ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea dată în ședința publică de la

31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanții M.D. și M.D.A. de

adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a Comunităților

Europene, cu motivarea că solicitarea reclamanților se referă la interpretarea

unei norme naționale, atribut care îi revine exclusiv judecătorului național,

iar nu la interpretarea unei norme comunitare.

În atare situație,

s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 340/2009, potrivit cărora întrebarea poate fi adresată dacă se referă

la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35

parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană și dacă instanța apreciază că o

decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri.

Prin aceeași

încheiere a fost respinsă și cererea reclamanților de suspendare a judecății în

baza dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009, reținându-se că

posibilitatea suspendării a fost prevăzută numai pentru situația în care

instanța a adresat o întrebare preliminară Curții de Justiție a Comunităților

Europene și în care suspendarea operează până la pronunțarea hotărârii asupra

întrebării preliminare.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs reclamanții și au solicitat casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică.

Recurenții au

susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea lor de suspendare

a judecății, deși această soluție era obligatorie, conform dispozițiilor art. 2

alin. (3) din Legea nr. 340/2009, indiferent de soluția dată cererii de

sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene.

De asemenea,

recurenții au arătat că în mod greșit s-a procedat la judecarea cauzei, fără a

fi fost respectat termenul de recurs de 72 ore împotriva încheierii de

respingere a cererii de suspendare a judecății.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, instanța de judecată, din oficiu ori

la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se

pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de

orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre

actele prevăzute la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în

cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru

pronunțarea unei hotărâri în cauză.

În alin. (2) al

aceluiași text de lege se prevede că, dacă cererea este formulată în fața unei

instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor

ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a

se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară

pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

În cazurile prevăzute

la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin.

(2), suspendarea judecății este obligatorie, astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009.

Această reglementare

a fost corect interpretată prin hotărârea atacată, constatându-se întemeiat că,

nu se impune suspendarea judecării cauzei față de soluția de respingere a

cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene pentru a se

pronunța cu titlu preliminar asupra întrebării formulate de recurenții-reclamanți.

Suspendarea judecății

intervine numai în cazul solicitării Curții de Justiție a Comunităților

Europene de a se pronunța cu titlu preliminar în condițiile prevăzute de art.

35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană și aceasta ca o consecință a

faptului că decizia asupra întrebării este necesară pentru pronunțarea unei

hotărâri în cauză.

Aceeași concluzie

rezultă și din dispozițiile art. 2 alin. (7) din Legea nr. 340/2009, care

prevăd că judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii

pronunțate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

Recurenții au

criticat de asemenea neîntemeiat interpretarea și aplicarea prin încheierea

atacată a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, care

reglementează calea de atac împotriva hotărârii date asupra suspendării

judecății, întrucât aceștia au avut posibilitatea să exercite recursul prevăzut

de lege și nu au fost privați de un grad de jurisdicție pentru apărarea

drepturilor și intereselor lor legitime.

Față de considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii

atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.D. și M.D.A. împotriva Încheierii de ședință din 31 ianuarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.