ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea dată în ședința publică de la 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanții M.D. și M.D.A. de adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a Comunităților Europene, cu motivarea că solicitarea reclamanților se referă la interpretarea unei norme naționale, atribut care îi revine exclusiv judecătorului național, iar nu la interpretarea unei norme comunitare. În atare situație, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, potrivit cărora întrebarea poate fi adresată dacă se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag.

1 din Tratatul privind Uniunea Europeană și dacă instanța apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri. Prin aceeași încheiere a fost respinsă și cererea reclamanților de suspendare a judecății în baza dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009, reținându-se că posibilitatea suspendării a fost prevăzută numai pentru situația în care instanța a adresat o întrebare preliminară Curții de Justiție a Comunităților Europene și în care suspendarea operează până la pronunțarea hotărârii asupra întrebării preliminare. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții și au solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenții au susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea lor de suspendare a judecății, deși această soluție era obligatorie, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009, indiferent de soluția dată cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene. De asemenea, recurenții au arătat că în mod greșit s-a procedat la judecarea cauzei, fără a fi fost respectat termenul de recurs de 72 ore împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecății. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

În alin. (2) al aceluiași text de lege se prevede că, dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 340/2009. Această reglementare a fost corect interpretată prin hotărârea atacată, constatându-se întemeiat că, nu se impune suspendarea judecării cauzei față de soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene pentru a se pronunța cu titlu preliminar asupra întrebării formulate de recurenții-reclamanți.

Suspendarea judecății intervine numai în cazul solicitării Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar în condițiile prevăzute de art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană și aceasta ca o consecință a faptului că decizia asupra întrebării este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 2 alin. (7) din Legea nr. 340/2009, care prevăd că judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

Recurenții au criticat de asemenea neîntemeiat interpretarea și aplicarea prin încheierea atacată a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, care reglementează calea de atac împotriva hotărârii date asupra suspendării judecății, întrucât aceștia au avut posibilitatea să exercite recursul prevăzut de lege și nu au fost privați de un grad de jurisdicție pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D. și M.D.A. împotriva Încheierii de ședință din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.