Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2011

HOTĂRÂRE
28.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1682/59/2009, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de suspendare formulată de revizuentul M.G. și a suspendat cauza conform dispozițiilor art. 244 alin. (l) pct. l C. proc. civ. De asemenea, prin încheierea din 5 mai 2010, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimata C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva acestei încheieri au promovat recurs intimații, C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Sesizată cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 164 din 14 ianuarie 2011 a respins recursul declarat ca inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că „asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs” și faptul că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o cauză ce formează obiectul unei revizuiri, irevocabilă, pronunțată,a rândul ei într-o hotărâre în recurs. La data de 24 ianuarie 2011, intimatul M.G. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 164 din 14 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2600 din 6 mai 2011, a respins contestația în anulare ca lipsită de interes reținând, în esență că, în cauză contestatorul nu mai justifică un interes întrucât a obținut câștig de cauză în fața instanței de recurs prin respingerea recursului formulat de intimatele C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Or cum interesul reprezintă o condiție a exercitării acțiunii în contencios administrativ, nu se poate justifica promovarea prezentei contestații în anulare.

Și împotriva acestei hotărâri M.G. a formulat cerere de revizuire. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, analizând cererea formulată în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei „hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”.

Rezultă, așadar că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Cu alte cuvinte, hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care se admite recursul și, după caz, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată respectiv se casează în tot sau în parte hotărârea recurată și se rejudecă, la același termen de judecată, pricina în fond, urmare casării cu reținere, precum și hotărârile prin care instanțele de recurs rejudecă pricina în fond, la un alt termen de judecată decât cel la care a avut loc admiterea recursului și casarea cu reținere a hotărârii recurate. În speță, cum prin Decizia nr. 2600 din 6 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația în anulare formulată de M.G.

ca lipsită de interes, este evident că această hotărâre nu poate forma obiect al cererii de revizuire. În aceste condiții, având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în condițiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva Deciziei nr. 2600 din 6 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 164/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul formulat de M.G. împotriva Hotărârii nr. 9 din 15 septembrie 2006
ÎCCJ 2014-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 997/2014
la terminarea cercetării penale în cadrul Dosarului nr. 239/P/2011. Contestatorul a apreciat că neluarea în seamă de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reprezintă o greșeală materială, justificâ
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1164/2011 din 24 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în an
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1164/2011 din 24 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în an
ÎCCJ 2011-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2011
Asupra recursurilor de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe. Prin decizia nr. 676/CA din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă