prin sentința penală nr. 38 din 23 februarie 2005, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc.

pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva lui O.V.T., constatându-se că în cauză S.T.F. nu formulase plângere prealabilă. Hotărârea a fost pronunțată de judecătorul D.A., procuror de ședință fiind S.D.C., acesta din urmă punând concluzii de încetare a procesului penal având în vedere și declarația lui S.T.F., care a arătat că nu formulase plângere, autorul fiind identificat de organele de cercetare penală. În aceste condiții, procurorul a concluzionat că fapta sesizată privind pe procuror și pe judecător nu exista și, a dispus în consecință. Prin rezoluția din 29 ianuarie 2010 în dosarul nr. 149/339/II.2/2010, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentă împotriva ordonanței.

Împotriva actului procurorului, petenta a formulat plângere în baza dispozițiilor art. 278 1 (1) C. proc. pen. Prima instanță a reținut că plângerea nu este fondată. S-a constatat că este supusă controlului instanței, dispoziția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în cauză, actele premergătoare, fiind limitate la îndeplinirea scopului lor, acela de a completa informațiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu faptele cauzei, reale, și astfel de a fundamenta convingerea referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc.

pen., cum a fost în cauză, cu reținerea cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Faptul că procurorul a aplicat dispozițiile procedurale anterioare aplicării Legii nr. 356/2006, iar judecătorul a soluționat, de asemenea, cauza, în conformitate cu legea, nu înseamnă săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. sau a unei alteia, interesele legale ale persoanei nefiind vătămate, neexistând temeiuri pentru desființarea rezoluției. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale petentei, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii pentru neefectuarea de acte premergătoare, necercetarea cauzei, îndeplinirea nelegală a atribuțiilor de serviciu de către intimați, caracterul nelegal al procedurii derulate.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive, privind existența de date relative la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate de norma precitată. În cauza de față procurorul, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc.

pen., a efectuat, în etapa actelor premergătoare, verificările apte a fundamenta soluția dispusă și, motivat, a constatat că se impune soluția de neîncepere a urmăririi penale. În speță, petenta a conferit relevanță penală nemulțumirii sale determinată de modul de soluționare a unei cauze penale în care a fost parte, formulând plângere penală împotriva magistraților judecător și procuror de ședință care au participat la soluționarea cauzei în primă instanță.

Se reține, totodată, că intimații și-au exercitat legal prerogativele funcțiilor cu care au fost investiți, interpretarea și aplicarea legii precum și soluționarea unei cauze de către judecător și formularea de concluzii de către procurorul de ședință neputând constitui prin ele însele infracțiuni pentru a angaja răspunderea penală a intimaților, chiar dacă soluția pronunțată a nemulțumit una dintre părți, aceasta având la dispoziție dreptul de a declara căile de atac ce nu pot fi completate și nici înlocuite prin formularea unei plângeri penale. Susținerile petentei constituie aserțiuni subiective și nedovedite, faptele reclamate necircumscriindu-se sferei ilicitului penal, după cum corect s-a reținut și prin rezoluția atacată.

Așadar, prima instanță, în baza evaluării proprii juste [potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen.] a actelor dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentei, a pronunțat o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Se reține, astfel că, dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu obligă procurorul să efectueze în etapa actelor premergătoare verificările considerate utile de către parte, ci pe cele necesare fundamentării soluției, ceea ce, în speță s-a realizat. Motivele referitoare la modul de derulare a procedurii judiciare în cauza soluționată de intimatul judecător și în care intimatul procuror a fost procuror de ședință exced obiectului prezentei cauze, plângerea petentei neputând pune în discuție și nici conduce la modificarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.T.F. împotriva sentinței nr. 632 din 13 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1764/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.